life as a hashtag

nervi, emoții, stres, bucurii. toate adunate împreună generează like-uri sau dislike-uri.
fiecare dintre noi trece prin toate, fără ca să fie avizat sau învățat dinainte. niciun fel de tratat sau training nu te ajută să scapi de propriile experiențe.

acceptarea lor este partea cea mai importantă. acest vâlvoi al schimbărilor uneori nu ne mai lasă să respirăm.

suntem suma experiențelor noastre. orice gest, poziție corporală sau rid vorbește despre șocurile, fie ele pozitive sau negative prin care am trecut.

de multe ori nici măcar nu înțelegem cât sunt de marcante experiențele prin care trecem.

tatăl meu are cancer în ultimul stadiu. mă tot întreabă când îmi voi face timp să îl duc la medic. și eu și el înțelegem că se agață de orice speranță.

această carte mi-a povestit cum s-a îmbolnăvit tata. cancerul  a apărut doi ani în urmă, atunci când apa i-a luat casa la Nemțeni. casa era pentru tata mai mult decât oamenii. era locul în care reușea să fie el însuși. sper că asta vă poate spune ceva despre cum a trăit evenimentul. când am revenit acasă din exuberantele mele călătorii, l-am găsi îmbătrânit. și foarte trist. timp de doi ani s-a mutat în casa nouă, dar dormea în dărâmăturile Casei lui. nu a renunțat la ea niciodată. dar nu a reușit să formuleze durerea lui.

e un nod în gât când vorbesc despre asta. și doare. dar, este important pentru ca să transmit un mesaj. dacă trauma este vorbită, trăită împreună cu cineva, prelucrată și depășită - riscul îmbolnăvirii este redus la minim.

deci vorbiți. cel mai bine e să găsiți pe cineva avizat, care vă poate ține de mâini atunci când e nevoie. pentru asta - primul pas e depășirea fricii. al doilea - depășirea orgoliului. și atunci nodul, care se poate transforma în boală - va deveni fluture și va zbura.

                                                                               sursa

fusta 43. despre trecut, iubirea de sine şi alte fericiri care sar peste noi.

sunt zile, vorba trupei anonime, în care trecutul vine peste tine cu o putere pe care nu o bănuiești  atunci te întrebi ce dracu se întâmplă şi cum să ieși.

am învăţat la trainingul pe wingwave o metaforă, care mi-a plăcut mult. în povestea Frumoasei adormite este o scenă cu ajutorul de bucătar. înainte de a adormi întreagă împărăţia, bucătarul se pregătea să îi ardă o palmă ajutorului său. au trecut o sută de ani, prinţul a salvat frumoasa, şi ajutorul şi-a primit palma. în contextul coaching-ului wingwave asta înseamnă că este posibil ca palma care vine din trauma trecută poate veni peste tine. doar că aici realizezi că e o ultimă palmă şi apoi va fi bine.

dar nu se întâmplă numai atunci. de multe ori se întâmplă tocmai atunci când ţi-e lumea mai dragă. parcă zbori şi parcă totul ar trebui să meargă ca pe roate. şi poc! vine palma trecutului: amintiri despre evenimente, tremur intern, o bucăţică de depresie, un butoi cu melancolie, înecat într-un kil de alcool. şi tot aşa. şi se ruinează pe rând relaţiile. şi te întrebi ce dracu ai. sau nu te mai întrebi - că deja te-ai obişnuit cu palmele. le accepţi şi mai mergi la o bere la Eli-Pili.

iubirea de sine începe înainte de a ne naşte. paradoxal, dar mângâierile pe care le face viitoarea mamă sunt esenţiale. acolo, în burta ei, ştim deja ce înseamnă iubirea. sau poate chiar înainte.

iubeşte-i pe ceilalţi ca pe tine însuţi, spunea Isus. mai târziu filosofii spun exact acelaşi lucru, şi psihologii. pentru ca palmele să nu vină peste tine cu treabă şi fără treabă - analizează-ţi trecutul, înţelege-l. sunt multe lucruri pe care încă nu le putem accepta. sau cunoaşte. sau înţelege. sau depăşi.

