despre reguli, morală și cozi la policlinici

astăzi de dimineață, am avut parte de o experiență unică și interesantă, legată de policlinici de stat, oameni și cozi. Pentru prima oară în viață cineva mi-a spus că sunt o nesimțită, pentru că nu văd femeile gravide care stau la coadă și sunt, în consecință ”o sukă”. 

am ajuns la policlinică la opt fără zece. acolo era lume de pe lume. am mers foarte repede pe scări în sus și am ajuns la ușa cabinetului de analize a doua. prima surpriză a fost când un băiat m-a întrebat a câta sunt la coadă. el era primul, eu am venit a doua. deci, eram a doua, in mintea mea. el m-a anunțat solemn că se ocupă rând la parter și că ei au venit mult mai dimineață ca mine. am înscris informația așteptând atacurile următoare. 

nu s-au lăsat așteptate. o altă mamă importantă m-a anunțat a doua oară că ei i s-a spus de ”bărbatul de jos” că rândul se ocupă la intrarea în policlinică și că toți s-au conformat. Urmând logica ușilor la care se stă la coadă, în cele mai bune tradiții ale instituțiilor statului, am anunțat-o la rândul meu că de fapt, policlinica are multe uși și eu stau exact la ușa de care am nevoie. și că am venit aici a doua. 

buun! ceilalți erau în spatele meu: o mamă cu alt copil, o femeie însărcinată și alți oameni bântuiți de gânduri rele în privința mea și a fiicei mele. 

a ieșit primul om. era rândul meu și al copilului meu. în acest moment - o ditamai de leoiacă rusoaică m-a apucat de mână și a intrat cu mine în biroul medicului. între timp urla. am așezat-o pe fiică-mea pe scaun și am ieșit. acolo m-au așteptat cele mai surprinzătoare declarații, în afară de noutăți de tipul tî suka. 

sunt geniale, tocmai pentru că simbolizează societatea noastră:


1. aici nu e pe degeaba, aici e coadă!
2. doar pe Maidan a fost pedegeaba, acolo meriți și tu!

ultima frază a fost că am nevoie de analize, pentru că i-am spus doar să vorbească cu mine românește și spuneam da, da la fiecare insultă pe care mi-a adus-o. sau și-a adus-o. 
sursa

ce am învățat:
prima oară în viață am fost mândră că am fost nesimțită. - nu am respectat reguli pe care nu le-am știut și la care nu am subscris. 
altă dată aș fi ieșit de acolo cu remușcări - pentru alți copii și femei însărcinate. acum m-am simțit eliberată de ”compătimire cu hurta”. prefer să compătimesc pe cei care mi-o cer, și nu pe mamele, prietenii, soții celor care nici măcar nu au nevoie să fie apărați. 

suntem ceea ce suntem. regulile stupide, impuse de ”bărbatul de jos” îmi sunt străine. deci nu le urmez. alții nu pot ști mai bine decât mine de ce am eu nevoie, care sunt regulile mele. 

pe de altă parte - oamenii plătesc pentru tot, chiar dacă au servicii gratuite - stau la cozi. îi trimit pe Maidan pe alții, pe cei care le stau în drumul moral al respectului de celălalt. 

ps. nu am mai fost de când eram cu tata pe la policlinici de stat. nici nu mă mai duc. nu pentru certuri și cuvinte, ci pentru cozi formate la parter, când cabinetul de analize e la etajul 3. pentru cozi în care oamenii se bucură că alți oameni au murit pe Maidan.

voi ce credeți?

fusta 4.6. despre pericolul de a te cunoaște

cînd Socrate spunea Cunoaște-te pe tine însuți sau habar nu avea câte frici ascunde această cale, sau ne ironiza în stilul lui șăgalnico-filosofic.

cunoașterea de sine presupune o serie de ”pericole” clasice:

1. pericolul puterii - atunci când începi să te cunoști, ai impresia că puterile tale se multiplică. că devii invincibil. și că poți sări de pe munți. dar aripile sunt prea slabe, chiar dacă reușești să le întinzi mai mult decât ți-ai imaginat.

2. pericolul orgoliului - unul dintre cele mai periculoase pericole. te ridici deasupra capurilor, pentru că tu, chipurile înțelegi. pentru că tu chipurile poți. căderea e de sus și e grea.

