decembrie 24, 2013

fusta socratica. despre capacitatea de a fi fericit.


În fiecare an trăim câte o viață nouă. venim schimbați, cu aceleași sau alte aspirații, dar cu siguranță cu mai multe experiențe trăite.

capacitatea de a fi fericit nu depinde de niciuna dintre ele. asta este ceea ce am reușit să învăț anul acesta.
sună straniu, dar fericirea depinde de capacitatea noastră de a ne rezolva fricile. nimic mai mult.

Spinoza spunea că dorința este constituientul omului. fiecare dorință este legată de o nouă frică. toate formează o matrice, în care rămânem prinși, dacă nu realizăm la timp.

întrebările care apar în cap sunt: și dacă nu reușesc, și dacă nu aleg ceea ce îmi trebuie, cum știu că am ales corect? și dacă voi pierde? și dacă voi avea regrete? și dacă suferă cineva din cauza mea?
și acest și dacă acționează ca un instrument care te îngroapă în timp ce tu crezi că ieși?

problema este că luptăm cu fricile în mod rațional. încercăm să le aranjăm pe polițe, să înțelegem, să luptăm. să creștem, cum spunem noi, din frici. e nevoie doar să ai curajul să le întâlnești și să le întrebi ce vor. de ce apar. și să înveți să le iubești.

dar ele stau bine ascunse în noi. și atunci când vrei să fii fericit, adică în acord cu tine și cu ceilalți - nu poți. pentru că fricile sunt mai mari decât le putem cuantifica. iar fericirea nu este cuantificată. nici nu poate fi.

anul care vine va fi unul bun. pentru că stările nu vor mai fi numărate. fricile sunt lăsate în trecut.
dacă e nevoie să devii luptător/oare - vei fi luptător de pace. cel/cea care nu are nevoie de război.

La mulți ani!


sursa imagine

















2013 - PA

noiembrie 30, 2013

fusta 57.cele patruzeci de vieți ale femeii

patruzeci este o cifră care cere seriozitate și responsabilitate și o oarecare detașare de aventură și de schimbări permanente ale stărilor.

femeile de 40 de ani sunt coapte și pline. de experiențe, de tăceri, de bucurii. cele mai multe dintre ele și-au croit viața conform tiparelor transmise de mama-bunica-vecina-cu-bigudiuri-cărți-filme-și-tot-așa-mai-departe.

mai am fix peste-o-zi și ajung acolo unde frica sau te stăpînește pentru tot restul vieții sau o eliberezi și știi cine ești.

nu povestesc experiența celor patruzeci de vieți trăite în fiecare an. nu dau lecții.

ceea ce am învățat eu poate fi inutil pentru alții.

patruzeci e vârsta gratitudinii.
în fiecare viață cu durata de un an am întâlnit oameni deosebiți. unii m-au învățat să fiu mai puternică, alții - mai sigură. apoi au plecat din viața mea.

cei mai mulți m-au învățat iubirea. și deschiderea către lume.
toate viețile femeii duc la iubire, dacă ea își dorește asta.

nu dau nume aici, dar cei care sunt știu (chiar dacă în ultimul timp am fost absentă fizic din viața lor).
Mulțumesc.


octombrie 20, 2013

fusta 56. despre cei care nu pot sta mult întro relație și ne înșală la stânga și la dreapta


citisem ieri un fragment splendid în Jodorowsky. era vorba despre o femeie care îl învăța că a spune Ești iubit înseamnă mult mai mult decât a spune Te iubesc.

dar asta e despre altceva.

noi vrem ca într-o relație celălalt să ne fie fidel. asta e definiția serioasă a unei relații serioase. cei doi, se obligă, prin iubirea lor, să nu se înșele unul pe altul. nici cu cuvântul, nici cu fapta, nici cu gândul, vorba sacră.

or, cred că realmente acest lucru este posibil doar dacă omul ajunge la un echilibru interior. ca să ajungi acolo însă e cale lungă.

de mulți ani, psihanaliza ne vorbește despre fantasme. și nu mă convinge nimeni că nu are aceste fantasme în cap, în vis sau hz, cu altcineva decât oamenii pe care îi iubim.

ah, că există morală, sau sentimente sau responsabilități care nu ne permit să ajungem să facem sex cu altcineva - asta e altă treabă.

dar și asta e despre altceva.

există oameni care nu pot sta mult timp într-o relație. explicația superficială pe care o dau ei este plictiseala. dorința de ceva diferit.

versiunea I. acum mă întorc la Ești iubit și nu la Te iubesc. căutarea iubirii perpetue ne dă insatisfacția celuilalt. o singură iubire nu e niciodată deajuns. noi vrem Toată iubirea. vrem ca lumea să se supună și să creăm Împărăția sclavilor iubitori. de ce? pentru că psihanaliza are dreptate aici. nevoia de iubire nesatisfăcută încă din copilărie se tratează greu. și cu multe eforturi, pornite de la acceptarea faptului că nu ai fost iubit.

versiunea II. există diferență între sex și iubire. de multe ori ele nu sunt inerconectate. faptul că ești atras fizic de alte persoane nu înseamnă că nu iubești. unii își asumă această diferență și pe parcursul relației știu să se detașeze și experimentează sexul cu altcineva decât propriul partener.

e normal? NU - strigă cei care își doresc relații în sensul ”serios” al cuvântului. DA, spun cei care adună Te iubesc-uri de la cât mai multă lume.

din păcate, dacă se întâlnesc doi, unul cu Nu și altul cu Da, relația eșuează.
depinde ce alegi atunci când te îndrăgostești. ce fel de relație își dorești tu? de ce?

ps. nici unii nici alții nu sunt liberi. libertatea este atunci când știi ce vrei și de ce vrei. și atunci când știi să te detașezi de propriile sentimente și experimente și nu ai tendința să îl legi pe cel/cea din one-night-stand de tine. poți? ești?




octombrie 14, 2013

fusta 55. de ce înșeală femeile


am văzut întrebarea asta aseară pe facebook. mă mănâncă de foarte mult timp degetele când aud oameni care se plâng că sunt înșelați.

cel mai simplu răspuns, cel pe care îl știți și voi foarte bine este că nu îi oferiți omului ceea de ce are nevoie. dar aici e util să ne oprim un pic. cum să știi de ce are nevoie o femeie? sau un bărbat? de multe ori, oamenii ascund propriile nevoi și dorințe. și noi nu suntem pregătiți să vedem-simțim-auzim ce vrea celălalt.

faptul că femeile sunt de neînțeles și au nevoi speciale, și mai grav schimbătoare este o poveste. un mit creat sau de femei, pentru ca să își crească prețul pe piața masculină sau a bărbaților, cărora le-a fost lene să își înțeleagă partenera.

nevoile femeilor: (puteți face un chestionar rapid, dacă nu mă credeți)
- nevoia de a fi iubită,
- nevoia de a fi ascultată,
- nevoia de a avea suport atunci când îi este greu,
- nevoia de siguranță
- nevoia de aventură, de viață. de zbor. de surprize.

cred că nu are rost să menționez că nevoile Oamenilor sunt aceleași. deci nu suntem cu nimic diferite. Porcăria asta cu diferențele între bărbați și femei este un stereotip. bine incadrat în capul nostru.

