Fustă ego-is-mă. auz.

când filosoful postmodern vorbeşte despre nou şi intertextualitate, râde. şi eu râd. dacă singura originalitate a omului de ştiinţă este în a fi "meseriaş" în combinarea deosebită a textelor vechi, atunci cum stăm cu simţirea.

da, da ştiu. pe de o parte suntem supuşi trăirii aceluiaşi sentiment, pe de altă parte formele sale pot fi diferite pentru că noi suntem diferiţi.

de fapt, nu asta vroiam să spun :)

formulez o ~~~~~~-gramă a sentimentului

Stănescu: să ai timp şi să îţi fie lene înseamnă a avea valoare.

mă întreb: să îţi fie dor de cel care are timp şi are lene, înseamnă să duci în tine feminitatea ascunsă printre lecturi, tristeţi, nostalgii şi sensibilităţi pur umane?

cam aşa:


„Eu sunt un Copac şi sunt foart singur. Când plouă, plâng. Plecaţi-vă urechea, pentru Dumnezeu, la ceea ce am să vă povestesc. Beţi-vă cafelele, ca să vă piară somnul, ca să vi se deschidă ochii, ca să mă priviţi cu agerime, iar eu am să vă povestesc de ce sunt atât de singur.
1. Se spune că am fost desenat în grabă, pe hârtie grosolană, fără dimensiuni precise, doar pentru ca în spatele maestrului meu meddah să se afle un copac. Este adevărat. [..]
2. [..] fiind un Copac, nu trebuie cu orice preţ să fac parte din carte. Dar mă simt cuprins de nelinişte la gândul că, fiind imaginea unui copac, nu sunt o pagină de carte oarecare. [...]
3. [...] nici măcar eu nu ştiu din ce poveste fac parte...

[...]
Un mare pictor frânc se plimba, cu un alt mare pictor, pe o pajişte frâncă, vorbind despre iscusinţă şi despre artă. Le-a ieşit în cale o pădure. Cel mai iscusit dintre ei a spus: „pentru a picta după noul stil, ai nevoie de un asemenea talent, încât atunci când pictezi un copac dintr-o pădure, împătimitul cre priveşte imaginea să poată veni aici, dacă voieşte, şi să deosebească acel copac de alţi copaci, săl găsească.
Mulţumesc lui Dumnezeu că bietul de mine – copacul pe care îl aveţi în faţa ochilor -, nu a fost pictat cu o asemenea socoteală.....

Nu vreau să fiu un copac în sine; vreau să fiu esenţa lui

(fragment din Orhan Pamuk, Mă cheamă Roşu, ed. Curtea Veche. Buc. 2006)

Te iubesc se spune la nesfârşit.
După tine doar Moartea se rosteşte o singură dată în viaţă.
Tu şi Moartea nu se vorbesc
Se simt.

http://www.museobilbao.com/uploads/corpus/00-10.jpg
ps. în acest text nu se pun întrebări, totul e doar exprimare, fără pretenţii de raţionalizare sau înţelegere a ceea ce scriu. Acest text este.

Cine dă mai mult?