fusta de revelion. ghid de viață

de multe ori se întâmplă să avem zile în care parcă aerul e prea îngust ca să fie inhalat. și de mai multe ori luăm decizii. aproape la fiecare 5 minute.

eu, de fiecare dată când iau decizii importante, îmi amintesc de ziua când eram mică și aproape mă înecam. îmi amintesc foarte clar că acolo, în adâncul iazului, nu realizam ce se întâmplă de fapt. îmi spuneam că dacă o să merg pe picioarele mele prin apă, atingând pământul, voi ajunge la vreun capăt. și voi simți când trebuie să respir. când pot scoate capul din apă.

exact așa procedăm, majoritatea dintre noi, când luăm o decizie. avem impresia că vom ieși odată și odată la un mal. și la fiecare sfârșit de an facem bilanțul deciziilor. și le planificăm pe altele.

capacitatea noastră de a fi fericiți, de a dezvolta și menține o relație, de a iubi, depinde de decizia pe care o luăm.

anul acesta am reușit să înțeleg că am apropiat doi oameni. unul mi-a devenit prieten. anul acesta am și pierdut un prieten. anul acesta am simțit tare aproape moartea altora. deja nu mai este un film, la care mă uit, și pe care îl pot pune pe stop ori de câte ori vreau. am înțeles că oamenii sunt viața însăși. și că de fiecare dată, când pleacă cineva, o bucățică din viața numită eu, fusta socratică, pleacă împreună cu ei. și se umple imediat cu alți oameni.

de multe ori spuneam că oamenii sunt poduri. am rămas la aceeași concluzie. doar că de data asta e resimțită mai dureros cumva.

sunt unele momente în care, deciziile proprii nu ajută. și atunci singura care rămâne este detașarea. când valul vine din exterior și nu poți face nimic cu el, culcă-te pe el și te va arunca la mal. sau nu. dar oricum tu aici nu mai poți face nimic. atitudinea ta este mai importantă decât valul.

tu alegi dacă e să pleci sau să rămâi. dacă vrei să mergi mai departe sau să te bați cu capul de garduri.

nu e nevoie de prea multe ghiduri pentru viață. îți rămâne doar să înveți să setezi atitudini. dar pentru asta, e nevoie să te cunoști, să te înțelegi, să te simți. și asta se învață.

apoi, adeseori, ascundem părți din noi pentru ca să păstrăm anumite convenții, sau să corespundem așteptărilor. vrem să fim iubiți. e normal. doar că nu se va întâmpla. pentru că ceilalți vor iubi ceea ce ai creat și nu pe tine.

eu, anul viitor îmi fac site! acolo vor fi: consiliere, fuste, tarot și joc. tot ceea ce mă reprezintă. și mă re-apuc de predat. dar într-un format nou. cu subiecte înguste și în afara universităților. și mai fac ceva. învăț. și continui să iubesc oamenii.

ah, tare frumoase aceste sărbători de iarnă, chiar dacă anul acesta mai triste și mai gânditoare! parcă  aștept că iaca iaca va fi o minune!

fusta 36. cum să te eliberezi de tine

suntem gheme. creștem o dată cu complexele, durerile, trăirile, supărările și bucuriile noastre. cu cât trece mai mult timp, cu atât devenim mai mari. și problemele care rămân în centru devin mai mari. pentru că centrul devine mai mare.

pot sau nu pot face ceva depinde de acest eu-ghem, care la un moment dat ne gâtuie visele. pe unii îi sufocă orgoliul, pe alții neîncrederea. alt grup este sufocat de dorința de a face bine. altul de ură și răutate. se numește cordon ombilical al eu-lui nostru.

apar tot felul de teorii și practici, care spun - ego nu există, sau - tu poți face orice, pentru că mintea ta este structurată într-un anumit fel.

suferința rămâne aceeași. praguri pe care nu le putem depăși. fiecare cu al lui. singur.

care este soluția? cum să ieși din tine?

1. exercițiu de scoatere a nodului din gât.

       când te gândești cum e să faci ceva, care contravine ghemului din tine, apare un nod în gât. sau în piept. printr-un exercițiu de imaginație varsă-l. să iasă în afara ta. apoi, colorează-l. fă din el un curcubeu și scrie pe un cuvânt, care de obicei îți trezește sentimente pozitive. repetă asta. apoi, atunci când va trebui să faci, dacă nodul apare, repetă exercițiul.

2. răul vine din ignoranță, spune Socrate. greșim pentru că nu cunoaștem, nu pentru că avem intenții negative. Socrate vorbea despre răul pe care îl facem altora. eu zic că tu îți faci rău tot din ignoranță. sunt lucruri pe care nu le știi despre tine. multe. cu cât mai bine te cunoști, cu atât vei fi mai puțin ignorant/ă. urmărește-ți reacțiile, analizează - te. notează. de ce se întâmplă Asta cu mine?

dacă apar atitudini din partea altora, evenimente sau hz ce, care se repetă, caută acolo problema.

3. nu aștepta. nu spera. sună morbid. dar așteptările și speranțele ne apropie cel mai mult de ghemele care stau în centrul ego - ului. învață să accepți fiecare clipă. fiecare om. e greu. dar posibil.

4. exercițiu de acceptare de sine.

   cel mai simplu e să spui - trebuie să te iubești pe tine. mie când îmi spune cineva asta - turb. cum dracu se face asta? - mă întrebam.

pot doar să spun cum am făcut eu.

- am învățat să greșesc și să îmi pară rău, dar să știu că am dreptul să o fac

- am învățat să stau singură și să îmi placă

- am învățat să nu fac ceva forțat, pentru că alții spun că trebuie. iar dacă îmi ma scapă câteodată, mă reîntorc la ideea că am voie să greșesc.

- am învățat că va veni o zi, când nu voi mai fi. și că anii se duc.

