cum sa faci ca celalalt sa ajunga dependent, abuzat si nefericit.

astazi este  Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor. 

am uitat de aceasta perioada din viata mea. am lucrat si am crescut datorita tocmai acestei experiente. imi doresc foarte mult ca alti oameni (femei si barbati sa nu trebuiasca sa aiba asemenea experiente. de aceea re- public ceea am scris inca in 2011. 

sursa imagine
***

postarea se dedică Mie, când eram dependentă și abuzată și tuturor celor care simt că sunt Target. că mulți am mai fost

cuplurile creează diferite tipuri de relații. unele dintre ele, armonioase din afară și cu multă suferință pe interior. altele - invers. și foarte puține echilibrate și armonioase.


mai jos e o schiță de ghid. pentru cei care vor să își transforme Omul în animăluț dependent și sigur.
pentru cei care au o mare problemă de identitate și decid să își facă egomasaj, dresând oameni:

1. inițial, oferiți omului o imagine de sine integră. nu uitați să adăugați un pic de mister, de neînțeles și interesant. arătați-i că sunteți sigur de propriile capacități.

2. mirați-vă sincer de calitățile celuilalt. îl/o seduceți evidențiind interesantul (de obicei căutat sau imaginat de omul-target). astfel, îl faceți să se simtă deosebit. și mai faceți ceva. creați o legătură de dependență. una subțire și foarte posibil de rupt. pentru că vrem să fim admirați omul-target va deveni la rându-i interesat de dvs.

3. repetați pasul I cât mai des cu putință și combinați-l cu pasul II. mai puteți detecta niște preconcepții, idealuri, interese și apăsa pe ele. arătați-i omului -target că alături de dvs (deși imi e greu să respect regulile de politețe cu cei care nu se respectă pe sine și pe ceilalți) și numai așa - le poate realiza.

4. după ce ați atins nivelul slăbirii rezistenței - adică omul s-a îndrăgostit, aplicați tehnica furtului, șantajul și despărțirea de prieteni. Atenție! ultimul punkt este cel mai important la etapa asta. faceți astfel încât nimeni să nu îi mai poată ajuta când au nevoie. în afară de dvs.

5. când a ajuns în gura lupului, adică a dvs., apucați-vă să criticați tot ce face. asta pentru ca relația să fie nu numai de dependență ci și abuzivă. altfel, relația nu are niciun rost și nu veți simți că sunteți Marele Premiant al sorții.
Omul-target trebuie legat la propriu prin toate mijloacele posibile:
a. bani - luați-i până și banii pe care îi câștigă - asta pentru o mai bună administrare, pentru că deh! omul e tare bun la scris texte, la dansat, la făcut bani - dar pentru că e sensibil și idealist - nu îi poate administra. dați-i pe zi atât cât să nu îi ajungă nici de mâncare. vă va suna și cere. sau va tăcea și răbda foame.
B. timp liber - cu cât mai mult timp e cu amicii sau singur, cu atât sunt mai mari șansele să se elibereze. dacă totuși vreți să mergeți în liniște la bar cu prietenii, încuați-l/o în casă. astfel e mai sigur. asigurați-vă că nu are acces la net. cel mai bine e să îi recomandați un serial bun. să se identifice cu eroul care suferă. tare bună ancoră.
c. un copil, doi copii, trei copiii. e soluția ideală. apropos, nu numai în cazul în care omul-target e femeie. funcționează perfect.

despre credinta si ratiune. confesiune.

suntem ființe atât de raționale, încât ne este dificil să vedem.

ne-au învățat de mici că noi suntem diferiți de animale pentru că avem rațiune. 
ne-au învățat de mici să gândim, pentru că altfel luăm decizii greșite
ne-au învățat de mici să credem în ceea ce se poate vedea, pipăi, mirosi. 

astfel tot ceea nu funcționează în baze raționale (și nu știu cum se întâmplă, dar e foarte puțină logică în construcția lumii) nu merită să fie văzut, cu atât mai mult acceptat. 

tot textul de mai sus este scris cu mintea, deci nu spune decât cât îi este de frică minții mele să fie desconspirată.

voi ați încercat pur și simplu să fiți, fără ca să vă întrebați?

când în sfârțit, pentru o perioadă foarte scurtă am reușit am simțit cum inima mea nu mai are nevoie de nimic. pentru că atunci totul este acolo.

tu ești acolo.
versurile sunt acolo
cântecul e acolo
te transformi în st
ele
cr
ești
fără text.

fusta 69. a iubi înseamnă a suferi?

de cele mai multe ori fugim de iubire. sau o concepem ca fiind prezență permanentă a celuilalt. căutăm ca cel/cea pe care îi iubim să fie cu noi în relație.

pe de altă parte internetul abundă de imagini și statusuri de acest tip:

legarea asta a iubirii de suferință. de ce se întâmplă asta?
1. pentru că iubirea pentru noi înseamnă a fi cu cel/cea pe care îl/o iubești.
2. pentru a obține asta ești nevoit/ă să lupți.

orice luptă însă  obosește și aduce suferință. pentru că te slăbește și activează toate fricile posibile: nu sunt destul de bun, frica de singurătate, frica de pierdere.

Cioran, ca și alți autori, este foarte frumos. doar că pornește de la o premiză greșită - că iubirea înseamnă că celălalt îți este cumba ”dator” să te iubească sau să te aprecieze sau să fie cu tine.

dacă încerci să resimți iubirea ca pe cel mai mare dar și cea mai mare deschidere și dacă vezi persoana din locul iubirii și nu a propriilor dorințe de a poseda și a traumelor trăite în trecut - celălalt te vede.

iubirea nu a fost și nu poate conține suferința în sine. în sens foarte superficial - atunci când te bucuri de frumusețea unei zile de toamnă - produce asta suferință?

se întâmplă astfel: istoriile din capul tău (cum trebuie să fie o relație, cum anume se întâmplă când iubești, etc) te fac să suferi. adică tu decizi să suferi. sau istoriile din capul tău te acaparează și te suferă, dacă vrei.

fă un experiement: nu vrea nimic de la om. acceptă-l așa cum este, cu dorințele și fricile proprii. și atunci o să îi vezi frumusețea. a lui/ei și a ta. fără drame. doar ești. doar iubești. doar ești luminos și fericit. 

fusta 68. cum oamenii din viața noastră sunt ceea ce vrem noi să fie

de mai multe ori când suferim găsim câte un vinovat sau poate chiar mai mulți. este o stare cumva devenită naturală, a vieții.

argumentele pe care le aduc clienții mei, la începutul discuției, sunt întotdeauna legate de: el/ea face așa, el/ea nu mă ascultă, nu mă vede, mă agresează. cel mai solid argument este: el/ea m-a trădat, înșelat.

această viziune a celuilalt ca și un/o aducător de fericire sau nenorociri este una comodă. de multe ori ne ajută să ieșim din crize. dar nu este o soluție de lungă durată.

ceilalți, întotdeauna, sunt exact așa cum vrem noi să fie. Cum facem ca celălalt să devină ceea ce ne dorim de fapt să fie? cum se face că celălalt ajunge să ne trădeze sau să plece sau să ne abuzeze?

secretul este întotdeauna ascuns în propria inimă. și pentru că am învățat că inima este cea care suferă cel mai mult - ajungem să o înconjurăm cu multe multe ziduri. atât de multe incât nu mai avem nici noi acces la ea.

