fără tristeți isterice, pline de cereri de atenție sau de manipulări. oameni care își duc tristețea cu demnitate și putere.
oameni care nu aruncă peste ceilalți vina de a fi trădat, descoperit, sau lipsit de dragoste.
acești oameni îmi sunt foarte dragi. și de multe ori mă uit la ei și le-aș spune că, așa cum vorbeam azi dimineață cu N. - vulnerabilitatea este cea mai mare putere.
cînd eram studentă m-am supărat pe Dumnezeu. atît de mult încît i-am spus, inspirată de Nietzsche - Ai murit!
și atunci a început lupta cu Viața însăși. am tot încercat să demonstrez că pot supraviețui fără oricine, că mintea mea deșteaptă mă va scoate și din asta.
eram ca un căpitan de corabie în largul mării pe timp de furtună. permanent încordată, permanent în așteptarea unui atac. Niciodată nu știi de unde vine. Trebuie să fii pregătită!
mi-am pus armuri în jurul inimii și iubirea devenise subiect de poezie, de bloguri, de discutat cu alții. de învățat pe alții.
rănile mele erau linse pe ascuns. de animalul din mine.
dar nici în el nu poți avea încredere totală - simțeam la un moment dat cum acest animal mă trădează. Corpul meu a început să mă refuze. Inima mea a început să mă refuze.
Au început abuzuri, agresivitate, violență și lupte. Îmi alegeam parteneri sau colegi de serviciu sau șefi care să mă atace - pentru ca să pot sta pe furtună la cîrma corabiei și să mă pot apăra.
Niciun pas înapoi, niciun cuvînt despre cît de vulnerabilă eram. singură și puternică.
apoi am înțeles că indiferent ce fac, cu cît entuziasm fac - inima mea e închisă.
și am încercat să o intreb ce vrea. am încetat să mă imaginez pe mine căpitan al furtunilor. am cerut ajutor. m-am abandonat vieții.
aseară am adormit legănată de iubire. pieptul meu se deschide încet către viață. simt ce simt, trăiesc ce trăiesc. nu aștept. nu sper. mă mir de fiecare eveniment și caut să înțeleg de ce apare.
nu te pedepsește nimeni. stai de vorbă cu inima ta. învață să o accepți așa cum este. cu animalul din ea.
sursa imagine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu