fusta 66. despre mila de sine și durere

despre mine
un fel de jurnal motivant 

http://www.igopogo.com/index.htm

e greu să te iubești pe tine atunci când o voce îți sună în cap - fii puternic/ă, fii cel/cea mai bun/ă, fii, fii, fii.

ceilalți devin, așa cum spune Sartre - infernul.
nemulțumirea asta permanentă de alții, de ordinea sau dezordinea lucrurilor, de servicii, funcționari, colegi, partide, viață - transformă viața într-o serie de niorlăieli.

și dacă tu, cel/cea frumos, deștept și puternic ești permanent cu ochii pe alții, când să mai ai timp să te cunoști sau să te iubești?

și dacă tu nu recunoști propriile umbre - atunci ele îți vin ca o ploaie rece, sub formă de evenimente, boli sau oameni. toate rănesc. și aceste răni trezesc alte nemulțumiri și închideri și durere.

cum ar fi să ieși din dramă și să înțelelgi că lumea este exact așa cum o contruiești?

dacă ai decis să ”te lepezi de durere” ai mai jos două exerciții, care ajută la creșterea încrederii în sine și a liniștii

EXERCIȚIU 1
pentru a deveni omul care are încredere în sine nu e nevoie să te uiți în oglindă și să îți spui că ești cel mai bun. oricum nu funcționează, dacă ieși afară și ești nemulțumit de ceva, orice.
există un singur lucru de care poți să fii sigur - că ești nesigur.
deci în loc să îți atribui vina pentru ceea ce se întâmplă în viața ta sau să arunci vina pe alții - recunoaște că ești nesigur. în momentul în care simți nesiguranță sau disconfort sau durere fizică sau suferință își spui - mergi înainte și simte ce simți. sentimentele mele sunt naturale și sincere.
astfel, te obișnuiești cu ideea că ești cine ești, că simți ce simți - și nu cauți să devii altfel. pentru că tu, în vulnerabilitatea ta, ești cel mai deosebit om din lume.

EXERCIȚIU 2
scrie într-un jurnal ceea ce se întâmplă și care sunt gândurile, sentimentele sau percepțiile pe care le ai. spune-i neîncrederii tale ( a mea are imaginea  unei Pepi ciorap lung ciufulită și pierdută și micămică) că apreciezi efortul ei de a te proteja. și că are dreptul să vorbească și să se manifeste când vrea. și tu între timp treci înapoi la exercițiul 1.

dar cel mai important exercițiu este să observi: de câte ori pe zi te plângi, critici pe alții sau bârfești. toate sunt despre tine. Pentru că tu ești dușmanul tău cel mai mare. pe el învață să îl iubești.

fusta 65. despre importanța de sine

într-o zi mi-am cumpărat două rochii, una mai frumoasă decât alta. bineînțeles că m-am îmbrăcat în una dintre ele imediat. am ieșit în stradă. și era una dintre puținele cazuri în care oamenii nu se uitau la mine. nu mă vedeau. m-am întrebat ce se întâmplă, roasă pe dinăuntru de un sentiment de neliniște. apoi am înțeles. era activată importanța de sine. :) iar universul îmi oglindea această importanță. Dacă fiecare dintre noi manifestă importanța de sine - nu mai putem să ne vedem unul pe altul. mi-am calmat importanța și liniștită am mers prin umbra copacilor. 

eram atât de mândră de mine! am înțeles, acceptat, depășit orgoliile :). cel puțin așa credeam. 

la un moment dat am simțit că mă deranjează ceva. era o etichetă enormă cu multemulte prețuri pe ea (rochiile erau la reduceri multiple). M-a umflat un râs omenesc și plin de mine. această importanță de mine se manifesta acum într-un mod de-a dreptul ridicol. 

am învățat în ziua aceea că importanța de sine poate fi pe dinăuntru și pe dinafară. și că ea separă și taie din tine, până rămân doar etichetele. cu multe prețuri tăiate. 

dacă mă iubește cineva - sunt important, dacă mă observă cineva - sunt important, dacă, dacă, dacă. 