și atunci - ceilalți dețin roluri care ar fi trebuit să ne învețe să privim în inima noastră. doar că drumul este atât de întortocheat că nu lăsăm mesajele reale să ajungă la noi.

drept rezultat - ceilalți se fac responsabili de viața noastră. astfel le dăm puterea să decidă pentru noi. deci să ne facă fericiți sau nu. și pentru că învățăm de obicei din suferințe - ele se fac și mai dese în viața noastră.

oamenii devin ceea ce vrem noi pentru ca să putem învăța și să recunoaștem drumul spre inima noastră. dacă înțelegem asta - prima întrebare pe care ne-o punem este: ce e de învățat din asta? unde am construit un zid în jurul inimii mele? cu ce eveniment din viața mea seamănă? cu cine?

caută în tine. vei găsi o mare de răspunsuri.

                                                   sursa imagine

fusta 67. despre ce ne învață de fapt poveștile

urmărind o discuție pe Facebook și comentariile  de acolo voi răspunde rapid la câteva dintre întrebări legate de povești și ce ne învață ele de fapt. și care sunt poveștile inofensive. dacă sunt.

poveștile sunt, înainte de toate, expresii ale inconștientului colectiv al unei culturi. putem găsi o mulțime de definiții și explicații, dar cam asta se întâmplă.

pentru că inconștientul nostru înțelege limbajul simbolic/metaforic - este mai simplu să transmiți un mesaj direct în structura omului cu ajutorul personajelor, decât cu ajutorul logicii.

fiecare dintre aceste personaje comunică despre anumite roluri, pe care ni le asumăm mai târziu. de aceea, atunci când întrebi pe cineva care e povestea lui preferată sau personajul preferat - poți deduce ușor care a fost rolul și apoi scenariul de viață sau credințele pe care și le-a asumat.

de multe ori, când citim aceste povești suntem fascinați de istorie, de cuvinte și nu înțelegem care este influența acestora asupra inconștientului nostru.

de exemplu, Crăiasa Zăpezii (nu mă voi referi la poveștile menționate în comentarii, pentru că ele vorbesc despre viața omului și acesta este un lucru mai mult decât intim).
 femeie care vrea afecțiune, dar nu știe cum să ofere. de obicei, își ia partenerul de care are nevoie, fără că să îl întrebe dacă e de acord și nu se oprește până nu obține ceea ce vrea. îl înconjoară cu de toate, în afară de iubire și căldură. cel mai des se întâmplă că în viața de cuplu, apare o altă femeie, care știe să ofere bărbatului ceea de ce el are nevoie și acesta pleacă. în spatele acestui personaj este o traumă profundă, de abandon sau separare, care generează așa-numitul ”zid al inimii”. femeia aceasta nu poate simți până la capăt. și e păcat, pentru că e frumoasă, de succes și inteligentă. 

toate poveștile au în spate roluri și un stil de viață, dar și căi de ieșire din starea de criză. este important cum le citești și ce înveți din ele.
nu există povești bune sau rele. există povești pe care știi sau nu să le citești. și dacă îi citești copilulul tău o anumită poveste - este important să îi dai și instrucțiuni de ieșire din scenariu. pentru că dacă nu îi citești tu - va găsi de unde să se inspire. sau poți face niște cursuri de scriere a poveștilor și să înveți cum se construiesc povești ”bune”.

oamenii nu pot trăi fără roluri. uneori ne identificăm atât de mult cu ele - încât uităm cine suntem. exact așa cum a uitat Crăiasa Zăpezii să scoată zidul din jurul inimii atunci când l-a furat pe Kay.
sursa imagine

fusta 66. despre mila de sine și durere

despre mine
un fel de jurnal motivant 

http://www.igopogo.com/index.htm

e greu să te iubești pe tine atunci când o voce îți sună în cap - fii puternic/ă, fii cel/cea mai bun/ă, fii, fii, fii.

ceilalți devin, așa cum spune Sartre - infernul.
nemulțumirea asta permanentă de alții, de ordinea sau dezordinea lucrurilor, de servicii, funcționari, colegi, partide, viață - transformă viața într-o serie de niorlăieli.

și dacă tu, cel/cea frumos, deștept și puternic ești permanent cu ochii pe alții, când să mai ai timp să te cunoști sau să te iubești?

și dacă tu nu recunoști propriile umbre - atunci ele îți vin ca o ploaie rece, sub formă de evenimente, boli sau oameni. toate rănesc. și aceste răni trezesc alte nemulțumiri și închideri și durere.

cum ar fi să ieși din dramă și să înțelelgi că lumea este exact așa cum o contruiești?

dacă ai decis să ”te lepezi de durere” ai mai jos două exerciții, care ajută la creșterea încrederii în sine și a liniștii

EXERCIȚIU 1
pentru a deveni omul care are încredere în sine nu e nevoie să te uiți în oglindă și să îți spui că ești cel mai bun. oricum nu funcționează, dacă ieși afară și ești nemulțumit de ceva, orice.
există un singur lucru de care poți să fii sigur - că ești nesigur.
deci în loc să îți atribui vina pentru ceea ce se întâmplă în viața ta sau să arunci vina pe alții - recunoaște că ești nesigur. în momentul în care simți nesiguranță sau disconfort sau durere fizică sau suferință își spui - mergi înainte și simte ce simți. sentimentele mele sunt naturale și sincere.
astfel, te obișnuiești cu ideea că ești cine ești, că simți ce simți - și nu cauți să devii altfel. pentru că tu, în vulnerabilitatea ta, ești cel mai deosebit om din lume.

EXERCIȚIU 2
scrie într-un jurnal ceea ce se întâmplă și care sunt gândurile, sentimentele sau percepțiile pe care le ai. spune-i neîncrederii tale ( a mea are imaginea  unei Pepi ciorap lung ciufulită și pierdută și micămică) că apreciezi efortul ei de a te proteja. și că are dreptul să vorbească și să se manifeste când vrea. și tu între timp treci înapoi la exercițiul 1.

dar cel mai important exercițiu este să observi: de câte ori pe zi te plângi, critici pe alții sau bârfești. toate sunt despre tine. Pentru că tu ești dușmanul tău cel mai mare. pe el învață să îl iubești.

fusta 65. despre importanța de sine

într-o zi mi-am cumpărat două rochii, una mai frumoasă decât alta. bineînțeles că m-am îmbrăcat în una dintre ele imediat. am ieșit în stradă. și era una dintre puținele cazuri în care oamenii nu se uitau la mine. nu mă vedeau. m-am întrebat ce se întâmplă, roasă pe dinăuntru de un sentiment de neliniște. apoi am înțeles. era activată importanța de sine. :) iar universul îmi oglindea această importanță. Dacă fiecare dintre noi manifestă importanța de sine - nu mai putem să ne vedem unul pe altul. mi-am calmat importanța și liniștită am mers prin umbra copacilor. 

eram atât de mândră de mine! am înțeles, acceptat, depășit orgoliile :). cel puțin așa credeam. 

la un moment dat am simțit că mă deranjează ceva. era o etichetă enormă cu multemulte prețuri pe ea (rochiile erau la reduceri multiple). M-a umflat un râs omenesc și plin de mine. această importanță de mine se manifesta acum într-un mod de-a dreptul ridicol. 

am învățat în ziua aceea că importanța de sine poate fi pe dinăuntru și pe dinafară. și că ea separă și taie din tine, până rămân doar etichetele. cu multe prețuri tăiate. 

dacă mă iubește cineva - sunt important, dacă mă observă cineva - sunt important, dacă, dacă, dacă. 