De ce vă înșeală partenera/ul, așadar?
pentru că are nevoie de altceva decât îi oferiți voi.
dacă susțineți că ați iubit omul până în pânzele albe, dar tot v-a înșelat, nu e pentru că omul e de speță joasă, ci pentru că ați reușit, într-o perioadă scurtă să vă dezintegrați întrun hal fără de hal. Nu mai poți iubi o nălucă, sau un ghem de pretenții, sau un cerc vicios de gelozii și dependențe.

de aceea, dacă s-a întâmplat așa ceva - capul sus, adunați-vă de pe jos și vedeți unde ați greșit. fie că sunteți bărbat sau femeie, rețeta este aceeași. Nu pleci de lângă cineva care se păstrează pe sine intact.

ps. mai este un caz. cel al celor care nu pot sta mult întro relație. dar despre ei vorbim altă dată.

octombrie 07, 2013

fusta 54. despre daunele lecturii



Between me and life is a faint glass. No matter how sharply I see and understand life, I cannot touch it.
 Fernando Pessoa


         Atunci când spui, în mod poetic, viața nu poate fi atinsă te supui riscului să nu trăiești nimic cu adevărat. Marele secret este că poeții se joacă. Ca și filosofii. Ca și scriitorii. Cei care se apropie foarte mult de aceste jocuri, riscă să nu mai poată ieși de acolo. 

         Mie îmi place să citesc. de multe ori citesc în loc să urlu. sau să râd. sau să ies cu prietenii la bere. 
adevărul e că nu ne prea învață în școli cum să citim astfel încât să ne putem trăi viața nestingherit.  Cititul este una dintre ocupațiile cele mai periculoase. el permite fuga de realitate. și cu cu el nu se compară niciun facebook. 

din rețelele de socializare mai poți ieși. la un moment dat tot te întâlnești la cafea cu cei cu care ai stat ore în chat. cu personajele din cărți nu poți sta nicicum la povești. decât în capul tău. și ajungi să îți construiești atîtea castele în minte, că nu mai ieși din labirintul lor. 

nu, nu. nu. îmi plac oamenii care citesc. ei sunt frumoși, plini și cu ochii luminoși. pericolul vine atunci când înglobezi în tine tot. un fel de bulimie a lecturii, pe care nu ajungi să o trăiești până la capăt. 

lectura este o artă. dacă vrei să trăiești din plin propria viață - învață să înțelegi și să te detașezi. 
exact asta se întâmplă în relațiile cu oamenii - dacă vrei să crești în ele, să fii fericit - învață să înțelegi și să te detașezi. 

viață plăcută!

septembrie 25, 2013

fusta 53. despre legătura dintre teroare și iubire

atunci când suntem îndrăgostiți pierdem simțul măsurii. (mă rog, de multe ori asta nu are nicio legătură cu îndrăgostirea).

fața
la început ne lamentăm că nu avem ceea ce ne dorim. despre relația dintre posesie și iubire am mai vorbit. apoi începem să invadăm spațiul celuilalt cu marea noastră iubire. pentru că nu putem trăi fără el/ea. și asta din start presupune că omul ne devine dator.

apoi, prin tehnici, sau din întâmplare, sau pentru că suntem mai carismatici decât alții, ajungem în brațele celuilalt. și devenim geloși. cum să își permită celălalt să vorbească, iubească, facă sex cu altcineva?

asupra celui iubit se așterne teroarea. nu fă acest pas. fii altfel. așa cum te vreau eu. uite-te la mine. nu te uita la mine. nu te uita la nimeni.

omul, apăsat de greutatea iubirii terorii noastre își ia lumea în cap și fuge.

verso
la început ne lamentăm că nu avem ceea ce ne dorim. apoi ne scade stima de sine, se îngustează interesele și ajungem să fim ființe goale, cu ochii în nori și cu visele dărâmate. ne terorizăm pe noi înșine. pentru că așa e când iubești- trebuie să suferi.

dacă ai citit undeva despre tot felul de oameni care dacă iubesc - atunci suferă să știi că ei au confundat iubirea cu teroarea. așa zice Jodorowsky. îl susțin. tu nu trebuie să te zgârii nici pe față, nici pe suflet. și cu atât mai mult nu e nevoie să îl faci pe celălalt să tremure de frică sau de ciudă când aude de la cineva te iubesc.

și atunci celălalt nu o va lua la fugă la vederea ta. umple omul, nu îi goli inima. și te va iubi. în felul lui, așa cum știe el și poate. poate în tăcere, poate fără ca să dea de știre, poate doar pentru un minut, dar vei avea parte de cea mai intensă experiență trăită vreo dată.

lasă isteriile și teroarea. trăiește.
sursa

și o muzicutză

septembrie 22, 2013

fusta 52. cum alegi omul care să îți fie alături

cei mai mulți dintre noi acceptă să fie lângă cineva din frica de singurătate. o îmbrăcăm în tot felul de povești romantice-erotice-eroice-material-halucinante.

dar cel mai des fugim de propriile frici de singurătate. umilință? atacuri de gelozie? dezinteres pentru ceea ce faci și ceea ce ești? nu contează. principalul e că nu merg singur/ă pe stradă. sau nu dorm singur/ă în pat. sau am mai auzit o dată de la cineva: eu vreau pe cineva care să îmi facă borș și să îmi spele cămășile. și s-a însurat.

atât timp cît nu ești pentru celălalt o poartă de deschis, un mister de căutat - nu ai de ce sta alături. decât dacă frica de a te cunoaște și iubi este mai mare decât capacitatea de a îți accepta singurătatea.

ochii omului care îți este alături trebuie să descopere în tine The ultimate Man/Woman. e normal ca cel/cea care îți este alături să te creadă un pic de magician. doar tu ești sungurul/a care știi să transformi o tristețe în zâmbet.

