mai 10, 2010

fusta II. despre vânt. şi speranţe

De la cotituri

sursa imagine
autor: Nikos Economopoulos

timpul speranţei.
îmi aminteşte despre capcanele vântului acest concept. este adevărat că adeseori speranţa este cea care ne permite să fim mai puternici. dar, în goana după celălalt, sau întro relaţie abia începută tocmai speranţa este vântul distrugător.

să explictez.
începutul unei pasuni este congruent cu fantasmele. începe ceea ce Stendhal numeşte proces de cristalizare. în acest proces, speranţa este catalizatorul. de câte ori am simţit cu toţii că vântul ne poartă spre culmi, pe care nu le-am imaginat vreo dată? exact asta se întâmplă şi în procesul de îndrăgostire. îi atribuim celuilalt nu numai calităţile pe care nu le are, dar avem şi deosibita capacitate de a atribui contururi viitorului cu acea persoană.

exerciţiu de imaginaţie: dacă închidem ochii, nu cumva simţim cum ne mângâie cu drag cea sau cel pe care îl dorim? nu vedem cafeaua de dimineaţă, alături de el sau ea?

ba da.
şi?
mă întrebaţi voi, nu am voie să visez? oare nu visul mă ajută?

şi?
întreb eu
oare nu speranţa este cea care programează un tip de relaţie, care ne face să vedem lumea întrun anumit fel, să AVEM deja ceea pentru ce luptăm?

spune-mi care sunt speranţele tale şi îţi voi spune cine eşti. şi îţi voi mai spune cât de mare va fi dezamăgirea ta.

fără speranţă.
deci fără fantasme
fără viitor

sursa imagine
doar prezentul
Celălalt şi Tu în afara Timpului.
cum apare această perspectivă?

sursa imagine

şi asta
http://www.youtube.com/watch?v=tgUyDhwDFdU&feature=related

am promis cuiva, o postare despre vânt. aici e.
Trimiteți un comentariu