- am învățat că dacă dăruiesc, nu înseamnă că oamenii trebuie să îmi dea ceva înapoi

eliberarea de sine are loc doar atunci când știi că poți. sau dacă nu știi - simți. sau dacă nu simți - presupui. sau dacă nu presupui - crezi. și dacă nu crezi - citește încă odată tot. cu inima deschisă și fără ghem. eliberarea de sine înseamnă eliberarea de ghem.

sursa

IN JOC ESTE SOARTA TEI?

atunci când discutam cu cei de la AȘM despre cheltuielile lor, despre monopolul asupra finanțării științei și altele, îmi săreau, mie și altor colegi în cap cu argumente de tipul:
Nu știți despre ce vorbiți
sunteți prea tânără,
lăsați că știm noi cu ce v-ați ocupat
spuneți aberații

dar cel mai frumos era: DISTRUGEȚI ȘTIINȚA! comunitatea academică este indignată! prin această comunitate avându-se în vedere comunitatea AȘM. noi, ceilalți cercetători nu ne identificăm nicicum cu această comunitate. deci suntem paria. 

ieri și azi aud despre un nou scandal. cel dintre TEI și Ministerul Culturii. și ascult conferința de presă. 

aproape jumătate de an am lucrat ca expert asupra politicii privind managementul teatrului, împreună cu directorii de teatru, pentru care a fost important să se implice. am tot discutat, ne-am uitat la experiența altor state. ne-am certat argumentat. între timp am analizat și performanțele teatrelor. pe http://mc.gov.md/md/rapor/ sunt cele pentru perioada 2009-2011. cam așa arată performanțele teatrelor noastre. planifică una, fac alta, vorbesc a treia. 

așadar. TEI primește 3 milioane trei sute de mii + 300.000 pentru reparații capitale. TEI planifică să obțină venituri de 160.000 și obține 28, 4 mii. de ce? pentru că planifică 2 premiere, are una. și cu numărul de spectacole e la fel. citiți rapoarte, stimați înverșunați ai artei. 

TEI este instituție publică. deci AICI directorii se aleg conform regulilor Statului. iar regulile spun: va fi concurs. Concurs înseamnă că există cel puțin doi concurenți. că doar nu îl alegem pe Brejnev, singur pe buletin. 

eu tare tare vreau ca această politică să schimbe situația. și am avut un respect deosebit față de Vutcărău. L-am pierdut printre cuvintele lui: 

în luna august eu, (......), de comun acord,  am luat decizia, ca să îi propunem domnului Val Butnaru să ocupe funcția de director general

(......) nu se ține de cuvânt, ci anunță un concurs. 
(.......) și aici apar argumente de tipul - este voia conducerii teatrului, de ce este nevoie de această comisie. 
(....) este pentru prima dată când directorul unui teatru ....este numit prin concurs
(....) în joc este soarta TEI

ultima parte a mesajului este hiperbolizare. Trăim întro țară dictatorială, etc. de obicei se folosește pentru a manipula publicul. toată secvența este la fel.

dacă acest teatru ar fi unul privat,  directorul ar putea fi numit/ales dintr-o pocnitură de degete. ați putea numi pe cine doriți. primiți însă bani de la stat. de aceea - directorul trece prin concurs. pentru că vorbim de managementul performanțelor. pentru că până acum teatrele au primit bani în funcție de numele înscrise în statele de plată. și nu în funcție de cum lucrați. 

De ce ai noștri vor reforme doar pentru alții, nu și pentru ei? - vorba unor oameni


pe mine nu mă interesează ce relații aveți între voi, cine și de unde a venit, ce atitudine aveți unul față de altul. nu vreau să aud asta în conferințe de presă. nu vreau să știu intrigile voastre. 

vreau să merg la teatru cu sufletul la gură. și eu și copilul meu. să am în față un produs care să îmi producă mirarea. 

vreau ca managerii de teatru să înțeleagă: 

atât timp cât eu, ca și contribuabil plătesc impozite, instituția publică respectă legea. și primește bani în funcție de performanțe. de calitatea spectacolelor. și asta depinde de directori. 

personajele implicate nici măcar nu contează. ele pot fi numite oricum altcumva. e încă o reformă, care vrea să fie oprită. și eu chiar ieri spuneam că am rămas aici pentru a schimba ceva în mintea oamenilor. 

de aceea am scris. 

să fie clar. TEI e unul dintre teatrele mele preferate. merg cu plăcere acolo. de fiecare dată. 

da mă enervez de mor când oamenii vor să ocolească legea, să o facă pe a lor. și mai mult mă enervează când se prezintă PSEUDO- argumente. 

dacă stau să analizez, am observat și vreo 3 minciuni. dar nici măcar nu contează. 

acasă sau nu: revoluții de sens

spinoza era săgetător. și el spunea așa: nu există săgetător, care să predea filosofie și să nu facă o revoluție.

nu am decis să mă întorc și să rămân acasă pentru că aici natura e mai frumoasă, pâinea e dulce, păsările cântă altfel și tot așa. nici măcar pentru că aici am trăit copilăria. nici măcar pentru oameni.

eu sunt omul locului. mie îmi plac străduțele înguste, pavate, marea mediterană și munții apuseni. îmi plac bisericile gotice, sobre și întunecate pe din afară. îmi plac orașele care au un centru vechi.

Moldova îmi place, ca și loc,  geografic vorbind, doar primăvara târziu și iarna devreme. atunci când e colorată sau albă.

de multe ori, întâlnesc acasă oameni și mentalități care mă scot din sărite. de cele mai multe ori.
am aici un grup mic de oameni, cu care mă întâlnesc rar de tot.

de ce m-aș fi întors?

pentru că în Moldova pot organiza Philosophical Wines și va veni lumea să discute despre filosofie altfel. această posibilitate există și în alte părți. dar aici e mai cald. și oamenii au ochi care lucesc. nu toți. cei care veneau la Wines - da.

pentru că în Moldova pot spune ce gândesc în limba mea. și asta contează. altfel se structurează gândurile.

pentru că aici, aproape în toate localurile dragi mie am acces la wi-fi, la o discuție cu un om plin și rotund și la un pahar cu vin roșu sec.

pentru că aici, pot schimba ceva în plan social. am tot felul de idei trăznite în cap, pe care vreau să le pun în aplicare. despre educație, despre cultură, despre iubire. și tot așa.

