aprilie 09, 2010

de oameni



Gina mă aștepta cu o floare. și cu o invitație. îmi place Gina și florile atât de mult că nu le pot refuza. pe amândouă. :)

leapșa circulă mai mult printre femei. din această cauză o internaționalizez :)
Amadeu, chiar dacă relația e mult prea complicată
 Alex, pentru că e omul cu oamenii
Ion, pentru că e al meu din talpă
Gala mea gală, chiar dacă e în zborurile ei
Irina, pentru ca abia își începe lumea de aer,
Ela, pentru imprudența de a ieși din cochilia ei iubitoare
Corina, pentru că lectura la ea mă face să zbor,

și alții, care au deja invitație sau premiul.


pentru că florile întrunesc tot ce îmi place, am adăugat una, din Grădina sentimentelor, Porto, Portugalia.

lucruri care îmi plac. nu e ordine a preferințelor. iubirea și ordinea sunt incompatibile:
* să stau cu fiica mea, la apus de soare. ea pictează, eu mă uit. aceste imagini sunt cele pe care le prețuiesc cel mai mult. e un dans în aer, care face ca zborul să fie perpetuu

* să citesc mâinile oamenilor. le observ atent, le mângâi. au toată viața în palme. o iau, o ridic, o ating. le șterg lacrimile. fiecare om are lacrimi care trebuie să curgă undeva. la mine în ochi.

* să dansez până nu mă mai simt. în brațele unui bprbat luminos, pentru care mirarea este felul de a fi

* să citesc, să simt ceea ce citesc, să absorb fiecare rând ca și cum ar fi ultimul pahar de apă din lumea asta

* să îmi iau agenda și să scriu. pe străzi, în fața unui havuz, întro grădină plină de flori, de frezii. să mă uit pe mine printre pagini, ca și cum aș fi o floare de colț, pe care ami pierduto mulți ani în urmă

* să îmi observ atent studenții, să îi provoc, să văd cum mintea lor începe să funcționeze și Întrebarea apare

* să gătesc la lumina lumânărilor, să deschid o sticlă de vin bun bun și să beau în timp ce mâncarea începe să miroase tot mai gustos

* să alerg prin munți, sau pe malul mării. să se închidă ochii de la vânt și să simt că sunt parte a lumii

* să mă regăsesc în orașe străine, să mă întind pe o bancă sau întro biserică și să descifrez tăcerea, apoi să râd zgomotos, ca și cum  nu s-ar fi întâmplat nimic

* să simt, să mă îndrăgostesc de oameni, să îi descopăr și să plec de lângă ei atunci când nu mai au nevoie de mine fără regrete, fără lacrimi. să zbor. pentru a găsi alți oameni.

uh, Gina. ai scos din mine marile taine :)

6 comentarii:

INCERTITUDINI spunea...

Sunt atat de ' ale tale' placerile tale, ca simtind cate un picut din fiecare, iti inteleg zborul, framantarile, dorurile si popasurile de-o clipa!


Inseamna mult pentru mine ca ai raspuns provocarii, Angela!!!

angela spunea...

ma ascund in zborurile mele, printre pagini dragi. asa cum sunt ale tale, Gina :)

Andi spunea...

Zbori frumos. Bine ai revenit.
Am și o carte de poezii de Blecher, nu numai romanul în română :)) Dar pot găsi repede unul și în suedeză pt tine:))

Noapte bună

angela spunea...

:)
incerc sa caut pe net, Andi :)
suedeza sa invat, cu cartea in față? :)

SuperJa spunea...

bai parca le-as fi scriu eu :D. Ce ma fac?... acum trebuie sa fac si eu tema. O las sa se coaca pâna mâine :D
-----------------------
Eu am prins o seara la pregatit cina la lumina lumânarii... total planificat. Îmi era taiat curentul :D. Dintr-o data esti aruncat în alta lume. TV- nu merge, calculatorul e negru si tace, soarele apune repede si observi ca vrei sa te culci odata cu gainile... masa e fara sa vrei usor soptita, ca de mare taina, iar fetele luminate a la Georges de La Tour. Imaginea ei ramâne bine înfipta în memorie :)

angela spunea...

ce te faci, tre sa faci temele :)
asa, maii cu design, cum o faci tu :)
_____
nu știam și eu farmecul, până acum câtva timp.
lumânări și dans. al gusturilor :)