și viceversa.

mă întreabă mulți cât durează iubirea. atâta timp cât te uiți la celălalt cu mirare. și cu expectanța magiei.
în rest - polițe umplute cu frici. nimic mai mult.


septembrie 21, 2013

fusta 51. ce faci când el/ea pleacă și tu rămâi


de obicei, când ne întreabă cineva câte relații ”serioase” am avut răspundem în funcție de timpul pe care l-am petrecut cu celălalt. această măsură a relației în timpi este din start o pistă greșită de evaluare a lor. 

relațiile se măsoară în lecții învățate și nicidecum în timp. se poate întâmpla că un one night stand ne învață mai mult de o sută de ori decât o relație în care bătătorim viața timp de zece ani. 

când cineva decide că e timpul să meargă mai departe înseamnă că a învățat din relație tot ce avea de învățat. punkt. degeaba îi chemați înapoi, degeaba suferiți. rolul vostru a fost îndeplinit. puteți merge mai departe cu capul ridicat. spre o nouă experiență. spre o nouă învățare. 

suferim în relații pentru că pornim măsurătoarea greșit: vreau să fiu cu tine tot restul vieții mele, spunem, considerând că această expresie este dovada cea mai mare a iubirii. nu este. este doar încercarea de a-l prinde pe celălalt în mrejele promisiunilor unei iubiri totale și veșnice. 

numai că asta generează suferințe și mai mari. pentru că oricum celălalt este orientat spre învățare: conștient sau nu. 

dacă totuși ești determinat să îl menții pe cel/cea pe care o iubești în relație, una dintre soluții este să creezi medii de învățare permanente. 

dacă a plecat - suferința cea mai mare, cum spune pe bună dreptate Jodorowsky, este frica de suferință. Lasă durerea să treacă prin tine, apoi spal-o. la modul cel mai real. și orientează -te spre un nou cadru de învățare. 

întrebarea pe care merită să o pui nu este: ce am făcut greșit, ci Ce am avut de învățat din asta. când vei înțelege ce anume ai reușit să schimbi în tine - durerea va dispare. vor rămâne amintirea frumoasă și gratitudinea. orice relație este de fapt un bun prilej pentru creștere. 







septembrie 17, 2013

despre generația lor și cum ne enervăm noi

răspuns special pentru Viorel. :)
mai demult circula pe internet scrisoarea lui Tudor Chirilă către liceeni.

indignare, like-uri, aprobare.

încă mai demult același vechi  poet scria:
”Ai noștri tineri la Paris învață/La gît cravate cum se leagă nodul,/Ș-apoi ne vin de fericesc norodul/
Cu chipul lor isteț de oaie creață/...Ei toată ziua bat de-a lungul Podul.
Și viața lor nu și-o muncesc — și-o plimbă”.
Mai aproape de noi ca timp stau bunicile și părinții care spun: ”când eram noi ca voi...tineretul de astăzi..etc”

tinerii de astăzi ascultă poezie, pentru că nu se stinge lumina. au tehnică și știu să caute informația de care au nevoie fix în trei minute, până revine prietenul pe chat, învață să gestioneze singuri coduri, conturi. Știu de mici ce vor face când vor fi mari și nu acceptă orice poveste profesorală ca fiind adevăr suprem. Chiar dacă spun prostiuțe, pentru că sunt tineri, nu pentru că sunt proști, ei fac video-blogging și îndrăznesc să spună ce cred. 
tinerii de astăzi sunt mai pragmatici și au tupeul să spună - nu învăț pe de rost, această materie de la școală nu îmi va fi de folos la nimic. (deci știu să prioritizeze informația). 
poate pur și simplu îmbătrânim noi și nu înțelegem că pe youtube poți să înveți fizică și biologie într-o altă formă?
și acum răspunsul lor: 

- noi știm să descoperim aplicațiile la IPhone. voi habar nu aveți cum să gestionați șapte conturi în același timp.
noi citim. texte scurte și cu sens. nu ne interesează țara. suntem copii. avem alte interese. 
- noi vrem să plecăm de aici. mulți dintre noi au ales deja universitatea și au învățat limba țării în care vom merge. noi nu vom tânji după glodul și străzile întunecoase ale orașului natal. 
- noi nu ne gândim la furat. asta înseamnă efort. nu ne umplem capul cu informații inutile. 
-Noi nu mai ascultăm profesorii.Pentru noi ei nu sunt drame din care să învățăm. noi am învățat că fiecare trebuie să facă propriile greșeli pentru a reuși să înveți ceva din ele. 
-Pentru noi ei doar sunt. Apoi nu vor mai fi. Așa înțelegem noi că lumea nu e un loc veșnic. Deci trebuie să trăim astăzi. 
-Știrile despre cultură nu adună like-uri, de aia nu le vedem. adună like-uri doar ceea ce e interesant și util. 
-Nu ne pasă ce gândesc alții. Suntem tineri și acum e timpul nostru. Timp de iarbă și tequilla. De învățat, învățăm pe urmă.
-Iar regulile…Regulile au fost scrise pentru a fi încălcate.
Suntem tineri.  Nu suntem Binele nimănui.  Nu suntem Dreptatea nimănui. Suntem ceea ce suntem. Și ne place de noi. 
Suntem ceea ce ne învățați. Suntem ceea ce nu ne învățați. 
Nu suntem șansa nimănui, nici a țării, nici a voastră. Poate e timpul să vă asumați propriile greșeli și să faceți ceva. Fără ca să ne criticați și frustrați. 

ps. asta ascultă fiică-mea la 12 ani. nu citește. stă pe chat. se gândește la bani. e imposibilă. știe ce va face peste douăzeci de ani. și ca ea sunt foarte mulți. altfel decât noi. neascultători. fără activism civic. dar se duc în vizită la spital la un băiat despre care au auzit că a facut accident de mașină și scriu petiții ca un copil, care a rămas orfan să nu fie ”închis”, vorba lor în orfelinat. puțin? fără patriotism? slavă Domnului!
sursa

septembrie 14, 2013

fusta 50. în spatele unui bărbat de succes stă o femeie puternică

de fiecare dată când aud expresia asta, mă apucă tremuriciul.

în spatele fiecărui om puternic stă el însuși, sau ea însăși. cu propriile puteri, frici depășite, sentimente, singurătăți și iubiri.

femeile, în disperarea lor de a fi primele au inventat tot felul de porcării. de exemplu că ele stau în spatele unui bărbat puternic. sau că ele au generat războaie. de exemplu, celebra istorie a Elenei din Troia. de fapt, acest război nu a fost al lui Paris, ci al lui Ahile cu Hector. ei doi trebuiau să se întâlnească.

terminați să vă îmbătați cu luptele altora, cu războaiele altora, cu dorințele altora.

suntem ceea ce suntem. reușim atât cât putem. punct. putem fi poduri ale cuiva, dar nu conferim și nu susținem puterea nimănui.

oamenii sunt puternici pentru că au reușit să își depășească propriile limite, sau cele stabilite de societate, mame, școli și alte garduri sociale.

atunci când vom învăța să fim - fiecare dintre noi, femeie sau bărbat, el/ea însuși/însăși vom învăța să spunem - am reușit pentru că pot. au fost oameni care m-au susținut. eu nu stau în spatele nimănui. sunt responsabil de propria viață. și atât.

ps. ați văzut vreun bărbat care să declare că el a stat în spatele unei femei puternice?

sursa

septembrie 13, 2013

65 de ani și trei luni și patru zile

azi dimineață telefonul mi-a amintit că tata împlinește 65 de ani. nu trebuia să îmi spună.

gânduri scrise în data de 9 iulie și alte zile

***
în disperarea de a trece dincolo nu uita că lumea este un loc temporar, loc de învățare a iubirii. ne vedem cam peste 30 de ani. nu te voi întreba nimic.

