martie 22, 2009

FUSTA IX. SINCERITA te versus frica

"Nu le îngăduim decât copiilor şi nebunilor să fie sinceri cu noi; ceilalţi, dacă
au îndrăzneala să-i imite, se vor căi mai devreme sau mai târziu pentru asta." Cioran. Cugetari.


pornesc de fiecare dată cu dificultate în analiza sincerității. nu vrea să se spargă atât de ușor nuca asta :)

să o despicăm împreună.

what is sinceritatea de facto si de jure? ce ma fac cu ea? au fost unele dintre întrebările care au rămas descoperite.

primo. de jure. putem vorbi despre sinceritate par raport cu adevărul. nu voi implica actul comunicării până când aici. lăsăm exprimarea ei pe mai târziu. să vedem ce înseamnă a fi sincer de fapt. înseamnă:

a. Eliade, Solilocvii.

"am adunat in caietul acesta o serie de reflectii si de indoieli a caror unica valoare e sinceritatea lor, nuda, nestilizata, asadar nealterata. De aceea, desi angajind sporadic intrebari filozofice, nu pretind a scrie filozofie. O filozofie eficace implica nesinceritate. [...] Sinceritatea e adesea alaturi de adevar sau impotriva lui. [...] Adevarul e prin firea lui nesincer, fiind fructul multor automutilari (renuntarea la subiectivism, alteritatea), rezultanta multor judecati care imi sint poruncite din afara, ma violenteaza prin structura lor logica, obiectiva si ma stapinesc prin necesitatea lor. Fiecare a indurat cel putin o data umilinta abdicarii in fata unui adevar, desi pasiunea de a-l cauta si a fi violentati de legile lui se pare ca biruieste intotdeauna, impotriva oricaror umilinte si oricitor degradari."


in ordine absolut aleatoare îmi amintesc de Kant. sinceritatea, corect fundamentată spune nenea, este capabilă să pună în evidență cele mai frumoase părți ale omului.

mai departe. sinceritatea este un act de atitudine pe care o avem sau este un fapt de a fi?

1. Sinceritatea priveste stari de fapt. aici vorbim despre onestitatea de a nu ascunde lucruri care ne sunt cunoscute, despre capacitatea de a spune adevarul, bla-bla-bla.


2. sinceritatea ca stil de viață, asemuită cu naivitatea sau prostia sau grosolănia. și aici ajung la exprimare




si din această perspectivă nu poate fi raportată la timp. una dintre greșelile majore ale oamenilor este tocmai această cadrare temporală a unor stări.
sinceritatea nu poate fi măsurată astfel. ea nu poate fi măsurată. și atunci, Maria
nu poți întreba cum știu dacă sunt sincer.
ea este pur și simplu. și se poate schimba în orice moment. sinceritatea din această perspectivă este autenticitatea în sine. și nu contează cât va dura.

sa vedem acum de ce ne-am adunat :)


din cele 100% din mesaj, in caz ideal la noi ajung 25%, ne spun specialiștii în comunicare. și atunci din intențiile noastre rămâne doar ....intenția. toate întrebările de la care am pornit se reduc la una.

POT EXPRIMA SINCER CEEA CE SIMT CA SĂ NU RAMÂN DEZGOLIT ÎN FAȚA CELUILALT???? să îi pot păstra iubirea. să pot păstra relația.

nu. nu poți.

pentru că îl canibalizezi. pentru că îl faci să fie vulnerabil în fața ta. nu pentru a răni. porcărie asta. îi rănim pe ceilalți fie că vrem fie că nu. și ne ascundem în spatele valorilor.
deci să taci nu pentru ca să nu rănești.

să taci doar dacă îți este frică să nu îl pierzi.

ultimul citat.



am fost sinceră. mâine poate o să îmi pară rău. dar am trăit intens ceea ce am scris. simțit. trăit.
ce alegem deci?
zborul sau mersul pe langa gard?

