despre generația lor și cum ne enervăm noi

răspuns special pentru Viorel. :)

mai demult circula pe internet scrisoarea lui Tudor Chirilă către liceeni.

indignare, like-uri, aprobare.

încă mai demult același vechi  poet scria:

”Ai noștri tineri la Paris învață/La gît cravate cum se leagă nodul,/Ș-apoi ne vin de fericesc norodul/

Cu chipul lor isteț de oaie creață/...Ei toată ziua bat de-a lungul Podul.
Și viața lor nu și-o muncesc — și-o plimbă”.
Mai aproape de noi ca timp stau bunicile și părinții care spun: ”când eram noi ca voi...tineretul de astăzi..etc”

tinerii de astăzi ascultă poezie, pentru că nu se stinge lumina. au tehnică și știu să caute informația de care au nevoie fix în trei minute, până revine prietenul pe chat, învață să gestioneze singuri coduri, conturi. Știu de mici ce vor face când vor fi mari și nu acceptă orice poveste profesorală ca fiind adevăr suprem. Chiar dacă spun prostiuțe, pentru că sunt tineri, nu pentru că sunt proști, ei fac video-blogging și îndrăznesc să spună ce cred. 
tinerii de astăzi sunt mai pragmatici și au tupeul să spună - nu învăț pe de rost, această materie de la școală nu îmi va fi de folos la nimic. (deci știu să prioritizeze informația). 
poate pur și simplu îmbătrânim noi și nu înțelegem că pe youtube poți să înveți fizică și biologie într-o altă formă?
și acum răspunsul lor: 

- noi știm să descoperim aplicațiile la IPhone. voi habar nu aveți cum să gestionați șapte conturi în același timp.

noi citim. texte scurte și cu sens. nu ne interesează țara. suntem copii. avem alte interese. 

- noi vrem să plecăm de aici. mulți dintre noi au ales deja universitatea și au învățat limba țării în care vom merge. noi nu vom tânji după glodul și străzile întunecoase ale orașului natal. 

- noi nu ne gândim la furat. asta înseamnă efort. nu ne umplem capul cu informații inutile. 

-Noi nu mai ascultăm profesorii.Pentru noi ei nu sunt drame din care să învățăm. noi am învățat că fiecare trebuie să facă propriile greșeli pentru a reuși să înveți ceva din ele. 

-Pentru noi ei doar sunt. Apoi nu vor mai fi. Așa înțelegem noi că lumea nu e un loc veșnic. Deci trebuie să trăim astăzi. 

-Știrile despre cultură nu adună like-uri, de aia nu le vedem. adună like-uri doar ceea ce e interesant și util. 

-Nu ne pasă ce gândesc alții. Suntem tineri și acum e timpul nostru. Timp de iarbă și tequilla. De învățat, învățăm pe urmă.

-Iar regulile…Regulile au fost scrise pentru a fi încălcate.

Suntem tineri.  Nu suntem Binele nimănui.  Nu suntem Dreptatea nimănui. Suntem ceea ce suntem. Și ne place de noi. 

Suntem ceea ce ne învățați. Suntem ceea ce nu ne învățați. 

Nu suntem șansa nimănui, nici a țării, nici a voastră. Poate e timpul să vă asumați propriile greșeli și să faceți ceva. Fără ca să ne criticați și frustrați. 

ps. asta ascultă fiică-mea la 12 ani. nu citește. stă pe chat. se gândește la bani. e imposibilă. știe ce va face peste douăzeci de ani. și ca ea sunt foarte mulți. altfel decât noi. neascultători. fără activism civic. dar se duc în vizită la spital la un băiat despre care au auzit că a facut accident de mașină și scriu petiții ca un copil, care a rămas orfan să nu fie ”închis”, vorba lor în orfelinat. puțin? fără patriotism? slavă Domnului!

sursa

fusta 50. în spatele unui bărbat de succes stă o femeie puternică

de fiecare dată când aud expresia asta, mă apucă tremuriciul.