***
întâlnirea cu moartea nu m-a speriat, nu m-a dezgustat. a lăsat un fel de tristețe care își pune amprenta pe tot ceea ce fac. și straniu, dar pragmatism și viziune mai realistă asupra lucrurilor, mai degrabă descoperite și dezgropate în mine decât apărute brusc.

***
mâine tata ar fi împlinit 65 de ani. un străin care a marcat fiecare pas și privire a mea asupra vieții. un om tare drag și apropiat de la care am învățat că este necesar ca dragostea să fie manifestată. și furia. și tot ce simți. Tata, care a plecat mai demn decât orice om pe care l-am cunoscut. chiar dacă i-au rămas atâtea vise neacoperite.

***
azi dimineață m-am trezit cu gândul la cei 60 de ani ai tatei. și câte s-au întâmplat în cinci ani. diseară, Tata, stăm la un pahar cu vin și vorbim. așa cum am stat cinci ani în urmă.

14.09.2009
ştii tu cum e cu 
unităţile dialectice

sunt ca femeile cu care te culci pentru a lăsa sperma undeva
nu 
oriunde

tata are 60 îi sar arcurile în toate direcţiile şi pe la colţuri o mai iubeşte pe mama

şi-a pierdut tunica de Oedip rătăcind cu mine prin carusele 
se lasă atent în genunchi şi desenează vise cu degetul mare


îmi spune
am fost fericit am iubit
toată viaţa o femeie îmi aşterneam dragostea peste picioarele ei şi 
zburam  

pe la altele
păduri întregi se adună nu mai văd nimic dar să simţi e una să fuţi e alta tu mă înţelegi tu 
eşti fata
mea nu mă pot dezice de
tine

o să îţi lucească ochii la vederea lui şi vei şti acesta e semnul poţi să
îţi legi inima clopot şi să fugi 


eşti faţa mea nu mă pot dezice de
tine

și o carte

august 09, 2013

teritoriul meu ești tu


disclaimer: orice asemănare cu realitatea  cuplului nu are treabă  nicio treabă cu ficțiunea. 

există în lumea asta o multitudine de bărbați și femei. tare diferiți și tare frumoși. unii dintre ei sunt luminoși, alții întunecați de frici și de neîncredere. la fel de frumoși, dacă te uiți la ei atent.

în fond, cei din urmă sunt mai profunzi, mai calzi și mai de încredere decât primii.

la un moment dat cei doi se întâlnesc. și apare iubirea. nu îndrăgostirea, ci iubirea. cei doi sunt născuți ca să fie împreună, să doarmă-mănânce-facădragoste și copii. să facă nunți. de care vor ei.

dar acești doi sunt atât de diferiți, încât nicio iubire nu le poate găsi drumul unul către celălalt.
și atunci unul dintre ei trebuie să cedeze.
să se depersonalizeze.

și nu e cazul în care oamenii vorbesc în limbaje diferite,
e cazul celor care văd diferit viața/

și atunci, îți aduni inima în pumn și spui - fii fericit fără mine. tu poți.

pentru cei care pur și simplu nu se înțeleg când vorbesc - există soluția inventării unui limbaj comun.

pentru alții nu.

ps. nimeni nu trebuie să devină teritoriul celuilalt. fiecare are propriul teritoriu. când cei doi se întâlnesc - are loc expansiunea orașelor personalității și nu acapararea lor. altfel relația cade. devenim robi și vasali.

iar iubirea e libertate. și creștere.

sursa


august 06, 2013

fusta 49. de ce bărbații și femeile nu pot fi prieteni

am mai scris despre asta. dar revin.
de obicei, când începeam cursul de hermeneutică a relațiilor interpersonale asta era un dintre întrebările principale.

hai așa:

я знаю точно что дружба между мужчиной и женщиной есть и она может быть также прекрасной, настоящей и доверительной как то что связывает их души и тела” - scrie Nati 

1. perspectiva naturii

- natura nu a creat bărbații și femeile pentru ca ei să fie prieteni, ci pentru ca să procreeze. or, doi prieteni, prin definiția clasică a moralității nu pot avea contacte sexuale. una pe alta se exclud. 

2. perspectiva cultutală

- ne-am obișnuit că sentimentele pe care le avem pentru celălalt trebuie ascunse. pentru diferite motive. cel mai important este frica de a nu fi respinși. într-o prietenie, unul dintre cei doi este atras de celălalt. fie că este vorba despre o atracție fizică, fie de una de iubire. și atunci - asta este una dintre regulile de bază ale seducției: tehnica darului. devii cel mai bun prieten al omului, astfel încât să nu poată trăi fără tine. cel mai mare risc este că între timp, obiectul iubirii tale își poate găsi un alt obiect de iubire. și atunci rămâi prieten pe toată viața. și ajungi și tu să te îndrăgostești de altcineva. și așa se formează prieteniile, în care poți să dorimi lângă celălalt, dar îți este frică să întinzi mâna într-un gest erotic. celălalt nu simte asta, pentru că alături e un om care e alături de tine. 

ce tip de relații pot exista între bărbați și femei, în afara celor sentimental-erotic-apetitive?


- sentimentale. e un soi de iubire platonică pură, dar tot iubire e. în acest caz, dacă cineva te pune să alegi între persoana pe care cică tu o iubești și așa-zisul prieten, îl alegi pe al doilea. deci e iubire. doar că nu trece peste limitele corporale

- erotice. oamenii nu au altă legătură decât una erotică. satisfacție reciprocă. lipsă de obligații. fără dureri de cap. acești oameni pot fi prieteni foarte buni. aici condiția este ca amândoi să știe să separe dragostea de relații pe viață și să își asume independența. 
- de parteneriat. cei doi au un scop comun și merg spre el. dar asta nu e prietenie. kidosul e posibil în orice moment. 

ps. deci dacă aveți prieteni, care un sex diferit,  și chiar credeți că sunteți buni prieteni, gândiți-vă cine dintre voi doi este îndrăgostitul. 





august 05, 2013

depinde cum vrei să vezi lumea

mi-am cumpărat un set nou de tarot. are un tip de interpretare care seamănă cu asta. tare îmi place :)

Scrisorile din Lorelei (Ionel Teodoreanu)

* * *
 "Totul ne desparte pe mine si pe tine: distanta, oamenii, viata si poate si destinul.
Ti-aduci aminte?
Ca sa-l cunoasca pe Cesar, Cleopatra, insotita de un singur credincios, a trecut marea cu barca, infruntand-o, s-a lasat infasurata intr-un sac ordinar si dusa pe umeri in palatul lui Cesar, fara ca nimeni sa-si inchipuie ca intr-un tol purtat pe umeri, regina Egiptului vine sa-l vada pe Cesar.
Iata ce-ti aduce scrisoarea mea.
Nu ma tem nici de zambetul tau, deci nu ma tem de nimic. Sunt cea mai mica fata a lumii intre randunelele ei, fiindca ma infasor in intregul ei necunoscut.