16 comentarii:

Anonim spunea...

angela,in priml rind multumesc pentru ca ai revenit la subiect.

as vrea sa pot comenta postarea in absamblu, dar nu reusesc s-o vad ca argument integru. poate nici n-a fost menita asa..deci s-o iau asa, pe fragmente. interesant citatul din Eliade, dar uite, nu sunt de acord. Filozofia buna este tocmai cea sincera, cea care alatura adevarurilor necesare unele lucruri care nu par sa se incadreze. deci nu vad de ce un filozof bun ar fi nesincer. doar nu cere nimeni sa renunti la ceea ce ai vrea sa sustii doar pentru ca nu se incadreaza. dimpotriva. arata de ce nu se incadreaza, arata-ne de ce apare o discrepanta, si daca nu cumva exista mai multe straturi, si atunci vei fi scris ceva interesant.

mai departe...da..nu prea am inteles chestia cu temporalitatea. in general tind sa apar ideea unui eu unificat, si doar pentru ca pina acum n-am avut nici un motiv serios ca s-o pun la indoiala in mod fundamental. bineinteles ca nu vedem si nu stim totul despre noi insine. Recunoasterea aceastei opacitati partiale a eului, apropo de Kant, m-a 'cucerit' de la prima lectura a Grundlegung-ului. ce mai! e o concluzie inevitabila. dar totusi: nu suntem absolut pierduti. insusi faptul ca ne punem intrebari, ca facem consiliere filosofica (sau de alt gen..) e un indiciu. suntem in stare sa facem arheologie, sa dezgropam, sa elucidam, sa demascam iluzii. putem fi propriii nostri judecatori. stii, cred ca n-as insista atit de mult pe ideea ca sinceritatea e un lucru complicat daca nu mi s-ar fi intimplat mie insami sa ma aflu pierduta in fata intrebarii 'ce anume ar insemna sa fiu sincera in aceasta situatie?'. si am descoperit odata ca ceea ce credeam ca era autentic nu era asa. si tocmai pentru ca ma port raporta la mine, cea de ieri, si pot spune ca ieri m-am inselat in privinta propriilor stari, ma incurajeaza sa ma tin de aceasta unitate a eului. si sa-mi pun intrebari despre autenticitate chiar atunci cind, in principiu, nu am nimic de ascuns si nu mi-e frica de nimic.

iar a nu spune pentru a nu pierde este, mi se pare, o problema separata...nu mai stiu unde ramasesem cu fuga de sine. crezi, deci, ca atunci cind taci pentru a nu pierde fugi de tine? asta imi suna foarte plauzibil.

Anonim spunea...

ma tot invart pe langa acest post si nu stiu de unde sa incep
e atat de mult de spus despre sinceritate si ati inceput atat de profesional incat ma pierd undeva intre frica de a vorbi despre sinceritatea si nevoia de a fi sincera
foarte subiectiv si neprofesional parerea mea este ca e o problematica fara posibilitate de a gasi calea de mijloc asadar fiecare aplica ceea ce se potriveste momentului, uneori suntem sinceri si ne pare rau ca am fost alteori nu suntem sinceri de teama sa fugarim dragostea prietenia etc... pana la urma se reduce totul la curajul de a ne cunoaste pe noi insine si a avea incredere in noi intr-atata incat putem fi sincer cu noi insine si cu cei din jur

Anonim spunea...

un moment de sinceritate :
multumesc pentru lacrimile lui janis daca ai stii cat de aproape de sufletul meu e :)
al doilea moment de sinceritate:
intalnirea la cluj o astept cu nerabdare

Anonim spunea...

"- Mamaaa greu subiect scriseşi..."

Scuze, a fost un moment de sinceritate. Au ba?

Eu am inclinatie sa despic in 4 subiectul "fericirii", tu a "sinceritatii" :-)

Anonim spunea...

Dar totusi, incerc sa vad din ce spui cum vad:

1. sinceritatea nu are, nici in clin nici in mâneca, cu adevarul. Adevarul e relativ. Ce-mi poate parea mie adevarat, ar putea sa nu fie. Demonstratiile oricât de logice al fi pot fi diferite. Iar adevar absolut nu exista. Asa cred. Poate tu, citind mai mult, poti sa ma combati. Adevarul nu e un punct fix de sprijin - desi asa ne-a placea sa fie. Din cauza asta din start pornim de la o neclaritate.

