noiembrie 21, 2016

rușinea și vinovăția. trei minute de citit.

în ultima vreme gândurile și acțiunile mele se îndreaptă spre tot mai mulți oameni.
tot ceea ce se întâmplă în Moldova și în afara ei îmi confirmă niște ipoteze vechi, colectate de pe timpurile când mă ocupam doar de filosofie.


sursa imagine

în același timp mă gândesc la oamenii noștri.
ceea ce își doresc astăzi o serie de politicieni de la noi este să crească și mai mult prăpastia dintre Noi și Ei. indiferent din care ”tabără” ești, te rog oprește-te și citește. trei minute pentru pacea din interiorul tău.

majoritatea dintre cei din generația mea, plecați astăzi peste hotare, au crescut cu fraza
”Nu ți-i rușine?”
indiferent ce făceam când eram mici, colectam rușine și vinovăție.

cel puțin pentru mine, rușinea de a fi, de a vorbi ceea ce simt, de a face ceea ce îmi doresc, erau perna pe care adormeam în fiecare seară.

am ajuns o femeie adultă, care se simte vinovată pentru tot în lumea asta. orice greșeală pe care o fac este ca un bumerang în propria inimă.

nu sunt destul de bună.
asta e credința care îmi construia parcursul și viața.

ce vor crede alții? - acest tipar de a merge prin viață distruge toate visele pe care le avem.

acum, societatea noastră dă o luptă între vinovăție, rușine și libertate.
lupta nu e între noi, ci între ei.
eu aleg libertatea de a fi sinceră cu mine. uneori atât de dureroasă, încât mă îmbolnăvesc. apoi mă ridic și mă întreb: dacă m-aș iubi, ce aș face?

fără ca să etichetez ca Rușine să le fie, pe ceilalți. aleg să mă îndrept înspre inima mea și să găsesc acolo rușinea mea și vinovăția mea și copilul care a fost rănit cândva. 

indiferent ce crezi tu despre această lume și despre ce se întâmplă la noi, te rog să te întrebi:
DACĂ M-AȘ IUBI, CE AȘ FACE?


octombrie 10, 2016

despre sanatatea mentala si situatia politica. ghid de imbolnavit oamenii

astazi se sarbatoreste Ziua Internationala a Sanatatii Mentale

pe scurt.
5662 de persoane anul trecut au fost luati in evidenta prima data
pe ani asta arata cam asa (date de la statistica.md)
situatia nu este deloc frumoasa. cu 26.000 mai multi oameni se afla sub suraveghere psihiatrica. despre calitatea serviciilor medicale la acest capitol tac. nu despre psihiatrii, care muncesc ca niste oropsiti. ci despre conditii. si despre cum termenul de sanatate mentala nu spune nimic autoritatilor. faceti o vizita la spitalul de la Costiujeni. sau amintiti-va despre medicul care a violat 20 de femei la Balti. sau despre parintii care isi omoara copiii sau invers. sau fetite de 5 ani violate. la stiri sunt multe istorii.

ce se intampla, domnilor politicieni, vorba cantecului?
foarte simplu.
o parte mare din oameni pleaca.
fizic pleaca
alta parte, la fel de mare
evadeaza din realitatile create de mass-media si discursurile unor anumite forte. in propria lor fiinta. asta daca mai ramane ceva din ea.

GHID simplu
4 pasi
1. se ia o anumita realitate. se prezinta exact inversul, astfel incat omul sa nu mai stie daca ceea ce traieste este adevarat sau nu. confuzie totala. cu cat mai multe surse media - cu atat mai bine.

2. se dau instructiuni de comportament (cumparaturi, alegeri, medici, scoli, afaceri) contradictorii. Apoi, orice ar face omul - il pedepsesti. ca sa nu mai stie care e comportamentul acceptabil si corect. De exemplu, se poate certa de fata cu toti la serviciu, se poate da afara de la serviciu. Una dintre frazele tare bune este: Sunteti prea ambitios pentru noi/esti iresponsabil/etc.