Moldova e țară care se naște. Moldova se dezvoltă. aici se pot opera schimbări. deci aici e lumea mea. a revoluțiilor educaționale și culturale.

aici am foști studenți, pe care îi știu pe nume și pe care îi iubesc. aici am cărțile.

aici pot fi eu așa cum sunt: filosof, trainer, specialist în politici publice, în comunicare și tarolog.

acolo mă simt liberă să fac ce vreau. În Moldova mă simt liberă să fiu cum vreau.
pentru mine sintagma Acasă e una care se leagă nu de loc, ci de cum mă simt. de multe ori nu mă simt Acasă la Chișinău. dar știu - cei care decid să rămână în Moldova - au puterea să transforme acest loc în Acasă pentru alții.

și tare aș vrea să ne unim eforturile. pentru că suntem destui.

eu, ca și Spinoza, mă voi ocupa de revoluțiile din capul oamenilor. de educație și cultură.

voi?
au mai scris: Alex, Victor, Valeriu, Anna, Victoria :) mai sunt?

fusta 35. despre uși și iubire

citez: The happiness of your life depends on the quality of your thoughts. (pagina asta)

și parcă mi-ar fi dor uneori de o ușă care se deschide singură. fără eforturi. și gândurile mele spun: ai crescut - fii responsabilă pentru tine și acțiunile tale. planifică, bate, deschide, menține, evaluează, iar bate, iar deschide și tot așa.

și uneori intervine oboseala cruntă. parcă nu mai vrei să bați, parcă fiecare secundă de așteptat până se va deschide este interminabilă. și peste tot o ploaie fără sfârșit. și tu vrei doar să te culci pe o ureche și să aștepți. și la un moment dat cineva să deschidă o ușă în locul tău și să te cheme înăuntru pur și simplu.

fiecare dintre noi are momente din acestea. anume atunci înțelegem că iubirea necondiționată a mamei se oprește la mama. ceilalți ne iubesc pentru ceva. sau au nevoie de noi pentru ceva. și atunci, Sorin are dreptate. în dragoste așteptăm reciprocitate.

doar că nu știu cum se întâmplă că și atunci când celălalt nu ne iubește, continuăm să iubim. iubirea ei pentru tine sau a ta pentru el nu este condiționată de reciprocitate. fie că mă iubește sau nu - eu iubesc. pot alege însă să stau alături de omul acesta sau nu. dar asta e altă poveste. și ea nu ține de iubire per se.

necondiționat înseamnă te iubesc pentru că ești așa cum ești. nu pentru că ești cu mine sau nu, nu pentru că ai statut/bani/prieteni/charismă. ci pentru că ești. toate elementele despre care vorbeam sunt doar niște momeli pentru a te îndrăgosti.

și nici măcar nu contează pentru ce iubești. contează ce faci cu această iubire. ce îți aduce ea. ce transformă în tine. unde te duce.

eu sincer nu îi invidiez pe oamenii care nu au iubit niciodată. oamenii pentru care deschiderea este o ușă, în care ei se tem să bată. putem folosi jocurile de seducție toată viața. iubirea care te topește face cât o mie de jocuri pe nivele. pentru că iubirea este singura care te învață Cum trece viața. Cum se simte ea. Cum pulsează.

iar calitatea gândurilor depinde de propria ecologie. ce faci, cu ce grup te identifici. cine ți-e drag. ce  idealuri și vise ai.

dacă îți imaginezi multe cercuri cuprinse unul în altul, tu pe care l-ai alege? pe cel exterior, cel mai mare sau pe cel din interior - punctul din centrul cercurilor?

sursa

fusta 39. când iubirea e natură și când nu.

de multe ori fugim de iubire ca și cum aceasta ar fi îngrădirea libertății noastre. 

într-un fel este exact așa cum credem. iubirea presupune responsabilitate pentru celălalt. eu am crezut întotdeauna că darul iubirii este cel mai de preț. și nu contează despre ce fel de iubire este vorba. față de omul cu care ești, față de prieteni, față de colegi sau față de lume. 

și am crezut că a da înseamnă de fapt a primi. atunci când oferi - lumea se deschide în fața ta. și acest dar al datului este dat tuturor. numai că avem orgolii, frici sau numaiștiuce care nu ne permit să dai. 

și îmi voi permite să păstrez această credință. și răutatea, ura și calculul sunt de fapt propria nefericire proiectată asupra altora. și asta e treaba lor. 

acum mă reîntorc la iubire. 
deja am vorbit că pot exista diferite tipuri de iubire. cele naturale nu cer, nu vor, nu identifică. cele naturale fac astfel încât cel pe care îl întâlnești să fie singurul cu care poți împărți. și ele trezesc fricile cele mai mari. pentru că prima impresie este că ele te lipsesc de libertatea de a face ce vrei. de fapt, aceste iubiri te cresc. și restul responsabilităților sunt nimic. 

și există iubirea-cultură. cea pasiune. sau cea comoditate. în care iubești pentru că îți este cald lângă om, sau îți dă siguranță/copii/bani/lucruri sau hz ce. asta trezește reacții de tipul - nu te las să pleci pentru că te iubesc. și aici apare violența. și asta nu înseamnă a da. ci a lua. și mie acest tip de oameni îmi trezește un fel de dezgust. pentru că cel care nu poate să îl lase liber pe cel care Vrea să plece, se apără. și nici măcar nu înțelege asta. iar dacă înțelege și o face, aceștia iar nu sunt oamenii mei. 

în iubirea-natură, orice ceartă taie câte o bucată din tine. și la un moment dat orgoliile nu mai au nici un rost. și poți plânge în fața omului, adică poți să fii deschis. și dacă poți să faci asta - iubești. și dacă iubești - frica va fi depășită. și comoditatea. 

pentru că doar în iubire există libertate. și astăzi pot să îmi permit să spun. 

cei care iubesc și au îndrăzneala să o facă sunt oameni cu ochii-lumină. și eu îi admir. 

cei care nu iubesc și au puterea să îi lase pe ceilalți să plece vor avea lumină. și îi voi admira. 

sursa

fusta 34. despre cum să îți ghicești fericirea

în seara Sfântului Andrei, fetele se adunau și ghiceau.
despre cum va arăta ursitul, despre când se vor mărita. ele aruncau cu papucii peste casă. gest simbolic de a pune hățurile.
bărbații își alegeau femeile altfel. le scoteau porțile. un fel de gest simbolic al dezvirginării.

dar tradițiile sunt frumoase. și mie îmi plac. și îmi place să mă joc. și în seara asta ghicesc fericirea altora.
deschid atent o pereche de cărți și mă uit:

1. ursitul este un bărbat înalt, cu ochi căprui, care se vede mai degrabă pe sine decât pe alții. inclusiv pe tine. îți poate face un cadou ce se va prelungi toată viața.

