despre cum rănile și suferința pot fi transformate în daruri. tata.

astăzi e un an de la ziua în care tata s-a uitat ultima oară în ochii mei.

anul acesta a fost cât o viață de lung. și cred că unul dintre cele mai deosebite. după câteva zile de la înmormântare, mi-am plâns toată viața din mine. deși păstram aparențe de implicare, seara venea ca o bocitoare înrăită și își cerea datoria.

apoi au început bolile și durerea. picioare, spate, gât, cap, organe interne - tot corpul renunța să funcționeze.

intrasem într-un soi de film al victimelor propriilor emoții și dureri. și cu cât mai departe și mai mult intri - cu atât mai mult îți place.

suferința devine prietena cu care poți sta la povești fără să te deranjeze cineva. ajungi să fii tu cu ea. și amprentele ei devin atât de adânci și late pe corpul tău că durerea începe să te traiască.

și mai aveam și oameni care îmi înțelegeau suferința și erau de acord să mă salveze. pe tata îl simțeam atât de prezent pe cât mă lăsa suferința să îl văd.

apoi a venit luna noiembrie. și am găsit un curs la București. de câteva zile. și m-am dus. de acolo am revenit alt om. sau mai degrabă eu - doar că mă strecuram prin firele suferinței și mă luminam câte un minut pe zi.

am învățat anul acesta câteva lecții centrale. deși încă sunt pe drum:
- că ceilalți sunt oglinda noastră. te enervează? - e al tău. admiri? - e al tău
- că prezentul este mai important decât trecutul
- că rănile, dacă lucrezi asupra lor - devin daruri pe care le aduci lumii
- că moartea nu este antonimul vieții, ci al nașterii
- că iubirea este izvor permanent de viață
- că natura sunt eu
- că nu am dușmani, nici înăuntru, nici în afară

astăzi se împlinește un an de la ultimul apus al tatei. dacă nu era acest eveniment, poate drumul spre mine era mai lung. și mai dureros.

astăzi tata a murit. astăzi un om, pe care îl voi iubi cu toată ființa mea se va naște.
și e eliberare. și multă tandrețe. și multă iubire.

și asta

spune-mi cine sunt eroii tai si iti spun cine esti

ieri am participat intr-o emisiune despre si cu diaspora. una dintre întrebările la care mi-a fost greu să răspund a fost: cine sunt eroii? datorită cui Moldova semneaza Acordul de asociere.

nu știu dacă aș căuta eroi. săptămâna trecută am văzut, mergând spre Nord - o Moldovă nouă, cu drumuri bune, cu pensiuni frumoase și cu un cer nebun de frumos. și poate am eu idei nesăbuite în cap, dar de câțiva ani buni, apusul în Moldova e mai colorat.

nu sunt eroi în povestea noastră. dar suntem obișnuiți să așteptăm minuni. și atunci trebuie să existe eroi. și deci anti-eroi. cel Bun și cel Rău au mers și la Bruxelles împreună :).

trăim în povești care merită să fie depășite. pentru mine, semnarea Acordului înseamnă depășirea poveștilor cu eroi.

pentru că eroul este cel care trebuie să rezolve pentru alții. pentru că eroul este cel care poate fi martirizat și deci jelit. pentru că eroul este cel care adună pietrele aruncate în cap dacă apare vre-o greșeală.

această viziune asupra lumii ar putea scoate moldovenii din triunghiul dramei. dacă nu există eroi - nu există jerfe. deci, în cele mai bune tradiții - ne adunăm la o clacă și ne apucăm să facem fiecare ce știe el mai bine să facă.

pentru că ceea ce se întîmplă este mersul natural al lucrurilor. Moldova se întoarce acasă.

fotografie

și muzică :)

jurnal al vulnerabilității. cum să fii vulnerabil și liber

în ultima vreme - oameni triști.

fără tristeți isterice, pline de cereri de atenție sau de manipulări. oameni care își duc tristețea cu demnitate și putere.

oameni care nu aruncă peste ceilalți vina de a fi trădat, descoperit, sau lipsit de dragoste.

acești oameni îmi sunt foarte dragi. și de multe ori mă uit la ei și le-aș spune că, așa cum vorbeam azi dimineață cu N. - vulnerabilitatea este cea mai mare putere.

cînd eram studentă m-am supărat pe Dumnezeu. atît de mult încît i-am spus, inspirată de Nietzsche - Ai murit!

