septembrie 24, 2014

fusta 68. cum oamenii din viața noastră sunt ceea ce vrem noi să fie

de mai multe ori când suferim găsim câte un vinovat sau poate chiar mai mulți. este o stare cumva devenită naturală, a vieții.

argumentele pe care le aduc clienții mei, la începutul discuției, sunt întotdeauna legate de: el/ea face așa, el/ea nu mă ascultă, nu mă vede, mă agresează. cel mai solid argument este: el/ea m-a trădat, înșelat.

această viziune a celuilalt ca și un/o aducător de fericire sau nenorociri este una comodă. de multe ori ne ajută să ieșim din crize. dar nu este o soluție de lungă durată.

ceilalți, întotdeauna, sunt exact așa cum vrem noi să fie. Cum facem ca celălalt să devină ceea ce ne dorim de fapt să fie? cum se face că celălalt ajunge să ne trădeze sau să plece sau să ne abuzeze?

secretul este întotdeauna ascuns în propria inimă. și pentru că am învățat că inima este cea care suferă cel mai mult - ajungem să o înconjurăm cu multe multe ziduri. atât de multe incât nu mai avem nici noi acces la ea.

și atunci - ceilalți dețin roluri care ar fi trebuit să ne învețe să privim în inima noastră. doar că drumul este atât de întortocheat că nu lăsăm mesajele reale să ajungă la noi.

drept rezultat - ceilalți se fac responsabili de viața noastră. astfel le dăm puterea să decidă pentru noi. deci să ne facă fericiți sau nu. și pentru că învățăm de obicei din suferințe - ele se fac și mai dese în viața noastră.

oamenii devin ceea ce vrem noi pentru ca să putem învăța și să recunoaștem drumul spre inima noastră. dacă înțelegem asta - prima întrebare pe care ne-o punem este: ce e de învățat din asta? unde am construit un zid în jurul inimii mele? cu ce eveniment din viața mea seamănă? cu cine?

caută în tine. vei găsi o mare de răspunsuri.
                                                   sursa imagine









Trimiteți un comentariu