august 02, 2010

FUSTA NUȘTIU CARE. ȘI NU ȘTIU DE CE

incursiuni lirice: ghid de stors lacrimi din sine.
dai la o parte degetul mare de pe ochi
să se vadă inima

au intrat oameni și insecte
orgoliile trântesc ușile-n nas
nu te sper-
ia
dez-amăgire.


incursiuni teoretice:
eliade, nunta în cer. o iubire trebuie să fie ultima prin esența ei. adevăratul  bărbat e Don Juan, care știe să conducă  femeia înspre moarte.

în varianta românească Făt Frumos nu conduce nicio femeie la moarte. el le salvează. aceste salvări permanente au creat arhetipul femeii care se vrea ocrotită. jertfa ei majoră, sau plata pentru aripa lui ocrotitoare este libertatea ei. și câteva ocupații clasice, tip mâncare, curățenie, spălat de ciorpi, etc.

între căutarea prințului și găsirea zmeului (cam așa arată un scenariu clasic matrimonial) apar tot felul de feți-frumușei sau zmeișori care le dezvață să plângă.

odată demult, Codoban spunea că femeile îl pregătesc pe bărbat pentru altă femeie. exemplare tipice sunt mamele, apoi amantele, apoi soțiile și tot așa. șir interminabil de educatoare cu pieptul mândru de produsul final.

și la un moment dat femeia zice: ia să fac eu o evaluare continuă pe nivele: cunoaștere și înțelegere, abilități și competențe de integrare a ceea ce a învățat. și îl lasă să plece numai după ce este sigură că a învățat ceva.

acum băck la bărbați. ei te dezvață să plângi. ei te învață să  îți acoperi ochii cu degetul mare și pleacă de lângă tine atunci când simt că evaluarea este aproape. de ce?

pentru că până și cel mai bun student are trac înainte de examene.

hoho!!!!! nu săriți în cap, nu este versiunea feministă a istoriei. :) mai am o variantă.

varianta B. nu există evaluări. învățăm unii de la alții desensibilizarea. ca lumea, în dez-astrele ei, să fie văzută  în toată frumusețea. și oricine dintre noi, atunci când nu mai știe să plângă își pune degetul mare la ochi, ca să își apere inima. dacă mai rămâne ceva din ea.


ce ziceți?

și din nou muzică.





Trimiteți un comentariu