și atunci a început lupta cu Viața însăși. am tot încercat să demonstrez că pot supraviețui fără oricine, că mintea mea deșteaptă mă va scoate și din asta.

eram ca un căpitan de corabie în largul mării pe timp de furtună. permanent încordată, permanent în așteptarea unui atac. Niciodată nu știi de unde vine. Trebuie să fii pregătită!

mi-am pus armuri în jurul inimii și iubirea devenise subiect de poezie, de bloguri, de discutat cu alții. de învățat pe alții.

rănile mele erau linse pe ascuns. de animalul din mine.

dar nici în el nu poți avea încredere totală - simțeam la un moment dat cum acest animal mă trădează. Corpul meu a început să mă refuze. Inima mea a început să mă refuze.

Au început abuzuri, agresivitate, violență și lupte. Îmi alegeam parteneri sau colegi de serviciu sau șefi care să mă atace - pentru ca să pot sta pe furtună la cîrma corabiei și să mă pot apăra.

Niciun pas înapoi, niciun cuvînt despre cît de vulnerabilă eram. singură și puternică.

apoi am înțeles că indiferent ce fac, cu cît entuziasm fac - inima mea e închisă.

și am încercat să o intreb ce vrea. am încetat să mă imaginez pe mine căpitan al furtunilor. am cerut ajutor. m-am abandonat vieții.

aseară am adormit legănată de iubire. pieptul meu se deschide încet către viață. simt ce simt, trăiesc ce trăiesc. nu aștept. nu sper. mă mir de fiecare eveniment și caut să înțeleg de ce apare.

nu te pedepsește nimeni. stai de vorbă cu inima ta. învață să o accepți așa cum este. cu animalul din ea.

sursa imagine

fusta 64. despre capcanele seducției

primesc o cerere de ajutor

bună seara, doamna Angela! ajutați-mă să îndrăgostesc pe cineva de mine. 

minunat, mă gândesc. îl iau la întrebări. de ce are nevoie de asta, ce vrea să obțină. până unde este dispus să meargă. refuz.

pentru mine seducția nu înseamnă manipulare. desigur că există multe tehnici prin care îl pui pe om cu botul pe labe. găsești o mulțime de informație despre asta pe google.

despre cum femeia, cu ajutorul încheieturii mânii poate trezi toate institnctele posibile ale unui bărbat. despre cum ea poate învăța să îi ghicească dorințele. despre cum poți apăsa pe butoanele cele mai adânci și așa îl măriți pe veci cu tine.

despre cum bărbatul, printr-un efort de ambalare, poate aduce buchete de vise și le așeza ușor în umbra femeii. și așa să o mărite pe veci cu el.

nu am precepte morale. refuz asemenea inițiative pentru că e minciună de sine să îndrăgostești pe cinvea de tine. ca și trucurile pentru a-l menține alături.

dacă tu, în mod natural, cu mirosul tău, cu zâmbetul tău, cu tăcerea ta, cu fața ta uneori tristă și botoasă, alteori speriată și confuză nu trezești emoții de îndrăgostire - lasă-ți orgoliul acasă și mergi mai departe.

vei suferi mai mult atunci când celălalt se va adeveri a fi minciuna din tine. pentru că atunci când te îndrăgostești de cineva - te îndrăgostești în primul rând de tine, cel/cea ascunsă. (despre asta mai vorbim)

dacă vrei un răspuns și aplici pentru asta tehnici - te minți pe tine. și asta e mai dureros decât orice altă minciună ever. pentru că vine înapoi bumerang.

iar dacă celălalt nu răspunde așa cum vrei tu - adică nu este îndrăgostită back - caută să vezi de ce nu te iubești pe tine. unde nu te iubești pe tine. și schimbă. și acceptă. și atunci te va iubi.

nu schimba în tine ceea ce cer alții să schimbi, ci ceea ce tu știi că trebuie schimbat. pentru ca tu să te simți ok cu tine. atunci nu vei mai veni cu asemenea rugăminți. nici măcar la tine.

sursa

fusta 63. de ce nu gasesti omul potrivit și cum să faci ca să apară

de obicei oamenii vor să fie iubiți. cei care spun că nu au nevoie de cineva alături - o fac din frică orgoliu, lașitate sau orice altceva. 

se întâmplă că oamenii se găsesc fără se se caute. cel mai des însă e ca în jocul de-a ascunselea. unul sau mai mulți se ascund. cel care caută îi anunță pe toți

unu, doi, trei, patru! mă pornesc cu căutatul!

cam asta fac majoritatea dintre noi. orbecăim prin întuneric. îl pipăim pe unul/a, pe altul/a, îi mirosim, îi tăvălim prin pat, prin viață, prin suflet și...nu era cel/cea pe care îl/o căutam. 