Privirea ta nu ma va gasi nicaieri. Amintirea ta nu are unde sa ma afle. Glasul tau nu poate sa ma strige si nu stie unde.
Sunt intre cele patru zari: raspantia lor.

Sufletul meu si-a pierdut sufletul copilariei. Sti sa asculti? Auzi vantul la fereastra? Auzi pasarile care pleaca si se intorc ducand si aducand primavara?

Sti ce-i nostalgia? Privesti uneori pe fereastra fara sa vezi nimic?

Sunt pe acolo si intr-acolo; o apropiere si o indepartare in preajma ta.

Gandeste-te la mine ca la o stea desprinsa din tine si dusa in intunericul fara fund..."

* * *

 "Daca ar fi fost sa trec printr-o padure cu lupi, ca sa ajung la tine, as fi ajuns cu zdrentele tineretii mele sfasiate, dandu-ti ultima ei suflare.


De-ar fi fost sa trec prin ierburi cu serpi, ca sa ajund la tine, cu talpile goale as fi calcat pe suierul mortii mele, aducandu-ti-o sa-i inchizi ochii.

Dar la poarta casei tale vegheaza dragostea; si mi-am retras pasii ca la iesirea cu icoana din biserica.

Cant ragusita pe sub ferestrele casei tale, cum canta copiii italieni pe strazile oraselor noastre, in mizeria frumusetii lor cu ochi mediteranieni.

Cant cu mana intinsa sub cer, ca odinioara cei neimpacati la 
raspantii de drum: Ascultati voi toti bucuria si durerea mea."



iulie 31, 2013

fusta 49. exprimarea dorintelor


am pentru prima dată în viață un animal în casă.un pisoi. îl urmăresc pe tony cu multă atenție. exact ca și pe oamenii din jur. comportament, dorințe, comunicare, patternuri. fix ca și noi.

diferența este că el își exprimă dorințele fără teamă. fără frica de a fi refuzat, de a fi judecat, de a fi pedepsit.
Tony nu e culturalizat. și primește tot ce vrea în viața lui pisicească. pentru că dacă nu îi dai acum - îi dai mai târziu. pentru că el mai cere o dată. și încă o dată, până obține ceea ce vrea.

noi, oamenii nu cerem. din frică, din orgoliu, din HZ de ce. dar nu cerem.
creăm relații de prietenie, pseudo-prietenie, autoritate formală, informală și tot felul de motive pentru ca să nu obținem ceea ce vrem.

de ce?

sursa


iulie 24, 2013

fusta 48. de ce iubirea și relația cu El/Ea sunt două lucruri diferite


ne-am obișnuit că relațiile se construiesc prin iubire. că fericirea înseamnă a avea alături pe cel/cea pe care îl/o iubești. așa ne învață cărțile sfinte, bunicile, mamele, cărțile-de-tot-felul, pseudo-experiențele altora.

ne-am obișnuit să spunem - Omul Meu, cu accent pe Meu. că a fi cu cineva înseamnă a poseda și a avea drepturi. inclusiv de a cere ca celălalt să nu fie implicat în alte relații, să nu cumva să îndrăznească să se uite-îndrăgostească-culce cu cineva în afară de noi.

ne-am obișnuit să folosim iubirea pentru a ne asigura că nu vom fi singuri. am inventat și poezii despre asta. și muzică, și dans. tot ce vrei.

                                                                    sursa

dacă există iubire, spunem noi, va exista înțelegere și compatibilitate.
pe dracu.

pasiunea pentru celălalt scade cu anii. și e normal să fie așa. că doar nu o să umbli toată viața cu inima bătând să sară din piept. e nevoie de perioade de calm, de pace.

pentru asta există relații. și compatibilitate. pentru pace și confort și creștere împreună. și frumusețe.

iubirea nu e pace. ea e tumult permanent. iubirea e îndrăzneala spiritului de a rămâne liber.
de aceea poți iubi pe cineva și fi cu altcineva. de aceea pe parcursul unei relații te poți îndrăgosti de altcineva. asta trece. e inevitabil. va rămâne un sentiment cald după.

pentru că noi suntem animale care au nevoie să știe că pot iubi.

și e ok așa.

ps. sunt cazuri în care acestea două se împletesc. :). rare și perfecte. dar rare.

mâine a murit Высоцкий.
deci așa



iulie 16, 2013

grija de a naște vieți




la țară oamenii morți nu se îmbălzămează. vine o femeie, care îi umple corpul cu spirt. pentru ca să se mențină. mai ales vara. printr-o coincidență sau nu această femeie a fost moașă. acum are aproape 80 de ani și are grijă de morți. mă gândesc la femeia asta și la cum încheie ea ciclul vieții umane. rotund nu știu cum și straniu.

grija de a naște vieți are legătură cu grija de a păstra corpul intact după moarte.

astăzi se împlinește o săptămână de cînd tata și-a luat zborul.
mâna cu care l-am ținut devine grea și doare. capacitatea de concentrare e sub media tuturor mediilor. mă apucă tremurul peste fiecare jumătate de oră. lumea îmi spune fii tare. eu nu vreau să fiu tare.  eu nu vreau să pășesc peste moartea lui încă. 

iulie 12, 2013

tatăl meu a murit

asta nu e o durere care te mistuie. mai degrabă te învăluie și absoarbe. deloc violentă, deloc strigătoare. acesta este un tip nou de durere. neîncercat până acum.

cred că săptămâna  asta a fost una dintre cele mai importante în viața mea.
sâmbătă, duminică, luni, marți.
miercuri, joi.
vineri
azi. am pierdut șirul zilelor.

marți la ora 16.45 tata a murit.
nici nu am observat cum a trecut timpul. m-am contopit cu el de dimineață. prima oară încercând să fac ceva pentru ca să îi înmoi suferința. după masa, căutând o soluție. de la ora trei până la patru i-am citit, am încercat să îi descifrez mesajele, l-am lăsat să vorbească cu mama, i-am pus mâinile reci pe fața aburindă de durere, i-am citit, i-am vorbit, am vorbit, s-a uitat când la mine, când la mama, i-am spus să vom avea grijă de ea, eu și fratele meu. în disperarea mea, am încercat o tehnică de relaxare. de data asta venită din inimă și nu din cap.

pe fața lui a apărut un zâmbet, pe care nu l-am mai văzut la oameni. durerea a părăsit parcă întregul corp. apoi și-a pus singur mâinile, care nu mai erau funcționale de câteva ore pe piept și respirația a devenit calmă. liniște, tata, îi spuneam, pace. noi suntem cu tine. iar dincolo te așteaptă alți oameni dragi. calm, tata, pace, liniște. apoi Tatăl nostru. pe vârful ochiului stâng i-a apărut o lacrimă. nu a reușit să curgă.

a ridicat mâna stângă spre cineva, ceva, tare sper că este așa. și mâna dreaptă spre noi. ne-a făcut semn de la revedere. și a plecat. conștient până și după ultima suflare. a închis ochii.