2. las-o să plece. plecarea ei va oferi noi deschideri și posibilități și pentru tine. nu trata sfârșitul ca pierdere. este întotdeauna un început pentru care merită să lupți.

3. eliberează-te de tine ca să poți găsi pe cineva. ai șansa să rămâi singur/ă dacă rămâi în starea actuală.

și mai sunt.

o jumătate de an pentru mine.
un an pentru tine
un copil pentru ea
două săptămâni pentru un om drag.

toate pot fi spuse
pot fi adunate
pot fi speriate

dar
dacă încrederea de sine și de celălalt stă la baza relațiilor sau a căutărilor, cărțile se vor deschide cu Soarele.

și atunci, fericirea nu poate fi ghicită. ea poate fi lucrată, chinuită sau fugărită. dacă nu îl lași pe el/ea să fie liber/ă și să poată respira  - nicio fericire nu este posibilă. nici a ta, nici a celuilalt. iubirea nu se bate, nu se cumpără și nu se calculează. iubirea e Corinteni.

ps. aceste trei note punctate nu sunt joacă. privesc anumite persoane. vă rog să nu vă identificați cu ele :)

                                                             sursa

fusta 33. despre ce să faci dacă celălalt fuge

în mod normal, aș vorbi  despre strategii de seducție. în mare parte și foarte tehnic ele ar putea rezolva toate problemele noastre legate de iubiri în care sentimentele ne sunt ignorate/călcate în picioare sau batjocorite.

în acest caz, se procedează la tehnici preluate din economia relațiilor.

tehnica furtului, în care te comporți ca un măgar/măgăriță plin/ă de sine și atragi atenția celuilalt asupra ta prin faptul că ești deosebit/ă și untouchable. se merge mult pe ideea că oamenii doresc. și dorințele lor sunt folosite pentru a îl/o prinde în capcană pe ființa iubită: trezirea instinctului de vânător, sugerarea faptului  că tu ești exact ce își dorește și tot așa. furi instinctele celuilalt și te joci cu ele. e simplu. necesită multă stăpânire de sine și echilibru. dacă ai clacat însă o dată, a doua oară nu există. aici e nevoie să țineți minte: omul crede doar în ceea ce îi place.

tehnica darului, în care te transformi într-un mieluț, care oferă. fără a cere nimic înapoi. dai și dai și dai până celălalt devine dependent de darurile tale. tocmai din acest context este ruptă expresia Darul este un obiect cu prețul ascuns. se crează o relație de dependență, în care celălalt regăsește iubirea maternă necondiționată. și aici e simplu. la un moment dat însă ne putem trezi că această dăruire obosește.

și mai sunt tehnici. prin care fiecare om poate fi făcut să te iubească. pasional și la nebunie.

dar

nicio relație de tipul acesta nu funcționează în termeni ergonomici. adică unul dintre cei doi ajunge să fie nefericit.

și atunci: cum lupți cu fricile celuilalt? cu fuga lui/ei? 

1. fie accepți că celălalt îți poate fi doar prieten. și atunci îl ajuți să treacă peste poduri. riscul este că atunci când va trece - nu va avea nevoie de tine și va pleca. cel mai mult probabil că așa se va întâmpla.

2. îți găsești ocupație. care să îți umple timpul. și golul. dar ajută pe termen scurt. riscul ca același tipaj să revină în viața ta este foarte mare.

3. trăiești dez-iluzia. încerci să înțelegi de unde vine această tendință de a te îndrăgosti de anume acest tip de oameni. deconstruiești. gândești asupra ta. și mergi înainte. cel mai dificil. cel mai de impact. oricât de mult ai încerca sî rezolvi problema celuilalt, fricile lui/ei nu vei face decât să te pierzi pe tine. și dintre toți oamenii din lume - tu pe tine te ai.

ps. citesc acum Lapte negru de Elif Shafak. recomand.

sursa imagine

fusta 32. despre cum deciziile ne fac sa plângem sau să râdem

fiecare decizie costă ceva. la o emisiune la care am participat, mai mult de 80% de moldoveni consideră că moldovenii nu iau deciziile corect.

dacă ați observat în engleză, deciziile nu se iau, ci se fac (decision making). facerea asta a deciziilor este la fel de grea ca o naștere. pentru că de ea, depinde uneori nu numai ziua care urmează, dar și viața altor oameni implicați.

în chinurile facerii deciziei, adeseori nu înțelegem toate detaliile, nu deținem toate informațiile necesare. sau ne este frică, pur și simplu.

ne este frică să ne lansăm întro relație de lungă durată, cu responsabilități și griji. chiar dacă există toate presupozițiile că va fi o relație fericită. sau mă rog, cel puțin reconfortantă. și aici e vorba și de decizia de a fi alături de o persoană pe viață (mie asta chiar îmi suna strășnicuț până nu demult :)) sau e vorba despre un job nou.

deciziile ușoare sunt legate de ce mănânc astăzi sau cum mă îmbrac. și de multe ori chiar și acestea sunt urmate de o suită de întrebări.

atunci cum să luăm decizia corectă, când știi că nu știi toate dedesubturile, și totodată a venit timpul să dai un răspuns?

există scheme care permit înscrierea opțiunilor și calcularea impacturilor. cel puțin pentru moment, acestea sunt cele mai viabile.

și problema apare atunci când ceea ce simți intră în discordanță cu analiza rațională. căutarea începe abia acolo. și fricile încep abia acolo.

iar fricile, sunt ca un fel de mere newtoniene, care cad în cap exact atunci când nu te aștepți.
ce faci cu ele?

sursa imagine

fusta XXXI. cifre lungi - bărbăție scurtă

una dintre veșnicile întrebări ale omenirii: 

ce înseamnă a fi bărbat sau femeie?

           de fapt, totul e în cap.
o schemă de același tip putea fi desenată pentru De unde vine a fi femeie. diferențele vor fi date în caracteristici. am legat sexul de gender doar pentru ca să fie clar că și cultura face parte din șmecheria naturii. este o zonă de confort pentru cei care nu vor să se simtă animale.

ce e în acest context emanciparea? profa mea de psihanaliză, Marta Petreu, spunea așa: desigur că oamenilor le convine mai mult să creadă că au cotoare de aripi decât cozi de maimuță. de acolo vine profundul concept de cultură și de emancipare. nu există bărbați sau femei emancipate.
există doar oameni care gândesc și știu că Acest corp pe care îl au e parte din natură și ei devin cei energici, au forță de convingere și sunt interesanți femeilor. și viceversa. există femei, care știu cum să își direcționeze corpul spre sine. și spre natură.