Zbanc! la piața de vechituri și căutăm iar. 

(Disclaimer: nu mă refer la cei care nu caută pe nimeni, dar au plăcerea experiențelor :) cazul lor e altul)

De fapt, căutatul iubirii sau a omului potrivit este versiunea perversă a jocului  de-a v-ați ascunselea. pentru că de data asta, umblăm cu ochii legați. sau prin întuneric. întindem și noi mânile și ce apucăm aceea luăm. de parcă s-ar declara reduceri. 

din dorința de a câștiga sau de a lua ceva mai ieftin, bun și mult - ne trezim cu parteneri care nu sunt ai noștri. 

peste o perioadă de timp spunem - tu te-ai schimbat. nu mai ești cel/cea pe care l-am căutat eu. și în plină greață/depresie/jăle pornim în căutare. 


dacă tot suntem amatori de căutat ar trebui cel puțin să cunoaștem jucătorii și să îi căutăm pe cei care au rolul de a se ascunde. de obicei, îi prindem pe cei care sunt mai vizibili. dar ei nu fac parte din joc. am mai spus. 

apoi să detectăm locurile în care se pot ascunde. 

marele secret este că nu vei găsi. tocmai pentru că tu cauți exact acolo unde nu se poate ascunde iubirea. în ceilalți. 

dacă tu ți-ai ferecat abilitatea de a vedea în inima ta, cum ai de gând să deosebești iubirea de pasiune, de nevoie de sex sau de nevoie de confirmare?

celălalt nu apare până nu ești pregătit/ă să îl întâlnești. fără jocuri. să îl accepți. fără trucuri. 

iar asta nu se poate face decât atunci când nu mai ești Umbra ta. nici pozitivă, nici negativă. 
ca să nu mai existe ascundere. 

                                sursa foto

ce i-a șoptit diavolul la ureche Evei sau vina de a fi femeie

o bloggeriță tare dragă mie scrie pe pagina unei alte bloggerițe tare dragi.

De unde această percepție publică negativă care atârnă asupra noastră, ca sabia lui Damocle? Sunt curioasă ce credeți voi. Situația mi se pare de-a dreptul paradoxală, și aș dori să avem o discuție despre asta.

postarea pune, din câte observ eu cel puțin trei probleme: 

1. ura femeilor pentru propriul lor grup

2. percepția publică negativă a femeilor

3. societatea care nu ”iartă” nici cea mai mică greșeală sau îndrăzneală a unei femei 

 hai să le luăm pe rând. unu. femeile sunt concurente în mod natural. în momentul în care pentru a te pricopsi cu un mascul de la care poți naște pui și pe care culmea, vrei să îl păstrezi alături -  ai nevoie de luptă -  deci toate femelele sunt dușmani. biologic este normal. acesta e instinctul nostru. unul dintre cele care s-au transformat în timp în ”survival skills”.

ar trebui să ne mire că se bîrfesc sau se ceartă? nu.

pe de altă parte.

apar tot mai multe grupuri de solidaritate femeiești. sunt un fel de comunități de suport - fie pentru  business, fie pentru dezvoltare personală, fie pentru fun. de ce?

poate pentru că femeile și-au amintit ceva despre care au uitat?

acest ”păcat primar” cu care este ”încărcată” femeia de la nașterea ei și apoi toată viața ne face să ne simțim într-un anume fel. ne face să  credem că ciclul este murdar, că noi ne-am lăsat seduse de diavol, că suntem pedepsite prin nașteri dureroase și că în general, suntem slabe. suntem vinovate. pentru că suntem femei.

și că șarpele sau diavolul e rău! :) dar asta e altă poveste

celelalte două probleme decurg direct din zona culturală generată din vina de a fi femeie.

regula de aur. dacă tu te simți victimă/vinovată (ca gen, dar există și excepții :) călăul își va face apariția. pentru că tu îl chemi.

de aceea eu aș face în Moldova o comunitate de femei care se susțin una pe alta - așa cum există deja o gașcă bună de bloggerițe. fără ong-uri și granturi. femei care vor să se lepede de ideea că șarpele a sedus-o și apoi ea a sedus și de aceea lumea  a căzut.

ps. de la Codoban cetire: Bărbații sunt geloși pentru că nu cunosc răspunsul la întrebarea centrală. Ce i-a șoptit diavolul la ureche Evei? toate femeile știu acest secret și nu îl vor destăinui niciodată. 