și dacă cred că - doar exist - nu am nevoie de nimeni în afara mea - sunt important. 

toate acestea sunt etichete. reduceri din iubirea pe care o putem avea, dacă știm că fiecare dintre noi este la fel de important ca celălalt. sau de neimportant. 

atunci știi că tu ești cel care alege ce să vadă, să creadă sau să facă. și ceilalți sunt oglinzi, care îți luminează drumul. 

sursa imagine

Povestea care mișcă inimi. Cum a fost la DARE.

Aseară am avut marea onoare să moderez DARE Social Fashion Show. 18 fete, 19 designeri moldoveni, o mie de ochi - plini de iubire. Este prima oară când, acolo, pe scenă nu îmi ajungeau cuvinte. Sala plină de o energie caldă și luminoasă avea un murmur special. Nu pentru că era vorba de femei cu nevoi speciale, ieșite pe podium, ci pentru că toate inimile noastre au bătut în unison. Toate în același ritm - al iubirii. 

Mai jos povestea DARE, pe care am scris-o special pentru voi:

Fiecare  dintre noi are propria poveste. Suntem un univers al zânelor, eroilor și zmeilor. Avem vise și provocări.

Avem momente în care așteptăm DAR-uri și momente în care strălucim nestingherit.

Unii oameni își scriu povestea singuri, de la început până la sfârșit. alții - se rotesc în jurul propriului suflet și mor, neînțelegând că au o poveste. există oameni, care se reinventează, de la o etapă la alta.

În această lume multicoloră și ciudată - DARE își începe povestea așa:

Povestea mea nu este întotdeauna dulce și armonioasă, așa cum sunt cele inventate. DARE miroase a frumusețe și naturalețe, a aventură și vise, a lumină și întuneric, a provocări și curaj - așa cum este povestea celor care îndrăznesc să își decidă singuri soarta.

 M-am născut în Moldova. Sunt un copac cu 18 rădăcini, răsărit în inima unei ființe de lumină. A fost o vreme, când fiecare dintre rădăcinile mele a întâlnit în drumul său provocări și durere.

Sunt un copac, care crește în umbra fiecăruia dintre voi. într-o zi - un alt copac mi-a observat frumusețea și am înflorit, plin de îndărzneală, pregătit să dezvălui minunea de a fi unul dintre ai noștri - să transform visele în realitate, să privesc dincolo de aparențe. Ai noștri sunt 500 de oameni, adunați la căpătâiul curajului de a iubi, a simți, a trăi.

Povestea mea este povestea fiecăruia dintre voi. Suntem 500 de rădăcini de lumină, pregătite să își dezvăluie frumusețea astăzi. Aici și acum.

Ieri mi-am confirmat că 
atunci când ai un vis - merită să mergi către el, indiferent cât e de imposibilă realizarea lui. 
bunătatea și dragostea de oameni mișcă munții
fiecare dintre noi poate schimba realitatea cu o singură deschidere de inimă

Ieri am învățat că 
1. nu mă pricep la modă deci am de învățat :)
2. frumusețea și iubirea nu au limite. și că noi, în Moldova, avem puterea să privim dincolo de aparențe. Pas cu pas. 500 câte 500 :). 

mulțumesc!

Fotografia este preluată de la pentruea.md. găsiți galeria aici. mulțumesc Nadia Darie

cum DARE te poate face să îți iubești inima

DARE nu e un simplu eveniment. pentru mine DARE a început odată cu Nati și o  discuție care a avut lungimea de 15 centimetri distanță (exact distanța dintre mesele noastre la birou) și patru ochi care se iubesc.
Nati - Am o idee, vreau să fac o prezentare de modă cu  femei cu dezabilități și să arăt lumii că ele sunt modele de viață. - ochii lui Nati străluceau.
Eu - Dă-i bătaie!

și Nati a adunat echipă. a găsit 18 fete de vis, finanțatori, oameni care sunt  aproape cu inima și care vor veni la eveniment.

acum despre cum un asemenea eveniment poate schimba sorți. nu e vorba doar de cele 18 fete. nici măcar despre cei care au acceptat să îndeplinească visele fetelor.

mulți dintre noi au inima închisă. pentru că traume, pentru că lovituri, pentru că neîncredere și pentru că frici.

sau pentru că noi știm mai bine cum e corect și ne supărăm când alții nu sunt ca noi.

am găsit pe această pagină următorul text.

(Vă propun să îl citiți cu atenție. Și dacă la un moment dat, măcar o miime de secundă simțiți că respirația e întretăiată - e despre fiecare dintre noi și despre inimă).

DARE Social Fashion Show este o poveste care deschide inimi și vindecă traumele fiecăruia dintre noi. moale, cu multă iubire și multă grijă.

Aveți de ales între trei pachete:
Consul Social
Diplomat Social
Ambasador DARE

care e diferența? intrați pe dare.md și vedeți

Vă așteptăm în data de 16 august,la ora 16.00 la Leogrand.

Biletele sunt in vânzare la Moldcell Center (Shopping MallDOVA), Moldcell Cafe (str. Tighina, 55)
îl poți rezerva prin sms la 1113, 1114, 1115 (dacă ești abonat Moldcell)

Lectură plină și Vă aștept la Evenimentul de deschidere a inimilor în 16 august 2014!

fotocredit:  "FOTOROOM.MD" 
Intr-un deşert aspru şi stâncos trăiau doi pustnici. Găsiseră două grote situate foarte aproape una de cealaltă. După ani şi ani de rugăciune şi sălbatice renunţări, unul dintre cei doi asceţi era convins că ajunsese la desăvârşire. Celălalt era şi el pios, dar totodată bun şi înţelegător. El se oprea întotdeauna să discute cu puţinii pelerini care veneau acolo, adăpostindu-i pe aceia care se rătăceau sau pe cei care doreau să se ascundă.
“Acesta este timp pierdut pentru meditaţie şi rugăciune”, gândea cel dintâi sihastru, căruia nu-i plăceau desele absenţe – chiar dacă nu îndelungate – ale celui de-al doilea.Pentru a-l face să înţeleagă în mod concret cât este de departe încă de sfinţenie, se hotărî să pună câte o piatră la gura propriei grote ori de câte ori celălalt avea să comită vreo greşală. După câteva luni, în faţa grotei sale se înălţa un zid de pietre, cenuşiu şi sufocant. Şi el era închis înăuntru.
Uneori construim ziduri de jur-împrejurul inimilor noastre, folosind pentru aceasta pietricelele de zi cu zi ale resentimentelor, ranchiunelor, tăcerilor, problemelor nerezolvate, supărărilor. Datoria noastră cea mai de seamă este aceea de a împiedica formarea unor astfel de ziduri în jurul inimilor noastre. Şi mai cu seamă, aceea de a încerca să nu devenim “o piatră în plus în zidurile altora”.

