mai 02, 2010

astăzi o poveste

fără detalii de oraşe

jurnal fără zile.
De la bilbao14aprilie

oarecum străin, îşi uda florile în fiecare dimineaţă cu certitudinea femeii care coase nasturii de pe hainele copiilor. se apleca în linişte asupra lor. nu le cânta, nici nu le vorbea. atingea frunzele cumva nervos şi rapid. una stă să cadă. mâine voi deveni mai bun, îşi spunea.
De la bilbao14aprilie


dansul ei fascinează trecătorii. când plânge îşi ascunde degetele în buzunare. nu udă florile. uneori, foarte rar dă bani la cerşetori şi uită că prieteniile sunt legate unele de altele prin telefoane dese şi inutile. îi plac cărţile. în dezordinea din casă şi din cap, numai ele au un loc stabil. cărţile nu trebuiesc udate. nici măcar în grabă, nici măcar rapid. nici măcar cu lacrimi.



De la marea


nu. nu s-au întâlnit niciodată.

ea avea prea multe scări de coborât,
De la bilbao14aprilie


el prea multe flori de udat.

De la sintra


în casa asta nimic nu mai e la fel. liniştea dispare printre rafturi. nici măcar paşii nu se mai aud.

De la marea
Trimiteți un comentariu