și există cei care îl neagă, culturalizați, esteticizați, ștergând diferențele dintre corpul feminin și masculin.

sau Pierre Lecomte - omul este singurul capabil să facă lucruri inutile, precum să își inventeze povești despre sine. 

FUSTA 19. orgoliile noastre cele de toate zilele

dacă cineva v-ar cere să renunțăm la propriile orgolii, ce ați face?

mă amuză să văd oamenii. stau într-un colț și mă uit la ei cu interes. unii mai cocoșați. alții mai fricoși, alții mai dependenți, alții mai liberi,
unii citesc, alții înțeleg.

dar cel mai mult mă amuză orgolioșii și trufașii.
de obicei, dacă îi întâlnesc, le ignor fițele, aerele sau discursurile.

de câtva timp însă, se întâmplă destul de des să văd oamenii schimbați. 
și îi întreb pe cei la care nu am observat această curcăneală - ce ai? ai vreo problemă?
de obicei răspunsul e legat de oboseală, stres sau altceva. 
niciunul dintre ei nu a îndrăznit să spună
Băi, de la un moment dat mă simt superior vouă, muritorilor!
și mă întreb: oare de ce?

se întâmplă pentru că și ei realizează că un balon este umflat numai datorită aerului suflat de cineva în interiorul acestuia
sau poate pentru că oamenii au încurcat demnitatea cu orgoliul și nu mai dau de capăt
sau poate pentru că iubirea și înlegerea și acceptarea de sine sunt mai greu de realizat decât un nas pe sus plin de oh-uri, ah-uri
sau poate pentru că de fapt, substanța lipsește. pentru că sunt incapabili să își autodefinească personalitatea

sau poate că pur și simplu din cauza faptului că sunt nefericiți?

lipsa de sine înseamnă orgoliu.
frica de sine, de alții, de concurență, de dragoste.

când mergi pe drum și aștepți ca celălalt să îți facă loc, să te salute, să se închine, întreabă-te cum ești.

așa

aici

sau așa:

aici

și pe care dintre ei Tu i-ai iubi? și în ce formă?
sau cum crezi, 
pentru ce iubește lumea curcanul? pentru că la masa de sărbătoare poți să îl coci sau pentru simplul fapt că există?


aș reciti Nietzsche. Așa grăit-a Zarathustra. partea cu Cămila, Leul și Copilul.

plăcinte cu timp

tu crezi că timpul e elastic
îl poți rostogoli cum dorești
și nu moare
îi poți întinde corzile de la
unu la zero
fără ca programul să sară în aer

tu crezi
că în timp
poți pune orice îți este la îndemână
o farfurie cu borș
o minciună
o minge
un gest de tandrețe
un ass salam
un alei kum
și acolo, ca în frigider toate
pot fi puse la păstrare
minciunașimingeașiborșul
pe polița de sus
salamulșitandrețea
pe cea de jos, mai la rece
acolo unde nu doare
tu crezi că în timp erodarea e condiție înnăscută
ca și sângele pentru trup
dar
timpul se poate întoarce pe dos
și atunci se va auzi
scârțâind ușa
frigiderului
Mamă, aici nu mai este nimic de mâncare/



tu crezi
că în timp
ca și în iubire
ești ultim

FUSTA 18. ultimul sunet. în dragoste ca și în război.

astăzi orașul e plin de flori, de copiii de sunete de clopoțel. de oameni.
mergeam dimineață cu Dumi spre liceu, vorbeam despre faptul că majoritatea părinților din clasa ei sunt divorțați

ultimul sunet nu e numai la școală. ultimul sunet e atunci când  se încheie un ciclu. de fiecare dată evaluări, lacrimi, trecere peste, poduri. tăcere. și învățat.

îmi amintesc cum îmi povestesc oamenii despre relații și sentimente și despre decizii. fiecare decizie este un ultim sunet însoțit de amintiri.

de obicei, când o relație începe, nu ne gândim la faptul că va suna un ultim clopoțel. apoi dimensiunea pasională scade, are loc decristalizarea și....e de luat o decizie.

ce fac? merg mai departe, așa rațional, rece și calm sau caut un nou clopoțel? și atunci ce va face celălalt? cum să îl lăsăm în fața deciziei noastre de a pleca?


merită să ne sacrificăm pentru a face un om fericit? 


am întâlnit oameni care stau legați o viață pentru că nu au îndrăznit să dea din clopoțel la timp. o fi slăbiciune sau putere nu știu.

poate dacă ne-am asuma decizia de a fi noi înșine,
dacă am înțelege că iubirea nu are nimic cu jertfirea de sine,
cu opinia celorlalți vizavi de viața noastră, ar fi mai puțini copii de părinți divorțați.

merită să ne sacrificăm pentru a face nefericiți pe mai mulți?


sau poate e mai greu dar ok pentru toți să înveți să accepți ultimul sunet al unei relații, pentru a putea intra într-un nou ciclu de viață?

sursa

FUSTA de Paști. adună și culege

femeia
face degete mănunchi
pentru salata de Paști sunt numai bune

rețeta străveche:
- un măr
- trei mănunchiuri a câte trei degete
- trei pahare de apă de ochi,  amestecată cu tăcere
- un litru de sânge turbat adunat în vene

le înfășori în păr
cel mai lung pe care îl găsești în amintiri
le pui la foc mic de răbdare (3 zile)
le coci în cuptorul bunicăi



foto: Dariusz Klimczak
pe masa de Paști
un singur deget crud


( îl păstrezi pentru  speranță, dacă se reîntoarce cumva)

patimi și oameni. dureri si ajutor.

am primit acest comentariu la un post despre prietenie.
daca aveti posibilitate, dorinta si inima, haideți să ajutăm Omul.

l-aș fi postat și în alt context. a început săptămîna patimilor.
sper să fie bine.

http://gabrielatudorache.blogspot.com/
 detalii aici.