despre cum rănile și suferința pot fi transformate în daruri. tata.

astăzi e un an de la ziua în care tata s-a uitat ultima oară în ochii mei.

anul acesta a fost cât o viață de lung. și cred că unul dintre cele mai deosebite. după câteva zile de la înmormântare, mi-am plâns toată viața din mine. deși păstram aparențe de implicare, seara venea ca o bocitoare înrăită și își cerea datoria.

apoi au început bolile și durerea. picioare, spate, gât, cap, organe interne - tot corpul renunța să funcționeze.

intrasem într-un soi de film al victimelor propriilor emoții și dureri. și cu cât mai departe și mai mult intri - cu atât mai mult îți place.

suferința devine prietena cu care poți sta la povești fără să te deranjeze cineva. ajungi să fii tu cu ea. și amprentele ei devin atât de adânci și late pe corpul tău că durerea începe să te traiască.

și mai aveam și oameni care îmi înțelegeau suferința și erau de acord să mă salveze. pe tata îl simțeam atât de prezent pe cât mă lăsa suferința să îl văd.

apoi a venit luna noiembrie. și am găsit un curs la București. de câteva zile. și m-am dus. de acolo am revenit alt om. sau mai degrabă eu - doar că mă strecuram prin firele suferinței și mă luminam câte un minut pe zi.

am învățat anul acesta câteva lecții centrale. deși încă sunt pe drum:
- că ceilalți sunt oglinda noastră. te enervează? - e al tău. admiri? - e al tău
- că prezentul este mai important decât trecutul
- că rănile, dacă lucrezi asupra lor - devin daruri pe care le aduci lumii
- că moartea nu este antonimul vieții, ci al nașterii
- că iubirea este izvor permanent de viață
- că natura sunt eu
- că nu am dușmani, nici înăuntru, nici în afară

astăzi se împlinește un an de la ultimul apus al tatei. dacă nu era acest eveniment, poate drumul spre mine era mai lung. și mai dureros.

astăzi tata a murit. astăzi un om, pe care îl voi iubi cu toată ființa mea se va naște.
și e eliberare. și multă tandrețe. și multă iubire.

și asta

spune-mi cine sunt eroii tai si iti spun cine esti

ieri am participat intr-o emisiune despre si cu diaspora. una dintre întrebările la care mi-a fost greu să răspund a fost: cine sunt eroii? datorită cui Moldova semneaza Acordul de asociere.

nu știu dacă aș căuta eroi. săptămâna trecută am văzut, mergând spre Nord - o Moldovă nouă, cu drumuri bune, cu pensiuni frumoase și cu un cer nebun de frumos. și poate am eu idei nesăbuite în cap, dar de câțiva ani buni, apusul în Moldova e mai colorat.

nu sunt eroi în povestea noastră. dar suntem obișnuiți să așteptăm minuni. și atunci trebuie să existe eroi. și deci anti-eroi. cel Bun și cel Rău au mers și la Bruxelles împreună :).

trăim în povești care merită să fie depășite. pentru mine, semnarea Acordului înseamnă depășirea poveștilor cu eroi.

pentru că eroul este cel care trebuie să rezolve pentru alții. pentru că eroul este cel care poate fi martirizat și deci jelit. pentru că eroul este cel care adună pietrele aruncate în cap dacă apare vre-o greșeală.

această viziune asupra lumii ar putea scoate moldovenii din triunghiul dramei. dacă nu există eroi - nu există jerfe. deci, în cele mai bune tradiții - ne adunăm la o clacă și ne apucăm să facem fiecare ce știe el mai bine să facă.

pentru că ceea ce se întîmplă este mersul natural al lucrurilor. Moldova se întoarce acasă.

fotografie

și muzică :)

jurnal al vulnerabilității. cum să fii vulnerabil și liber

în ultima vreme - oameni triști.

fără tristeți isterice, pline de cereri de atenție sau de manipulări. oameni care își duc tristețea cu demnitate și putere.

oameni care nu aruncă peste ceilalți vina de a fi trădat, descoperit, sau lipsit de dragoste.

acești oameni îmi sunt foarte dragi. și de multe ori mă uit la ei și le-aș spune că, așa cum vorbeam azi dimineață cu N. - vulnerabilitatea este cea mai mare putere.

cînd eram studentă m-am supărat pe Dumnezeu. atît de mult încît i-am spus, inspirată de Nietzsche - Ai murit!

și atunci a început lupta cu Viața însăși. am tot încercat să demonstrez că pot supraviețui fără oricine, că mintea mea deșteaptă mă va scoate și din asta.

eram ca un căpitan de corabie în largul mării pe timp de furtună. permanent încordată, permanent în așteptarea unui atac. Niciodată nu știi de unde vine. Trebuie să fii pregătită!

mi-am pus armuri în jurul inimii și iubirea devenise subiect de poezie, de bloguri, de discutat cu alții. de învățat pe alții.

rănile mele erau linse pe ascuns. de animalul din mine.

dar nici în el nu poți avea încredere totală - simțeam la un moment dat cum acest animal mă trădează. Corpul meu a început să mă refuze. Inima mea a început să mă refuze.

Au început abuzuri, agresivitate, violență și lupte. Îmi alegeam parteneri sau colegi de serviciu sau șefi care să mă atace - pentru ca să pot sta pe furtună la cîrma corabiei și să mă pot apăra.

Niciun pas înapoi, niciun cuvînt despre cît de vulnerabilă eram. singură și puternică.

apoi am înțeles că indiferent ce fac, cu cît entuziasm fac - inima mea e închisă.

și am încercat să o intreb ce vrea. am încetat să mă imaginez pe mine căpitan al furtunilor. am cerut ajutor. m-am abandonat vieții.

aseară am adormit legănată de iubire. pieptul meu se deschide încet către viață. simt ce simt, trăiesc ce trăiesc. nu aștept. nu sper. mă mir de fiecare eveniment și caut să înțeleg de ce apare.

nu te pedepsește nimeni. stai de vorbă cu inima ta. învață să o accepți așa cum este. cu animalul din ea.

sursa imagine

fusta 64. despre capcanele seducției

primesc o cerere de ajutor

bună seara, doamna Angela! ajutați-mă să îndrăgostesc pe cineva de mine. 

minunat, mă gândesc. îl iau la întrebări. de ce are nevoie de asta, ce vrea să obțină. până unde este dispus să meargă. refuz.

pentru mine seducția nu înseamnă manipulare. desigur că există multe tehnici prin care îl pui pe om cu botul pe labe. găsești o mulțime de informație despre asta pe google.

despre cum femeia, cu ajutorul încheieturii mânii poate trezi toate institnctele posibile ale unui bărbat. despre cum ea poate învăța să îi ghicească dorințele. despre cum poți apăsa pe butoanele cele mai adânci și așa îl măriți pe veci cu tine.

