fusta de revelion. ghid de viață

de multe ori se întâmplă să avem zile în care parcă aerul e prea îngust ca să fie inhalat. și de mai multe ori luăm decizii. aproape la fiecare 5 minute.

eu, de fiecare dată când iau decizii importante, îmi amintesc de ziua când eram mică și aproape mă înecam. îmi amintesc foarte clar că acolo, în adâncul iazului, nu realizam ce se întâmplă de fapt. îmi spuneam că dacă o să merg pe picioarele mele prin apă, atingând pământul, voi ajunge la vreun capăt. și voi simți când trebuie să respir. când pot scoate capul din apă.

exact așa procedăm, majoritatea dintre noi, când luăm o decizie. avem impresia că vom ieși odată și odată la un mal. și la fiecare sfârșit de an facem bilanțul deciziilor. și le planificăm pe altele.

capacitatea noastră de a fi fericiți, de a dezvolta și menține o relație, de a iubi, depinde de decizia pe care o luăm.

anul acesta am reușit să înțeleg că am apropiat doi oameni. unul mi-a devenit prieten. anul acesta am și pierdut un prieten. anul acesta am simțit tare aproape moartea altora. deja nu mai este un film, la care mă uit, și pe care îl pot pune pe stop ori de câte ori vreau. am înțeles că oamenii sunt viața însăși. și că de fiecare dată, când pleacă cineva, o bucățică din viața numită eu, fusta socratică, pleacă împreună cu ei. și se umple imediat cu alți oameni.

de multe ori spuneam că oamenii sunt poduri. am rămas la aceeași concluzie. doar că de data asta e resimțită mai dureros cumva.

sunt unele momente în care, deciziile proprii nu ajută. și atunci singura care rămâne este detașarea. când valul vine din exterior și nu poți face nimic cu el, culcă-te pe el și te va arunca la mal. sau nu. dar oricum tu aici nu mai poți face nimic. atitudinea ta este mai importantă decât valul.

tu alegi dacă e să pleci sau să rămâi. dacă vrei să mergi mai departe sau să te bați cu capul de garduri.

nu e nevoie de prea multe ghiduri pentru viață. îți rămâne doar să înveți să setezi atitudini. dar pentru asta, e nevoie să te cunoști, să te înțelegi, să te simți. și asta se învață.

apoi, adeseori, ascundem părți din noi pentru ca să păstrăm anumite convenții, sau să corespundem așteptărilor. vrem să fim iubiți. e normal. doar că nu se va întâmpla. pentru că ceilalți vor iubi ceea ce ai creat și nu pe tine.

eu, anul viitor îmi fac site! acolo vor fi: consiliere, fuste, tarot și joc. tot ceea ce mă reprezintă. și mă re-apuc de predat. dar într-un format nou. cu subiecte înguste și în afara universităților. și mai fac ceva. învăț. și continui să iubesc oamenii.

ah, tare frumoase aceste sărbători de iarnă, chiar dacă anul acesta mai triste și mai gânditoare! parcă  aștept că iaca iaca va fi o minune!

fusta 36. cum să te eliberezi de tine

suntem gheme. creștem o dată cu complexele, durerile, trăirile, supărările și bucuriile noastre. cu cât trece mai mult timp, cu atât devenim mai mari. și problemele care rămân în centru devin mai mari. pentru că centrul devine mai mare.

pot sau nu pot face ceva depinde de acest eu-ghem, care la un moment dat ne gâtuie visele. pe unii îi sufocă orgoliul, pe alții neîncrederea. alt grup este sufocat de dorința de a face bine. altul de ură și răutate. se numește cordon ombilical al eu-lui nostru.

apar tot felul de teorii și practici, care spun - ego nu există, sau - tu poți face orice, pentru că mintea ta este structurată într-un anumit fel.

suferința rămâne aceeași. praguri pe care nu le putem depăși. fiecare cu al lui. singur.

care este soluția? cum să ieși din tine?