și dacă cred că - doar exist - nu am nevoie de nimeni în afara mea - sunt important. 

toate acestea sunt etichete. reduceri din iubirea pe care o putem avea, dacă știm că fiecare dintre noi este la fel de important ca celălalt. sau de neimportant. 

atunci știi că tu ești cel care alege ce să vadă, să creadă sau să facă. și ceilalți sunt oglinzi, care îți luminează drumul. 

sursa imagine

Povestea care mișcă inimi. Cum a fost la DARE.

Aseară am avut marea onoare să moderez DARE Social Fashion Show. 18 fete, 19 designeri moldoveni, o mie de ochi - plini de iubire. Este prima oară când, acolo, pe scenă nu îmi ajungeau cuvinte. Sala plină de o energie caldă și luminoasă avea un murmur special. Nu pentru că era vorba de femei cu nevoi speciale, ieșite pe podium, ci pentru că toate inimile noastre au bătut în unison. Toate în același ritm - al iubirii. 

Mai jos povestea DARE, pe care am scris-o special pentru voi:

Fiecare  dintre noi are propria poveste. Suntem un univers al zânelor, eroilor și zmeilor. Avem vise și provocări.

Avem momente în care așteptăm DAR-uri și momente în care strălucim nestingherit.

Unii oameni își scriu povestea singuri, de la început până la sfârșit. alții - se rotesc în jurul propriului suflet și mor, neînțelegând că au o poveste. există oameni, care se reinventează, de la o etapă la alta.

În această lume multicoloră și ciudată - DARE își începe povestea așa:

Povestea mea nu este întotdeauna dulce și armonioasă, așa cum sunt cele inventate. DARE miroase a frumusețe și naturalețe, a aventură și vise, a lumină și întuneric, a provocări și curaj - așa cum este povestea celor care îndrăznesc să își decidă singuri soarta.

 M-am născut în Moldova. Sunt un copac cu 18 rădăcini, răsărit în inima unei ființe de lumină. A fost o vreme, când fiecare dintre rădăcinile mele a întâlnit în drumul său provocări și durere.

Sunt un copac, care crește în umbra fiecăruia dintre voi. într-o zi - un alt copac mi-a observat frumusețea și am înflorit, plin de îndărzneală, pregătit să dezvălui minunea de a fi unul dintre ai noștri - să transform visele în realitate, să privesc dincolo de aparențe. Ai noștri sunt 500 de oameni, adunați la căpătâiul curajului de a iubi, a simți, a trăi.

Povestea mea este povestea fiecăruia dintre voi. Suntem 500 de rădăcini de lumină, pregătite să își dezvăluie frumusețea astăzi. Aici și acum.

Ieri mi-am confirmat că 
atunci când ai un vis - merită să mergi către el, indiferent cât e de imposibilă realizarea lui. 
bunătatea și dragostea de oameni mișcă munții
fiecare dintre noi poate schimba realitatea cu o singură deschidere de inimă

Ieri am învățat că 
1. nu mă pricep la modă deci am de învățat :)
2. frumusețea și iubirea nu au limite. și că noi, în Moldova, avem puterea să privim dincolo de aparențe. Pas cu pas. 500 câte 500 :). 

mulțumesc!

Fotografia este preluată de la pentruea.md. găsiți galeria aici. mulțumesc Nadia Darie

cum DARE te poate face să îți iubești inima

DARE nu e un simplu eveniment. pentru mine DARE a început odată cu Nati și o  discuție care a avut lungimea de 15 centimetri distanță (exact distanța dintre mesele noastre la birou) și patru ochi care se iubesc.
Nati - Am o idee, vreau să fac o prezentare de modă cu  femei cu dezabilități și să arăt lumii că ele sunt modele de viață. - ochii lui Nati străluceau.
Eu - Dă-i bătaie!

și Nati a adunat echipă. a găsit 18 fete de vis, finanțatori, oameni care sunt  aproape cu inima și care vor veni la eveniment.

acum despre cum un asemenea eveniment poate schimba sorți. nu e vorba doar de cele 18 fete. nici măcar despre cei care au acceptat să îndeplinească visele fetelor.

mulți dintre noi au inima închisă. pentru că traume, pentru că lovituri, pentru că neîncredere și pentru că frici.

sau pentru că noi știm mai bine cum e corect și ne supărăm când alții nu sunt ca noi.

am găsit pe această pagină următorul text.