despre cum bărbatul, printr-un efort de ambalare, poate aduce buchete de vise și le așeza ușor în umbra femeii. și așa să o mărite pe veci cu el.

nu am precepte morale. refuz asemenea inițiative pentru că e minciună de sine să îndrăgostești pe cinvea de tine. ca și trucurile pentru a-l menține alături.

dacă tu, în mod natural, cu mirosul tău, cu zâmbetul tău, cu tăcerea ta, cu fața ta uneori tristă și botoasă, alteori speriată și confuză nu trezești emoții de îndrăgostire - lasă-ți orgoliul acasă și mergi mai departe.

vei suferi mai mult atunci când celălalt se va adeveri a fi minciuna din tine. pentru că atunci când te îndrăgostești de cineva - te îndrăgostești în primul rând de tine, cel/cea ascunsă. (despre asta mai vorbim)

dacă vrei un răspuns și aplici pentru asta tehnici - te minți pe tine. și asta e mai dureros decât orice altă minciună ever. pentru că vine înapoi bumerang.

iar dacă celălalt nu răspunde așa cum vrei tu - adică nu este îndrăgostită back - caută să vezi de ce nu te iubești pe tine. unde nu te iubești pe tine. și schimbă. și acceptă. și atunci te va iubi.

nu schimba în tine ceea ce cer alții să schimbi, ci ceea ce tu știi că trebuie schimbat. pentru ca tu să te simți ok cu tine. atunci nu vei mai veni cu asemenea rugăminți. nici măcar la tine.

sursa

fusta 63. de ce nu gasesti omul potrivit și cum să faci ca să apară

de obicei oamenii vor să fie iubiți. cei care spun că nu au nevoie de cineva alături - o fac din frică orgoliu, lașitate sau orice altceva. 

se întâmplă că oamenii se găsesc fără se se caute. cel mai des însă e ca în jocul de-a ascunselea. unul sau mai mulți se ascund. cel care caută îi anunță pe toți

unu, doi, trei, patru! mă pornesc cu căutatul!

cam asta fac majoritatea dintre noi. orbecăim prin întuneric. îl pipăim pe unul/a, pe altul/a, îi mirosim, îi tăvălim prin pat, prin viață, prin suflet și...nu era cel/cea pe care îl/o căutam. 

Zbanc! la piața de vechituri și căutăm iar. 

(Disclaimer: nu mă refer la cei care nu caută pe nimeni, dar au plăcerea experiențelor :) cazul lor e altul)

De fapt, căutatul iubirii sau a omului potrivit este versiunea perversă a jocului  de-a v-ați ascunselea. pentru că de data asta, umblăm cu ochii legați. sau prin întuneric. întindem și noi mânile și ce apucăm aceea luăm. de parcă s-ar declara reduceri. 

din dorința de a câștiga sau de a lua ceva mai ieftin, bun și mult - ne trezim cu parteneri care nu sunt ai noștri. 

peste o perioadă de timp spunem - tu te-ai schimbat. nu mai ești cel/cea pe care l-am căutat eu. și în plină greață/depresie/jăle pornim în căutare. 


dacă tot suntem amatori de căutat ar trebui cel puțin să cunoaștem jucătorii și să îi căutăm pe cei care au rolul de a se ascunde. de obicei, îi prindem pe cei care sunt mai vizibili. dar ei nu fac parte din joc. am mai spus. 

apoi să detectăm locurile în care se pot ascunde. 

marele secret este că nu vei găsi. tocmai pentru că tu cauți exact acolo unde nu se poate ascunde iubirea. în ceilalți. 

dacă tu ți-ai ferecat abilitatea de a vedea în inima ta, cum ai de gând să deosebești iubirea de pasiune, de nevoie de sex sau de nevoie de confirmare?

celălalt nu apare până nu ești pregătit/ă să îl întâlnești. fără jocuri. să îl accepți. fără trucuri. 

iar asta nu se poate face decât atunci când nu mai ești Umbra ta. nici pozitivă, nici negativă. 
ca să nu mai existe ascundere. 

                                sursa foto

ce i-a șoptit diavolul la ureche Evei sau vina de a fi femeie

o bloggeriță tare dragă mie scrie pe pagina unei alte bloggerițe tare dragi.

De unde această percepție publică negativă care atârnă asupra noastră, ca sabia lui Damocle? Sunt curioasă ce credeți voi. Situația mi se pare de-a dreptul paradoxală, și aș dori să avem o discuție despre asta.

postarea pune, din câte observ eu cel puțin trei probleme: 

1. ura femeilor pentru propriul lor grup

2. percepția publică negativă a femeilor

3. societatea care nu ”iartă” nici cea mai mică greșeală sau îndrăzneală a unei femei 

 hai să le luăm pe rând. unu. femeile sunt concurente în mod natural. în momentul în care pentru a te pricopsi cu un mascul de la care poți naște pui și pe care culmea, vrei să îl păstrezi alături -  ai nevoie de luptă -  deci toate femelele sunt dușmani. biologic este normal. acesta e instinctul nostru. unul dintre cele care s-au transformat în timp în ”survival skills”.

ar trebui să ne mire că se bîrfesc sau se ceartă? nu.

pe de altă parte.

apar tot mai multe grupuri de solidaritate femeiești. sunt un fel de comunități de suport - fie pentru  business, fie pentru dezvoltare personală, fie pentru fun. de ce?

poate pentru că femeile și-au amintit ceva despre care au uitat?

acest ”păcat primar” cu care este ”încărcată” femeia de la nașterea ei și apoi toată viața ne face să ne simțim într-un anume fel. ne face să  credem că ciclul este murdar, că noi ne-am lăsat seduse de diavol, că suntem pedepsite prin nașteri dureroase și că în general, suntem slabe. suntem vinovate. pentru că suntem femei.

și că șarpele sau diavolul e rău! :) dar asta e altă poveste

celelalte două probleme decurg direct din zona culturală generată din vina de a fi femeie.

regula de aur. dacă tu te simți victimă/vinovată (ca gen, dar există și excepții :) călăul își va face apariția. pentru că tu îl chemi.

de aceea eu aș face în Moldova o comunitate de femei care se susțin una pe alta - așa cum există deja o gașcă bună de bloggerițe. fără ong-uri și granturi. femei care vor să se lepede de ideea că șarpele a sedus-o și apoi ea a sedus și de aceea lumea  a căzut.

ps. de la Codoban cetire: Bărbații sunt geloși pentru că nu cunosc răspunsul la întrebarea centrală. Ce i-a șoptit diavolul la ureche Evei? toate femeile știu acest secret și nu îl vor destăinui niciodată. 

cea mai serioasă comunitate secretă este aceea în care Secretul se transmite din generație în generație și este păstrat. deci sunt femeile solidare? :)

sursa imagine

fusta 62. bărbații ca bărbații, femeile ca femeile

ne indignăm în stânga și în dreapta unii de alții. ne etichetăm și nu putem trăi unii fără alții în același timp.

suntem diferiți și frumoși.
suntem asemănători și frumoși.

femeile au devenit, drept rezultat al feminismului, interesate de creștere personală. fac cursuri, merg la workshopuri. femeilor le place să împărtășească.

bărbații au fost obișnuiți de secole să crească singuri, cu cărțile și cu un pahar de wiskey în față. tatăl lor le spunea - fii bărbat. ceea ce simți tu și trăiești - rezolvi singur. și asta au învățat. să se închidă în interiorul lor și să rezolve.

doar că lumea a trecut prin mari schimbări. relațiile sunt tot mai complicate. oamenii tot mai plini. diferențele dintre bărbați și femei devin tot mai șterse.