2. sunt de acord cu Kant - cum ca sinceritatea pune in valoare ce e mai frumos din om. Pacat ca este un mic amendament aici... citeste mai jos.

3. sinceritatea: atitudine sau stare.
As zice ca, depinde de om. Un om cu o personalitate puternica va reactiona indentic (sincer) - la fel la repetitia evenimentului. De ce? Pentru ca sinceritatea atitudinii e adânc infipta in faptura lui. Oamenii cu personalitati "moi" (ca sa nu zic instabile :-)) - nu vor reactiona identic la aceiasi situatie transpusa in diferse momente de timp. La el sinceritatea va fi o stare de moment, se lasa cum sufla vântul Acum sinceritatea ia forma asta, mâine alta. Omul cred ca e mai abil decât animalele la acest aspect... desi ambele ipoteze de mai sus sunt discutabile fiindca apare un element nou

... sinceritatea "invatata". Te nasti ingenuu, cuminte, naiv... toti, asa ne nastem... dar nu ramânem astfel! Pe parcurs lucram la pierderea sinceritatii. Ne ia cam toata viata aceasta oepratiune :-). Ne ascundem, nu dorim sa fim vazuti intr-un anume fel. Invatam repede ca sinceritatea este echivalentul vulnerabilitatii si ca cel mai bine e sa o îmbraci in alte forme decât cea directa si adevarata. Si atunci momentele noastre (tto mai rare) de sinceritate sunt studiate, atent alese: cui, cu cine si in ce forma va fi. Asta e sinceritatea "Invatata" - care e o forma "evoluata" a sinceritatii initiale.

Incerc sa explic mai clar caci desi am cuvintele la dispozitie parca pot aparea interpretari.

Catelul initial e prietenos, vesel cu oricine. Pe parcursul dezvoltatii sale aceasta forma initiala a sinceritatii nemascate imbraca forme noi... evolueaza. Unul l-a lovit cu o piatra - a doua oara retine pericolul si va reactiona diferit (tot sincer, dar diferit)...etc. Oricum vreau sa subliniez ca animalele sunt mult mai sincere in comportament ca si oamenii. (ma rog, ultima parte nu era chiar la subiect :-))

Anonim spunea...

Si acum sa nu las dezgolita tema "sinceritatea in fata iubirii"... Sinceritate in "pielea goala" - permanenta, omniprezenta - e obositoare într-o relatie. Ea e buna in portii mici, punctate doar unde trebuie si cum trebuie.

Exemplu concret: Ai putea fi furioasa pe o tema legata de partener. Ce faci? Mergi îi tragi cu poseta în cap (lui, ei), îi spui, torni din tine tot amarul îmbracat în forma pura de sinceritate? CLAR - it's good to avoid such a behavior!

Din exercitiul învatarii nesinceritatii, constati brusc ca ai mai multe arme de aparare si defensive, fata de banala tunare si fulgerare instantanee. Exista gentiletea, diplomatia (intr-un abandon demn), exista jocul pe ocolite de hartuire, prindere, recâstigare, atunci cind vrei sa lupti pentru dragoste. Daca renunti la toate aste cai s-ar putea, dând ghes doar sinceritatii sa nu mai ai nimic... nici macar demnitatea umana. Deci când e vorba de iubire... si nu numai - sinceritatea merge atent în cârdasie cu istetinea, psihologia, intelepciunea. Toate impreuna dau roade... altfel cam greu. Doar cu sinceritatea la brat... hmmm. I don't know. Si sa nu uitam ca barbatii sunt niste Mari curiosi. Le plac ascunzisurile... sa descopere ei... nu sa le pui direct pe tava.

Am dreptate?

INCERTITUDINI spunea...

Scuze ca n-am am avut ragaz sa citesc si sa vorbesc.o fac dupa ce rezolv niste urgente!
Ai o tema mult prea serioasa ca sa spun doua vorbe!
O zi buna!

INCERTITUDINI spunea...

