nervi, emoții, stres, bucurii. toate adunate împreună generează like-uri sau dislike-uri.
fiecare dintre noi trece prin toate, fără ca să fie avizat sau învățat dinainte. niciun fel de tratat sau training nu te ajută să scapi de propriile experiențe.
acceptarea lor este partea cea mai importantă. acest vâlvoi al schimbărilor uneori nu ne mai lasă să respirăm.
suntem suma experiențelor noastre. orice gest, poziție corporală sau rid vorbește despre șocurile, fie ele pozitive sau negative prin care am trecut.
de multe ori nici măcar nu înțelegem cât sunt de marcante experiențele prin care trecem.
tatăl meu are cancer în ultimul stadiu. mă tot întreabă când îmi voi face timp să îl duc la medic. și eu și el înțelegem că se agață de orice speranță.
această carte mi-a povestit cum s-a îmbolnăvit tata. cancerul a apărut doi ani în urmă, atunci când apa i-a luat casa la Nemțeni. casa era pentru tata mai mult decât oamenii. era locul în care reușea să fie el însuși. sper că asta vă poate spune ceva despre cum a trăit evenimentul. când am revenit acasă din exuberantele mele călătorii, l-am găsi îmbătrânit. și foarte trist. timp de doi ani s-a mutat în casa nouă, dar dormea în dărâmăturile Casei lui. nu a renunțat la ea niciodată. dar nu a reușit să formuleze durerea lui.
e un nod în gât când vorbesc despre asta. și doare. dar, este important pentru ca să transmit un mesaj. dacă trauma este vorbită, trăită împreună cu cineva, prelucrată și depășită - riscul îmbolnăvirii este redus la minim.
deci vorbiți. cel mai bine e să găsiți pe cineva avizat, care vă poate ține de mâini atunci când e nevoie. pentru asta - primul pas e depășirea fricii. al doilea - depășirea orgoliului. și atunci nodul, care se poate transforma în boală - va deveni fluture și va zbura.
sursa
fiecare dintre noi trece prin toate, fără ca să fie avizat sau învățat dinainte. niciun fel de tratat sau training nu te ajută să scapi de propriile experiențe.
acceptarea lor este partea cea mai importantă. acest vâlvoi al schimbărilor uneori nu ne mai lasă să respirăm.
suntem suma experiențelor noastre. orice gest, poziție corporală sau rid vorbește despre șocurile, fie ele pozitive sau negative prin care am trecut.
de multe ori nici măcar nu înțelegem cât sunt de marcante experiențele prin care trecem.
tatăl meu are cancer în ultimul stadiu. mă tot întreabă când îmi voi face timp să îl duc la medic. și eu și el înțelegem că se agață de orice speranță.
această carte mi-a povestit cum s-a îmbolnăvit tata. cancerul a apărut doi ani în urmă, atunci când apa i-a luat casa la Nemțeni. casa era pentru tata mai mult decât oamenii. era locul în care reușea să fie el însuși. sper că asta vă poate spune ceva despre cum a trăit evenimentul. când am revenit acasă din exuberantele mele călătorii, l-am găsi îmbătrânit. și foarte trist. timp de doi ani s-a mutat în casa nouă, dar dormea în dărâmăturile Casei lui. nu a renunțat la ea niciodată. dar nu a reușit să formuleze durerea lui.
e un nod în gât când vorbesc despre asta. și doare. dar, este important pentru ca să transmit un mesaj. dacă trauma este vorbită, trăită împreună cu cineva, prelucrată și depășită - riscul îmbolnăvirii este redus la minim.
deci vorbiți. cel mai bine e să găsiți pe cineva avizat, care vă poate ține de mâini atunci când e nevoie. pentru asta - primul pas e depășirea fricii. al doilea - depășirea orgoliului. și atunci nodul, care se poate transforma în boală - va deveni fluture și va zbura.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu