iunie 19, 2013

Tu ești dezarmant de real(ist)ă!

așa îmi spunea Gina în comentarii

și m-am gândit că există oameni în viața noastră, care devin la un moment dat atât de reali, încît ești nevoit să le recunoști existența

acești oameni te duc ușor spre tine, merg pe inima ta ca pe un pod într-o singură direcție. și cât de mult ai dori să îți trăiești liniștea, pe care o crești în tine ani de zile, un eveniment te dă peste cap.

și iar zbucium.

revin la ideea din cartea lui Nuță. La umbra noastră.

dacă și iubirea și ura sunt același sentiment, dar cu o curgere diferită (una caldă una rece) atunci oamenii pe care îi întâlnim sunt doar întâlniri cu sine. cu partea caldă sau rece.

și atunci de unde atâta frică în cunoașterea de sine-întâlnirea cu alții?
de unde atâta râvnă de păstrare a echilibrului?

atunci când cineva devine dezarmant de real în viața noastră, fie că e vorba de șuvoiul cald sau rece al emoțiilor avem posibilitatea să ieșim din starea de pod și să ne îndreptăm către părți din noi, care ne așteaptă după colț.

tocmai de aceea orice experiență este importantă. din orice putem învăța cine suntem.
și frica dispare.
chiar și atunci când e plină de durere, nesiguranță și resentimente.

involuntar mă gândesc la un singur om.
Tata.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Si eu

INCERTITUDINI spunea...

Cred că după ce tata nu mai este,când nu ne este prea ușor, îl tot căutăm.
Nu știu dacă îl căutăm pe el. Căutăm puterea lui, umărul lui puternic, mâna lui caldă și cuprinzătoare.
Și eu am fost fata lui tata..el era mereu unde voiam să fie.
Angela, lumea ta interioară o simt construită pe cu degetele tale ținute frumos în palmă de tată.
Ai un suflet atât de luminos- joc băiețesc în ie de fată!

Angela Stafii spunea...

tu, marele anonim

Angela Stafii spunea...

Gina,
tare sper sa il mai am langa mine, macar un minut..
si inteleg ca e nevoie sa accept.