septembrie 25, 2013

fusta 53. despre legătura dintre teroare și iubire

atunci când suntem îndrăgostiți pierdem simțul măsurii. (mă rog, de multe ori asta nu are nicio legătură cu îndrăgostirea).

fața
la început ne lamentăm că nu avem ceea ce ne dorim. despre relația dintre posesie și iubire am mai vorbit. apoi începem să invadăm spațiul celuilalt cu marea noastră iubire. pentru că nu putem trăi fără el/ea. și asta din start presupune că omul ne devine dator.

apoi, prin tehnici, sau din întâmplare, sau pentru că suntem mai carismatici decât alții, ajungem în brațele celuilalt. și devenim geloși. cum să își permită celălalt să vorbească, iubească, facă sex cu altcineva?

asupra celui iubit se așterne teroarea. nu fă acest pas. fii altfel. așa cum te vreau eu. uite-te la mine. nu te uita la mine. nu te uita la nimeni.

omul, apăsat de greutatea iubirii terorii noastre își ia lumea în cap și fuge.

verso
la început ne lamentăm că nu avem ceea ce ne dorim. apoi ne scade stima de sine, se îngustează interesele și ajungem să fim ființe goale, cu ochii în nori și cu visele dărâmate. ne terorizăm pe noi înșine. pentru că așa e când iubești- trebuie să suferi.

dacă ai citit undeva despre tot felul de oameni care dacă iubesc - atunci suferă să știi că ei au confundat iubirea cu teroarea. așa zice Jodorowsky. îl susțin. tu nu trebuie să te zgârii nici pe față, nici pe suflet. și cu atât mai mult nu e nevoie să îl faci pe celălalt să tremure de frică sau de ciudă când aude de la cineva te iubesc.

și atunci celălalt nu o va lua la fugă la vederea ta. umple omul, nu îi goli inima. și te va iubi. în felul lui, așa cum știe el și poate. poate în tăcere, poate fără ca să dea de știre, poate doar pentru un minut, dar vei avea parte de cea mai intensă experiență trăită vreo dată.

lasă isteriile și teroarea. trăiește.
sursa

și o muzicutză

Trimiteți un comentariu