3. se scoate din poveste simtul umorului. se fac doar declaratii pompoase si serioase. pentru umor - pedeapsa. (simtul umorului este unul dintre componentele esentiale care pastreaza contactul cu realitatea si sanatatea mentala).

4. se adaoga. ura, neputinta, foame si multa frica. si lipsa de educatie. ca sa nu poti vorbi cu nimeni si nici sa nu stii la cine sa te adresezi. sau sa nu ai bani de specialisti.

in capul oamenilor se creeaza o ruptura - o schisma. care este realitatea si care este metafora? mai stiti?

fseo.
plus 26.000 pe an.  mai adaugati si alcoolicii.
violuri, omoruri, spital cu conditii mizerabile (va sugerez sa faceti o excursie la sectia copii si adolescenti), frica si mai mare.

Felicitari acum.
aaaa. era sa uit. fara niciun fel de educatie emotionala sau filosofie prin scoli. ca nu cumva sa se trezeasca cineva.

ps. STEPS TO AN ECOLOGY OF MIND. (Gregory Bateson). recomand celor care vor sa inteleaga. o tare buna radiografie a proceselor de la noi.
sa le fie de bine celor care au gandit asta. si sa Va pazeasca Dumnezeu de boli mentale.





iulie 29, 2016

fusta 76. răzbunarea Evei

imaginați-vă un măr tăiat în două.
exact așa o femeie este de fapt minim două femei:

prima este femeia sălbatică, voluptoasă, cu un corp mlădiat, flexibil și plin de poftă de viață. Fiecare femeie o are în sine pe Lilith, ea apare arareori sau doar în momentele în care este furioasă sau liberă sau nu este nevoită să se facă acceptată, iubită sau văzută. ea este partea din femei care știe să își descopere propriul corp și propria sexualitate și să se bucure de ea.

Lilith nu știe ce înseamnă morală și reguli și cutiuțe. ea se bucură de propria libertare și e ca un cal sălbatic pe câmpiile Mongoliei. Ea știe să trezească propria pasiune și prin asta și viața din partener.

Legenda spune că ea este prima soție a lui Adam  și că atunci când făceau dragoste ea nu a fost de acord să se culce sub el (adică nu a acceptat așa-zisa poziție ”clasică”), ci vroia să stea deasupra. așa a plecat Lilith din rai și a fost apoi demonizată.

a doua femeie este Eva. cea pe care o admirăm și despre care scriu bărbații - Mulțumesc, femeie. Eva este o bună gospodină, mamă și nu doarme nopțile de grija bărbatului și copiilor. Evei îi place să fie acasă. și e ok așa.

doar că acestor două femei le lipsește ceva. un măt odată tăiat în două nu mai este un măr întreg.

Lilith nu seduce bărbații. ea nu are nevoie de instrumente suplimentare pentru a simți că trăiește. Pentru ea a iubi și a face sex este natura în sine.

Eva ascultă tot felul de sfaturi stranii și învață tehnici de seducție. și apoi se răzbună pe Lilith.

și așa ajungem noi femeile să fim ca un măr tăiat în două. la un moment dat ne oxidăm. nu pentru că trec anii, ci pentru că avem în noi un război veșnic: cel dintre Eva și Lilith. de multe ori asta se traduce prin concurența între femei. inutilă și lipsită de viață. concurența între femei naște moarte.

iar partea din noi care e Eva se bucură, deși își știe disperarea. și atunci închide toate manifestările înțelepciunii, a libertății, a vulnerabilității și a sexualității. și pune în loc rușinea și vinovăția și controlul.

cum ar fi ca mărul să fie întreg?
eu încă mai caut.

iulie 09, 2016

fusta 75. vorbind cu tata.


Tata avea un vis.

La inceput, cand era mic, visa sa ajunga mare si sa plece din satul lui. sa nu mai fie nevoit sa manance din aceeasi "strachina" cu fratii lui si sa nu mai poarte camasa de in.

