aprilie 08, 2010

porțile sentimentelor nu dau acces la viață

în vârful dealului, pe marginea unui râu, își desface porțile un oraș, care nu a fost niciodată supus nimănui. Porto.
De la porto-poarta lumii

ajungem acolo noaptea.
luna își face de cap.
De la porto-poarta lumii


insert: îmi amintesc de toate simbolismele posibile. parcă îl văd pe Jilbert Durand, în Structurile antropologice ale imaginarului, cum își suflecă mânecile asupra mea. de unde ai fotografia asta? și eu am făcut-o cu mulți ani în urmă, când îmi ascultam intuițiile.

feminitatea îmi trece mâna prin păr. ce păcat, îmi spun. acest păr nu va fi niciodată mai lung de 21 de centimetri.
la stânga, ochii mai limpezi decât ar trebui își deschid tot mai larg începuturile.

îi zâmbesc și trec pe celălalt mal. pe pod.
De la nord


orașul își continuă viața, chair dacă oamenii nu mai sunt în el.
De la nord

pe undeva e mai periculos decât credem
De la nord

altundeva luminile ne ajută să trecem peste frici
De la nord

și mai există biserici, în care slujbele nu încetează chiar și la două noaptea
De la nord


oare de ce, mă întreb Luna este Femeia? oare ce înseamnă că în acest oraș luna e neagră?
Trimiteți un comentariu