(Vă propun să îl citiți cu atenție. Și dacă la un moment dat, măcar o miime de secundă simțiți că respirația e întretăiată - e despre fiecare dintre noi și despre inimă).

DARE Social Fashion Show este o poveste care deschide inimi și vindecă traumele fiecăruia dintre noi. moale, cu multă iubire și multă grijă.

Aveți de ales între trei pachete:
Consul Social
Diplomat Social
Ambasador DARE

care e diferența? intrați pe dare.md și vedeți

Vă așteptăm în data de 16 august,la ora 16.00 la Leogrand.

Biletele sunt in vânzare la Moldcell Center (Shopping MallDOVA), Moldcell Cafe (str. Tighina, 55)
îl poți rezerva prin sms la 1113, 1114, 1115 (dacă ești abonat Moldcell)

Lectură plină și Vă aștept la Evenimentul de deschidere a inimilor în 16 august 2014!

fotocredit:  "FOTOROOM.MD" 
Intr-un deşert aspru şi stâncos trăiau doi pustnici. Găsiseră două grote situate foarte aproape una de cealaltă. După ani şi ani de rugăciune şi sălbatice renunţări, unul dintre cei doi asceţi era convins că ajunsese la desăvârşire. Celălalt era şi el pios, dar totodată bun şi înţelegător. El se oprea întotdeauna să discute cu puţinii pelerini care veneau acolo, adăpostindu-i pe aceia care se rătăceau sau pe cei care doreau să se ascundă.
“Acesta este timp pierdut pentru meditaţie şi rugăciune”, gândea cel dintâi sihastru, căruia nu-i plăceau desele absenţe – chiar dacă nu îndelungate – ale celui de-al doilea.Pentru a-l face să înţeleagă în mod concret cât este de departe încă de sfinţenie, se hotărî să pună câte o piatră la gura propriei grote ori de câte ori celălalt avea să comită vreo greşală. După câteva luni, în faţa grotei sale se înălţa un zid de pietre, cenuşiu şi sufocant. Şi el era închis înăuntru.
Uneori construim ziduri de jur-împrejurul inimilor noastre, folosind pentru aceasta pietricelele de zi cu zi ale resentimentelor, ranchiunelor, tăcerilor, problemelor nerezolvate, supărărilor. Datoria noastră cea mai de seamă este aceea de a împiedica formarea unor astfel de ziduri în jurul inimilor noastre. Şi mai cu seamă, aceea de a încerca să nu devenim “o piatră în plus în zidurile altora”.

despre cum rănile și suferința pot fi transformate în daruri. tata.

astăzi e un an de la ziua în care tata s-a uitat ultima oară în ochii mei.

anul acesta a fost cât o viață de lung. și cred că unul dintre cele mai deosebite. după câteva zile de la înmormântare, mi-am plâns toată viața din mine. deși păstram aparențe de implicare, seara venea ca o bocitoare înrăită și își cerea datoria.

apoi au început bolile și durerea. picioare, spate, gât, cap, organe interne - tot corpul renunța să funcționeze.

intrasem într-un soi de film al victimelor propriilor emoții și dureri. și cu cât mai departe și mai mult intri - cu atât mai mult îți place.

suferința devine prietena cu care poți sta la povești fără să te deranjeze cineva. ajungi să fii tu cu ea. și amprentele ei devin atât de adânci și late pe corpul tău că durerea începe să te traiască.