Mai tarziu, visa sa inventeze un supra-om, care sa fie liber.

De fapt, pentru el cel mai important in viata a fost sa fie liber.

Am avut cu el relatii complicate. Era plin de critici si nu aprecia niciodata ceea ce faceam. Macar cu un zambet. Dar stiam ca se mandreste cu mine. Si ca visul lui de libertate este si in sangele meu. De aceea eram atat de conectati.

Tata mi-a vorbit despre sex si despre ce inseamna sa fii femeie. Tot cu tata mergeam pe strazile Clujului si radeam ca doi adolescenti.

Tot de la tata am invatat sa privesc lumea si sa o observ. Si sa nu ma cred mai desteapta sau mai buna ca altii. Sa fiu om. Sa invat sa fiu om.

Acum, dupa ce au trecut trei ani de cand a murit, tata ma invata ca sunt destul de buna asa cum sunt. Si ca orice incercare de a te re-gasi incepe cu moartea. Mori pentru tine, cea care ai fost, pentru dorintele si atasamentele tale, pentru ambitia de a fi importanta sau pentru dependenta de alt om.

Trei ani in urma ochii albastri ai tatalui meu s-au inchis. Corpul lui a incetat sa respire. Liber. Eu am ramas cu inima lui in palme. Credeam ca vrea sa fiu mai buna ca el. Luptam pentru propria identitate si am devenit atat de rebela, incat alergam prin lume. Viteza ca sa reusesc. Sa reusesc sa devin mai buna, mai altfel, Ca el sa ma iubeasca.

Acum inteleg, ca la fiecare etapa a vietii - tata a fost unul dintre putinii oameni, care m-a acceptat asa cum sunt. Si m-a invatat ca sunt si ca fiecare clipa a vietii merita sa fie traita doar pentru ca esti.
Ca nu exista greseli, Ca nimeni nu vrea nimic de la noi. Ca suntem iubiti, Ca meritam sa fim iubiti.
Si ca cei care pleaca Acasa, in Marea lor Calatorie au nevoie ca noi sa ii eliberam. Ca ei sa poata fi liberi.

Dor de tine, tata.

mai 20, 2016

fuste calatoare. jungla.

16, 17 mai
Jungla, Hampichicuy(locul vindecării)
Sub semnul Fără Frică

Nu am văzut și auzit niciodată pădurea trăind atât de intens. E un loc în care înțelegi și simți efectul oamenilor asupra naturii. Aici este unul dintre puținele locuri din lume în care pădurea nu poate dăuna. Fiecare pasăre și gânganie își vede de treaba ei. Dimineața vin păsările închise la culoare, trezindu-se parcă după ploile de noapte. La amiază apar păsări galbene și vulturii. Doar colibri nu se sfiesc și își întind ciocul după hrană în orice timp al zilei. Aici realizezi că poți face parte din acest cerc al vieții sau poți dispare. Altă opțiune nu există.
(nu pot posta fotografii ca e tare slab internetul. voi reveni cu ele)


După masa ne-am adunat toți în cerc și am povestit despre ce ne dorim din această călătorie. M-am trezit că nu știu exact ce vreau. Aveam atât de multe planuri, dar acum parcă trecuse cineva prin mintea mea și toate gândurile au dispărut. Apoi am luat purga. Este o băutură făcută din plante, care curăță organismul de toxine. și nu numai organismul. Vomiți mult. Multe emoții blocate. Am rămas însă cu o senzație de greață cu care nu știam ce să fac și cu o durere de cap imensă. Peste 2 zile am înțeles de ce.

Seara prima ceremonie de Ayauaska. Mintea mea e perversă și mă protejează într-un mod foarte special. Am înțeles cum stă la pândă și apare tocmai în momentul în care mă copleșesc emoțiile. Devin atunci trans-lucidă. Clară și foarte atentă la tot ce se întâmplă. În afară de atenție către sine și către ceea ce sunt. Planta are un gust care îmi pare dureros de cunoscut.

