CONSILIEREA FILOSOFICĂ
sau despre capacitatea de a învăţa să fii transportat în tine însuţi
Construcţia unui precept al consilierii pentru activitatea de practica filosofică porneşte de la ideea că orice filosofie este înainte de toate căutare. La modul general, consilierea filosofică este un cluster de metode, care permite rezolvarea problemelor individului cu ajutorul mijloacelor filosofice. Voi reveni la posibilităţile metodologice ale acestui tip de practică filosofică. Pentru majoritatea practicienilor Consilierea filosofică este o „terapie” a concepţiei despre lume, care utilizează dialogul ca vehicul.
“Auslegen” – căutarea explicitării, prin intermediul căreia consilierul devine unit cu problema, neexprimându-şi în acelaşi timp propria viziune, ci oferind vizitatorului un impuls în urma căruia acesta să acţioneze şi elementul mirării şi al întrebării, care permite evitarea unui cadru de viziuni rigide, atitudini standardizate sau soluţii preexistente sunt pilonii oricărui cadru metodologic adoptat de un filosof practician.
Acest tip de practică nu este restrictiv în sine, pentru că poate fi definit ca un dialog independent între filosof şi orice persoană care este interesată de filosofie ca stil de viaţă, în măsura în care discuţia se poartă la nivel raţional. Metoda “Beyond method” a lui Achenbah[1] este similară metodei buberiene. Baza acestei metode constă în “all genuine encounters”. Tehnica se orientează spre centrarea pe persoană, spre ieşirea practicianului din lumea lui sigură. Vizitatorul are nevoia să întâlnească terapeutul într-o situaţie elementară în care sinele său este expus în faţa altui sine şi în care există o reciprocitate. Întâlnirea celor doi Sine, în care fiecare îşi va descoperi temerile şi pasiunile fortifică imaginea despre lume a celui consiliat. Astfel nu se va încerca schimbarea ideilor sau intenţiilor vorbitorului, ci se va realiza uniunea cu problema, cu analiza critică a ei. În “Sănătate prin întâlnire”, Buber ajunge la concluzia că în vecinătatea unui Sine va avea loc decapsularea şi va apărea unui nou tip de relaţie, capabilă să conducă la acel cineva, care doreşte o relaţie cu Celălalt. Nu există o metodă sau o tehnică sigură pentru a obţine genuine encounter. Dialogul genuin nu este legat de anumite ore sau locuri specifice. În aceste condiţii, practicianul va întâlni consiliatul ca pe un prieten, şi nu ca profesionist pe care eşti nevoit să îl plăteşti.
Astfel, în consiliera filosofică putem vorbi despre două centre, clientul şi practicianul. Relaţia dintre ei are la bază câteva principii esenţiale:
- Oamenii sunt creaţi pentru a fi diferiţi. Deci ei nu pot fi trataţi la fel. Este necesar să stabilim conexiunea dintre persoană şi istoria sa.
- Consilierul trebuie să înţeleagă cele mai profunde şi inconştiente gânduri ale clientului său. Consilierul nu este un învăţător, ci învaţă de la ceilalţi. Important este să fii sincer şi să fii deschis în faţa vizitatorului.
- Clientul nu trebuie schimbat. Chiar şi intenţiile sau scopurile discuţiei trebuiesc evitate pentru ca cel consiliat să îşi determine de independent sarcinile.
Este necesar să menţionez faptul că autorii acestui domeniu susţin că o consiliere filosofică nu îşi are originea în consilierea psihologică şi nici nu este un hibrid al abordării psihologic-filosofice. Originea şi tradiţia consilierii filosofice este filosofia însăşi. Mai degrabă putem atribui originea ei în “discuţia filosofică despre orice îşi doreşte clientul să discute cu filosoful”. Specificitatea actului de consiliere filosofică este teoretizarea, dialogica prin care trece clientul împreună cu consilierul. Filosoful implicat în consiliere aplică diverse grile de lectură asupra „textului - client” şi învaţă împreună cu acesta să descopere concepţia despre lume a celui care stă în faţa lui.. Mişcarea produsă în interiorul dialogului filosofic este una dialectică – prin jocul dintre specific –universal-specific. La modul exemplar algoritmul ar presupune transferul de la experienţele personale ale consiliatului la entităţi abstracte şi invers. Competenţele de care are nevoie în acest sens un consilier sunt cele de identificare a problemei reale puse în discuţie, cele de problematizare a elementelor identificate şi în sfârşit de conceptualizare. Singurul instrument posibil pentru realizarea întregului proces este întrebarea, adică filosofia înseşi.
Momentul conceptualizării propriei concepţii despre lume este extrem de important pentru identificarea realităţilor consilierii filosofice. Weltanschaaung-ul, nu va fi „corectat” de către filosof conform unor matrice prestabilite, aşa cum se întâmplă în psihoterapii, ci va fi deconstruit – construit - jucat până la momentul în care clientul va obţine o concepţie despre lume coerentă. Coerenţa nu presupune întotdeauna comoditate. Ba dimpotrivă, majoritatea filosofilor practicieni previn că filosofia dez-amăgeşte şi acest proces nu este privit ca fiind unul uşor de către clienţi.