și mai aveam și oameni care îmi înțelegeau suferința și erau de acord să mă salveze. pe tata îl simțeam atât de prezent pe cât mă lăsa suferința să îl văd.

apoi a venit luna noiembrie. și am găsit un curs la București. de câteva zile. și m-am dus. de acolo am revenit alt om. sau mai degrabă eu - doar că mă strecuram prin firele suferinței și mă luminam câte un minut pe zi.

am învățat anul acesta câteva lecții centrale. deși încă sunt pe drum:
- că ceilalți sunt oglinda noastră. te enervează? - e al tău. admiri? - e al tău
- că prezentul este mai important decât trecutul
- că rănile, dacă lucrezi asupra lor - devin daruri pe care le aduci lumii
- că moartea nu este antonimul vieții, ci al nașterii
- că iubirea este izvor permanent de viață
- că natura sunt eu
- că nu am dușmani, nici înăuntru, nici în afară

astăzi se împlinește un an de la ultimul apus al tatei. dacă nu era acest eveniment, poate drumul spre mine era mai lung. și mai dureros.

astăzi tata a murit. astăzi un om, pe care îl voi iubi cu toată ființa mea se va naște.
și e eliberare. și multă tandrețe. și multă iubire.

și asta

spune-mi cine sunt eroii tai si iti spun cine esti

ieri am participat intr-o emisiune despre si cu diaspora. una dintre întrebările la care mi-a fost greu să răspund a fost: cine sunt eroii? datorită cui Moldova semneaza Acordul de asociere.

nu știu dacă aș căuta eroi. săptămâna trecută am văzut, mergând spre Nord - o Moldovă nouă, cu drumuri bune, cu pensiuni frumoase și cu un cer nebun de frumos. și poate am eu idei nesăbuite în cap, dar de câțiva ani buni, apusul în Moldova e mai colorat.

nu sunt eroi în povestea noastră. dar suntem obișnuiți să așteptăm minuni. și atunci trebuie să existe eroi. și deci anti-eroi. cel Bun și cel Rău au mers și la Bruxelles împreună :).

trăim în povești care merită să fie depășite. pentru mine, semnarea Acordului înseamnă depășirea poveștilor cu eroi.

pentru că eroul este cel care trebuie să rezolve pentru alții. pentru că eroul este cel care poate fi martirizat și deci jelit. pentru că eroul este cel care adună pietrele aruncate în cap dacă apare vre-o greșeală.

această viziune asupra lumii ar putea scoate moldovenii din triunghiul dramei. dacă nu există eroi - nu există jerfe. deci, în cele mai bune tradiții - ne adunăm la o clacă și ne apucăm să facem fiecare ce știe el mai bine să facă.

pentru că ceea ce se întîmplă este mersul natural al lucrurilor. Moldova se întoarce acasă.

fotografie

și muzică :)

jurnal al vulnerabilității. cum să fii vulnerabil și liber

în ultima vreme - oameni triști.

fără tristeți isterice, pline de cereri de atenție sau de manipulări. oameni care își duc tristețea cu demnitate și putere.

oameni care nu aruncă peste ceilalți vina de a fi trădat, descoperit, sau lipsit de dragoste.

acești oameni îmi sunt foarte dragi. și de multe ori mă uit la ei și le-aș spune că, așa cum vorbeam azi dimineață cu N. - vulnerabilitatea este cea mai mare putere.

cînd eram studentă m-am supărat pe Dumnezeu. atît de mult încît i-am spus, inspirată de Nietzsche - Ai murit!

și atunci a început lupta cu Viața însăși. am tot încercat să demonstrez că pot supraviețui fără oricine, că mintea mea deșteaptă mă va scoate și din asta.

eram ca un căpitan de corabie în largul mării pe timp de furtună. permanent încordată, permanent în așteptarea unui atac. Niciodată nu știi de unde vine. Trebuie să fii pregătită!

mi-am pus armuri în jurul inimii și iubirea devenise subiect de poezie, de bloguri, de discutat cu alții. de învățat pe alții.

rănile mele erau linse pe ascuns. de animalul din mine.

dar nici în el nu poți avea încredere totală - simțeam la un moment dat cum acest animal mă trădează. Corpul meu a început să mă refuze. Inima mea a început să mă refuze.

Au început abuzuri, agresivitate, violență și lupte. Îmi alegeam parteneri sau colegi de serviciu sau șefi care să mă atace - pentru ca să pot sta pe furtună la cîrma corabiei și să mă pot apăra.

Niciun pas înapoi, niciun cuvînt despre cît de vulnerabilă eram. singură și puternică.

apoi am înțeles că indiferent ce fac, cu cît entuziasm fac - inima mea e închisă.