1. exercițiu de scoatere a nodului din gât.

       când te gândești cum e să faci ceva, care contravine ghemului din tine, apare un nod în gât. sau în piept. printr-un exercițiu de imaginație varsă-l. să iasă în afara ta. apoi, colorează-l. fă din el un curcubeu și scrie pe un cuvânt, care de obicei îți trezește sentimente pozitive. repetă asta. apoi, atunci când va trebui să faci, dacă nodul apare, repetă exercițiul.

2. răul vine din ignoranță, spune Socrate. greșim pentru că nu cunoaștem, nu pentru că avem intenții negative. Socrate vorbea despre răul pe care îl facem altora. eu zic că tu îți faci rău tot din ignoranță. sunt lucruri pe care nu le știi despre tine. multe. cu cât mai bine te cunoști, cu atât vei fi mai puțin ignorant/ă. urmărește-ți reacțiile, analizează - te. notează. de ce se întâmplă Asta cu mine?

dacă apar atitudini din partea altora, evenimente sau hz ce, care se repetă, caută acolo problema.

3. nu aștepta. nu spera. sună morbid. dar așteptările și speranțele ne apropie cel mai mult de ghemele care stau în centrul ego - ului. învață să accepți fiecare clipă. fiecare om. e greu. dar posibil.

4. exercițiu de acceptare de sine.

   cel mai simplu e să spui - trebuie să te iubești pe tine. mie când îmi spune cineva asta - turb. cum dracu se face asta? - mă întrebam.

pot doar să spun cum am făcut eu.

- am învățat să greșesc și să îmi pară rău, dar să știu că am dreptul să o fac

- am învățat să stau singură și să îmi placă

- am învățat să nu fac ceva forțat, pentru că alții spun că trebuie. iar dacă îmi ma scapă câteodată, mă reîntorc la ideea că am voie să greșesc.

- am învățat că va veni o zi, când nu voi mai fi. și că anii se duc.

- am învățat că dacă dăruiesc, nu înseamnă că oamenii trebuie să îmi dea ceva înapoi

eliberarea de sine are loc doar atunci când știi că poți. sau dacă nu știi - simți. sau dacă nu simți - presupui. sau dacă nu presupui - crezi. și dacă nu crezi - citește încă odată tot. cu inima deschisă și fără ghem. eliberarea de sine înseamnă eliberarea de ghem.

sursa

IN JOC ESTE SOARTA TEI?

atunci când discutam cu cei de la AȘM despre cheltuielile lor, despre monopolul asupra finanțării științei și altele, îmi săreau, mie și altor colegi în cap cu argumente de tipul:
Nu știți despre ce vorbiți
sunteți prea tânără,
lăsați că știm noi cu ce v-ați ocupat
spuneți aberații

dar cel mai frumos era: DISTRUGEȚI ȘTIINȚA! comunitatea academică este indignată! prin această comunitate avându-se în vedere comunitatea AȘM. noi, ceilalți cercetători nu ne identificăm nicicum cu această comunitate. deci suntem paria. 

ieri și azi aud despre un nou scandal. cel dintre TEI și Ministerul Culturii. și ascult conferința de presă. 

aproape jumătate de an am lucrat ca expert asupra politicii privind managementul teatrului, împreună cu directorii de teatru, pentru care a fost important să se implice. am tot discutat, ne-am uitat la experiența altor state. ne-am certat argumentat. între timp am analizat și performanțele teatrelor. pe http://mc.gov.md/md/rapor/ sunt cele pentru perioada 2009-2011. cam așa arată performanțele teatrelor noastre. planifică una, fac alta, vorbesc a treia. 

așadar. TEI primește 3 milioane trei sute de mii + 300.000 pentru reparații capitale. TEI planifică să obțină venituri de 160.000 și obține 28, 4 mii. de ce? pentru că planifică 2 premiere, are una. și cu numărul de spectacole e la fel. citiți rapoarte, stimați înverșunați ai artei. 