uneori este nevoie de cineva, care să te ţină de mâini, atât timp cât treci podul. alteori, pe cineva care să te împingă. :) ca să poţi zbura. uneori te descurci singur(ă).

liniştea de sine, sau fericirea este ca o minge care ne sare înaintea ochilor. cine este mai abil - o poate prinde. dacă însă tocmai în acest moment apare palma - o scapi. şi iar trebuie să fugi după ea. nu poţi să nu fugi. dorinţa asta de echilibru sau fericire este centrală.

decât să faci slalom printre palmele trecutului, mai bine ia o gură de aer şi intră cu curaj peste trecutul tău. învaţă să te iubeşti!

                                                                 sursa

aripa de fluture bate stresul peste cap

patru zile de stres, frustrare, îngrijorare, eliberare, apă şi informaţii.
patru zile de oameni calzi, frumoşi, şi rotunzi.
patru zile de sine plin şi de comunicare cu propriul corp.
duminică am luat certificat de WingWave Coach!


de obicei, filosofii sunt reticenţi când e vorba de psihologi. şi invers. de obicei psihologii sunt reticenţi între ei. se împart în categorii dogmatizante şi încep lupta. oare cine e mai bun?

patru zile cu: psihologi, specialişti IT, hair-styling, logopezi, profesori, biologi. NLP şi WingWave. echipă formată :)

marile schimbări în viaţa mea vin cam odată la doi ani. calmul, pacea şi creşterea se opresc brusc şi începe furtuna. cred că şi eu contribui la ruptura patternului (şi cel bun e pattern).

 Hegel avea dreptate cu triunghiul lui dialectic (teză - antiteză - sinteză). pe scurt, se întâmplă cam aşa. există o etapă din viaţă. Bună, plină de realizări şi evenimente frumoase. totul merge ca pe unt. eşti mulţumit şi OK. asta se numeşte TEZĂ.

şi încep fignelele. iniţial, semnele vin pe conflicte minore cu ceilalţi, apoi creşte în - despărţiri, griji, poate fi pierdere de job, de casă de masă, de oameni dragi. şi tu parcă ai vrea să ieşi la suprafaţă şi nu poţi. şi te înglozi si mai mult. şi începi să dai şi mai tare din coate. ca în mlaştină. şi ai nevoie de cineva, care să întindă creanga de care să te apuci. perioada asta se numeşte ANTITEZĂ.

viaţa ta s-a schimbat. înveţi ceva, depozitezi altceva. mai multe stresuri, mai multe riduri, mai multă minte. mai multă înţelegere a lumii şi empatie. sau răutate, ciudă, ură. asta se numeşte SINTEZA.

conform lui Hegel, nu există posibilitatea unei schimbări fără aceste trei elemente. este nevoie să trăim anumite experienţe, pentru ca să creştem. dar ele lasă urme.

în perioada antitezei mele din viaţă am lăsat toul baltă, chiar dacă ardea cu foc mocnit şi cu toate şansele să devină vulcan şi m-am dus la Bacău. la o formare pe WingWave. am venit înapoi echipată cu o serie de instrumente care permit creşterea performanţei proprii, a creativităţii şi eliberarea de emoţii negative sau pretenţii nebune la sine, la lume şi la Dumnezeu. am învăţat cum să ascult un corp, al meu în primul rînd şi cum să îi dau ceea ce vrea. am învăţat că stresul poate fi diminuat în câteva minute, dacă ştii să asculţi ce spune sistemul tău nervos.