Buna ziua,

Ma iertati ca va deranjez .Vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti un articol pe blogul d-voastra si sa distribuiti mai departe pe facebook despre mama mea, Gabriela Tudorache care este foarte bolnava . Este diagnosticata cu meningiom , o tumoare cerebrala care i-a afectat vederea si trebuie sa se opereze cat mai repede la o clinica din Germania unde ni se cere 35 000 EUR plus cheltuieli de cazare si transport .

Viata si vederea ei depind de aceasta operatie , iar mie si fratelui meu ne este foarte greu sa o vedem cum indura zilnic cumplitele dureri de cap si ametelile .Timpul nu ne permite sa asteptam si va rugam sa scrieti un articol despre cazul ei . Mai multe detali le gasiti pe http://gabrielatudorache.blogspot.com/. Sau ne puteti contacta la nr de tel. 0724342082. Va rugam , daca sunteti de acord sa ne lasati si un raspuns .
Va multumesc din inima pentru sprijinul acordat.

dumitru_gabriela31@yahoo.com 

minte-mă. nu pot trăi fără tine

Alexandru spune 

 Cu alte cuvinte, riscăm să ne falsificăm (conștiința și ființa) de îndată ce vom recunoaște adevărul ca adevăr, adică dacă vom recunoaște ceva ca fiind adevărat în sine, adevărat în mod absolut.

în acest context și eu mă gândeam de câteva zile. cât din ceea ce simțim, avem impresia că suntem - suntem.

se întâmplă de atâtea ori că ne lipsim de noi înșine din cauza fricii, sau a teoriilor sau a tendinței de a fi cel mai bun. puteți să adăugați tot ce vreți. lista e mare. ceea ce am scris aici se referă doar la lista mea. 
pentru fiecare dintre noi, acestea căutarea de sine devine căutare de adevăr. avem impresia că fiind Adevărați, autentici suntem puternici. 


și viața noastră devine o luptă continuă a căutării adevăratului sine, pe care, în naivitatea conștiinței, îl formulăm așa cum ne reușește. 


ce înseamnă de fapt, cunoașterea de sine? cea a lui Socrate? presupune asta că e nevoie să tindem spre adevăr?


sau mai degrabă e un proces de deconstrucție. de eliminare a falsului, vorba de pe blog

Prin urmare, situarea și devenirea istorică a conștiinței umane nu s-ar realiza prin instituirea unui adevăr, ci prin destituirea a ceea ce este fals

cum vedem însă ce este falsul? ajungem într-un cerc vicios, enunțat cu multă vreme înainte de sceptici. cu propria rațiune, care poate să se înșele, căutăm să destituim falsul. 


cum se face asta?


eu  merg pe această cale. îmi permit să mă simt vulnerabilă. îmi permit să greșesc. 
Lupt. Nu sunt perfectă. Reactionez. Incerc. Calea este mai importanta decât rezultatele.

Suferi pentru ca nu obtii ceea ce vrei. Iar daca obtii vrei sa pastrezi asta pentru totdeauna. De aceea suferi.

Incercam sa controlam totul. Credem ca suntem excluzivi. De aceea suferim.

Calea ne face fericiți și nu scopul.

muzica nu are nicio treabă cu postarea. doar cu starea. 

Fusta 16. unde pot fi găsiți oameni e liniște. despre prieteni altfel.

când cauți  oameni, care sunt ai tăi mergi într-un loc în care e liniște. stai liniștit cu o carte/ziar/kindle/telefon în mână și urmărește-i.

asta se numește detașare. doar că nu știu de ce se întâmplă că nu reușești să te detașezi atunci când oamenii îți devin dragi. și nu poți să le spui ce te deranjează, de ce nu mai poți vorbi cu ei, de ce atunci când mergi la o cafea, tăcerile devin tot mai apăsătoare.

sau altfel. devii gelos, începi să tremuri, te enervezi și se duce naibii somn, concentrare, echilibru.

atunci lumea se întoarce pe dos.

pentru că, fie că acesta este prieten purșisimplu, sau prieten nupurșisimplu, ne este frică să îi pierdem. de ce ne este frică?

pentru că nu avem cu ce să ne umplem singurătățile. pentru că în noi nu e liniște.

îmi amintesc de Corinteni

Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poarta cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.

și mă gândesc - da?

presupune asta oare că trebuie să suportăm nesimțirea celuilalt, să ne alimentăm sentimentul de vină pentru cei pe care îi iubim, să le suferim pe toate? să le răbdăm?

poate că de fapt, dragostea nu are nimic cu răbdatul, ci cu deschiderea, cu găsirea de liniște, cu găsirea de oameni. alți oameni. cei care știu să asculte tăcerea din tine, cei care pot vorbi fără să facă zgomot, cei care trec pe lângă tine când dormi în vârful picioarelor, ca să nu te trezească, indiferent ce oră este?

cei care vor să ofere, nu să ia?

și poate că ești pregătit să iubești și să întâlnești omul, prieten purșisimplu, sau prieten nupurșisimplu atunci când știi, că dacă el nu poate vorbi, vorbești tu?

putem vorbi despre prietenie în termeni Corinteni?

sau prietenia e schimb, care există atât timp cât e reciproc avantajos?

friends

FUSTA XX: cum să eliberez Țin-ul din mine

de câteva zile tot țin să spun ceva.
acest țin să spun v-i s-a întâmplat și vouă cred.