TEI este instituție publică. deci AICI directorii se aleg conform regulilor Statului. iar regulile spun: va fi concurs. Concurs înseamnă că există cel puțin doi concurenți. că doar nu îl alegem pe Brejnev, singur pe buletin. 

eu tare tare vreau ca această politică să schimbe situația. și am avut un respect deosebit față de Vutcărău. L-am pierdut printre cuvintele lui: 

în luna august eu, (......), de comun acord,  am luat decizia, ca să îi propunem domnului Val Butnaru să ocupe funcția de director general

(......) nu se ține de cuvânt, ci anunță un concurs. 
(.......) și aici apar argumente de tipul - este voia conducerii teatrului, de ce este nevoie de această comisie. 
(....) este pentru prima dată când directorul unui teatru ....este numit prin concurs
(....) în joc este soarta TEI

ultima parte a mesajului este hiperbolizare. Trăim întro țară dictatorială, etc. de obicei se folosește pentru a manipula publicul. toată secvența este la fel.

dacă acest teatru ar fi unul privat,  directorul ar putea fi numit/ales dintr-o pocnitură de degete. ați putea numi pe cine doriți. primiți însă bani de la stat. de aceea - directorul trece prin concurs. pentru că vorbim de managementul performanțelor. pentru că până acum teatrele au primit bani în funcție de numele înscrise în statele de plată. și nu în funcție de cum lucrați. 

De ce ai noștri vor reforme doar pentru alții, nu și pentru ei? - vorba unor oameni


pe mine nu mă interesează ce relații aveți între voi, cine și de unde a venit, ce atitudine aveți unul față de altul. nu vreau să aud asta în conferințe de presă. nu vreau să știu intrigile voastre. 

vreau să merg la teatru cu sufletul la gură. și eu și copilul meu. să am în față un produs care să îmi producă mirarea. 

vreau ca managerii de teatru să înțeleagă: 

atât timp cât eu, ca și contribuabil plătesc impozite, instituția publică respectă legea. și primește bani în funcție de performanțe. de calitatea spectacolelor. și asta depinde de directori. 

personajele implicate nici măcar nu contează. ele pot fi numite oricum altcumva. e încă o reformă, care vrea să fie oprită. și eu chiar ieri spuneam că am rămas aici pentru a schimba ceva în mintea oamenilor. 

de aceea am scris. 

să fie clar. TEI e unul dintre teatrele mele preferate. merg cu plăcere acolo. de fiecare dată. 

da mă enervez de mor când oamenii vor să ocolească legea, să o facă pe a lor. și mai mult mă enervează când se prezintă PSEUDO- argumente. 

dacă stau să analizez, am observat și vreo 3 minciuni. dar nici măcar nu contează. 

acasă sau nu: revoluții de sens

spinoza era săgetător. și el spunea așa: nu există săgetător, care să predea filosofie și să nu facă o revoluție.

nu am decis să mă întorc și să rămân acasă pentru că aici natura e mai frumoasă, pâinea e dulce, păsările cântă altfel și tot așa. nici măcar pentru că aici am trăit copilăria. nici măcar pentru oameni.

eu sunt omul locului. mie îmi plac străduțele înguste, pavate, marea mediterană și munții apuseni. îmi plac bisericile gotice, sobre și întunecate pe din afară. îmi plac orașele care au un centru vechi.

Moldova îmi place, ca și loc,  geografic vorbind, doar primăvara târziu și iarna devreme. atunci când e colorată sau albă.

de multe ori, întâlnesc acasă oameni și mentalități care mă scot din sărite. de cele mai multe ori.
am aici un grup mic de oameni, cu care mă întâlnesc rar de tot.

de ce m-aș fi întors?

pentru că în Moldova pot organiza Philosophical Wines și va veni lumea să discute despre filosofie altfel. această posibilitate există și în alte părți. dar aici e mai cald. și oamenii au ochi care lucesc. nu toți. cei care veneau la Wines - da.

pentru că în Moldova pot spune ce gândesc în limba mea. și asta contează. altfel se structurează gândurile.

pentru că aici, aproape în toate localurile dragi mie am acces la wi-fi, la o discuție cu un om plin și rotund și la un pahar cu vin roșu sec.

pentru că aici, pot schimba ceva în plan social. am tot felul de idei trăznite în cap, pe care vreau să le pun în aplicare. despre educație, despre cultură, despre iubire. și tot așa.