Șamanul, Javier, cânta Icaros (cântece specifice ceremoniilor ayauaska) – Abrete Corason, Abrete Sentimientos..Îi cânta plantei cu atâta blândețe. La un moment dat m-am simțit în siguranță. Pur și simplu în siguranță. și era cald și blând și plin de iubire. Ca în uterul unei mame care te dorește. Alții au vîzut culori și multe lucruri care se povestesc de obicei. Eu am simțit ceea de ce am avut cea mai mare nevoie: multă blândețe și acceptare. Exact ceea ce am cerut. Îmi simțeam corpul și planta care intră în fiecare celulă. Am deschis la un moment dat ochii. Șamanul strălucea, plin de iubire și acceptare și putere. Am înțeles o dată în plus: puterea vine din iubire și din acceptare și din blândețe.
Îmi era somn tot timpul. Peste o zi am înțeles de ce.

Javier ne spune că frica vine din rezistența în fața vieții. Suntem obișnuiți să ne planificăm viața. Dar ea nu are program. Lucrurile se întâmplă, indiferent dacă ne dorim asta sau nu: despărțiri, moarte, boală. Dacă avem planuri și așteptări de la propria viață – când se întâmplă ceva – suntem nepregătiți. și ne este frică pentru că am uitat cum este să mergem în același tempou cu viața. Să dansăm cu ea. Oamenii junglei știu să nu opună rezistență vieții. Normalitatea împletirii vieții cu moartea ne dă libertatea de a simți tot ce se poate simți și de a ne abandona vieții.

Lecția pentru aceste 2 zile: atunci când luptăm cu viața, tot ce ne mai rămâne este frica. și pentru că acesta este singurul lucru constant – ne agățăm de ea. Viața ”civilizată” ne-a învățat să ascundem emoțiile: furia, frica, ura, invidia – nu sunt emoții de arătat. Dar cu cât mai mult le ascundem, cu atât mai mutl vor persista și vor reveni.

18, 19 mai
Astăzi am stat pentru prima oară în viață față în față cu nu pot-ul meu. De fapt am stat cot la cot. Cum este să fii în acest nu pot, nu merit, sunt blocat/ă?
Cum este să dispară rușinea că tu trăiești așa ceva?

Eliberator și simplu. și acest șaman, care noaptea devine puternic și cântă că îți deschide inima, iar ziua își curăță piscina, ne aduce și ne pune mâncare pe masă și fuge rapid să vadă de ce ”plânge câinele”. Este atât de multă blândețe și bunătate în acești oameni. Tocmai pentru că nu luptă cu viața. Ci o trăiesc în toate aspectele ei.

Seara a doua ceremonie de ayauaska. Tot somnul, toată durerea de cap, toată greața – a însemnat groaza mea imensă, pe care am ascuns-o ani întregi în celulele corpului meu. Asemenea frici nu mi-am permis să trăiesc niciodată. Până în seara asta. Planta mi-a permis să îmi văd toată furia și fricile. Le simțeam pe rând, una după alta. Am văzut, ca într-un film, cum aceste frici rup din mine bucăți. și cum corpul meu le eliberează una câte una. Au trecut prin mine curățind toate venele. știu că vor reveni. Doar ca de data asta le voi trăi și lăsa să plece.

Mintea, zice Javier, îți va da ordine ce și cum să faci. Corpul vorbește altfel. Are alt limbaj. Admir simplitatea acestui om, care s-a împrietenit cu plantele și respectul pe care îl poartă pentru viață.

Lecția pentru aceste două zile: respectul și iubirea pentru viață permite vieții să se manifeste în tine. Tu eres como un serpiente que lleva su piele. Lasă-ți trecutul să se lase de tine. Nu are rost. Toată suferința noastră este o opțiune. și nu o putem pune pe seama altora. Niciodată. Noi alegem să o închidem în noi.