îi simțeam prezența atât de clară până joi dimineața.
acum copilul din mine îl caută.

am fost fata tatei. cuconiță, îmi spunea el. m-a crescut așa. până acum câteva zile nu am știut că sunt fata lui. am înțeles și de ce nu m-a lăsat să știu.

sunt liniștită că a plecat. doar copilul din mine îl cheamă. tot timpul.

am învățat de la tata încă o lecție. ultima. puterea gândului este nemărginită. până și demnitatea cu care se poate muri. și demnitatea cu care se poate merge spre cimitir, în sicriu.

mă opresc aici. tata, pace, calm, liniște.



iunie 29, 2013

fusta 48. dacă eu te iubesc, tu trebuie să mă faci fericit/ă



astăzi doar un fragment din Arta de a iubi a lui Don Miguel Ruiz:
Inima bărbatului era atât de plină de iubirea pe care o simțea, încât într-o noapte  s-a produs un mare miracol. privea stelele și a descoperit una care era incredibil de frumoasă, iar inima lui era aât de plină de iubire încât steaua a început să coboare și s-a așezat în palma lui. apoi s-a produs un al doilea miracol: sufletul lui a fuzionat cu steaua respectivă. era extrem de fericit, și de-abia aștepta să se ducă la iubita lui și să-i dăruiască steaua, ca semn al iubirii sale pentru ea. când el i-a dăruit steaua, femeia a simțit un moment de îndoială; iubirea lui era prea copleșitoare, și atunci, steaua a căzut la pământ și s-a spart. 
această istorie e mai lungă decât atât. și e legată de doi oameni care nu credeau în iubire. atunci când s-au îndrăgostit unul de altul și erau fericiți, bărbatul i-a dăruit steaua. adică inima lui.

 autorul spune că greșeala e a bărbatului. pentru că nu poți pune în mâna celuilalt capacitatea ta de a fi fericit.
de acord.

ca o relație să dureze, cei doi nu vor depinde unul de altul. cei doi vor fi întregi și plini. întâlnirea lor este întâlnirea a doi oameni, care știu că pot rezista și exista și fără a avea pe cineva alături.

de multe ori, iubirile noastre sunt doar încercări de a face pe cineva dependent sau de a deveni depedendenți.

- dacă eu te iubesc, tu trebuie să mă faci fericit/ă

un fel de schimb meschin de iubiri, dependențe sau frici.
dacă bărbatul din istorie ar fi păstrat steaua doar pentru el, nu ar fi ajuns să repete că iubire nu există.
sau nu ar fi ajuns nimeni să trăiască scene de gelozie.
pentru că în iubire suntem liberi.
în iubirea despre care noi uităm să simțim. 

iunie 21, 2013

HZ

nu știu cu ce să încep
cu HZ sau oboseala sau tristețe acumulată

cu orice numai nu cu mine.

și la fel nu știu cu ce să închei
poate doar cu niște pași, care se îndepărtează în noapte.

și multă lumină
prin care treci, dar pe care nu o poți lua cu tine

noapte bună

iunie 19, 2013

Tu ești dezarmant de real(ist)ă!

așa îmi spunea Gina în comentarii

și m-am gândit că există oameni în viața noastră, care devin la un moment dat atât de reali, încît ești nevoit să le recunoști existența

acești oameni te duc ușor spre tine, merg pe inima ta ca pe un pod într-o singură direcție. și cât de mult ai dori să îți trăiești liniștea, pe care o crești în tine ani de zile, un eveniment te dă peste cap.

și iar zbucium.

revin la ideea din cartea lui Nuță. La umbra noastră.

dacă și iubirea și ura sunt același sentiment, dar cu o curgere diferită (una caldă una rece) atunci oamenii pe care îi întâlnim sunt doar întâlniri cu sine. cu partea caldă sau rece.

și atunci de unde atâta frică în cunoașterea de sine-întâlnirea cu alții?
de unde atâta râvnă de păstrare a echilibrului?

atunci când cineva devine dezarmant de real în viața noastră, fie că e vorba de șuvoiul cald sau rece al emoțiilor avem posibilitatea să ieșim din starea de pod și să ne îndreptăm către părți din noi, care ne așteaptă după colț.

tocmai de aceea orice experiență este importantă. din orice putem învăța cine suntem.
și frica dispare.
chiar și atunci când e plină de durere, nesiguranță și resentimente.

involuntar mă gândesc la un singur om.
Tata.

iunie 16, 2013

femeia și tata ei

de ziua taților. pentru tata.

tatăl meu nu a citit niciodată ce am scris despre bărbați. lupta dintre noi a fost întotdeauna bazată pe ce înseamnă a fi femeie și cum se pliază asta pe viață.

scriam demult că în viața femeilor tații au rolul cel mai important. ei ne învață să gândim centrat. și să luptăm. și să cerem. sau să nu mai credem în nimic și să ne supunem.

prima discuție serioasă cu el a fost când am împlinit 16 ani.  tata a vorbit cu mine despre sex. și despre cum și de ce atunci când decizi să faci sex cu cineva, el trebuie să fie altfel decât toți. și despre relația dintre sex și iubire. și de ce unii copii nu pot fi iubiți niciodată. pentru că spunea el, pentru a iubi un copil nu este deajuns să îl iubești pe celălalt. e nevoie de maturitate. de dorința de îl avea.

așa am învățat că există diferență dintre sex și iubire. și dintre a iubi și a fi cu cineva.

a doua discuție a fost pe străzile Clujului. mergeam amândoi și singura oară în viață ne țineam de mână și râdeam de tot. de oameni, de denumirea unor orășele, de noi. ne-am pătat hainele cu înghețată. nu am vorbit nimic serios atunci.

am înțeles că sunt fericită doar atunci când pot să îmi pun o pată de înghețată pe mine și să râd. adică atunci când nu vrea nimeni să mă schimb și să fiu altfel. și că pot face orice.

a treia și ultima discuție a fost când tata a împlinit șaizeci de ani și ne-am îmbătat împreună. am stat toată noaptea la vorbă, cu paharul de vin în față. a fost unul dintre visele mele. să stau cu tata o noapte cu paharul în față.

atunci am învățat că a iubi nu înseamnă a lua iubire, a cere iubire, ci a oferi fără ca să ceri ceva înapoi.

tata m-a învățat tot de ce am avut nevoie pentru a greși, a iubi, a zbura. a fi liberă.

apoi a venit anul 2010. apa a luat casa de la Nemțeni. și acum, altă apă, îl duce pe tata...slăbit, bolnav și trist, pe undeva înrăit își păstrează pasiunea și ironia și luciul din ochii lui albaștrii. și încă mă învață să fiu.

toate fetele trebuie să aibă un tată. pentru a avea câteva discuții. pentru a înțelege cine sunt și ce vor.



iunie 14, 2013

arta de a fi obosit doi. timpul

Timpul este amantul/a nostru cel mai permanent.

din păcate, anume amanții nu ar trebui să fie permanenți.

a avea ca amant timpul înseamnă a căuta aventura oriunde.

dar orice relație de tip amanți obosește. de aceea, prin definiție, amanții sunt liberi unul de altul. și trăiesc o parte din aventură împreună. pentru a îi da legitimitate o păstrează în secret. dar nu mai mult.

fiecare dintre noi este într-o relație inegală cu timpul. el este un amant care oferă doar simțul acuității împinse la maxim, la granița dintre durere și plăcere - tocmai acolo unde au loc aventurile cele mai frumoase ale spiritului. aparențe.