în spatele fiecărui om puternic stă el însuși, sau ea însăși. cu propriile puteri, frici depășite, sentimente, singurătăți și iubiri.

femeile, în disperarea lor de a fi primele au inventat tot felul de porcării. de exemplu că ele stau în spatele unui bărbat puternic. sau că ele au generat războaie. de exemplu, celebra istorie a Elenei din Troia. de fapt, acest război nu a fost al lui Paris, ci al lui Ahile cu Hector. ei doi trebuiau să se întâlnească.

terminați să vă îmbătați cu luptele altora, cu războaiele altora, cu dorințele altora.

suntem ceea ce suntem. reușim atât cât putem. punct. putem fi poduri ale cuiva, dar nu conferim și nu susținem puterea nimănui.

oamenii sunt puternici pentru că au reușit să își depășească propriile limite, sau cele stabilite de societate, mame, școli și alte garduri sociale.

atunci când vom învăța să fim - fiecare dintre noi, femeie sau bărbat, el/ea însuși/însăși vom învăța să spunem - am reușit pentru că pot. au fost oameni care m-au susținut. eu nu stau în spatele nimănui. sunt responsabil de propria viață. și atât.

ps. ați văzut vreun bărbat care să declare că el a stat în spatele unei femei puternice?

sursa

65 de ani și trei luni și patru zile

azi dimineață telefonul mi-a amintit că tata împlinește 65 de ani. nu trebuia să îmi spună.

gânduri scrise în data de 9 iulie și alte zile

***
în disperarea de a trece dincolo nu uita că lumea este un loc temporar, loc de învățare a iubirii. ne vedem cam peste 30 de ani. nu te voi întreba nimic.

***
întâlnirea cu moartea nu m-a speriat, nu m-a dezgustat. a lăsat un fel de tristețe care își pune amprenta pe tot ceea ce fac. și straniu, dar pragmatism și viziune mai realistă asupra lucrurilor, mai degrabă descoperite și dezgropate în mine decât apărute brusc.

***
mâine tata ar fi împlinit 65 de ani. un străin care a marcat fiecare pas și privire a mea asupra vieții. un om tare drag și apropiat de la care am învățat că este necesar ca dragostea să fie manifestată. și furia. și tot ce simți. Tata, care a plecat mai demn decât orice om pe care l-am cunoscut. chiar dacă i-au rămas atâtea vise neacoperite.

***
azi dimineață m-am trezit cu gândul la cei 60 de ani ai tatei. și câte s-au întâmplat în cinci ani. diseară, Tata, stăm la un pahar cu vin și vorbim. așa cum am stat cinci ani în urmă.

14.09.2009
ştii tu cum e cu 
unităţile dialectice

sunt ca femeile cu care te culci pentru a lăsa sperma undeva
nu 
oriunde

tata are 60 îi sar arcurile în toate direcţiile şi pe la colţuri o mai iubeşte pe mama

şi-a pierdut tunica de Oedip rătăcind cu mine prin carusele 
se lasă atent în genunchi şi desenează vise cu degetul mare


îmi spune
am fost fericit am iubit
toată viaţa o femeie îmi aşterneam dragostea peste picioarele ei şi 
zburam  

pe la altele
păduri întregi se adună nu mai văd nimic dar să simţi e una să fuţi e alta tu mă înţelegi tu 
eşti fata
mea nu mă pot dezice de
tine

o să îţi lucească ochii la vederea lui şi vei şti acesta e semnul poţi să
îţi legi inima clopot şi să fugi 


eşti faţa mea nu mă pot dezice de
tine

și o carte

teritoriul meu ești tu

disclaimer: orice asemănare cu realitatea  cuplului nu are treabă  nicio treabă cu ficțiunea. 

există în lumea asta o multitudine de bărbați și femei. tare diferiți și tare frumoși. unii dintre ei sunt luminoși, alții întunecați de frici și de neîncredere. la fel de frumoși, dacă te uiți la ei atent.

în fond, cei din urmă sunt mai profunzi, mai calzi și mai de încredere decât primii.

la un moment dat cei doi se întâlnesc. și apare iubirea. nu îndrăgostirea, ci iubirea. cei doi sunt născuți ca să fie împreună, să doarmă-mănânce-facădragoste și copii. să facă nunți. de care vor ei.

dar acești doi sunt atât de diferiți, încât nicio iubire nu le poate găsi drumul unul către celălalt.
și atunci unul dintre ei trebuie să cedeze.
să se depersonalizeze.

