noiembrie 25, 2015

fusta 73. despre violența împotriva femeilor. și împotriva bărbaților. pas 1, 2, 3

astăzi este declarată Zi Internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor

mă bucură tot felul de inițiative, inclusiv aceasta. mă bucură campania de 16 zile. și multe alte acțiuni.
îmi pun însă mie însămi o serie de întrebări și tot în mine caut răspunsul

sunt o femeie, care a cunoscut violența economică, psihică și fizică nu doar din cărți sau infografice. și acum, cu toată munca depusă mă trezesc uneori că încă nu sunt capabilă să răspund actelor de violență într-un mod echilibrat și asertiv. încă mai apar momente în care tresar la sunetul ușii descuiate sau cîd se aude un strigăt undeva. îmi revin, acum, în câteva secunde și realizez că am devenit altcineva. și că aceste experiențe de viață mi-au dat puterea și darul să înțeleg orice durere, a oricărui om și să o onorez, fără a vrea să o ”repar”.

dar sunt niște lucruri, despre care nu este ușor să vorbim. și despre care mai bine strigăm - sunt pentru eliminarea violenței.

în viața fiecăreia/fiecăruia dintre noi vor exista agresori, atât timp cât vom fi în triunghiul dramei. adică atât timp cât vom păstra mentalitatea de victimă.

în viața fiecăreia/fiecăruia dintre noi va apare violența până în momentul în care nu vom înțelege care este și cum este agresorul din noi înșine: de câte ori ai fost violent/ă tu cu tine? de câte ori te-ai certat, etichetat, urât pe tine pentru cănuștiudece, de câte ori ai muncit până ai cîzut în barbă, sau ai bâut până ai căzut în barbă sau pur și simplu nu ai recunoscut că ai frici, iubiri sau ură?

tu cu ceilalți? în gând, sau bârfind, sau atacând pe cineva care nu vrea să stea la coadă, de exemplu.

violența începe întotdeauna din noi, spre noi. din noi, spre alții. și se răsplătește cu multă rușine și vinovăție. iar acestea sunt semne pe care le simt alți agresori. și ei vin. și intri într-un joc al victimei. îți iubești propria poveste de suferință. pentru că asta este tot ce mai ai. pentru că în aceste cazuri loc de iubire nu mai există.

astăzi este o zi tristă pentru mine. pentru că nicio școală nu ne învață să ne iubim. pur și simplu să ne iubim. să ne acceptăm corpul și mintea și sufletul și dorințele și emoțiile așa cum sunt ele. iar oamenii care au trecut prin violență au nevoie de iubire, de recunoaștere și de acceptare. de sine în primul rând. toată vinovăția și rușinea adunate din faptul că nu ai reușit să te aperi pe tine, sau pe copilul tău - se înrădăcinează în părți ale corpului. și trec ani buni până ajungi să le eliberezi.

prevenția violenței nu este despre a striga Stop Violența. prevenția violenței este despre a te iubi pe tine și a avea compasiune pentru ce simți și despre a ști care sunt limitele. indiferent dacă ești bărbat sau femeie. iar asta se învață. și eu aș face asemenea programe și pentru asta aș da bani. pentru că este paradoxal, dar agresorul, de multe ori, suferă și mai mult. și devine victimă a propriei violențe.

mai vorbim

Trimiteți un comentariu