În seara zilei de 19 am ajuns în inima inkașilor, in Ollantaytambo. Să vedem ce va fi aici. Deschisă spre a simți viața.


mai 16, 2016

fuste călătoare. Peru. ziua I. despre puterea intenției și drama din mine


la 7 dimineața eram deja în aeroportul din București, plină de nervi și cu bagajul pierdut. Mă întrebam: cum Dumnezeu să pierzi un bagaj, pe o cursă de 50 de minute?
Bagajul MEU
Peru-ul MEU  - toate hainele, mesa, crema de țânțari, bocancii de munte
în momentul în care m-am relaxat și am gândit la rece că varianta de criză va fi: bocanci cumpărați în Peru, 2-3 tricouri, 3 chiloți, pasta de  dinți și mă întrebam de ce am decis să car după mine 20 kg, bagajul m-a ajuns din urmă.


...și ore întregi de ocean
filmul pe care l-am căutat multă vreme - El abrazo de la serpiente și încă unul în care e clar că oamenii sunt Peter Pan și pot deveni zâne pentru sine și pentru alți oameni. 


nu prea sunt dispusă să stau la povești în călătorii. îmi place să mă las dusă de vise, de peisaje, de tăcere. Mă uit la cer, în combinație cu oceanul și simt cum se deschide inima. nu știu de ce, dar am senzația clară că toate astea încap în mine. mă expandez și mă mir. 

....Știu ce cauți aici, și e în tine ceea ce cauți, îmi zice o femeie de vreo 76 de ani, vecină de scaun, văduvă de la 38 de ani și care a crescut 5 copii singură. 

O să găsești ceea ce cauți. 

Ne spune că pentru ea coca și cocaina sunt două lucruri diferite, că sunt atâtea lucruri de ne-explicat în lumea asta. dar că e greu, pentru că dacă nu există reguli clare și raționale - e periculos. Zice: am găsit o cale mai simplă: pune-ți intenția și crede! Așa am primit ceea ce am vrut. 
The Lord is the Shaman mas grande!


Trei lecții azi: 
1. Intenția ta generează realitatea. Am vurt dramă - am pierdut bagajul. M-am relaxat și am pornit în sfârșit în călătorie - am ajuns ușor și cu bagajul întreg. Ieși din dramă și te vei regăsi!

2. Dacă te lași absorbit/ă de natură - ești în pace și întreg/întreagă. și niciodată singur/ă. Mama-pământ e aici, cu apele ei, cu venele ei. 

3. Atâta blândețe în ochii unei femei străine. Suntem atât de străini în această lume pe cât vrem să fim.

am ajuns la hotel. somn. mâne dimineață pornim spre Taraponto, locul în care viața se întâlnește cu moartea. Jungla. În Peru e cel mai mare și roșu soare pe care l-am văzut vre-o dată. 

mai 12, 2016

fusta 74. cum să îți privești frica în ochi




în fiecare secundă a vieții avem de ales între frică și noi. poate că nu pare chiar atât de serios, dar luați-vă o secundă să vă întrebați: de câte ori se întâmplă să nu puteți păstra ceea ce iubiți, să nu vă atingeți visele, să nu să nu sănu sănu sănu.

pentru că ...o gărmadă de motive care par a fi obiective apar. și avem argumente pentru orice. nu pentru frică.

frica devine în societățile noastre ceva similar cu rușinea. Îmi este rușine să îmi fie frică. acolo, undeva, în adâncul sufletului nostru știm însă că ne domină fricile.