şi am venit înapoi fără încordarea musculară, păstrată în mine de ani de zile, fără dureri de spate ucigătoare. şi mai întreagă cu un centimentru.

am mai înţeles ceva. Hegel nu a vorbit niciodată cît trebuie să dureze Antiteza. WingWave m-a învăţat că perioada asta poate dura mult mai puţin decât credem.

ps. deşi foarte confuz  în primele zile, la sfârşit de training, am ajuns să fiu sigură că pot ajuta oamenii să îşi găsească tema stresantă, să scape de traume şi să meargă prin noua etapă din viaţă cu ochii larg deschişi pentru nou.

ps. am avut modele de oameni plini şi frumoşi şi profesionişti. Codoban şi profa mea de română pentru profesorat. prieteni dragi pentru modele de dăruire şi de iubire şi încă cineva. Unul. în aceste patru zile am întâlnit doi oameni deosebiti:
Carola Muller m-a inspirat prin exemplul ei de a fi coach responsabil, cald şi sigur de ceea ce face. Carola vorbea în germană şi noi înţelegeam ce spune. :). multumesc, Carola, pentru că m-ai ajutat să îmi eliberez umerii şi să învăţ să ajut pe alţii
Marius Catiche e un model de lider nonformal şi manager, alături de care oamenii cresc, se dezvoltă şi zboară. atent la detalii, carismatic, direct şi cald, am învăţat de la Marius că pasiunea împinge munţii. Mulţumesc :)
şi am învăţat de la colegii mei de curs că "Se poate şterge orice" dacă râzi mult, copios şi din inimă.

mergi la yoga? dă-ți o palmă!

femeile merg la sală. femeile merg la manichiură.

cele mai multe dintre ele vor să uite. memoria asta a propriului corp, a celui care ar  fi trebuit să le atingă, a viselor nerealizate generează un soi de grijă excesivă pentru corp. asta însă nu este cel mai grav.

toate amintirile despre cine sunt generează lupta cu proprie minte. și atunci femeile vor să facă yoga, meditație și să știe mantre. pentru orice situație.

pe mine mă miră această interculturalitate excesivă spirituală. yoga nu înseamnă exercițiu fizic, ci o cale pentru dezvoltarea spirituală. o cale spre sine și spre uniunea cu natura. doar că nu e o cale occidentală, rațional-constructivă.

nu poți separa corpul de mental/spiritual. doar că majoritatea dintre noi folosesc exercițiile yoga pe post de mod sănătos de viață.

cândva, medicii puneau lipitori pe corpul omului pentru circulația sângelui. în cazul occidentalilor, a face yoga este ca și cum ai încerca să pui lipitori pe propriile suferințe și să aștepți ca cineva să te ajute să le uiți.

de tine, de suferință, de memorii te poți scăpa doar dacă înțelegi că omul e un circuit. cu tot ceea ce face și ce simte.

și dacă faci yoga pentru ca să ai spatele drept, sau să nu te mai doară coloana - procesele ajung mult mai departe decât crezi. acolo unde nu lași pe nimeni să intre. nici măcar pe tine.

 practica spirituală nu este joacă. chiar dacă arată a teren de sport.

                                           sursa

fusta 4.2. despre ceainicie și viață

oamenii, cei mai mulți dintre ei, își iau viața în serios. planifică, organizează, se bucură de succese sau sunt triști pentru că nu le reușește ceea ce au planificat. fiecare dintre noi vrea să ajungă undeva, să atingă anumite vise. măcar așa, cu palmele. pentru asta depunem eforturi. învățăm să devenim altfel, pentru ca să reușim să realizăm planurile.

și în acest moment se întâmplă ceva foarte straniu. planurile pun stăpânire pe noi. ele ne dirijează viața. devenim robi ai propriilor idei și dorințe. ne modelăm, zicem noi, realitatea. de fapt, ne ajustăm unui anumit moment de timp, în care am decis ceva.

apoi, planurile au nevoie să fie schimbate la un moment dat. dar nu, nu se poate. pentru că a fi om presupune a fi rațional. a avea planuri și a te ține de ele.

pe mine mă distra tare mult în timpurile în care țineam cursuri la facultate să văd cum studenții mei își mențin opinia, chiar dacă nu le mai aparține, chiar dacă se contrazic. pentru că așa e normal.

Heraclit spunea că nu poți intra de două ori în apa aceluiași râu. oamenii se schimbă în fiecare moment, viața se schimbă în orice moment. opiniile care stau în noi, nemișcate depun straturi, cam așa cum se depun straturi pe ceainic. și trebuiesc din când în când curățate. pentru ca viața să funcționeze și să îți poată oferi ceaiul de care uneori ai atâta nevoie.