Am revenit, am citit shi zic shi zic si acum ca tema - este mult prea ramificata ; nu shtiu de unde s-o prind; nu voi vorbi respecatand ordinea creata de tine.
Cred ca sinceritatea o avem sau nu- sunt oameni carora , daca le ceri un sfat sau discutzi o chestiune foarte importanta, atitudinea lor este sincera, adica te poti baza totdeauna pe ei.
Asta nu inseamna ca vor spune adevarul, ei vor fi sinceri.
Tu ce vrei? adevar sau sinceritate? nu le poti primi pe amandoua.Poate sa fie o intamplare, o coincidenta, ca prin sinceritate sa ti se spuna adevarul.

De aici ajungem la cealalta notiune- adevarul.Care adevar? al tau , al meu, al lui etc..adevarul este relativ.
Si apoi iar se naste altceva- adevarul poate supara, ca si sinceritatea impinsa pana la brutalitate.Vrem cu adevarat asta? sa ni se spuna SINCER- cum suntem din perspectiva cuiva?
Depinde cine este acela.Daca il iubim si ne spune sincer-"iubesc pe altcineva"..suferi, ca tocmai tie ti se intampla.Ce faci cu aceasta sinceritate?
Mai primesti o rana, pe langa celelalte.
Tu poti fi sincer cu celalalt? Mari prietenii se creeaza gratie sinceritatii, dar tot asa se pierd.
Daca impingi sinceritatea pana la limita suportabilitatii, risti sa ranesti.

Stii ce cred eu? ca ar trebui sa privim lucrurile asa cum sunt, toti suntem oameni si oferim cat putem, cand putem, avem asteptari, primim, respingem, ne intoarcem, iar viata merge mai departe cu infloriturile si umbrele ei.

p.s. cand am inceput sa scriu, voiam sa spun altceva- am fost SINCERA si a iesit ceea ce tocmai se vede.

Anonim spunea...

generoasa si provocatoare tema;
frumoasa abordare si au comentat inde'ajuns altii, inaintea mea, 'a capite ad calcem'
cu igaduinta Dvs, mai trec pe aici .

angela spunea...

m-au prins activitatile departe de comentarii. dar am revenit in lumea mea draga si incerc sa urmaresc atent tot ce am citit aici.

Maria. Gala. Manon. Gina. Anamaria :)))))))


Maria.
am inteles ca e fragmentat ceea ce am scris, dar am facut-o pentru ca sa nu par rigida in ceea ce afirm.
acum despre filosofie si sinceritate. Eliade se referea la filsofia academica, atunci cand afirma ca filosofia buna este cea nesincera. chiar daca interesele mele epistemice sunt sincere, nu pot miza doar pe propriile mele experiente si sicenritati cand scriu ceva. exista niste rigori pur metodologice care nu imi permit sa fiu subiectiv, deci sincer in filosofia academica.

nu renunti la ceea ce sustii pentru ca nu se incadreaza. ci pur si simplu, incadrezi astfel incat s anu trebuiasca sa renunti. aici e smecheria filosofiei ca stiinta.

ceea despre ce vorbesti tu este un alt tip de filosofie. atunci cand imi pun pe foaie propriile trairi si idei, arati discrepantele este cautare pe alte drumuri. pe cele ale sensului. ele nu au nimic comun cu adevarul stiintific si deci au toate conexiunile posibile cu sinceritatea.

desi si aici pot exista diferite tipuri de jocuri pe care filosoful le aplica. Socrate, crezi, era sincer tot timpul cand punea intrebarile? sau mai degraba nu conteaza personalitatea mea in cautare. eu sunt casatorit cu Xantipa acasa, dara aici, in fata voastra este un alt Socrate. cel care vrea sa cunoasca. si in cunoastere, sinceritatea este doar un imbold de a gasi ceva si nu un fundament pentru actiunile tale.

ce anume ar insemna sa fiu sincera in aceasta situatie ar insemna, cel putin pentru mine, si vad si pentru Gina si pentru Gala si pentru Manon sa fiu eu insami. asta nu inseamna nicidecum a exprima ceea ce simt. dar a sti ce simt. ce zici?