3. pericolul individualului demonstrat - când ai niște lecturi în spate și crezi că de aici te descurci singur. dar e ca într-o pădure necunoscută, fără busolă. te rotești pe loc. iar atunci când realizezi - poate fi târziu.

4. pericolul fricii de alții - pentru că tu începi să știi despre tine lucruri pe care nu vrei să le auzi sau accepți, încerci să o faci pe durul/dura cu ceilalți, ca nu cumva să realizeze că poți fi și slab.

rezolvarea riscurilor acestea e legată de câteva lucruri și mai simple.

                    nu există rău și bun. tu ești tu. așa cum ești. frumos și deștept                    cu cât mai multă deschidere pentru oameni ai - cu atât te vor admira și iubi mai mult.      
             emoțiile trebuiesc vorbite, simțite, înțelese și lăsate să treacă                    cunoașterea de sine nu înseamnă neapărat schimbarea de sine. mai degrabă este o analiză a  ta. în care știi unde stai și cine poți deveni.                     oamenii care cunosc părți din voi (inclusiv pe cele slabe și urâcioase), și care țin la voi vă vor iubi oricum. 

în rest - apă de ploaie. las-o să curgă. împreună cu fricile.

Fustă ego-is-mă. auz.

când filosoful postmodern vorbeşte despre nou şi intertextualitate, râde. şi eu râd. dacă singura originalitate a omului de ştiinţă este în a fi "meseriaş" în combinarea deosebită a textelor vechi, atunci cum stăm cu simţirea.

da, da ştiu. pe de o parte suntem supuşi trăirii aceluiaşi sentiment, pe de altă parte formele sale pot fi diferite pentru că noi suntem diferiţi.

de fapt, nu asta vroiam să spun :)

formulez o ~~~~~~-gramă a sentimentului

Stănescu: să ai timp şi să îţi fie lene înseamnă a avea valoare.

mă întreb: să îţi fie dor de cel care are timp şi are lene, înseamnă să duci în tine feminitatea ascunsă printre lecturi, tristeţi, nostalgii şi sensibilităţi pur umane?

cam aşa:


„Eu sunt un Copac şi sunt foart singur. Când plouă, plâng. Plecaţi-vă urechea, pentru Dumnezeu, la ceea ce am să vă povestesc. Beţi-vă cafelele, ca să vă piară somnul, ca să vi se deschidă ochii, ca să mă priviţi cu agerime, iar eu am să vă povestesc de ce sunt atât de singur.
1. Se spune că am fost desenat în grabă, pe hârtie grosolană, fără dimensiuni precise, doar pentru ca în spatele maestrului meu meddah să se afle un copac. Este adevărat. [..]
2. [..] fiind un Copac, nu trebuie cu orice preţ să fac parte din carte. Dar mă simt cuprins de nelinişte la gândul că, fiind imaginea unui copac, nu sunt o pagină de carte oarecare. [...]
3. [...] nici măcar eu nu ştiu din ce poveste fac parte...

[...]
Un mare pictor frânc se plimba, cu un alt mare pictor, pe o pajişte frâncă, vorbind despre iscusinţă şi despre artă. Le-a ieşit în cale o pădure. Cel mai iscusit dintre ei a spus: „pentru a picta după noul stil, ai nevoie de un asemenea talent, încât atunci când pictezi un copac dintr-o pădure, împătimitul cre priveşte imaginea să poată veni aici, dacă voieşte, şi să deosebească acel copac de alţi copaci, săl găsească.
Mulţumesc lui Dumnezeu că bietul de mine – copacul pe care îl aveţi în faţa ochilor -, nu a fost pictat cu o asemenea socoteală.....

Nu vreau să fiu un copac în sine; vreau să fiu esenţa lui

(fragment din Orhan Pamuk, Mă cheamă Roşu, ed. Curtea Veche. Buc. 2006)

Te iubesc se spune la nesfârşit.
După tine doar Moartea se rosteşte o singură dată în viaţă.
Tu şi Moartea nu se vorbesc
Se simt.

http://www.museobilbao.com/uploads/corpus/00-10.jpg
ps. în acest text nu se pun întrebări, totul e doar exprimare, fără pretenţii de raţionalizare sau înţelegere a ceea ce scriu. Acest text este.

Cine dă mai mult?