și nu e cazul în care oamenii vorbesc în limbaje diferite,
e cazul celor care văd diferit viața/

și atunci, îți aduni inima în pumn și spui - fii fericit fără mine. tu poți.

pentru cei care pur și simplu nu se înțeleg când vorbesc - există soluția inventării unui limbaj comun.

pentru alții nu.

ps. nimeni nu trebuie să devină teritoriul celuilalt. fiecare are propriul teritoriu. când cei doi se întâlnesc - are loc expansiunea orașelor personalității și nu acapararea lor. altfel relația cade. devenim robi și vasali.

iar iubirea e libertate. și creștere.

sursa

fusta 49. de ce bărbații și femeile nu pot fi prieteni

am mai scris despre asta. dar revin.
de obicei, când începeam cursul de hermeneutică a relațiilor interpersonale asta era un dintre întrebările principale.

hai așa:

”я знаю точно что дружба между мужчиной и женщиной есть и она может быть также прекрасной, настоящей и доверительной как то что связывает их души и тела” - scrie Nati 

1. perspectiva naturii
- natura nu a creat bărbații și femeile pentru ca ei să fie prieteni, ci pentru ca să procreeze. or, doi prieteni, prin definiția clasică a moralității nu pot avea contacte sexuale. una pe alta se exclud. 

2. perspectiva cultutală
- ne-am obișnuit că sentimentele pe care le avem pentru celălalt trebuie ascunse. pentru diferite motive. cel mai important este frica de a nu fi respinși. într-o prietenie, unul dintre cei doi este atras de celălalt. fie că este vorba despre o atracție fizică, fie de una de iubire. și atunci - asta este una dintre regulile de bază ale seducției: tehnica darului. devii cel mai bun prieten al omului, astfel încât să nu poată trăi fără tine. cel mai mare risc este că între timp, obiectul iubirii tale își poate găsi un alt obiect de iubire. și atunci rămâi prieten pe toată viața. și ajungi și tu să te îndrăgostești de altcineva. și așa se formează prieteniile, în care poți să dorimi lângă celălalt, dar îți este frică să întinzi mâna într-un gest erotic. celălalt nu simte asta, pentru că alături e un om care e alături de tine. 

ce tip de relații pot exista între bărbați și femei, în afara celor sentimental-erotic-apetitive?

- sentimentale. e un soi de iubire platonică pură, dar tot iubire e. în acest caz, dacă cineva te pune să alegi între persoana pe care cică tu o iubești și așa-zisul prieten, îl alegi pe al doilea. deci e iubire. doar că nu trece peste limitele corporale
- erotice. oamenii nu au altă legătură decât una erotică. satisfacție reciprocă. lipsă de obligații. fără dureri de cap. acești oameni pot fi prieteni foarte buni. aici condiția este ca amândoi să știe să separe dragostea de relații pe viață și să își asume independența. 
- de parteneriat. cei doi au un scop comun și merg spre el. dar asta nu e prietenie. kidosul e posibil în orice moment. 

ps. deci dacă aveți prieteni, care un sex diferit,  și chiar credeți că sunteți buni prieteni, gândiți-vă cine dintre voi doi este îndrăgostitul. 

depinde cum vrei să vezi lumea

mi-am cumpărat un set nou de tarot. are un tip de interpretare care seamănă cu asta. tare îmi place :)

Scrisorile din Lorelei (Ionel Teodoreanu)

* * *

 "Totul ne desparte pe mine si pe tine: distanta, oamenii, viata si poate si destinul.
Ti-aduci aminte?
Ca sa-l cunoasca pe Cesar, Cleopatra, insotita de un singur credincios, a trecut marea cu barca, infruntand-o, s-a lasat infasurata intr-un sac ordinar si dusa pe umeri in palatul lui Cesar, fara ca nimeni sa-si inchipuie ca intr-un tol purtat pe umeri, regina Egiptului vine sa-l vada pe Cesar.
Iata ce-ti aduce scrisoarea mea.
Nu ma tem nici de zambetul tau, deci nu ma tem de nimic. Sunt cea mai mica fata a lumii intre randunelele ei, fiindca ma infasor in intregul ei necunoscut.

Privirea ta nu ma va gasi nicaieri. Amintirea ta nu are unde sa ma afle. Glasul tau nu poate sa ma strige si nu stie unde.
Sunt intre cele patru zari: raspantia lor.

Sufletul meu si-a pierdut sufletul copilariei. Sti sa asculti? Auzi vantul la fereastra? Auzi pasarile care pleaca si se intorc ducand si aducand primavara?

Sti ce-i nostalgia? Privesti uneori pe fereastra fara sa vezi nimic?

Sunt pe acolo si intr-acolo; o apropiere si o indepartare in preajma ta.

Gandeste-te la mine ca la o stea desprinsa din tine si dusa in intunericul fara fund..."

* * *

 "Daca ar fi fost sa trec printr-o padure cu lupi, ca sa ajung la tine, as fi ajuns cu zdrentele tineretii mele sfasiate, dandu-ti ultima ei suflare.

De-ar fi fost sa trec prin ierburi cu serpi, ca sa ajund la tine, cu talpile goale as fi calcat pe suierul mortii mele, aducandu-ti-o sa-i inchizi ochii.