autenticitatea este un concept prea hard ca sa ne jucam cu el. a fi autentic nu neaparat inseamna a avea atitudine fixa sau stabila fata de lucruri si de oameni. autenticitatea cuiva poate insemna exact fluctuatii.
atunci cand imaginea ta despre lume este coerenta creste si perioada de stabilitate a emotiilor.
dar a fi autentic ESTE si PRESUPUNE a pune intrebari asupra propriilor stari. a accepta ca ele se pot schimba.

desi cred in continuare ca a tacea inseamna a fugi de tine. in cazul in care nu ai un argument destul de solid, cum ar fi cel al lui Manon din comentariu.

pentru ca sa nu ne canibalizam unul pe altul intr-o relatie, cei doi sunt obligati sa lase o particica pentru a fi descoperita.

Gala.
ma bucur ca te-am atins pe obrazul tau sensibil si am reusit sa iti pun o lacrima de multumire pe el cu Janis :)
cat despre sinceritate.
daca este sa fiu sincera, Yo, maria mea de culte ori sunt prea sincera, ca o sagetatoare sadea si vad cum se pierd oamenii in mine, cum fug de mine, cum fug eu de ei...dar pana la urma
acest curaj despre care vorbesti este important.

daca reusim sa avem incredere in noi - putem fi si sinceri. doar ca aceasta sinceritate va avea nevoie de un anumit timp si context pentru a fi exprimata :)

tu cand vii in Cluj? eu din pacate pe 19 seara va trebui sa revin deja la chisinau...sper sa ne prindem in zbor pe dealu' Clujului pe undeva :)

Manon.
mamaaaaaaa. ce subiect am scris ca si eu ma apuc de cap cand il cetesc amu'. da no, asa-mi trebe daca am decis sa fiu sincera :)

si apoi, ma apuc si de fericire ca si la ideea ei se aprind ochisorii mei socratici...

ideea cu sinceritatea catelului imi place mult mult de tot :)
asa ne invata sa ne guduram de nu mai reusim sa fim sinceri nici cu noi insine. atat de invatati suntem.

nu le punem pe tava, Mariuta Franceza ca ne mananca din start :)

Gina,
adevarul si sinceritatea merg foarte rar mana in mana sunt de acord intru totul cu tine.
si cu faptul ca suntem oameni.

Mai fetelor!
hai sa fiu sincera si eu amu'
am scris acest post pentru ca am pierdut recent pe cineva cu care am fost prea sincera. un om pentru care ehehe!!! stiti voi.
dar daca as lua-o de la capat as face exact la fel. s-a plictisit. ei bine. dar atat timp cat nu a fost plictisit, cat am fost mister - a fost zbor. in rest - nu conteaza.
mie imi place zborul si viteza.
atunci ma simt. atunci sunt. daca nu e - ....

deci voi fi sincera in continuare.

angela spunea...

Anamaria,
mai hai. te astept cu mare drag. si io mai trec pe la tine
:)

angela spunea...

INCEEEEEEEEEEEEERTITUDINIIIIIII!!!!!!!

deschide si pentru mine usa la comentarii, nu pot intra nici macar sa le scriu.. :(
nu stiu ce are si cum sa fac sa vorbesc si eu la inlocuiri, masti si toate chestiutele tale..

Anonim spunea...

angela,

ai scris ca 'nu renunti la ceea ce sustii pentru ca nu se incadreaza. ci pur si simplu, incadrezi astfel incat s anu trebuiasca sa renunti. aici e smecheria filosofiei ca stiinta.' Pai uite, tocmai asta inercasem si eu sa spun de fapt. vorbeam si eu despre filosofia academica. si cred ca sinceritatea este la locul ei acolo, pentru ca uneori e prea tentant sa nu fii sincer si sa ascunzi unele probleme filosofice pe care le-ai gasit dar pe care nu le poti rezolva cu uneltele pe care le=ai adoptat. daca esti sincer si expui problema, uite si ocazia sa scrii despre ce unelte si ce metoda e potrivita pentru ceea ce ai descoperit, si de ce nu altele...in fine, mie mi se par foarte interesante aceste descoperiri de noi categorii, si problema relatiei dintre categorii, si cred ca descoperirile au a face in mare masura cu o anumita sinceritate academica. spui 'subiectiv, deci sincer.' Poti fi subiectiv si nesincer. dar, in fine, nu cred ca astea doua coincid. exista unele domenii, si de prea multe ori filosofia e asa, in care nu putem fi decit subiectivi. ma mir ca numesti filosofia o stiinta. bine, asta nu inseamna ca deodata orice parere e la fel de buna ca altele. exista, bineinteles, teorii mai bune, mai plauzibile, mai bine argumentate...