în relație cu tine aceste aventuri aduc creștere doar atunci când știi să traversezi poduri. sau ai îndrăzneala să o faci.

***
a fi la limită înseamnă că mai ai un pas și o depășești
cel puțin pentru mine

zbor plăcut în oboseala de timp


sursa. cînd mergeți la Bilbao, intrați în Guggenheim să vă plimbați prin The matter of Time. ciudată senzație.

iunie 10, 2013

fusta 4.7. despre câte beri tre să bea un bărbat ca să te poată iubi

am avut săptămâna trecută o întâlnire cu 20 de fete, care mai de care mai frumoase și mai deștepte. cu perfecte.md. tot săptămâna trecută am finalizat un workshop de zile mari pe Feminitate, putere, seducție la Punkt. o mulțime de femei, care se străduie să își îmbunătățească viața de zi și somnul de noapte.

bărbații se lasă mai greu seduși de perspectiva descoperirii de sine. pentru ei, aceasta este o problemă de rezolvat individual. sau cu ajutorul berilor cu prietenii. se numește în limbajul lor relaxare.

nu voi intra în detalii de ce o fac. este o chestiuță de orgoliu pur masculin sau ține de mentalitatea moldovenilor. nu contează.

de multe ori ne spunem nouă că vrem o relație, în care să nu depundem eforturi, care să decurgă natural. să ne pliem unul pe celălalt. dar întotdeauna apare problema libertății celuilalt. și a noastră.

relațiile eșuează din cauza geloziei. a neînțelegerii nevoii celuilalt de a fi în compania prietenilor, fără tine. că cică iubirea înseamnă a sta bot în bot permanent (vorba lui codoban). sau că dacă nu e gelos/geloasă nu iubește.

numai că orice relație va crește dacă îi lași celuilalt libertatea de a bea o bere. sau două sau trei sau patrusaucincisaușasesaușapte. NU LE MAI NUMĂRA! nici ieșirile, nici berile!

obosim de iubire? nu.
avem nevoie de spațiu personal? da.

am spus vineri seara și repet: orice om are nevoie de spațiu, de întîlniri cu prietenii, de relaxare în afara ta, pentru ca mai apoi să te poată iubi.

de ce? pentru că pentru iubirea bot în bot firma noastră nu dă decât doi ani. Codo are dreptate. această suprasaturație de prezență face ca misterul să dispară. fluturașii să dispară. și după aceea umblăm nebuni și căutăm emoții, pasiuni, ceva nou

pentru ca să îl/o păstrezi - lasă misterul să trăiască.
alintă-te pe tine și pe celălalt cu guri de libertate.

ps. iar dacă, din gelozie, din frica de a pierde interzici cuiva să iasă fără tine, sau faci scandaluri - să nu plângi când vei găsi flirturi pe rețele sociale sau în telefon (de fapt nici nu înțeleg ce dracu cauți acolo!).

libertatea omului iese prin găuri, dacă nu are o albie bine dirijată. termină să te comporți ca un/o stăpână. și omul/oama nu va avea nevoie să fugă.

                                                           sursa


iunie 08, 2013

arta de a fi obosit unu. fără a fi un mic dumnezeu

ne naștem și creștem cu ideea că noi suntem Barabadur, centrul lumii. eliade și mulți alții aveau dreptate. învățăm repede că lumea poate sta la picioarele noastre. și dacă are cine să ne mângâie - acest sentiment al atotputerniciei crește.

apoi, dacă vreo dată, apare cineva care contestă acest lucru - îi transformăm în dușmani sau îi îndepărtăm. pentru că sentimentul că tu ești centrul universului ne dă posibilitatea să creăm și să creștem.

fără el - nu putem să ne iubim pe noi înșine. omul este nevoit să știe că poate orice. atunci când cineva spune - cunoaște-ți limitele nu este pentru a nu ieși din ele, ci pentru ca să înveți să treci peste ele.

devenim adulți. singurul element care permite păstrarea copilăriei este acest sentiment de pot orice. nu pentru că sunt nevoit să o fac, dar pentru că zâmbetul meu poate genera alte zâmbete și poate încălzi.

de aceea ne dorim noi dragostea necondiționată. în această dragoste putem face orice. de aceea Augustin spunea Iubește și fă ce vrei.

când ajung momente să înțelegi că nu mai poți orice - se năruie tot: idei, creativitate, zbor...rămâne o durere mută care străbate pieptul. fără goluri, doar durere.

și pune stăpânire pe tine o oboseală care absoarbe.

atitudinea poate fi schimbată. detașarea poate fi obținută. dar dacă stai prea mult timp în durere - începe să te stăpânească.

și închid ochii și în față e durerea...
a mea
a ta
a lui

și incapacitatea de a fi un mic dumnezeu, care poate scoate durerea din oameni




mai 28, 2013

fusta 4.6. despre pericolul de a te cunoaște


cînd Socrate spunea Cunoaște-te pe tine însuți sau habar nu avea câte frici ascunde această cale, sau ne ironiza în stilul lui șăgalnico-filosofic.

cunoașterea de sine presupune o serie de ”pericole” clasice:

1. pericolul puterii - atunci când începi să te cunoști, ai impresia că puterile tale se multiplică. că devii invincibil. și că poți sări de pe munți. dar aripile sunt prea slabe, chiar dacă reușești să le întinzi mai mult decât ți-ai imaginat.

2. pericolul orgoliului - unul dintre cele mai periculoase pericole. te ridici deasupra capurilor, pentru că tu, chipurile înțelegi. pentru că tu chipurile poți. căderea e de sus și e grea.

3. pericolul individualului demonstrat - când ai niște lecturi în spate și crezi că de aici te descurci singur. dar e ca într-o pădure necunoscută, fără busolă. te rotești pe loc. iar atunci când realizezi - poate fi târziu.

