aprilie 06, 2012

minte-mă. nu pot trăi fără tine


Alexandru spune 
 Cu alte cuvinte, riscăm să ne falsificăm (conștiința și ființa) de îndată ce vom recunoaște adevărul ca adevăr, adică dacă vom recunoaște ceva ca fiind adevărat în sine, adevărat în mod absolut.

în acest context și eu mă gândeam de câteva zile. cât din ceea ce simțim, avem impresia că suntem - suntem.

se întâmplă de atâtea ori că ne lipsim de noi înșine din cauza fricii, sau a teoriilor sau a tendinței de a fi cel mai bun. puteți să adăugați tot ce vreți. lista e mare. ceea ce am scris aici se referă doar la lista mea. 
pentru fiecare dintre noi, acestea căutarea de sine devine căutare de adevăr. avem impresia că fiind Adevărați, autentici suntem puternici. 


și viața noastră devine o luptă continuă a căutării adevăratului sine, pe care, în naivitatea conștiinței, îl formulăm așa cum ne reușește. 


ce înseamnă de fapt, cunoașterea de sine? cea a lui Socrate? presupune asta că e nevoie să tindem spre adevăr?


sau mai degrabă e un proces de deconstrucție. de eliminare a falsului, vorba de pe blog

Prin urmare, situarea și devenirea istorică a conștiinței umane nu s-ar realiza prin instituirea unui adevăr, ci prin destituirea a ceea ce este fals
cum vedem însă ce este falsul? ajungem într-un cerc vicios, enunțat cu multă vreme înainte de sceptici. cu propria rațiune, care poate să se înșele, căutăm să destituim falsul. 


cum se face asta?


eu  merg pe această cale. îmi permit să mă simt vulnerabilă. îmi permit să greșesc. 
Lupt. Nu sunt perfectă. Reactionez. Incerc. Calea este mai importanta decât rezultatele.


Suferi pentru ca nu obtii ceea ce vrei. Iar daca obtii vrei sa pastrezi asta pentru totdeauna. De aceea suferi.
Incercam sa controlam totul. Credem ca suntem excluzivi. De aceea suferim.

Calea ne face fericiți și nu scopul.



muzica nu are nicio treabă cu postarea. doar cu starea. 

Trimiteți un comentariu