cea mai serioasă comunitate secretă este aceea în care Secretul se transmite din generație în generație și este păstrat. deci sunt femeile solidare? :)

sursa imagine

fusta 62. bărbații ca bărbații, femeile ca femeile

ne indignăm în stânga și în dreapta unii de alții. ne etichetăm și nu putem trăi unii fără alții în același timp.

suntem diferiți și frumoși.
suntem asemănători și frumoși.

femeile au devenit, drept rezultat al feminismului, interesate de creștere personală. fac cursuri, merg la workshopuri. femeilor le place să împărtășească.

bărbații au fost obișnuiți de secole să crească singuri, cu cărțile și cu un pahar de wiskey în față. tatăl lor le spunea - fii bărbat. ceea ce simți tu și trăiești - rezolvi singur. și asta au învățat. să se închidă în interiorul lor și să rezolve.

doar că lumea a trecut prin mari schimbări. relațiile sunt tot mai complicate. oamenii tot mai plini. diferențele dintre bărbați și femei devin tot mai șterse.

întâlnim mulți bărbați care au trăsături feminine și invers.

pentru o femeie, din timpuri vechi, a împărtăși problemele și sentimentele, este o normalitate. chiar și acum. și doar cele masculinizate nu își permit luxul de a crește împreună.

bărbatul încă se consideră vulnerabil să vorbească despre sine, sau despre lucruri care par complicate.

mai ales cu o femeie.

de aceea am început să țin workshopuri pentru femei, în primul rând.

miercuri, aștept bărbații curajoși să mergem la vânătoare împotriva propriilor frici. va fi o distracție pe cinste.

promit.

sursa imagine

fusta 61. Unde sunt bărbații?

deci unde sunt bărbații? 
se întreabă Diana și tanti Nastea. 

am putea să o luăm pe două drumuri în căutarea lor. 
primul, cel mai simplu.

bărbat deștept, 32 de ani, vorbește 4 limbi, are bani de nu știe ce să facă cu ei, investește, cu simțul umorului, fără dependențe de mamă, de alcool sau de țigări, activ, deschis și onest.

bărbat frumos, 34 de ani, cu perspective mari in Moldova, sensibil, atent, romantic, dar si puternic; poate fi dur când e nevoie si plin de iubire totodată. om tare luminos. 

un alt bărbat. vrea casă, femeie, copil. are de toate, bani, perspectivă, carieră, călătorii, nebunie. 

lista poate continua. și e mare mare. 
niciunul dintre ei nu găsește femeia. 

de ce?
pentru că femeia are grijile ei. are dorințele ei. au acoperit-o atât de mult, încât nu îl vede. și mai are multe răni. ele au acoperit-o și mai mult. atât de mult, încât găsește numai bărbați de-care-scrieți-voi.

drumul doi
între doi e un schimb de energie permanent. dacă amândoi sunt macho dar nu sunt autentici, acest schimb nu poate avea loc. și atunci e mai simplu să alegi pe cineva mai slab, pe care îl poți lăsa și uita după ce l-ai mâncat (valabil pentru ambele sexe, de altfel).

apoi, umbra. celălalt vine să te ghideze spre tine. în fiecare dintre femeile sau bărbații singuri stă un cineva micuț, dornic de iubire și incapabil de schimbări. 

eu aș privi masculinitatea și feminitatea altfel. ca o imensă minge de minciuni ale educației. ce înseamnă bărbat sau femeie adevărată? un set de preconcepții, de experiențe adunate de alții și povestite nouă. 

dacă femeile sunt atât de bărbate, de ce nu sunt pregătite pentru o partidă de sex, pur și simplu? de unde idei despre un bărbat care să le fie alături pe viață? - asta era o simplă întrebare. :) mai sunt multe de acest tip. 

e mai complicat să vezi că omul autentic crește într-o relație. poate mai repede sau mai încet. dacă îl iubești - mergi cu el. 

poate despre asta era de fapt vorba?

cantitatea de bărbați și femei autentice este egală. este necesar să îndrăznești să fii tu așa. autentic. fără să conteze restul, pe care le ai.

cine ești?

sursa

alter-fuste 1. auto-sabotarea și adunarea de sine

astăzi facem din acest blog o platformă de exprimare a oamenilor care sunt pe drum. Astăzi spațiul meu este deschis cu drag pentru Victoria Rudi. 