și am încercat să o intreb ce vrea. am încetat să mă imaginez pe mine căpitan al furtunilor. am cerut ajutor. m-am abandonat vieții.

aseară am adormit legănată de iubire. pieptul meu se deschide încet către viață. simt ce simt, trăiesc ce trăiesc. nu aștept. nu sper. mă mir de fiecare eveniment și caut să înțeleg de ce apare.

nu te pedepsește nimeni. stai de vorbă cu inima ta. învață să o accepți așa cum este. cu animalul din ea.

sursa imagine

fusta 64. despre capcanele seducției

primesc o cerere de ajutor

bună seara, doamna Angela! ajutați-mă să îndrăgostesc pe cineva de mine. 

minunat, mă gândesc. îl iau la întrebări. de ce are nevoie de asta, ce vrea să obțină. până unde este dispus să meargă. refuz.

pentru mine seducția nu înseamnă manipulare. desigur că există multe tehnici prin care îl pui pe om cu botul pe labe. găsești o mulțime de informație despre asta pe google.

despre cum femeia, cu ajutorul încheieturii mânii poate trezi toate institnctele posibile ale unui bărbat. despre cum ea poate învăța să îi ghicească dorințele. despre cum poți apăsa pe butoanele cele mai adânci și așa îl măriți pe veci cu tine.

despre cum bărbatul, printr-un efort de ambalare, poate aduce buchete de vise și le așeza ușor în umbra femeii. și așa să o mărite pe veci cu el.

nu am precepte morale. refuz asemenea inițiative pentru că e minciună de sine să îndrăgostești pe cinvea de tine. ca și trucurile pentru a-l menține alături.

dacă tu, în mod natural, cu mirosul tău, cu zâmbetul tău, cu tăcerea ta, cu fața ta uneori tristă și botoasă, alteori speriată și confuză nu trezești emoții de îndrăgostire - lasă-ți orgoliul acasă și mergi mai departe.

vei suferi mai mult atunci când celălalt se va adeveri a fi minciuna din tine. pentru că atunci când te îndrăgostești de cineva - te îndrăgostești în primul rând de tine, cel/cea ascunsă. (despre asta mai vorbim)

dacă vrei un răspuns și aplici pentru asta tehnici - te minți pe tine. și asta e mai dureros decât orice altă minciună ever. pentru că vine înapoi bumerang.

iar dacă celălalt nu răspunde așa cum vrei tu - adică nu este îndrăgostită back - caută să vezi de ce nu te iubești pe tine. unde nu te iubești pe tine. și schimbă. și acceptă. și atunci te va iubi.

nu schimba în tine ceea ce cer alții să schimbi, ci ceea ce tu știi că trebuie schimbat. pentru ca tu să te simți ok cu tine. atunci nu vei mai veni cu asemenea rugăminți. nici măcar la tine.

sursa

fusta 63. de ce nu gasesti omul potrivit și cum să faci ca să apară

de obicei oamenii vor să fie iubiți. cei care spun că nu au nevoie de cineva alături - o fac din frică orgoliu, lașitate sau orice altceva. 

se întâmplă că oamenii se găsesc fără se se caute. cel mai des însă e ca în jocul de-a ascunselea. unul sau mai mulți se ascund. cel care caută îi anunță pe toți

unu, doi, trei, patru! mă pornesc cu căutatul!

cam asta fac majoritatea dintre noi. orbecăim prin întuneric. îl pipăim pe unul/a, pe altul/a, îi mirosim, îi tăvălim prin pat, prin viață, prin suflet și...nu era cel/cea pe care îl/o căutam. 

Zbanc! la piața de vechituri și căutăm iar. 