                                                                sursa

fusta 41. despre vremuri grele și copilăria din tine

Socrate spune că un om onest este cel care își păstrează copilăria. alți filosofi vorbesc despre copilăria gândirii în relație cu capacitatea de a analiza anumite lucruri.

atunci când este cel mai greu - involuntar cauți copilul din tine. dacă nu l-ai asasinat cândva, va veni să îți lumineze calea.

și aici fac diferența dintre copilărie și infantilism.
copilul se va bucura de orice bombonică venită din partea vieții. cât de mică nu ar fi. infantilul e permanent nemulțumit. de sine, de cei din jur, de guvern, de țară.

și cum să păstrezi copilul, care mai târziu te va scoate din stări de rahat? cum să nu îl ucizi pas cu pas?

fiecare dintre noi așteaptă să fie iubit într-un anume fel, vorbeam ieri cu a. și nesiguranța, nefericirea, disperarea, complexele - toate apar pentru că avem impresia că nu suntem iubiți. dar de fapt, se poate întâmpla că e vorba de percepții diferite asupra iubirii. și prieteniei. și a multe multe altele.

pentru mine iubirea înseamnă ca celălalt să înțeleagă că eu sunt la o palmă distanță. și atunci când are nevoie - voi fi acolo. iubirea nu e legată de a fi alături non-stop, a ieși la cafele, a vorbi la telefon despre cârnaț. sau despre ce mai faci (asta chiar mă enervează :)). iubirea înseamnă a nu vrea de la celălalt ceea ce nu poate oferi. sau nu poate încă. sau nu va reuși niciodată.

și ea nu înseamnă prezență. și nici măcar comunicare. asta deja e relație. și poate însemna cu totul altceva.

dar cel mai greu este să înțeleg că oamenii iubesc diferit. cred că tuturor ne este greu. și copilul din noi moare atunci când îți este imposibil să înțelegi.

al meu încă e viu. pe alocuri poate să șchiopăteze. dar mă iubește. așa cum vreau eu să mă iubească.

fusta 4.0 cum să îți recunoști limitele

se întâmplă uneori că întreg universul se împotrivește: banii nu mai vin, în familie e un dezastru, medicii dau verdicte din cele mai urâte, peste tot pereți. și parcă ieșirile sunt blocate.

și atunci vine un moment în care te întrebi: dacă întreg universul ți se împotrivește, ce faci tu? ce anume din tine se împotrivește atât de serios universului?

ce anume cunoști despre tine, dar nu conștientizezi?

evaluezi comportamente, atitudini, percepții. parcă totul e în ordine. un car de autoanaliză realizată, echilibru aparent instalat, detașare și lipsă de orgoliu.

totodată, se întâmplă că parcă totul nu numai stagnează, ci parcă te împiedică.
asta înseamnă că tu te împotrivești ție.

dar există lucruri pe care nu le știm despre noi. oare ce îmi ascund? cum să aflu?

orice întâlnire cu alți oameni povestește despre tine cum ești de fapt. orice tip de comunicare spune despre cine ești.

dacă se întâmplă des să alegi parteneri care te ”trădează”, asta îți spune despre faptul că ai ceva de învățat. despre cât ești tu de capabil să trădezi și cum e să accepți și să îi lași pe oameni să fie ei înșiși.

dacă în viața ta apar permanent oameni agresivi, asta vorbește despre faptul că tu ai ascuns în tine agresivitatea. de ce ești nemulțumit? cui nu ai reușit să îi spui ce gândești despre el/ea?

orice traumă ne învață câte ceva. dacă știm să o acceptăm, să o conștientizăm - lucrurile se schimbă.

da?
sau nu știu...

călătoria în Sine e grea. unii chiar spun că nu există Sine.
da, pentru că există doar Mine. restul e lumea. atât.

sursa

citiți Umbra lui Adrian Nuță. și restul cărților lui. tare bun.