întâlnim mulți bărbați care au trăsături feminine și invers.

pentru o femeie, din timpuri vechi, a împărtăși problemele și sentimentele, este o normalitate. chiar și acum. și doar cele masculinizate nu își permit luxul de a crește împreună.

bărbatul încă se consideră vulnerabil să vorbească despre sine, sau despre lucruri care par complicate.

mai ales cu o femeie.

de aceea am început să țin workshopuri pentru femei, în primul rând.

miercuri, aștept bărbații curajoși să mergem la vânătoare împotriva propriilor frici. va fi o distracție pe cinste.

promit.

sursa imagine

fusta 61. Unde sunt bărbații?

deci unde sunt bărbații? 
se întreabă Diana și tanti Nastea. 

am putea să o luăm pe două drumuri în căutarea lor. 
primul, cel mai simplu.

bărbat deștept, 32 de ani, vorbește 4 limbi, are bani de nu știe ce să facă cu ei, investește, cu simțul umorului, fără dependențe de mamă, de alcool sau de țigări, activ, deschis și onest.

bărbat frumos, 34 de ani, cu perspective mari in Moldova, sensibil, atent, romantic, dar si puternic; poate fi dur când e nevoie si plin de iubire totodată. om tare luminos. 

un alt bărbat. vrea casă, femeie, copil. are de toate, bani, perspectivă, carieră, călătorii, nebunie. 

lista poate continua. și e mare mare. 
niciunul dintre ei nu găsește femeia. 

de ce?
pentru că femeia are grijile ei. are dorințele ei. au acoperit-o atât de mult, încât nu îl vede. și mai are multe răni. ele au acoperit-o și mai mult. atât de mult, încât găsește numai bărbați de-care-scrieți-voi.

drumul doi
între doi e un schimb de energie permanent. dacă amândoi sunt macho dar nu sunt autentici, acest schimb nu poate avea loc. și atunci e mai simplu să alegi pe cineva mai slab, pe care îl poți lăsa și uita după ce l-ai mâncat (valabil pentru ambele sexe, de altfel).

apoi, umbra. celălalt vine să te ghideze spre tine. în fiecare dintre femeile sau bărbații singuri stă un cineva micuț, dornic de iubire și incapabil de schimbări. 

eu aș privi masculinitatea și feminitatea altfel. ca o imensă minge de minciuni ale educației. ce înseamnă bărbat sau femeie adevărată? un set de preconcepții, de experiențe adunate de alții și povestite nouă. 

dacă femeile sunt atât de bărbate, de ce nu sunt pregătite pentru o partidă de sex, pur și simplu? de unde idei despre un bărbat care să le fie alături pe viață? - asta era o simplă întrebare. :) mai sunt multe de acest tip. 

e mai complicat să vezi că omul autentic crește într-o relație. poate mai repede sau mai încet. dacă îl iubești - mergi cu el. 

poate despre asta era de fapt vorba?

cantitatea de bărbați și femei autentice este egală. este necesar să îndrăznești să fii tu așa. autentic. fără să conteze restul, pe care le ai.

cine ești?

sursa

alter-fuste 1. auto-sabotarea și adunarea de sine

astăzi facem din acest blog o platformă de exprimare a oamenilor care sunt pe drum. Astăzi spațiul meu este deschis cu drag pentru Victoria Rudi. 

Vă invit să o descoperiți printre rânduri. Victoria este un om care îmi este mai mult decât drag: pentru perseverență, capacitatea de a merge profund în sine și a smulge idei inovatoare de printre stele și pentru vise spre care merge în fiecare zi, pas cu pas. 

sunt cei ce-și observă/acceptă gândurile/emoțiile și cresc. sunt alții, ce caută în adâncuri, întâlnesc dragoni acolo și renunță la auto-cunoaștere. cei din urmă devin aliați ai umbrelor, preferând auto-sabotarea. dar e și asta o cale. chiar dacă lupți cu morile de vânt și-ți faci rău. finalitatea e acceași. nu poți fugi de tine.

fiecare om întâlnit și fiecare experiență te va aduce mai aproape de tine. deja tu decizi cum o trăiești. ori încetezi să opui rezistență și lași totul să curgă de la sine. ori te încăpățânezi să nu vezi, te zbați, lupți, iar când trece totul, deschizi ochii și vezi că defapt rănile ce ai vrut să le provoci, ți le-ai făcut ție. iar conflictul a fost unul imaginar. și mergi mai departe. până la urmatoarea etapă. asta numesc eu auto-sabotare. atunci când o posibilitate este transformată într-o etapă, fără a-i fi scursă esența.

următorul pas, după distrugerea inutilă a unei mori de vânt mentale, vine pauza. când totul în tine tace. această plutire poate speria pe unii. sau poate fi ignorată de alții. defapt e momentul în care se re-construiește iluzia despre sine.

un alt scenariu.

accepți ceea ce ți se întâmplă. pășești înainte. ignori moara de vânt și-i faci cu ochiul lui Don Quijote. lași experiența ce o trăiești să curgă și nu opui rezistență. nu ești speriat de finalitatea faptului fizic. acesta se poate opri sau poate crește într-o continuitate. înțelegi că orice nu s-ar întâmpla, vei fi bine după.

după ce trăirea a pierdut din intensitate și ai intrat în pauză, se produce adunarea de sine. e momentul în care analizezi calm și atent cu ce-ai rămas, cum te-a schimbat ceea ce ai trăit. aduni bucăți din tine și le așezi frumos. revizuiești momente și trăiri, fără judecată și fără tumult. ca și cum te-ai așeza lângă un lac pentru a-ți urmări imaginea în apă. asta e cunoaștearea și acceptarea de sine. recăpătarea energiei pentru a merge înainte. mai plin și mai liniștit. 

ps. dacă vreți să împărtășiți cu mine și cu cititorii mei drumul vostru - scrieți-mi. anonimi sau cu nume. 

jurnal 2. cum să devii tu însăți

vroiam să scriu despre autodefinire în relație cu iubirea de sine.
în special despre cum se face că oamenii care se cunosc pe sine ajung într-un echilibru, care nu poate fi perturbat.

acești oameni știu să își continue drumul indiferent de evenimente și dezamăgiri.

perioada asta este însă plină de provocări, tot mai stranii și mai revelatoare. fantome ale trecutului, care dacă nu au fost rezolvate - revin în forță.

singura chestie pe care o voi spune astăzi este că fuga de rezolvare a problemelor este ca un drum de noapte prin pădure - circular și rătăcitor. vei reveni exact acolo de unde ai plecat. doar că de data asta va și mai întuneric și mai multe animale de pradă se vor aduna.

dacă nu vrei să devii tu însăți la prima rătăcire, viața te va întoarce exact acolo.
de aceea frica și fuga nu merită efortul.

iar frica, în încercarea ei de a te apăra va deveni tot mai mare. și drumul tot mai periculos.

de aceea - cunoașterea de sine și acceptarea ajutorului atunci când simți că nu mai poți merge singur/ă este preferabil fricilor și fugii singuratice.

asta am citit azi. autor necunoscut.

