octombrie 16, 2008

uneori nici tacerea nu salveaza

filosofia a fost dintotdeauna tăcere.
asupra marilor răspunsuri. asupra marilor întrebări.

mă gândesc la tăcere ca la un limbaj care nu permite diferenţierea lui a fi şi a asculta. marii filosofi ştiau sa tacă în momentele importante.

deci asta am de învăţat.

să tac

şi atunci poate că piatra ar cădea din muntele meu şi eu aş uita despre mitul lui sisif.
şi alţii ar uita de mine
pentru totdeauna

5 comentarii:

khora spunea...

exista m multe feluri de tacere

mi se pare ca aici vb despre tacere ca suspendare a judecatii despre lucrurile despre care nu poti vorbi

si tocmai lucrurile astea sunt, deseori, cele m importante

si da, tacerea asta se invata. pt mine ea presupune si ascultarea

si m e si asteptare in fata lucrului despre care vrei sa taci, si ascultare a lui

pt ca atunci nu tu vorbesti (legein) dar asculti logosul. si stim inca de la heraclit ca cei care nu stiu sa asculte nu stiu nici sa vorbeasca

levinas, de care spuneai ca vrei sa te distantezi:) zicea ca, de fapt, nu exista o diferenta esentiala intre a asculta si a vorbi, daca accepti felul lui de a vedea o relatie

dar aici ma intreb ceva

care e, totusi, diferenta intre ascultare si tacere? care e relatia intre ele? e tacerea absenta oricarui limbaj? exista un limbaj al ascultarii? unde e linia de demarcatie intre ele?

George Asztalos spunea...

e simplu nu cuvînta înainte să fi absolut sigur că tot ce ai de spus sună mai fain şi mai înţelept decît tăcerea...:)
vreau să ştii că sunt încîntat să te citesc Angela Spinei...e un om cald, liniştit şi simplu în versurile tale...iar poetul din mine se bucură să te cunoască. Ave Angela, bate palma aici la stimă şi recunoştinţă de la un poetush din Ţara de Sus, cu pălăria jos, alias Geoege cel Asztalos...:)

angela spinei spunea...

pentru Khora

hai sa vedem ce e cu tacerea si ascultarea. nu o sa vorbesc inca despre relatia dintre ele, trebuie sa o mai "mestec" un pic. cat despre tacere ca limbaj - uite asta e partea care mie îmi sună interesant. Codoban al meu (cum imi place mie sa ii spun!) zicea aşa - tăcerea ar trebui să fie domeniul predilect al semioticilor contemporane.
acum stop pe raportul ascultare - tacere. daca tacerea este un limbaj si ascultarea este un altul, atunci cum sa facem sa le eficientizam pe amandoua?
si tacerea si ascultarea ne constituie fiintele. nu vorbirea. vorbirea pemite sa devenim fiinte sociale. deci sa fim falsi deci sa mintim. dar fara ea nici ascultarea nu ar fi posibila. hai sa construim pe acest triunghi acum: tacere -ascultare - vorbire si sa vedem daca nu cumva unul dintre elemente trebuie sa fie completat. eu bag seama asta ar fi ascultarea de fapt. ce zici?

angela spinei spunea...

pentru George de Asztalos
inchinaciune poetushule, ne citim ne comentam - deci existam!
cat despre simplitate - he he - mai vorbim noi si despre a matale ca tot asa apari - simplu si cald cand imi scrii aceste randuri

nu am palarie, da pun jos chipiul lu fii-mea! e bine?

te astept pe la mine prin curte
as

khora spunea...

in ceea ce mi-ai dat din codo, el spunea ca nu este posibila o semiotica a tacerii, numai o hermeneutica a ei. nu o sa ma bag cu argumente in asta :)

na, in fiinta si timp se vbeste despre 3 moduri ale limbajului - vorbire, tacere si ascultare. hdg spune acolo ca poate tacea, de fapt, doar o persoana care poate vbi - dar prefera sa n-o faca.

iar in contextul ascultarii, el face o chestie de care uita semioticienii nostri, care abstractizeaza prea tare procesul de comunicare. el vorbeste despre felul in care ascultarea constituie discursul celuilalt - despre faptul ca discursul ii este adresat intotdeauna cuiva care asculta, iar modul lui de a asculta determina ceea ce se spune si cum sunt spuse lucrurile alea.

dar delimitarea asta dintre ascultare si vorbire poate parea ceva f rigid, desi nu este cazul. ma gandesc aici in linia deschisa de un levinas sau bakhtin, care spun ca nu exista o delimitare clara dintre ascultare si vorbire in cazul unui dialog. si ascultarea transmite un mesaj (pe langa feed-back, daca acceptam ceea ce zice hdg) - si ea nu reprezinta doar o intelegere pasiva, dar o raportare la spusele celuilalt, un mod de a relationa cu ele, o 'situare afectiva' fata de ele intr-o anumita zona - cea a empatiei, sa zicem, sau cea a respingerii totale (cum se intampla cu mine, de ex, la lectiile cu cei 2 profi noi :P pe care ii am) - in plus, atunci cand citim un text (asta fiind tot o forma de ascultare) noi il reproducem, in interiorul nostru, tot sub forma de discurs, iar gandirea noastra despre el tot discurs este.

inseamna ca a asculta inseamna a vorbi - si a vorbi inseamna a asculta. cel care vorbeste asculta reactia celuilalt si se asculta pe sine vorbind, iar cel care asculta - ii vorbeste celuilalt prin faptul de a asculta si isi vorbeste siesi despre lucrurile pe care i le spune celalalt.

in plus, modelul cel m cotidian al vorbirii / ascultarii este cadrul dialogului - in care exista schimbul asta continuu de roluri. in care ascultarea este, deseori, practicata ca 'preludiu' pentru discurs.

la tacere o sa ma m gandesc - la 'tacerea impreuna', in primul rand :)