astăzi orașul e plin de flori, de copiii de sunete de clopoțel. de oameni.
mergeam dimineață cu Dumi spre liceu, vorbeam despre faptul că majoritatea părinților din clasa ei sunt divorțați
ultimul sunet nu e numai la școală. ultimul sunet e atunci când se încheie un ciclu. de fiecare dată evaluări, lacrimi, trecere peste, poduri. tăcere. și învățat.
îmi amintesc cum îmi povestesc oamenii despre relații și sentimente și despre decizii. fiecare decizie este un ultim sunet însoțit de amintiri.
de obicei, când o relație începe, nu ne gândim la faptul că va suna un ultim clopoțel. apoi dimensiunea pasională scade, are loc decristalizarea și....e de luat o decizie.
ce fac? merg mai departe, așa rațional, rece și calm sau caut un nou clopoțel? și atunci ce va face celălalt? cum să îl lăsăm în fața deciziei noastre de a pleca?
merită să ne sacrificăm pentru a face un om fericit?
am întâlnit oameni care stau legați o viață pentru că nu au îndrăznit să dea din clopoțel la timp. o fi slăbiciune sau putere nu știu.
poate dacă ne-am asuma decizia de a fi noi înșine,
dacă am înțelege că iubirea nu are nimic cu jertfirea de sine,
cu opinia celorlalți vizavi de viața noastră, ar fi mai puțini copii de părinți divorțați.
merită să ne sacrificăm pentru a face nefericiți pe mai mulți?
sau poate e mai greu dar ok pentru toți să înveți să accepți ultimul sunet al unei relații, pentru a putea intra într-un nou ciclu de viață?
sursa
mergeam dimineață cu Dumi spre liceu, vorbeam despre faptul că majoritatea părinților din clasa ei sunt divorțați
ultimul sunet nu e numai la școală. ultimul sunet e atunci când se încheie un ciclu. de fiecare dată evaluări, lacrimi, trecere peste, poduri. tăcere. și învățat.
îmi amintesc cum îmi povestesc oamenii despre relații și sentimente și despre decizii. fiecare decizie este un ultim sunet însoțit de amintiri.
de obicei, când o relație începe, nu ne gândim la faptul că va suna un ultim clopoțel. apoi dimensiunea pasională scade, are loc decristalizarea și....e de luat o decizie.
ce fac? merg mai departe, așa rațional, rece și calm sau caut un nou clopoțel? și atunci ce va face celălalt? cum să îl lăsăm în fața deciziei noastre de a pleca?
merită să ne sacrificăm pentru a face un om fericit?
am întâlnit oameni care stau legați o viață pentru că nu au îndrăznit să dea din clopoțel la timp. o fi slăbiciune sau putere nu știu.
poate dacă ne-am asuma decizia de a fi noi înșine,
dacă am înțelege că iubirea nu are nimic cu jertfirea de sine,
cu opinia celorlalți vizavi de viața noastră, ar fi mai puțini copii de părinți divorțați.
merită să ne sacrificăm pentru a face nefericiți pe mai mulți?
sau poate e mai greu dar ok pentru toți să înveți să accepți ultimul sunet al unei relații, pentru a putea intra într-un nou ciclu de viață?
Un comentariu:
Bună dimineața, mămică- fată, cu cireșe la urechi!
La voi este ultima zi de școală? sau n-am înțeles eu bine?
Transmite-i prințesei tale, cu pantofiori roz, mult noroc, și dragoste, și o mie de povești într-un gând !
Ai pus atâtea întrebări.. este atât de complicat totul, chiar atunci când pare simplu..dacă am avea soluția corectă în INIMĂ!
Chestia este că în momente dificile, acționezi neașteptat- ori te închizi ,ori explodezi, ori, naiba știe..dar mereu se adună suferință pentru cineva.
Acum, când pot privi, oarecum, limpede în noianul tău de întrebări, aș zice că viața este una singură și că răul nu face bine nimănui.
Fiecare are dreptul la fericire!
Ce este croit strâmb nu ”cade„ bine niciodată..
Trimiteți un comentariu