 Jodorowsky ar spune despre oamenii care țin spusa în căușul palmei și nu pot să o elibereze că mai au de învățat. sau cele patru eu-ri nu sunt congruente

când vorbesc cu oamenii, care nu se pot despărți de trecut, de orgolii, de prietenii care îi mănâncă, facem un plan. cum să eliberez Ținu-l din mine.

psihologii cognitiviști spun: fă, eliberează-l și fricile vor dispărea.
cam așa ceva

alții spun: meditează. odată cu plinătatea, va dispare frica.
cam așa ceva

voi ați încercat? ce e mai bine să folosești atunci când frica paralizează?
poate asta?

serenitate. detașare. zbor. odihnă. zbor.

relația dintre mine și lume
e liantă
ta-ta-ta
sună
tre
nu
l

terapia fustelor

the female side of the story

era un timp în care oalele erau puse pe garduri la uscat

femei în fuste lungi
păr despletit lăsau zâmbetul sub casă
pentru păstrare
își înrămau mâinile în lut
și pictau

sursa
azi
femeile în fuste lungi
iau computerul pe brațe
intră pe facebook
și postează


lumea cu oalele ei își
ascunde privirea sub gene
femeia e zen
femeia știe

dacă pleci - nu mai revii niciodată
oalele sparte nu se repară
nimic nu se repară
se reciclează
tim
pul
viselor trece
tim
pul tău
trece
totul
trece

fara titlu. doar dor

uneori mi-e dor de mine si de blog si de oamenii de aici. si intru pe la Gina, Mariutza mea franceza, ana ana ana, andi si stau putin ca sa nu deranjez si zambesc.

cred ca e timpul sa revin. la poezie.
aici.

pietrele se aduna
ca oamenii
la frig
va trece
spune mama
ca un cârd de ciori
pe
 cer

moldovenii, statul și așteptatul

cândva mă apucasem să disec mintea moldovanului și să găsesc motivațiile pentru care suntem așa cum suntem.

apoi, am scris aproape o carte pe cum poate fi schimbată percepția asupra realității cu ajutorul filosofiei, cu reguli, metode și fishte. mai târziu, manuscrisul a fost luat de apă la Nemțeni. bine a făcut.

m-am apucat să fac altceva, am ajuns la Ministerul Culturii pentru ca să elaborăm împreună cu ei politici publice, să încercăm să facem o Strategie de dezvoltare a culturii și multe alte lucrușoare, care sunt cumva realizarea a ceea ce era în cartea pierdută.

și bum!

găsesc un grup pe facebook - ACT3A și mă bucur repede repede, că uite, la politica pe teatre o să avem implicare reală din partea artiștilor care așteaptă cu sufletul la gură schimbări.

aha, aha. nu am adunat nici 10 like-uri. nici un comentariu.

mmmmmm....mă întreb și ies din grup.

oare să fie simptoame de Homo Sovieticus și în generația care știe deja numai din povești ce a fost URSS? sau poate e societate postmodernă, în care Anything goes și generațiile se revoltă împotriva a orice, dar reazultatul le este indiferent, vorba filosofului?

aseara, veșnicul facebook, prin Alex Lebedev (tare drag blogul lui printre altele) și Victoria Vlad, (o altă persoană de admirat) îmi dă iar de scărpinat ceafa și creierul.

ia aici

http://www.snopes.com/college/exam/socialism.asp

unde scrie așa:

When the reward is great, the effort to succeed is great.  Recompensa e pe măsura efortului

These are possibly the 5 best sentences you'll ever read and all applicable to this experiment:
1. You cannot legislate the poor into prosperity by legislating the wealthy out of prosperity.
2. What one person receives without working for, another person must work for without receiving.
3. The government cannot give to anybody anything that the government does not first take from somebody else.
4. You cannot multiply wealth by dividing it!
5. When half of the people get the idea that they do not have to work because the other half is going to take care of them, and when the other half gets the idea that it does no good to work because somebody else is going to get what they work for, that is the beginning of the end of any nation.

Vrem să ni se dea. pentru că suntem  profi, filosofi, muzicieni, actori. dar în primul rând pentru că suntem cetățeni. deci Statul tre să ne DEA.

ap iak. ceea ce ne dă, va fi luat înapoi. și e corect. legea schimbului asta spune de secole. ne-am obișnuit să ni se ofere pentru că suntem. legea iubirii materne. doar că Guvernul, Ministerele nu sunt mame.

ele produc politici și legi pentru ca noi să putem fi în siguranță.

Ministerele nu sunt vaci sfinte. și doamne ferește să ajungă.

poate e timpul să scăpăm de complexul omului sovietic, care întindea mâinile spre AtotPuternicul ca să îi dea apartament, mașină, salam doctorskaia, ciocolate,  ore speciale pentru sex, somn, creier spălat și lista continuă.

poate că a acționa și a ne implica este soluția?

poate demistificăm statul și îi dăm ce e al lui, dreptul să facă legi, strategii, politici și în loc să ne plângem că nu suntem ascultați, participăm?

ps. mulțumesc Alex și Victoria. :)

mă apuc de rescris cartea.

dedicație specială, nouă, celor care așteptăm Bani de la Stat. statul nu aduce bani, numai mișcatul, acțiunea și dragostea.
http://www.youtube.com/watch?v=h89Ur-ENpQs

leapșa 2. modele, oameni și punkte pe maxim

Moni continuă leapșa. și eu.

1. Povesteşte-ne cea mai incomodă situaţie pe care ai trăit-o la un eveniment public.

eram în clasa a nuștiucâta, mai știu doar că eram adolescentă. la o tabără de vară o făceam pe povestitoarea. îmi plăcea tare mult Creangă, La cireșe. mai știți?

Şi nebuna de mătuşa Mărioara, după mine, şi eu fuga iepureşte prin cânepă, şi ea pe urma mea, până la gardul din fundul grădinii, pe care neavând vreme să-l sar, o cotigeam înapoi, iar prin cânepă, fugind tot iepureşte, şi ea după mine până-n dreptul ocolului pe unde-mi era iar greu de sărit; pe de lături iar gard, şi hârsita de mătuşă nu mă slăbea din fugă nici în ruptul capului! Cât pe ce să pună mâna pe mine! Şi eu fuga, şi ea fuga, şi eu fuga, şi ea fuga...........