LUPU SPRE POPOR: eu nu mi-am schimbat năravul

Lupu a făcut declarație declarativă. A venit și cu idei novatoare, condiționări și explicații. De data asta scurte ca și cantitate, dar multe ca substrat. Și pline de sensuri ascunse. Ce a avut de fapt în vedere domnul Președinte al Parlamentului Marian Lupu?

Mesajul  integral nu a vrut să ne spună că Zubco  se va autosuspenda, ci că Recean trebuie să facă acest lucru. Și a mai vrut să spună că Lupu rămâne a fi un politician responsabil. Vorba aceea – Războiul politic trebuie oprit. De data aceasta instrumentul e să îi punem într-o tranșee pe cei doi soldați – Procurorul și Recean. Zubco-omul nu are nimic cu Procurorul General. Nu îl atacați auirea. Mai mult, el e responsabil de comunicarea defectuoasă și nu de faptul că a fost la vânătoare cu alți demnitari și nu îl mai suspectați de omor.

Textul real al mesajului Președintelui Parlamentului:

      Nu am vorbit despre caz pentru că între timp, am avut o mulțime de lucruri de făcut. Țara poate arde, dar vacanța e vacanță sau Nu am avut informații la subiect. Sursele mele de informare, sunt, în pofida funcției pe care o dețin, comune tuturor cetățenilor. Eu citesc ce scrie mass-media. Ca și voi. Eu știu exact atât cât știți și voi.

Eu culeg versiuni. Eu mă interesez. Iaca l-am așteptat pe Zubco să vină din vacanță, am venit și eu, și peste câteva săptămâni am decis să îl chem în ședință. Ce mi-a spus e important și veridic. Nu vă spun ce anume, dar am decis ceva împreună. Că el e responsabil de comunicare în Procuratura Generală. Încă nu am aflat dacă asta e responsabilitatea lui primară.

De fapt, nu organele îmi dau informație, ci mass-media. Și ele trezesc speculații. Și eu le cred. Organele  competente în acest caz nu comunică eficient. De fapt, MAI nu avea ce căuta în anchetă. De ce s-au băgat?  Tocmai asta a dus la speculații.

Eu sunt politician, deci nu mă băgați în asta. Mă spăl pe mâini.

Zubco și Procurorul sunt lucruri diferite. Procurorul se va autosuspenda. Eu i-am spus. Zubco-omul nu are nimic cu acest caz.

Eu sunt democratic. Normele statale sunt importante. Și MAI este implicat.

Eu sunt democratic. Normele statale sunt importante.

MAI și Procuratura vor răspunde. În special pentru deficiențele de comunicare.

Aceasta nu este o declarație publică. Eu nu am încă dreptul să o fac. Eu sunt un politician responsabil și democratic.

Eu sunt politician. Eu nu pot fi tras la răspundere pentru ceea ce spun acum. Electoratul mă va judeca.

Au mai fost cazuri despre care s-a tăcut. Apoi au fost aflate și am fost nevoit, ca politician, să plătesc. 

fusta 38. ghid de viață trei. despre boli, greață și oameni

există boli, despre care nu vrei să vorbești. ele sunt un fel de ”rușine a civilizației”. mai ales atunci când sunt cumva asociale. de multe ori, crezând că bolile fizice sunt defecte ale noastre personale, le ascundem.

totodată, suntem pregătiți să etalăm părți ale noastre care ne mănâncă din interior.   aceste părți, spune Socrate, vin din ignoranță.

de obicei, împărțim oamenii în răi sau buni în funcție de aceste părți demonstrate. și foarte puțini dintre noi, ne întrebăm dacă ceea ce demonstrează omul ca fiind caracteristică a lui este ceea ce simte într-adevăr.

ceea ce numim lașitate, egoism, răutate poate fi interpretat și altfel. eu când văd oameni, care se lasă duși de valul civilizațional al bârfelor și al egoismului, mă întreb: oare ce evenimente stau în spatele acestui tip de comportament? cu ce i-a supărat lumea atât de mult, încât au devenit rigizi la orice mișcare? oare ce anume le trezește instinctul de vânător?

sau poate, natura noastră este cea pe care o vedem manifestându-se. și nu există niciun fel de boli ale ”spiritului”, ci doar lupta pentru recunoaștere și putere?

atunci când oamenii comunică, se întâlnesc două sau mai multe tipuri de vieți. nu poți să te aștepți de la un adult care a fost neglijat sau nu a fost iubit să manifeste  deschidere și bunăvoință. pentru că acest adult are niște credințe deja formate.