și e ok. este atât de normal să ne fie frică. dar este atât de dureros să nu putem vorbi despre ele. pentru că fricile asta vor - să fie văzute, exprimate, auzite. atunci devin niște animăluțe de buzunar, care ne avertizează pur și simplu despre un potențial pericol. și noi, în acel moment, putem înțelege și simți - că de cele mai multe ori - pericolul nu este real.

dar acest pas necesită mult curaj. sau nebunie. sau pur și simplu un pas, în care realizezi că ești victima propriei povești din capul tău. că nu celălalt este vinovat. nici tu nu ești. și atunci - următorul pas este să îți asumi responsabilitatea pentru propriile frici, generate de propriile povești și să spui stop. exact în momentul acesta.

stop.
respiră
încă o dată
respiră
încă o dată
respiră.

cheamă frica la un ceai, privește-o în față. spune-i că exiști. că ești. și că Frica este a ta, nu tu a ei.

apoi fă următorul pas.

vorbește despre frica ta. oricare ar fi aceasta. caută ce este în spatele ei. care este povestea din cap care îți generează frica? te temi să fii abandonat, respins, singur/ă, sărac/ă, că nu meriți, că nu ești destul de bun/ă, că vei muri? că vor muri ai tăi?

în momentul în care putem povesti despre ea - nu mai are aceeași putere. apoi - permite-i să existe. lasă-ți corpul să o trăiască. din plin. lasă-ți mintea să își satisfacă curiozitatea. oare ce s-ar putea întâmpla cel mai rău? cel mai rău?

vorbește despre asta. lasă povestea ta să fie auzită. nu te va mai hărțui niciodată. vei fi liber/ă să îți trăiești viața.

asta dacă vrei.
sau poate ți-e frică?
atunci pas 1.

noiembrie 25, 2015

fusta 73. despre violența împotriva femeilor. și împotriva bărbaților. pas 1, 2, 3

astăzi este declarată Zi Internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor

mă bucură tot felul de inițiative, inclusiv aceasta. mă bucură campania de 16 zile. și multe alte acțiuni.
îmi pun însă mie însămi o serie de întrebări și tot în mine caut răspunsul

sunt o femeie, care a cunoscut violența economică, psihică și fizică nu doar din cărți sau infografice. și acum, cu toată munca depusă mă trezesc uneori că încă nu sunt capabilă să răspund actelor de violență într-un mod echilibrat și asertiv. încă mai apar momente în care tresar la sunetul ușii descuiate sau cîd se aude un strigăt undeva. îmi revin, acum, în câteva secunde și realizez că am devenit altcineva. și că aceste experiențe de viață mi-au dat puterea și darul să înțeleg orice durere, a oricărui om și să o onorez, fără a vrea să o ”repar”.

dar sunt niște lucruri, despre care nu este ușor să vorbim. și despre care mai bine strigăm - sunt pentru eliminarea violenței.

în viața fiecăreia/fiecăruia dintre noi vor exista agresori, atât timp cât vom fi în triunghiul dramei. adică atât timp cât vom păstra mentalitatea de victimă.

în viața fiecăreia/fiecăruia dintre noi va apare violența până în momentul în care nu vom înțelege care este și cum este agresorul din noi înșine: de câte ori ai fost violent/ă tu cu tine? de câte ori te-ai certat, etichetat, urât pe tine pentru cănuștiudece, de câte ori ai muncit până ai cîzut în barbă, sau ai bâut până ai căzut în barbă sau pur și simplu nu ai recunoscut că ai frici, iubiri sau ură?

tu cu ceilalți? în gând, sau bârfind, sau atacând pe cineva care nu vrea să stea la coadă, de exemplu.

violența începe întotdeauna din noi, spre noi. din noi, spre alții. și se răsplătește cu multă rușine și vinovăție. iar acestea sunt semne pe care le simt alți agresori. și ei vin. și intri într-un joc al victimei. îți iubești propria poveste de suferință. pentru că asta este tot ce mai ai. pentru că în aceste cazuri loc de iubire nu mai există.

astăzi este o zi tristă pentru mine. pentru că nicio școală nu ne învață să ne iubim. pur și simplu să ne iubim. să ne acceptăm corpul și mintea și sufletul și dorințele și emoțiile așa cum sunt ele. iar oamenii care au trecut prin violență au nevoie de iubire, de recunoaștere și de acceptare. de sine în primul rând. toată vinovăția și rușinea adunate din faptul că nu ai reușit să te aperi pe tine, sau pe copilul tău - se înrădăcinează în părți ale corpului. și trec ani buni până ajungi să le eliberezi.

