aprilie 15, 2010

FUSTA XVIII. despre morala din om


sursa imagine
am pierdut oameni, pentru nesupunere. reguli, stigmate, patternuri care își așteaptă cuminte victima. o găsim în fiecare dintre noi.

ea, fetița căreia i se spune cum să se îmbrace, împletească, stea la masă, iubească, gătească.
el, băiețelul, care învață să fie Bărbat. deci să lovească, să nu plângă, să nu exprime, să citească ziare.

noi îi învățăm pe alții să fie oameni. deci potăi cuminți și organizate.

m-am revoltat de mică. am fost o rebelă cu genunchii zgâriați. îmi amintesc de mama, îmi spunea adeseori - parcă ești un băiețoi :). partea asta mi-o amintesc cu drag.

acum revolta a ajuns mai departe. s-a înrădăcinat în mine cu toate puterile ei și îmi permite visul și zborul.

și acest vis și zbor m-a adus în fața unui om, care e mai speriat de efectele moralei decât mine.

știți cu ce suntem cumpărați-șantajați?
cu ideea că îi facem pe ceilalți să sufere. or, cauzarea suferinței este unul dintre păcatele cele mai mari ale omenirii.

oamenii mici moralizează. oamenii mici judecă. oamenii mici decid.
mărunțimea lor mă încărunțește.
nu îi judec. doar că vreau să fiu lăsată să zbor.

ce contează mai mult întro iubire?
iubirea sau ceilalți?



și asta.
Trimiteți un comentariu