există boli, despre care nu vrei să vorbești. ele sunt un fel de ”rușine a civilizației”. mai ales atunci când sunt cumva asociale. de multe ori, crezând că bolile fizice sunt defecte ale noastre personale, le ascundem.
totodată, suntem pregătiți să etalăm părți ale noastre care ne mănâncă din interior. aceste părți, spune Socrate, vin din ignoranță.
de obicei, împărțim oamenii în răi sau buni în funcție de aceste părți demonstrate. și foarte puțini dintre noi, ne întrebăm dacă ceea ce demonstrează omul ca fiind caracteristică a lui este ceea ce simte într-adevăr.
ceea ce numim lașitate, egoism, răutate poate fi interpretat și altfel. eu când văd oameni, care se lasă duși de valul civilizațional al bârfelor și al egoismului, mă întreb: oare ce evenimente stau în spatele acestui tip de comportament? cu ce i-a supărat lumea atât de mult, încât au devenit rigizi la orice mișcare? oare ce anume le trezește instinctul de vânător?
sau poate, natura noastră este cea pe care o vedem manifestându-se. și nu există niciun fel de boli ale ”spiritului”, ci doar lupta pentru recunoaștere și putere?
atunci când oamenii comunică, se întâlnesc două sau mai multe tipuri de vieți. nu poți să te aștepți de la un adult care a fost neglijat sau nu a fost iubit să manifeste deschidere și bunăvoință. pentru că acest adult are niște credințe deja formate.
și atunci când ajungem să ne mulțumească atitudinea cuiva, sau comportament, inclusiv cel legat de spații publice sau de relații intime, eu caut în om unde este nefericirea. și dacă mai poate fi scoasă. insatisfacția permanentă pe care o trăiește cineva naște ignoranța despre care vorbea Socrate.
nu mai pot vedea sănătate, dacă stau două săptămâni într-un spital. și atunci îți rămâne să alegi: te transformi în bolnav sau îți asumi rolul medicului. și știi: doar uneori se fac conferințe în care medici din toată lumea se adună să discute ceva. și stabilești dacă poți comunica cu un anumit om sau poți doar să te joci cu el - să prescrii.
o fi asta un soi de superioritate afișată? nu știu. dar știu cu siguranță că cei care fac intenționat sau nu să te doară au un motiv în spate. și dacă îl descoperi - nu mai poți fi dezamăgit. poți alege dacă să pleci sau să rămâi. fără grețuri.
sursa
totodată, suntem pregătiți să etalăm părți ale noastre care ne mănâncă din interior. aceste părți, spune Socrate, vin din ignoranță.
de obicei, împărțim oamenii în răi sau buni în funcție de aceste părți demonstrate. și foarte puțini dintre noi, ne întrebăm dacă ceea ce demonstrează omul ca fiind caracteristică a lui este ceea ce simte într-adevăr.
ceea ce numim lașitate, egoism, răutate poate fi interpretat și altfel. eu când văd oameni, care se lasă duși de valul civilizațional al bârfelor și al egoismului, mă întreb: oare ce evenimente stau în spatele acestui tip de comportament? cu ce i-a supărat lumea atât de mult, încât au devenit rigizi la orice mișcare? oare ce anume le trezește instinctul de vânător?
sau poate, natura noastră este cea pe care o vedem manifestându-se. și nu există niciun fel de boli ale ”spiritului”, ci doar lupta pentru recunoaștere și putere?
atunci când oamenii comunică, se întâlnesc două sau mai multe tipuri de vieți. nu poți să te aștepți de la un adult care a fost neglijat sau nu a fost iubit să manifeste deschidere și bunăvoință. pentru că acest adult are niște credințe deja formate.
și atunci când ajungem să ne mulțumească atitudinea cuiva, sau comportament, inclusiv cel legat de spații publice sau de relații intime, eu caut în om unde este nefericirea. și dacă mai poate fi scoasă. insatisfacția permanentă pe care o trăiește cineva naște ignoranța despre care vorbea Socrate.
nu mai pot vedea sănătate, dacă stau două săptămâni într-un spital. și atunci îți rămâne să alegi: te transformi în bolnav sau îți asumi rolul medicului. și știi: doar uneori se fac conferințe în care medici din toată lumea se adună să discute ceva. și stabilești dacă poți comunica cu un anumit om sau poți doar să te joci cu el - să prescrii.
o fi asta un soi de superioritate afișată? nu știu. dar știu cu siguranță că cei care fac intenționat sau nu să te doară au un motiv în spate. și dacă îl descoperi - nu mai poți fi dezamăgit. poți alege dacă să pleci sau să rămâi. fără grețuri.
Un comentariu:
M-a uns pe suflet gândul tău, adunat într-un poem al sincerității rostită în adevăruri care dor.
Poza mă sperie..Când eram copil două evenimente mă speriau- că dacă nu sunt cuminte, popa îmi taie limba..
Erau copii suferinzi, cred că boala era hepatită, dar lumea, în ignoranța ei, lăsa ca unor copii să li „taie de sub limbă„.
Vezi tu, dragă Angela, lumea a evoluat, sentimentele, bolile sufletului rămân aceleași- iubire, ură, credință, trădare..
Îmbrățișări!
Trimiteți un comentariu