4. pericolul fricii de alții - pentru că tu începi să știi despre tine lucruri pe care nu vrei să le auzi sau accepți, încerci să o faci pe durul/dura cu ceilalți, ca nu cumva să realizeze că poți fi și slab.

rezolvarea riscurilor acestea e legată de câteva lucruri și mai simple.
                    nu există rău și bun. tu ești tu. așa cum ești. frumos și deștept                    cu cât mai multă deschidere pentru oameni ai - cu atât te vor admira și iubi mai mult.      
 
            emoțiile trebuiesc vorbite, simțite, înțelese și lăsate să treacă                    cunoașterea de sine nu înseamnă neapărat schimbarea de sine. mai degrabă este o analiză a  ta. în care știi unde stai și cine poți deveni.                     oamenii care cunosc părți din voi (inclusiv pe cele slabe și urâcioase), și care țin la voi vă vor iubi oricum. 
în rest - apă de ploaie. las-o să curgă. împreună cu fricile.


mai 14, 2013

fusta de trecere. despre moarte și impozite nimic.

când eram mică speram că într-o noapte, atunci când va fi vânt, în casa mea va ateriza Mary Poppins. nu pentru că familia mea era nefericită sau pentru că aș fi avut nevoie de o bonă severă (eu o aveam pe mama altături), ci pentru că tot timpul așteptam să se întâmple minuni și magie.

mai mult, eram un fel de Pepi Ciorap-Lung, numai că fără pistrui. învățasem chiar să îmi prind o codiță sus, pentru ca să am libertatea să mă maimuțăresc cât vreau eu.

un singur moment mă speria în toată povestea cu vântul și bona-mag: vântul o ducea de la mine (asta în cazul în care ar apare) exact în cel mai interesant moment.

o aștept încă de fiecare dată când e vânt. cam așa cum e acum seara.

în povestea asta cu minunile pe care le așteptăm vântul este elementul central. ele încep să se risipească exact atunci când ne este lumea mai dragă.

și atunci ne spunem - ce păcat, nu am reușit să fac una, a doua, a treia. să spun cuiva că îl iubesc pur și simplu.

în viața noastră cel mai mare vânt este moartea.

 și cea mai neînțeleasă minune.
anul viitor și pe mine mă va aștepta un mormânt. iar acum, îmi dau seama că devin, pentru tata, Mary Poppins. și uite că a venit vântul.

fetița din mine și-a adunat pumnii sub barbă de Paști. am sărit anul acesta peste cimitire și Blajini. pentru că orice minune nu poate avea loc acolo. acolo moartea este deja prezentă.

și chiar dacă Epicur are dreptate - nu ne întâlnim niciodată cu moartea - eu încă mai aștept să apară de undeva Ivan Turbincă și să o bage la turbincă.

azi e vânt.
îmi iau umbrela și mă duc.
o să aterizez în copilăria lui tata și o sa îi mângâi obrajii. toată viața mi-am dorit să fac asta.
azi tata face 65 de ani și șase luni.

                                                    sursa

aprilie 27, 2013

Povestea de iubire care crește oameni frumoși.



Ne-am căsătorit pe ascuns, cu foarte mult timp în urmă. Frații mai mari, și cei mai mici erau foarte geloși. Cel mai mare ne-a scos într-o noapte după gard și ne-a bătut măr. El, tricolorul, era găurit și plin de noroi. Eu, Moldova – ciopârțită și cu vânătăi. Și acum le simt. Dar dragostea dintre noi era mai puternică decât șantajul și bătaia. Am avut împreună mulți copii. Atât de mulți – că nu le mai știu numărul.

Au fost momente în care copiii noștri fugeau de acasă. Unii s-au mutat la frații mai mari, alții – la verișorii europeni. Nu ne-am supărat pe ei. Nu le-am cerut nimic. Doar să își amintească din când în când de unde vin. Cine sunt.

Avem mulți copii cu care ne mândrim. Inclusiv dintre cei care au plecat. Pe mulți dintre ei nici măcar nu îi cunoaștem. Și ne-am dori.

Drumurile mele sunt cu gropi. Pline de dor de copiii plecați. Așteptăm, de multe ori, în fața porții ca să vină acasă. Împreună am putea face multe.

Există printre copiii noștri și oameni răi. Așa se întâmplă într-o familie. Nu poți să îi educi pe toți la fel. I-am hrănit pe toți cu dragoste, chiar dacă mai sărac decât alte țări. Pământul nostru le-a permis să crească sănătoși. Acum, la discuțiile de seară, eu și soțul meu, tricolorul, plângem. Nu știm cum să îi ajutăm pe cei care se autodistrug prin ură și hapsânie.

O serie de copiii revin acasă, după încercări grele. Revin mai frumoși, mai maturi, mai determinați. Ne bucurăm când formează grupuri pentru a schimba ceva. Noi le putem oferi doar dragostea noastră. Și pământul, pe care ei să îl lucreze. Și soarele, care luminează a iubire. Și vântul, care bate a speranță.
Pentru că am fost șantajați, umiliți și bătuți timp de secole nu prea avem să le dăm siguranța materială. Dar ei, aici, pot să o construiască împreună.

Toamna, mirosul de gutui și de struguri ne umplu inima de bucurie. Se mai aud pași ai moldovenilor care vin acasă. Care ne iubesc pentru ceea ce suntem.

Astăzi este ziua soțului meu, Tricolorul. Eu am ziua de naștere în august, mai târziu.
Am mers suflet în suflet prin viață. Acum, ne așteptăm ca această dragoste să umple și sufletul copiilor noștri. Să revină acasă. Să investească, să construiască. Să ne bucurăm împreună. Să reparăm drumurile, să săpăm fântâni. Avem atâtea de făcut. E primăvară. Acum se sădește pământul.

Iar cei care au crescut din noi, dar sunt răi ne vor învăța că a greși este omenește. Și că noi putem face lucruri frumoase, chiar dacă ei sunt mai puternici.

Vă iubim,
Mama Moldova
Tata Tricolorul. 


aprilie 24, 2013

fusta 4.4 de ce uneori nici măcar urletul nu ajută

există stări peste care este greu să treci. stări în care celălalt, oricine ar fi el/ea îți este străin. nu pentru că este așa, ci pentru că nu știi cum să îi comunici ceva.

pe de altă parte, există oameni pentru care a spune este la fel e simplu și natural ca și a respira.

doar că fiecare dintre noi își are propriile pietre. oamenii pe care îi întâlnim și îi pierdem trec prin noi ca o linie roșie. unii pleacă, pentru că aleg să o facă, iar alții pleacă pentru că a venit timpul.

cel mai dureros este să depășești starea.
cel mai dificil este să înțelegi că cei care pleacă - nu te abandonează.

atunci când nu înțelegi - fie abandonezi tu, fie nu reușești să construiești o relație.

nu frica de moarte este frica noastră cea mai mare, ci aceea de a fi lăsați în mijlocul drumului. de parcă praful se urcă în ochi și ei încetează să poată plânge. deci încetează să simtă.

de fapt, nimeni nu este capabil, cu voia sau fără voia lui să te lase. pentru că abandonul în sine nu există. anticii spun că aceasta este percepția ta asupra evenimentului.

celălalt nu poate pleca pentru că oamenii sunt doar poduri, create din palme. unii te mai scapă pe jos, alții te duc în brațe până înveți să mergi singur.

orice om care a fost alături de tine e în tine. și dacă închizi ochii îl/o auzi. o vezi. o simți.

și atunci nu e nevoie de urlete. ele ajută doar ca să alungi frica.

tu ești suma oamenilor care au venit în viața ta. și care vor mai veni. și exact așa cum anii își lasă amprenta pe corp, oamenii își lasă amprenta pe suflet.

în rest - frici.