septembrie 20, 2009

RAMANE IUBIREA. raspuns lui Fernando Pessoa

10 comentarii:

Cristian Lisandru spunea...

Ce poţi să mai spui? Priveşti şi taci...

ajnanina spunea...

iubirea, cat ar fi ea de mare poate ramane adapostita in spatii mici, cum ar fi inimile si versurile :)

INCERTITUDINI spunea...

Fernando Pessoa
Autopsihografie

Zice-se că invent sau că mint

În tot scrisul meu. Nu-i aşa.

Pur şi simplu eu simt

Cu imaginaţia.

Nu-mi folosersc inima.


Ceea ce mi se-ntîmplă sau e visat,

Ceea ce îmi lipseşte sau mă-mplineşte,

Este asemeni unui strat aşezat

Peste un alt lucru şi încă peste.

Iar frumosul acesta e - peste.


Astfel dezlegat de perplexitate,

În miezul a toate aceste

Ce-mi sînt mai degrabă îndepărtate,

Scriu adevărat despre ceea ce nu este.

Să simt? Simtă cel ce citeşte.

Anonim spunea...

Ține și de foame poemul ăsta, pe cuvânt! :)

Săptămână bună

flavius spunea...

servus...
cred ca trebuie sa incep sa invat si eu gindul, puterea versurilor fara... cuvinte. imi inspira asta, ceva de aici...
cele bune!

angela spunea...

Cris
tacerea e mai importanta uneori.

Flavius
ce zici? :)

Ajnanina, iubirea se-ascunde-vise. daca o gasim trece in inimi :)

Andi
da.

Gina
mi-ai uns inima. stiu ca e tradus romaneste. la chisinau nu am reusit sa gasesc Cartea Neliniștilor, cred ca asa se spune. dar o mai caut :) si o voi gasi :)
multumesc

INCERTITUDINI spunea...

Sonet-XV

Stîngaci ca peţitorul ros de teamă

Năuc de nu-i iubit, deşi iubeşte.

Tînjind pe jumătate să dea seamă

De ce, probînd, se teme că tînjeşte,

Temînd privesc cu ochiul dinăuntru

Şi, uluit, mă-ntreb acuma oare

Ce preţ avea-vor aste stihuri pentru

Un gînd ce altui gînd va da născare.

Dar, ca amantul ce, sperînd, iubeşte

Şi, tot sperînd, se teme şi nu-ncearcă

Dovezi ce-n minte doar le bănuieşte

Şi-amînă proba, vremea să nu-i treacă,

Trăiesc eu zilnic gloria ce-o visez

Şi-n gîndul altora gîndesc c-o-ntemeiez.

(Traducere din engleză de Mihaela Anghelescu

p.s Si eu cau cartea.
O noapte frumoasa!

angela spunea...

ah!!!!
daca o gasesc prima, ti-o trimit si tie :)

Fernando Pessoa
A Shrug of the Shoulders

We generally give to our ideas about the unknown the color of our notions about what we do know: If we call death a sleep it's because it has the appearance of sleep; if we call death a new life, it's because it seems different from life. We build our beliefs and hopes out of these small misunderstandings with reality and live off husks of bread we call cakes, the way poor children play at being happy.
But that's how all life is; at least that's how the particular way of life generally known as civilization is. Civilization consists in giving an innapropriate name to something and then dreaming what results from that. And in fact the false name and the true dream do create a new reality. The object really does become other, because we have made it so. We manufacture realities. We use the raw materials we always used but the form lent it by art effectively prevents it from remaining the same. A table made out of pinewood is a pinetree but it is also a table. We sit down at the table not at the pinetree.

angela spunea...

sau asta, Gina
A flor que és, não a que dás, eu quero.

Porque me negas o que te não peço.

Tempo há para negares

Depois de teres dado.

Flor, sê-me flor! Se te colher avaro

A mão da infausta esfinge, tu perere

Sombra errarás absurda,

Buscando o que não deste.

INCERTITUDINI spunea...

Superb!
Iti multumesc ca l-am descoperit, citindu-te, Angela!
O zi insorita!