vânturi născute-n femeie îi adună pletele-aproape
degetele se îngroaşă torc vise de copil
mama spală lacrimi le unge cu fulgi
na ni na
stele stranii întind funii de fericire ne agaţă la uscat
întotdeauna pregătiţi pentru o nouă iubire
pielea se subţiază sub ea tăcerea adună tristeţi
mama stoarce speranţe le unge cu lacrimi
na ni na
munţi asurziţi îşi dansează colţii pe la chingile iernilor
scutură fricile din poveşti
mama mea stoarce lumina o unge cu dragoste
na ni na
te voi învăţa să înoţi
îţi voi întinde toate apele la picioare
inima ta să înflorească la asfinţit ochi verzi de fecioară
auzi cum scârţâie porţile lumii le las să treacă prin mine apoi
le adun şi fac focul
pentru tine
mama
6 comentarii:
Superb poem, Angela!
O să te (re)citesc.
Mulțam pt 'roll!
Am citit poemul si la final a trecut un tremur pe toata coloana mea vertebrala. Tare frumos. Pacat ca mama mea n-o sa citeasca un asemenea poem scris de copilul ei.
Ar trebui sa-l arati si mamei tale pentru ca pentru ea este scris. Sau, de ce nu, ai putea incerca sa-l publici, de ex. - in Ziarul USM...
Andiola,
multumesc. acest poem nu poate fi nici glumet nici ironic. e mama.
la fel si comenturile la el
multumesc!
ai blog bun de aceea rol it on!
angela
Dacule, tracule
nu public nicaieri e doar un joc dar mama il va primi indeed
ea e iubire
as
Angela, atat de curat, atat de sincer , ca simt lacrimile scaldand picioarele mamei. Si vantul mangaindu-i degetele ingrosate. Si luna luminindu-i cararile!
Minunat poem!
multumesc Gina.
e scris pentru mama. anul trecut de ziua ei :)
nici pe acesta nu l-a vazut
Trimiteți un comentariu