și atunci când ajungem să ne mulțumească atitudinea cuiva, sau comportament, inclusiv cel legat de spații publice sau de relații intime, eu caut în om unde este nefericirea. și dacă mai poate fi scoasă. insatisfacția permanentă pe care o trăiește cineva naște ignoranța despre  care vorbea Socrate.

nu mai pot vedea sănătate, dacă stau două săptămâni într-un spital. și atunci îți rămâne să alegi: te transformi în bolnav sau îți asumi rolul medicului. și știi: doar uneori se fac conferințe în care medici din toată lumea se adună să discute ceva. și stabilești dacă poți comunica cu un anumit om sau poți doar să te joci cu el - să prescrii.

o fi asta un soi de superioritate afișată? nu știu. dar știu cu siguranță că cei care fac intenționat sau nu să te doară au un motiv în spate. și dacă îl descoperi  - nu mai poți fi dezamăgit. poți alege dacă să pleci sau să rămâi. fără grețuri.

                                          sursa

fusta 37. Ghid de viață doi.

una dintre primele întrebări în filosofie, și apoi descoperită cu mirare la cursul de NLP a fost: cum știm că ceva e real? cum facem diferența dintre realitate și vis?

de câte ori ți se întâmplă să te trezești dintr-un vis, în care totul a fost atât de real, încât îți vine să vomiți? sau să zbori?

de câte ori ți se întâmplă să spui: asta nu poate să mi se întâmple mie? e un vis, o să treacă.
cum definim Realitatea? cum funcționăm în ea? cine a spus că trebuie să fim fericiți, că trebuie să ajungem să facem carieră, să fim de succes, să săpăm o fântână, să sădim un copac, să construim o casă și să facem un copil? de ce acestea devin valori la un moment dat?

realitatea, spunea Codoban, este cea mai statornică dintre iluziile noastre. atât de stabilă, încât reușim să învățăm lucruri, să stabilim patternuri, să o ”cunoaștem”.

eu definesc realitatea prin sens. alții spun că realitatea este ceea ce există obiectiv. și atunci mă întorc la filosofi care spuneau Există doar ceea ce poate fi perceput.

dar Eu pot alege ce vreau să percep.
să zicem că apar oameni, care nu îți plac. Tu alegi când, cum și de ce comunici cu ei. dacă prin comunicarea cu acest om, îmi satisfac un sens, niște credințe, el va exista pentru mine, dacă nu - nu.

la fel se întâmplă cu cărțile, copacii și evenimentele din viața noastră. ele sunt reale numai dacă vrem să fie. dacă le acordăm sens.

aceasta este Lecția numărul Unu. realitatea este doar cea pe care o accepți ca fiind astfel. tu nu știi cum e în orașul Nice, sau Bern. pe tine nu te interesează ce copac anume este lângă caruselul de lângă Negresco. ce e Negresco, by the way? :)

exact așa poți alege ce te interesează sau nu. și în funcție de asta - să îți construiești realitatea.
creierul nostru este frumos. și are această capacitate. de aceea fakirii înghit foc.
și tu poți înghiți foc. dar pentru asta trebuie să alegi că focul nu e ceea ce te-au învățat la școală. că focul se poate înghiți. că oamenii sunt în măsura în care vrei tu să fie.

capul tău e legat de limbaj. și limbajul îți creează realitatea.

dacă vrei să acționezi - acționează. dacă vrei să iubești - iubește. dacă vrei să urli - urlă.

ia în mâini această bucată de plastilină și dă-i o formă.
aristotel știa el de ce forma e mai importantă decât conținutul.
despre asta în fusta următoare.

sursa