Filosofia nu este menită să „producă” fericire.
Filosofia este în acest sens inumană.
Socrate nu a fost iubit pentru ceea ce făcea. Dar chiar dacă frustrarea majoră tinerilor venea din „Mă impui să spun ceea ce nu vreau” este anecdotică povestea cu acelaşi Socrate înconjurat de tineri dornici să îl asculte. Efectul dez-amăgirii este ieşirea din subiectivitate, din ancorele propriilor opinii, credinţe sau iluzii şi raportarea raţională a ceea ce este clientul la problema pe care o are. Sau altfel spus, actul consilierii filosofice presupune – transportarea clientului în sine însuşi.
În opinia lui Schuster, persoanele care sunt diagnosticate în diferite moduri, dar sunt destul de responsabile pentru a putea fi implicate în viaţa socială şi culturală, sunt liberi să îşi aleagă orice tip de consiliere îşi doresc. A nega dreptul individului la angajarea într-o discuţie liberă pentru o presupusă condiţie psihopatologică este un act de paternalism medical sau psihologic şi devine discriminatoriu şi imoral. Virtutea fiecărui consilier filosofic este libertatea înainte de toate. Acesta este de fapt şi mesajul pe care l-a lăsat Socrate prin demonstrarea înţelepciunii sale - ethosul lui Socrate. Cert este că filosofia nu poate fi restrânsă. Schuster menţiona “Filosofia ca expresie a spiritului uman, ca poezie a intelectului nu poate suporta nici o restricţie… Filosoful care nu îşi apără dreptul la libertatea gândirii şi a practicării ei duce lipsă de cea mai importantă virtute filosofică.” Consilierii filosofici ar trebui să acţioneze în conformitate cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, să promoveze respectarea drepturilor şi libertăţilor conştiinţei, gândirii şi a vorbirii. Acest lucru nu înseamnă că putem generaliza efectul Consilierii filosofice, aducând-o la rang de ideologie(sau -ism) capabilă să satisfacă orice nevoi. Adeseori itinerarul consilierii depinde de vizitator şi de calitatea consilierului. Psihoterapeuţii susţin faptul că un filosof poate dăuna printr-o discuţie liberă filosofică, din această cauză pentru a practica consilierea filosofică este necesară şi o pregătire psihologică. Gândirea filosofică este considerată de către simţul comun ca dăunătoare oamenilor “normali”. Totodată, este la latitudinea oricărui individ să aleagă modalitatea în care i se va oferi ajutor. B. Russell defineşte libertatea intelectului în felul următor: “Putem spune că o gândire este liberă numai în cazul în care este supusă unei competiţii libere între credinţe”. De aici vine ideea că frica de a supune unei contraziceri pretenţia ta de adevăr este frica de libertatea însăşi.
În “Practisch Mijmeren”, A. Prins-Bakker descrie libertatea în practica filosofică, accentuând că libertatea în consilierea filosofică constă în faptul că orice client îşi poate expune liber obiecţiile privitor la metoda folosită de consilier. Acest fapt nu este posibil însă în psihoterapii. Libertatea este trăsătura distinctivă a consilierii filosofice, care nu permite unui consilier să facă rău clientului său. Până acum nu a existat nici un caz de malpraxis în consilierea filosofică.
Întîlnirea consiliatului cu problema sa înlocuieşte în consilierea filosofică metoda ştiinţifică de diagnosticare a oamenilor. Discuţia filosofică, conduce spre dezvăluiri ale individului sau spre descoperirea unor părţi ale vieţii care nu sunt evidente. În practica filosofică interpretarea nu este revelarea adevărului ştiinţific prin comunicare. Este vorba mai degrabă despre procesul dialectic în care consilierul devine Una cu problema, oferindu-i individului posibilitatea să se autoexplice. (Auslegen şi nu Unterlegen). Interpretarea are loc pur şi simplu, ea nu este cerută.
Pentru o profundă înţelegere a spiritului uman este nevoie de filosofie. Filosofia este singura în măsură să ofere baza pentru autocunoaştere şi capacitatea de ascultare, proprie profunzimii ce o caracterizează. Totodată, consilierul filosof este cel care întruneşte câteva condiţii esenţiale pentru determinarea cât de cât adecvată a stării spiritului uman: capacitatea unică de a asculta şi analiza, de a construi şi deconstrui, de a cerceta şi crea, plonjând prin teorii sau paradigme şi neavând riscul să îşi transforme vocaţia în meserie.
1. Achenbach este recunoscut ca fiind creatorul consilierii filosofice moderne. Vezi: G.B. Achenbach, Philosophische Praxis (Philosophical Practice), Köln, Jurgen Dinter