Moldova e țară care se naște. Moldova se dezvoltă. aici se pot opera schimbări. deci aici e lumea mea. a revoluțiilor educaționale și culturale.

aici am foști studenți, pe care îi știu pe nume și pe care îi iubesc. aici am cărțile.

aici pot fi eu așa cum sunt: filosof, trainer, specialist în politici publice, în comunicare și tarolog.

acolo mă simt liberă să fac ce vreau. În Moldova mă simt liberă să fiu cum vreau.
pentru mine sintagma Acasă e una care se leagă nu de loc, ci de cum mă simt. de multe ori nu mă simt Acasă la Chișinău. dar știu - cei care decid să rămână în Moldova - au puterea să transforme acest loc în Acasă pentru alții.

și tare aș vrea să ne unim eforturile. pentru că suntem destui.

eu, ca și Spinoza, mă voi ocupa de revoluțiile din capul oamenilor. de educație și cultură.

voi?
au mai scris: Alex, Victor, Valeriu, Anna, Victoria :) mai sunt?

fusta 35. despre uși și iubire

citez: The happiness of your life depends on the quality of your thoughts. (pagina asta)

și parcă mi-ar fi dor uneori de o ușă care se deschide singură. fără eforturi. și gândurile mele spun: ai crescut - fii responsabilă pentru tine și acțiunile tale. planifică, bate, deschide, menține, evaluează, iar bate, iar deschide și tot așa.

și uneori intervine oboseala cruntă. parcă nu mai vrei să bați, parcă fiecare secundă de așteptat până se va deschide este interminabilă. și peste tot o ploaie fără sfârșit. și tu vrei doar să te culci pe o ureche și să aștepți. și la un moment dat cineva să deschidă o ușă în locul tău și să te cheme înăuntru pur și simplu.

fiecare dintre noi are momente din acestea. anume atunci înțelegem că iubirea necondiționată a mamei se oprește la mama. ceilalți ne iubesc pentru ceva. sau au nevoie de noi pentru ceva. și atunci, Sorin are dreptate. în dragoste așteptăm reciprocitate.

doar că nu știu cum se întâmplă că și atunci când celălalt nu ne iubește, continuăm să iubim. iubirea ei pentru tine sau a ta pentru el nu este condiționată de reciprocitate. fie că mă iubește sau nu - eu iubesc. pot alege însă să stau alături de omul acesta sau nu. dar asta e altă poveste. și ea nu ține de iubire per se.

necondiționat înseamnă te iubesc pentru că ești așa cum ești. nu pentru că ești cu mine sau nu, nu pentru că ai statut/bani/prieteni/charismă. ci pentru că ești. toate elementele despre care vorbeam sunt doar niște momeli pentru a te îndrăgosti.

și nici măcar nu contează pentru ce iubești. contează ce faci cu această iubire. ce îți aduce ea. ce transformă în tine. unde te duce.

eu sincer nu îi invidiez pe oamenii care nu au iubit niciodată. oamenii pentru care deschiderea este o ușă, în care ei se tem să bată. putem folosi jocurile de seducție toată viața. iubirea care te topește face cât o mie de jocuri pe nivele. pentru că iubirea este singura care te învață Cum trece viața. Cum se simte ea. Cum pulsează.

iar calitatea gândurilor depinde de propria ecologie. ce faci, cu ce grup te identifici. cine ți-e drag. ce  idealuri și vise ai.

dacă îți imaginezi multe cercuri cuprinse unul în altul, tu pe care l-ai alege? pe cel exterior, cel mai mare sau pe cel din interior - punctul din centrul cercurilor?

sursa

fusta 39. când iubirea e natură și când nu.

de multe ori fugim de iubire ca și cum aceasta ar fi îngrădirea libertății noastre. 

într-un fel este exact așa cum credem. iubirea presupune responsabilitate pentru celălalt. eu am crezut întotdeauna că darul iubirii este cel mai de preț. și nu contează despre ce fel de iubire este vorba. față de omul cu care ești, față de prieteni, față de colegi sau față de lume. 