și cum eram eu înfierbântată de povestire și mă luase gura pe dinainte

am tras o înjurătură maaaaaaaare maaaaaare, de parcă mă prinse-se mătușa Mărioara pe mine sau mă împiedecasem eu acolo. :)

profesorii au rămas cu gura căscată, colegii râdeau  și eu toată roșie am continuat

până ce dăm cânepa toată palancă la pământ; căci, să nu spun minciuni, erau vro zece-douăsprezece prăjini de cânepă, frumoasă şi deasă cum îi peria, de care nu s-a ales nimica. Şi după ce facem noi trebuşoara asta, mătuşa, nu ştiu cum, se încâlceşte prin cânepă, ori se împiedică de ceva, şi cade jos.

nu știu de ce, dar nu o voi uita toată viața. și mă umflă râsul ori de câte ori îmi amintesc cum stăteam pe scenă și râdeam de mă spărgeam. și acum râd :)

2.   Când ai avut prima dată senzaţia că oamenii te percep altfel de cum te-ai aştepta?
mmmm...nu mai știu...cred că în clasele mari, când credeam că lumea e frumoasă și mă iubește și la un moment dat s-a apropiat de mine o colegă, care era cu câțiva ani mai mare și m-a scos la ”razboare” pentru un băiat. tare neplăcut incident. dar am înțeles că uneori lumea se oprește în loc chiar dacă nu vrei și că oamenii te văd altfel decât ești.

și m-am obișnuit cu ideea. chiar dacă doare.

apoi, mult mai târziu, cu vreo doi ani în urmă, s-a produs ruptura cu doi oameni la care am ținut tare mult, prietene cu care am crescut, am trăit timp de 20 de ani. și asta pentru că toți noi ne percepem unii pe alții altfel decât credem. și poate că e ok. și poate că relațiile durabile sunt cele în care distanța asta dintre cum mă văd eu sau cum vreau să mă vezi, coincide cu ce crezi tu despre mine.

3.    Care a fost momentul de cotitură (plus/minus) al carierei tale?
anul trecut. din 95, venită de la cluj, am stat în USM. făcut cursuri, doctorate, posdocuri, discuții, asigurarea calității și tot așa. eram îndrăgostită de jobul meu. dar devenisem comodă și foarte sigură că în afara univeristății viața nu merită a fi trăită.

primăvara trecută am trecut peste frici, pasiunea de a preda și locuri cunoscute la scrierea în revista PUNKT și după aceea la poziția de consultant în Ministerul Culturii și la Tineret. dacă nu apărea Angela și după aceea Onorica și Sorin curajul meu de a îmi muta cuibul nu era atât de aventuros. acum le mulțumesc pentru asta :)


4.    Există un model pe care l-ai urmat, un profesor pe care l-ai ascultat?
am avut atâția profesori frumoși, care mi-au oferit șansa să îmi pun întrebări, să învăț că mirarea este sursa lumii și că trăirea și gândirea sunt una și aceeași, încât ar trebui o postare aparte ca să vprbesc despre toți. câțiva oameni -cheie m-au învățat:

diriginta, profesoară de română, dna Maria Ghițu - că lumea fără poezie e seacă, că dragostea se ascunde în orice și trebuie să știi să o cauți, că a fi diferit e ok. nu e rău, nu e bine, e altfel

profesorul Codo ban, de la care am învățat că sacrul se ascunde în profan , că femeile și bărbații sunt parte a unui întreg, că filosofia este o cale și că iubirea de sine este...și că...multe multe de toate

fragment de interviu Realizat de Timotei Nădășan

Și dacă ar fi să plec, aș pleca fără nimic, tocmai pentru că plecarea mea, vidată de atașamente, să fie cât mai completă, să lase în urmă, ca în budism, un vid cât mai complet. Aș pleca, evident, cu mintea, cu conștiința mea, dar am credința acum că și ea s-ar estompa, s-ar vida, și că amintirile ar deveni simple ipoteze ...

T.N.: Pentru început, să încercăm un exercițiu de imaginație: daca mâine ar trebui să-ți părasești locuința și n-ai putea lua cu tine decât un bagaj ușor, ce ai lua cu tine?

A.C.: . Am nevoie de o libertate a alegerii în lectură, care se extinde și în ceea ce privește lucrul în acest caz, îmi place să nu fiu obligat să mă odihnesc nefăcând nimic, ci să am posibilitatea de a lucra la ceva, dacă mă tentează, chiar și în vacanță.

de la dna Elena Muraru, cum să trăiesc pentru generații de studenți, cum să planific activități, să lucrez cu oamenii și cred că cel mai important, cum să creez o echipă și să spun mulțumesc oamenilor pentru ceea ce fac

5.    Care ar fi punktul maxim ce poate fi atins de tine?

nu știu. multe pot fi atinse. și le voi. dar pe rând, atent ca să nu lovesc pe cineva între timp și să nu las urme.

alex, ce zici de leapșă? continui?

pentru ce e bună leapșa lu' Moni ;)

Fusta 15. despre poduri, oameni și I never pick the lucky number

ce vedeți aici?



de câtva timp mă gândesc cum se întâmplă că unele relații intră în impasuri din care nu mai pot ieși. și ce e de făcut dacă cei doi se iubesc, dar sunt atât de diferiți, încât văzându-se într-un oraș necunoascut nici măcar nu s-ar observa unul pe celălalt.

cum se intâmplă că doi oameni diferiți ajung totuși să se îndrăgostească unul de altul? despre asta vorbisem anterior. chiar mă apropii de ideea lui Ortega y Gasset. dacă ne uităm în esența oamenilor - vedem de ce sunt împreună- un cerșetor și o prințesă.

de ce atunci ajung să nu se mai înțeleagă?
sau de ce, după ce sunt împreună și ar trebui să fie fericiți, ajung să stea unul de o parte de pod și celălalt de alta?



insert: știți că în nopțile de sânzâiene sau sfinți fetele trebuie să pună sun pat o farfurie cu apă, iar pe ea un fir de mătură. și că noapte visează că trece cu iubitul ei pe pod. și dacă podul rezistă și ei trec peste el, vor rămâne împreună toată viața? :)

ideea nu e în poduri, ci în a ști să le traversezi. uneori, devine imposibil din cauza orgoliului. și e păcat. pentru că orice pod e o aripă. cu el poți învăța să zbori.

ceea ce facem este însă o luptă de Cine e mai tare, cine poate mai mult, cine știe cum va fi.

după, mult mai târziu, o să poți spune responsabil/ă de tine că ai făcut tot posibilul să treci peste pod. și nu va mai conta.

pentru că podurile sunt veșnice. relațiile noastre nu.

pentru că podul este ego-ul nostru.
te apuci și îl lași pe celălalt să te apuce de degete ca să treceți împreună peste el.
sau nu.

ps. Calatrava a desenat păsări și după aceea poduri. oare de ce?

http://www.youtube.com/watch?v=TSN7eCLEf4Q&feature=related