prevenția violenței nu este despre a striga Stop Violența. prevenția violenței este despre a te iubi pe tine și a avea compasiune pentru ce simți și despre a ști care sunt limitele. indiferent dacă ești bărbat sau femeie. iar asta se învață. și eu aș face asemenea programe și pentru asta aș da bani. pentru că este paradoxal, dar agresorul, de multe ori, suferă și mai mult. și devine victimă a propriei violențe.

mai vorbim

septembrie 22, 2015

fusta 72. despre necesitatea perioadelor în care nu înțelegi ce se întâmplă


există perioade în care suferim. știm că suferim, nu suntem de acord și luptăm. despre cât este de necesară această luptă cu suferința mai vorbim.

există însă alte perioade, în care lucrurile parcă îngheață, nu mai înțelegi ce se întâmplă cu tine și cu cei din jur. de parcă lumea întreagă conspiră și tu ești singura/ul care nu înțelege.

de obicei, aceste peroade sunt pline de întuneric și confuzie.  mă gândesc însă la fluturele care este larvă și stă acolo în coconul lui și așteaptă.
interesant, fluturele își pune întrebări? sau pur și simplu are răbdare să vină timpul și să fie pregătit să zboare?

dacă sunteți într-un cocon acum - lăsați viața să se manifeste în voi. Onorați orice perioadă, știind că va veni ziua în care coconul se va sparge și voi veți fi ca un fluture.

vechiul trebuie să plece ca să poată intra noul. Lăsați coconul să își facă treaba.

septembrie 11, 2015

fusta 71. cum să renaști în urma suferinței

ieri a fost o zi obișnuită pentru majoritatea dintre noi. totuși ieri a fost o zi specială. În lume, ziua de 10 septembrie a fost declarată ziua internațională de prevenire a suicidului. 

fiecare dintre noi, cel puțin o dată în viață și-a dorit să moară. nu scriu despre acest lucru cu emfază sau dramă. atunci când nu mai reușim să facem față, când încercările vieții vin prea multe și una după alta, când povara este prea grea - fiecare dintre noi își dorește un final. în special în adolescență, când lumea pare atât de dușmănoasă. 

personal, am avut momente din acestea cu duiumul. din păcate, am oameni care au încercat să o facă. și pe unii cărora le-a și reușit.

pentru fiecare însă există posibilități de continuare, de ieșire din rănile care dor atât de profund și de renaștere. știu și simt cât este de dificil să te ”apuci de păr” și să te extragi singur din groapa cu tristețe sau disperare. dacă însă am fi învățați de mici să onorăm lucrurile, relațiile, oamenii și natura - am ști că nu suntem nicodată singuri. 

se zice că vulturii ajung la o etapă a vieții când ghearele și ciocul devin atât de mari, încât pasărea se rănește și nu mai poate nici respira, nici mânca. în acel moment, vulturul se ascunde în stâncă și își smulge toate penele, lăsându-le să se înnoiască. apoi își tocește ciocul și ghearele. și renăscut - plutește în văzduh, schimbându-și direcția cu o singură mișcare de aripă. liber. singurul care poate ajunge până la soare. 

câtă durere și suferință este acumulată în procesul de renaștere? multă. enorm de multă. 
merită?
fiecare dintre cei care au trecut prin durere și au renăscut pot răspunde cât e de frumos zborul de după. 

dacă oamenii ar fi învățați și ar vedea că fiecare durere/tristețe/suferință duce cu sine darul zborului, ar spune pur și simplu mulțumesc vieții. 

astăzi spun mulțumesc vieții. mulțumesc poveștilor care mă cresc. mulțumesc oamenilor cu care lucrez și care au curajul să treacă peste durere și frici. mulțumesc fiicei mele. pentru că este așa cum este. 

zbor lin să avem!