nu cred, ci sunt absolut sigura ca Socrate nu era sincer cind punea intrebari. ironia, stim cu totii, ii era caracteristica. Acum nu sunt dispusa sa speculez daca socrate era unul pentru xantipa si altul pentru elevii si interlocutorii sai...desi, poate ca sunt: nu vad de ce ar fi fost altul.

de fapt ma simt un pic stupid pentru ca am comentat atita despre non-transparenta conceptului de sinceritate...Pentru ca tu de fapt scriai despre altceva, adica despre alt aspect al sinceritatii. in fine, nu am vrut decit sa indic si eu o problema adiacenta. Stiu ca in cele mai multe cazuri e usor sa-ti dai seama ce inseamna sa fii sincer. eu vorbeam despre acele cazuri dificile in care nu e. zici ca a fi sincer inseamna a fi tu insati...ei bine, asta am zis de la inceput: uneori mi-e greu sa fiu sincera tocmai pentru ca nu stiu exact cine sunt. nu in sensul ca nu sunt sigura ce se va schimba in mine miine sau la anu. bineinteles ca e normal sa se schimbe unele lucruri, sa ma razgindesc, sa critic si sa-mi schimb punctul de vedere. dar mai e si o problema imediata: acum si aici nu stiu exact cine sint, si deci nu stiu ce ma fac cu sinceritatea.

si in final, ca sa scriu in sfirsit ceva la subiect, cred si eu ca de multe ori nesinceritatea nu-si merita efortul, pentru ca este, intr-adevar, o fuga. de sine sau de o problema care oricum e inevitabila. iar pierderile...ei...ce sa zic. Sinceritatea este, mi se pare, asemenea virtutii in cazurile astea: poarta in sine propria recompensa.

Anonim spunea...

sinceritatea sinceritatilor
gala ajunge in 15 in cluj ne prindem direct in mijlocul orasului vreo 3 zile daca esti pana pe 19 :)
acum trecem la lucruri serioase
MR BIg al tau daca s-a plictisit de sinceritate inseamna ca nu o merita
e drept barbatii cauta misterul dar barbatii care iubesc cu adevarat vor sinceritate, trecu si gala prin ce-ai trecut tu, si mi-am jurat ca n-am sa mai fiu sincera cu nimeni pana in strafundul sufletului pentru ca ei nu vor sinceritate vor mister
dar .... revin la incredere daca ai incredere in tine esti sincera si cei daca-l pierzi tu ramai tu cu adevarat iar daca el pleac el e cel care a pierdut
doare sinceritatea insa e si tamaduitoare
sinceritatea sinceritatilor totul e sinceritate cand exista incredre
pfff ce-am complicat-o si eu
lasa c-o descalcim in cluj calare pe suflete

Anonim spunea...

sinceritatea psihologica = sa spui tot ce gandesti, asa cum gandesti. inutila, prosteasca, de cele mai multe ori jignitoare.

sinceritatea inteligenta = sa nu (te) minti. sa recunosti ce simti si s-o spui in cel mai civilizat mod cu putinta.

zi plina de sinceritatzi sexi sa avem, domnitelor :)

INCERTITUDINI spunea...

Angela, patratul este deschis oricum; scrii; daca nu poti sa-l publici, il copiezi( ca nu cumva sa-l pierzi), scrii Angela,, apoi dai la anonim ; intri cu anonim, da?
Probabil nu ai cont google.
Intelegi? marchezi la ultimul- anonim!
O noapte linistita!