și am crezut că a da înseamnă de fapt a primi. atunci când oferi - lumea se deschide în fața ta. și acest dar al datului este dat tuturor. numai că avem orgolii, frici sau numaiștiuce care nu ne permit să dai. 

și îmi voi permite să păstrez această credință. și răutatea, ura și calculul sunt de fapt propria nefericire proiectată asupra altora. și asta e treaba lor. 

acum mă reîntorc la iubire. 
deja am vorbit că pot exista diferite tipuri de iubire. cele naturale nu cer, nu vor, nu identifică. cele naturale fac astfel încât cel pe care îl întâlnești să fie singurul cu care poți împărți. și ele trezesc fricile cele mai mari. pentru că prima impresie este că ele te lipsesc de libertatea de a face ce vrei. de fapt, aceste iubiri te cresc. și restul responsabilităților sunt nimic. 

și există iubirea-cultură. cea pasiune. sau cea comoditate. în care iubești pentru că îți este cald lângă om, sau îți dă siguranță/copii/bani/lucruri sau hz ce. asta trezește reacții de tipul - nu te las să pleci pentru că te iubesc. și aici apare violența. și asta nu înseamnă a da. ci a lua. și mie acest tip de oameni îmi trezește un fel de dezgust. pentru că cel care nu poate să îl lase liber pe cel care Vrea să plece, se apără. și nici măcar nu înțelege asta. iar dacă înțelege și o face, aceștia iar nu sunt oamenii mei. 

în iubirea-natură, orice ceartă taie câte o bucată din tine. și la un moment dat orgoliile nu mai au nici un rost. și poți plânge în fața omului, adică poți să fii deschis. și dacă poți să faci asta - iubești. și dacă iubești - frica va fi depășită. și comoditatea. 

pentru că doar în iubire există libertate. și astăzi pot să îmi permit să spun. 

cei care iubesc și au îndrăzneala să o facă sunt oameni cu ochii-lumină. și eu îi admir. 

cei care nu iubesc și au puterea să îi lase pe ceilalți să plece vor avea lumină. și îi voi admira. 

sursa

fusta 34. despre cum să îți ghicești fericirea

în seara Sfântului Andrei, fetele se adunau și ghiceau.
despre cum va arăta ursitul, despre când se vor mărita. ele aruncau cu papucii peste casă. gest simbolic de a pune hățurile.
bărbații își alegeau femeile altfel. le scoteau porțile. un fel de gest simbolic al dezvirginării.

dar tradițiile sunt frumoase. și mie îmi plac. și îmi place să mă joc. și în seara asta ghicesc fericirea altora.
deschid atent o pereche de cărți și mă uit:

1. ursitul este un bărbat înalt, cu ochi căprui, care se vede mai degrabă pe sine decât pe alții. inclusiv pe tine. îți poate face un cadou ce se va prelungi toată viața.

2. las-o să plece. plecarea ei va oferi noi deschideri și posibilități și pentru tine. nu trata sfârșitul ca pierdere. este întotdeauna un început pentru care merită să lupți.

3. eliberează-te de tine ca să poți găsi pe cineva. ai șansa să rămâi singur/ă dacă rămâi în starea actuală.

și mai sunt.

o jumătate de an pentru mine.
un an pentru tine
un copil pentru ea
două săptămâni pentru un om drag.

toate pot fi spuse
pot fi adunate
pot fi speriate

dar
dacă încrederea de sine și de celălalt stă la baza relațiilor sau a căutărilor, cărțile se vor deschide cu Soarele.

și atunci, fericirea nu poate fi ghicită. ea poate fi lucrată, chinuită sau fugărită. dacă nu îl lași pe el/ea să fie liber/ă și să poată respira  - nicio fericire nu este posibilă. nici a ta, nici a celuilalt. iubirea nu se bate, nu se cumpără și nu se calculează. iubirea e Corinteni.

ps. aceste trei note punctate nu sunt joacă. privesc anumite persoane. vă rog să nu vă identificați cu ele :)

                                                             sursa