Drum bun spre sine. chiar din acest moment.


I do not define myself by how many roadblocks have appeared in my path.
I define myself by the courage I have found to forge new roads.

I do not define myself by how many disappointments I have faced.
I define myself by the forgiveness and faith I have found to begin again.

I do not define myself by how long a relationship lasted.
I define myself by how I have Loved and have been willing to Love again, and how I still Love

I do not define myself by how many times I have been knocked down.
I define myself by how many times I have struggled to my feet.

I do not define myself by how often I have appeared a fool.
I define myself by the number of risks I have taken.

I do not define myself by the number of mistakes I have made.
I define myself by the Knowledge I have learned from trying a new way.

I am Not my pain…

I am Not my past…

I am that which has emerged from the fire..!

fusta 60. cum sa ma iubesc I

socrate zice - cunoaște-te pe tine însuți
toți psihologii spun - iubește-te pe tine
maeștrii spirituali zic - acceptă-te așa cum ești

dacă încerci să o faci, deschizi cutia pandorei. e destul să faci primul pas - că apar toate problemele pe care le-ai ascuns atât de departe și pe care ani de-a rândul le-ai ”uitat”.

cum să îi unești pe cei șase sau doisprezece care sunt în tine și care o apucă în direcții diferite?

Jung zice "Viziunea îţi va deveni clară doar în momentul în care vei privi în inima ta... Cine priveşte în afară visează. Cine priveşte înăuntru se trezeşte."

minunat.

și dacă inima mea e blocată și nu o pot vedea? dacă ea tace, ori de câte ori încerc să îi vorbesc?

scriu doar despre ceea ce m-a ajutat pe mine. ce mă ajută.

1. deconstrucția de sine.
începe prin a te întreba cine ești tu. nu cum esti tu. cine ești.

ești corpul tău? nu - ai corp. acest corp te susține, îți permite să simți, percepi, experimentezi. te distrează și îți dă de știre când apare ceva pe care nu îl observi. începe să sângereze atunci când ai prea puțină grijă de el. atunci când nu vrei să asculți ce vrea să îți spună. se îmbolnăvește. 

corpul tău și tu sunteți într-o relație de o viață. una dintre cele mai de durată. sunteți parteneri. voi doi ați decis să fiți împreună. dacă îl neglijezi - și el te neglijează. te-ai obișnuit cu el. analizează-l. frica se adună în plexul solar. neputința se adună nod în gât. neacceptarea se adună în spate. și tot așa. el te iubește. suferă ca și tine. și trimite semnale. 


ești mintea ta? nu - ai minte, care face multă gălăgie. Fluxul conștiinței nu poate fi oprit, spunea Codoban al meu și mulți mulți alții. 

fă tăcere. ascultă. în momentul în care intri în această stare de tăcere, timpul nu mai contează. apoi vor apare gânduri. cine esti tu? -------ascultă --------ești numai asta? -------ascultă ---------ce se întâmplă dacă pierzi partea asta din tine? --------ascultă --------- ce mai ești? -----ascultă. 

ritmat, liniștit, ascultă, respiră, ascultă, respiră, ascultă, respiră. 

2. acceptarea de sine

din acest puzzle car ete formează, pe care nu o poți accepta?
dacă nu poți depista - e simplu. uite-te la alții. ce te enervează în ei? este asta ceea ce ai încercat să ascunzi atâta vreme? 
ce beneficii ai avea dacă ai accepta acea parte din tine? ce ai pierde? 

eu am multă agresivitate în mine. și violență. mă ajută să eliberez energii adunate din frici, nesiguranțe și alte chestiuțe. mă mai ajută să pun la punct oameni care sar gardul. mă mai ajută să fiu rapidă și să atac problemele. ce pierd având agresivitate?  - uneori oameni, alteori bani, alteori decizii corecte.

o am. este a mea. 
deci pot face cu ea ce doresc. să o lucrez, să o canalizez, să o transform. 
dar asta numai pentru că e a mea. 

șamanii zic că rănile noastre vindecate sunt daruri pe care le putem aduce lumii. inima se ascultă în tăcere. fă liniște în tine. la un moment dat cuvintele vor veni. sau imagini. ascultă-le. vei vedea cum te îndrăgostești de tine fără ca să îți dai seama. sau să te impui.

sursa

jurnal 1. rețeta nefericirii.

suntem obișnuiți să împărțim lumea în bun și rău. fericirea e bună, suferința e rea. curajul e bun, frica e rea. determinarea e bună, indeterminarea e rea, iubirea e bună, ura e rea. 

tot așa. lista asta, împărțită în două 
viața împărțită în două. 

ce e voie și ce nu e voie să fac, să simt, să gândesc. 

ceea ce rău - ascundem. slăbiciunile, încercările nereușite, traumele noastre. pentru că a avea părți întunecate e rău. 
și pentru că ceea ce rău trebuie distrus. pentru că ceea ce rău aduce cu sine vulnerabilitatea, care e rea și ea. 

aceasta este rețeta nefericirii. 
să împarți foaia mentală în două și să scrii pe ea BUN și RĂU. 
să ascunzi părți din tine care te sperie sau se te deranjează. 
să îți fie frică de frica ta, de faptul că urăști, de faptul că ai tendința să bârfești
de lacrimile tale sau ale celui cu care ești

atunci când realizezi că viața, în întregimea ei nu se împarte, nu se bucățește - linia de demarcație între fericire și nefericire dispare. 

deschide larg pieptul și accept-o!

vei vedea cum perspectiva se schimbă!

                                                   sursa

It can be hard to see that I have been wrong,Be told to sing a different song,I can get angry and go into victim,Or open my heartmind and learn a new lesson.

fusta 59. de cealaltă parte a noastră stă ...

azi nu știu de ce (sau-știu-da-nu-spun) mă uit la oameni și văd multă dragoste.
și parcă umple pieptul și lumea cu bunătate și cu deschidere și cu armonie

oamenii sunt mai relaxați
zâmbesc
fac glume
lucrează la fel de mult
dar
fără grabă
fără așteptări exagerate

                                                                                                              sursa imagine    

un fel de sărbătoare specială care face ca oamenii să se comporta altfel unii cu alții.

7 martie este mai frumos decât 8 martie, pentru că presupune așteptarea și dorința îngemănate.