(Disclaimer: nu mă refer la cei care nu caută pe nimeni, dar au plăcerea experiențelor :) cazul lor e altul)

De fapt, căutatul iubirii sau a omului potrivit este versiunea perversă a jocului  de-a v-ați ascunselea. pentru că de data asta, umblăm cu ochii legați. sau prin întuneric. întindem și noi mânile și ce apucăm aceea luăm. de parcă s-ar declara reduceri. 

din dorința de a câștiga sau de a lua ceva mai ieftin, bun și mult - ne trezim cu parteneri care nu sunt ai noștri. 

peste o perioadă de timp spunem - tu te-ai schimbat. nu mai ești cel/cea pe care l-am căutat eu. și în plină greață/depresie/jăle pornim în căutare. 


dacă tot suntem amatori de căutat ar trebui cel puțin să cunoaștem jucătorii și să îi căutăm pe cei care au rolul de a se ascunde. de obicei, îi prindem pe cei care sunt mai vizibili. dar ei nu fac parte din joc. am mai spus. 

apoi să detectăm locurile în care se pot ascunde. 

marele secret este că nu vei găsi. tocmai pentru că tu cauți exact acolo unde nu se poate ascunde iubirea. în ceilalți. 

dacă tu ți-ai ferecat abilitatea de a vedea în inima ta, cum ai de gând să deosebești iubirea de pasiune, de nevoie de sex sau de nevoie de confirmare?

celălalt nu apare până nu ești pregătit/ă să îl întâlnești. fără jocuri. să îl accepți. fără trucuri. 

iar asta nu se poate face decât atunci când nu mai ești Umbra ta. nici pozitivă, nici negativă. 
ca să nu mai existe ascundere. 

                                sursa foto

ce i-a șoptit diavolul la ureche Evei sau vina de a fi femeie

o bloggeriță tare dragă mie scrie pe pagina unei alte bloggerițe tare dragi.

De unde această percepție publică negativă care atârnă asupra noastră, ca sabia lui Damocle? Sunt curioasă ce credeți voi. Situația mi se pare de-a dreptul paradoxală, și aș dori să avem o discuție despre asta.

postarea pune, din câte observ eu cel puțin trei probleme: 

1. ura femeilor pentru propriul lor grup

2. percepția publică negativă a femeilor

3. societatea care nu ”iartă” nici cea mai mică greșeală sau îndrăzneală a unei femei 

 hai să le luăm pe rând. unu. femeile sunt concurente în mod natural. în momentul în care pentru a te pricopsi cu un mascul de la care poți naște pui și pe care culmea, vrei să îl păstrezi alături -  ai nevoie de luptă -  deci toate femelele sunt dușmani. biologic este normal. acesta e instinctul nostru. unul dintre cele care s-au transformat în timp în ”survival skills”.

ar trebui să ne mire că se bîrfesc sau se ceartă? nu.

pe de altă parte.

apar tot mai multe grupuri de solidaritate femeiești. sunt un fel de comunități de suport - fie pentru  business, fie pentru dezvoltare personală, fie pentru fun. de ce?

poate pentru că femeile și-au amintit ceva despre care au uitat?

acest ”păcat primar” cu care este ”încărcată” femeia de la nașterea ei și apoi toată viața ne face să ne simțim într-un anume fel. ne face să  credem că ciclul este murdar, că noi ne-am lăsat seduse de diavol, că suntem pedepsite prin nașteri dureroase și că în general, suntem slabe. suntem vinovate. pentru că suntem femei.

și că șarpele sau diavolul e rău! :) dar asta e altă poveste

celelalte două probleme decurg direct din zona culturală generată din vina de a fi femeie.

regula de aur. dacă tu te simți victimă/vinovată (ca gen, dar există și excepții :) călăul își va face apariția. pentru că tu îl chemi.

de aceea eu aș face în Moldova o comunitate de femei care se susțin una pe alta - așa cum există deja o gașcă bună de bloggerițe. fără ong-uri și granturi. femei care vor să se lepede de ideea că șarpele a sedus-o și apoi ea a sedus și de aceea lumea  a căzut.

ps. de la Codoban cetire: Bărbații sunt geloși pentru că nu cunosc răspunsul la întrebarea centrală. Ce i-a șoptit diavolul la ureche Evei? toate femeile știu acest secret și nu îl vor destăinui niciodată. 

cea mai serioasă comunitate secretă este aceea în care Secretul se transmite din generație în generație și este păstrat. deci sunt femeile solidare? :)

sursa imagine