Vă invit să o descoperiți printre rânduri. Victoria este un om care îmi este mai mult decât drag: pentru perseverență, capacitatea de a merge profund în sine și a smulge idei inovatoare de printre stele și pentru vise spre care merge în fiecare zi, pas cu pas. 

sunt cei ce-și observă/acceptă gândurile/emoțiile și cresc. sunt alții, ce caută în adâncuri, întâlnesc dragoni acolo și renunță la auto-cunoaștere. cei din urmă devin aliați ai umbrelor, preferând auto-sabotarea. dar e și asta o cale. chiar dacă lupți cu morile de vânt și-ți faci rău. finalitatea e acceași. nu poți fugi de tine.

fiecare om întâlnit și fiecare experiență te va aduce mai aproape de tine. deja tu decizi cum o trăiești. ori încetezi să opui rezistență și lași totul să curgă de la sine. ori te încăpățânezi să nu vezi, te zbați, lupți, iar când trece totul, deschizi ochii și vezi că defapt rănile ce ai vrut să le provoci, ți le-ai făcut ție. iar conflictul a fost unul imaginar. și mergi mai departe. până la urmatoarea etapă. asta numesc eu auto-sabotare. atunci când o posibilitate este transformată într-o etapă, fără a-i fi scursă esența.

următorul pas, după distrugerea inutilă a unei mori de vânt mentale, vine pauza. când totul în tine tace. această plutire poate speria pe unii. sau poate fi ignorată de alții. defapt e momentul în care se re-construiește iluzia despre sine.

un alt scenariu.

accepți ceea ce ți se întâmplă. pășești înainte. ignori moara de vânt și-i faci cu ochiul lui Don Quijote. lași experiența ce o trăiești să curgă și nu opui rezistență. nu ești speriat de finalitatea faptului fizic. acesta se poate opri sau poate crește într-o continuitate. înțelegi că orice nu s-ar întâmpla, vei fi bine după.

după ce trăirea a pierdut din intensitate și ai intrat în pauză, se produce adunarea de sine. e momentul în care analizezi calm și atent cu ce-ai rămas, cum te-a schimbat ceea ce ai trăit. aduni bucăți din tine și le așezi frumos. revizuiești momente și trăiri, fără judecată și fără tumult. ca și cum te-ai așeza lângă un lac pentru a-ți urmări imaginea în apă. asta e cunoaștearea și acceptarea de sine. recăpătarea energiei pentru a merge înainte. mai plin și mai liniștit. 

ps. dacă vreți să împărtășiți cu mine și cu cititorii mei drumul vostru - scrieți-mi. anonimi sau cu nume. 

jurnal 2. cum să devii tu însăți

vroiam să scriu despre autodefinire în relație cu iubirea de sine.
în special despre cum se face că oamenii care se cunosc pe sine ajung într-un echilibru, care nu poate fi perturbat.

acești oameni știu să își continue drumul indiferent de evenimente și dezamăgiri.

perioada asta este însă plină de provocări, tot mai stranii și mai revelatoare. fantome ale trecutului, care dacă nu au fost rezolvate - revin în forță.

singura chestie pe care o voi spune astăzi este că fuga de rezolvare a problemelor este ca un drum de noapte prin pădure - circular și rătăcitor. vei reveni exact acolo de unde ai plecat. doar că de data asta va și mai întuneric și mai multe animale de pradă se vor aduna.

dacă nu vrei să devii tu însăți la prima rătăcire, viața te va întoarce exact acolo.
de aceea frica și fuga nu merită efortul.

iar frica, în încercarea ei de a te apăra va deveni tot mai mare. și drumul tot mai periculos.

de aceea - cunoașterea de sine și acceptarea ajutorului atunci când simți că nu mai poți merge singur/ă este preferabil fricilor și fugii singuratice.

asta am citit azi. autor necunoscut.

Drum bun spre sine. chiar din acest moment.


I do not define myself by how many roadblocks have appeared in my path.
I define myself by the courage I have found to forge new roads.

I do not define myself by how many disappointments I have faced.
I define myself by the forgiveness and faith I have found to begin again.

I do not define myself by how long a relationship lasted.
I define myself by how I have Loved and have been willing to Love again, and how I still Love

I do not define myself by how many times I have been knocked down.
I define myself by how many times I have struggled to my feet.

I do not define myself by how often I have appeared a fool.
I define myself by the number of risks I have taken.

I do not define myself by the number of mistakes I have made.
I define myself by the Knowledge I have learned from trying a new way.

I am Not my pain…

I am Not my past…

I am that which has emerged from the fire..!