și cel mai mare secret este că ziua de 7 martie este ziua tuturor - și a băraților și a femeilor.

pentru că azi, orice bărbat care felicită orice femeie - se simte special, se simte apreciat și drag.
dacă femeile ar face asta în fiecare zi - ar primi flori în fiecare zi
dacă bărbații ar face asta în fiecare zi - ar primi dragoste și căldură

atunci când de cealaltă parte a Omului stă dragostea, el devine un animal frumos cu multă căldură în ochi.
și o oferă.

de cealaltă parte a noastră stau rănile pe care le-am primit.
dacă lași rănile să te acopere, ești  un ghem de  frici, speriat și plin de ură.

dacă în data de 7 martie bărbații și femeile ar trece de partea cealaltă a durerii și ar face așa cum fac astăzi

oamenii ar fi relaxați
ar zâmbi
ar face glume
ar lucra mult
dar fără grabă

cu iubire

ps. eu azi m-am re-îndrăgostit de oameni. de fiecare dintre cei pe care i-am întîlnit. cunoscuți sau nu.
ps. 2. acest video mi-a fost transmis, mie și altor colegi frumoși, câtev zile în urmă. merită văzut.

despre reguli, morală și cozi la policlinici

astăzi de dimineață, am avut parte de o experiență unică și interesantă, legată de policlinici de stat, oameni și cozi. Pentru prima oară în viață cineva mi-a spus că sunt o nesimțită, pentru că nu văd femeile gravide care stau la coadă și sunt, în consecință ”o sukă”. 

am ajuns la policlinică la opt fără zece. acolo era lume de pe lume. am mers foarte repede pe scări în sus și am ajuns la ușa cabinetului de analize a doua. prima surpriză a fost când un băiat m-a întrebat a câta sunt la coadă. el era primul, eu am venit a doua. deci, eram a doua, in mintea mea. el m-a anunțat solemn că se ocupă rând la parter și că ei au venit mult mai dimineață ca mine. am înscris informația așteptând atacurile următoare. 

nu s-au lăsat așteptate. o altă mamă importantă m-a anunțat a doua oară că ei i s-a spus de ”bărbatul de jos” că rândul se ocupă la intrarea în policlinică și că toți s-au conformat. Urmând logica ușilor la care se stă la coadă, în cele mai bune tradiții ale instituțiilor statului, am anunțat-o la rândul meu că de fapt, policlinica are multe uși și eu stau exact la ușa de care am nevoie. și că am venit aici a doua. 

buun! ceilalți erau în spatele meu: o mamă cu alt copil, o femeie însărcinată și alți oameni bântuiți de gânduri rele în privința mea și a fiicei mele. 

a ieșit primul om. era rândul meu și al copilului meu. în acest moment - o ditamai de leoiacă rusoaică m-a apucat de mână și a intrat cu mine în biroul medicului. între timp urla. am așezat-o pe fiică-mea pe scaun și am ieșit. acolo m-au așteptat cele mai surprinzătoare declarații, în afară de noutăți de tipul tî suka. 

sunt geniale, tocmai pentru că simbolizează societatea noastră:


1. aici nu e pe degeaba, aici e coadă!
2. doar pe Maidan a fost pedegeaba, acolo meriți și tu!

ultima frază a fost că am nevoie de analize, pentru că i-am spus doar să vorbească cu mine românește și spuneam da, da la fiecare insultă pe care mi-a adus-o. sau și-a adus-o. 
sursa

ce am învățat:
prima oară în viață am fost mândră că am fost nesimțită. - nu am respectat reguli pe care nu le-am știut și la care nu am subscris. 
altă dată aș fi ieșit de acolo cu remușcări - pentru alți copii și femei însărcinate. acum m-am simțit eliberată de ”compătimire cu hurta”. prefer să compătimesc pe cei care mi-o cer, și nu pe mamele, prietenii, soții celor care nici măcar nu au nevoie să fie apărați. 

suntem ceea ce suntem. regulile stupide, impuse de ”bărbatul de jos” îmi sunt străine. deci nu le urmez. alții nu pot ști mai bine decât mine de ce am eu nevoie, care sunt regulile mele. 

pe de altă parte - oamenii plătesc pentru tot, chiar dacă au servicii gratuite - stau la cozi. îi trimit pe Maidan pe alții, pe cei care le stau în drumul moral al respectului de celălalt. 

ps. nu am mai fost de când eram cu tata pe la policlinici de stat. nici nu mă mai duc. nu pentru certuri și cuvinte, ci pentru cozi formate la parter, când cabinetul de analize e la etajul 3. pentru cozi în care oamenii se bucură că alți oameni au murit pe Maidan.

voi ce credeți?

Mărul trecutului

fie pentru că suntem Eve, chiar dinainte de a ne naște sau nu știu de ce, pe mine m-a impresionat, în timpul workshopului mărul care se ținea cu tot dinadinsul de un copac. în plină iarnă, înghețat și confuz - stătea agățat de vârf. Un fel de mândrie stranie. 

atunci m-am gândit:

De multe ori ne ținem de trecut așa cum merele uscate se țin de copac. Nu își permit să cadă. Vor să stea până la capăt. De parcă ar vrea să demonstreze copacului că ele pot. Lumii întregi – că ele sunt. Atunci când mărul copt cade la timpul potrivit are posibiltatea de a renaște într-o altă formă.

Căzutul din copac, atunci când ești copt este esențial pentru renaștere. Abandonarea vechii tale esențe pământului este libertatea.

Nu trebuie să demonstrezi nimănui nimic. Nu îți pasă dacă stai sau nu în copac. Semințele tale cresc oriunde.

În special în viitor. 

cel mai dificil ne este însă să înțelegem care sunt părțile din trecut care ne țin agățați. pentru acest motiv - în viața noastră apar sau re-apar oameni și evenimente, care, spunem noi, ne fac să suferim. 

am învățat că aceste evenimente sau oameni sunt oportunități de a te lăsa liber în viață, de a renaște, de a rezolva. 

și că putem alege să suferim sau nu. dar despre asta mai vorbim. 

despre securitatea copiilor

astăzi copilul meu a fost mușcat de un câine ”vagabond” cum zice ea.

prima reacție: toți câinii fără stăpân trebuiesc omorâți

a doua reacție: toți oamenii care luptă pentru drepturile animalelor să gândească de zece ori până a urla pe rețele despre săracele animale.

reacție post-stres: animalele nu sunt vinovate cu nimic. ele sunt așa cum sunt. au dreptul la existență, exprimare și mușcătură. pe de altă parte și copiii au dreptul, ca și restul oamenilor, să meargă pe străzi și să le fie asigurată securitatea. cel puțin cea fizică. cel puțin cea pe care putem să o asigurăm, adică cea de mușcături de animale prin oraș.

cine e vinovat și ce trebuie făcut? 

opțiune 1. să vă țineți copiii în casă și să nu caute pe dracu prin oraș. 
opțiune 2. să omorâm toate animalele fără stăpân.

sau

să educăm oamenii ca să nu mai lase animale pe stradă. să îi educăm pe oamenii care lucrează în primării, în primul rând. pe cei responsabili pentru acest aspect.

pentru că cel mai simplu este să spui - poți să alegi opțiunea I sau II.

cum însă să învețe oamenii (funcționarii responsabili) să asigure securitatea noastră?
iaca nu știu.
pentru moment, sunt o mamă supărată. doar atât.