Dar la poarta casei tale vegheaza dragostea; si mi-am retras pasii ca la iesirea cu icoana din biserica.

Cant ragusita pe sub ferestrele casei tale, cum canta copiii italieni pe strazile oraselor noastre, in mizeria frumusetii lor cu ochi mediteranieni.

Cant cu mana intinsa sub cer, ca odinioara cei neimpacati la 

raspantii de drum: Ascultati voi toti bucuria si durerea mea."

fusta 49. exprimarea dorintelor

am pentru prima dată în viață un animal în casă.un pisoi. îl urmăresc pe tony cu multă atenție. exact ca și pe oamenii din jur. comportament, dorințe, comunicare, patternuri. fix ca și noi.

diferența este că el își exprimă dorințele fără teamă. fără frica de a fi refuzat, de a fi judecat, de a fi pedepsit.
Tony nu e culturalizat. și primește tot ce vrea în viața lui pisicească. pentru că dacă nu îi dai acum - îi dai mai târziu. pentru că el mai cere o dată. și încă o dată, până obține ceea ce vrea.

noi, oamenii nu cerem. din frică, din orgoliu, din HZ de ce. dar nu cerem.
creăm relații de prietenie, pseudo-prietenie, autoritate formală, informală și tot felul de motive pentru ca să nu obținem ceea ce vrem.

de ce?

sursa

fusta 48. de ce iubirea și relația cu El/Ea sunt două lucruri diferite

ne-am obișnuit că relațiile se construiesc prin iubire. că fericirea înseamnă a avea alături pe cel/cea pe care îl/o iubești. așa ne învață cărțile sfinte, bunicile, mamele, cărțile-de-tot-felul, pseudo-experiențele altora.

ne-am obișnuit să spunem - Omul Meu, cu accent pe Meu. că a fi cu cineva înseamnă a poseda și a avea drepturi. inclusiv de a cere ca celălalt să nu fie implicat în alte relații, să nu cumva să îndrăznească să se uite-îndrăgostească-culce cu cineva în afară de noi.

ne-am obișnuit să folosim iubirea pentru a ne asigura că nu vom fi singuri. am inventat și poezii despre asta. și muzică, și dans. tot ce vrei.

                                                                    sursa

dacă există iubire, spunem noi, va exista înțelegere și compatibilitate.
pe dracu.

pasiunea pentru celălalt scade cu anii. și e normal să fie așa. că doar nu o să umbli toată viața cu inima bătând să sară din piept. e nevoie de perioade de calm, de pace.

pentru asta există relații. și compatibilitate. pentru pace și confort și creștere împreună. și frumusețe.

iubirea nu e pace. ea e tumult permanent. iubirea e îndrăzneala spiritului de a rămâne liber.
de aceea poți iubi pe cineva și fi cu altcineva. de aceea pe parcursul unei relații te poți îndrăgosti de altcineva. asta trece. e inevitabil. va rămâne un sentiment cald după.

pentru că noi suntem animale care au nevoie să știe că pot iubi.

și e ok așa.

ps. sunt cazuri în care acestea două se împletesc. :). rare și perfecte. dar rare.

mâine a murit Высоцкий.
deci așa

grija de a naște vieți

la țară oamenii morți nu se îmbălzămează. vine o femeie, care îi umple corpul cu spirt. pentru ca să se mențină. mai ales vara. printr-o coincidență sau nu această femeie a fost moașă. acum are aproape 80 de ani și are grijă de morți. mă gândesc la femeia asta și la cum încheie ea ciclul vieții umane. rotund nu știu cum și straniu.

grija de a naște vieți are legătură cu grija de a păstra corpul intact după moarte.

astăzi se împlinește o săptămână de cînd tata și-a luat zborul.
mâna cu care l-am ținut devine grea și doare. capacitatea de concentrare e sub media tuturor mediilor. mă apucă tremurul peste fiecare jumătate de oră. lumea îmi spune fii tare. eu nu vreau să fiu tare.  eu nu vreau să pășesc peste moartea lui încă. 

tatăl meu a murit

asta nu e o durere care te mistuie. mai degrabă te învăluie și absoarbe. deloc violentă, deloc strigătoare. acesta este un tip nou de durere. neîncercat până acum.

cred că săptămâna  asta a fost una dintre cele mai importante în viața mea.
sâmbătă, duminică, luni, marți.
miercuri, joi.
vineri
azi. am pierdut șirul zilelor.

marți la ora 16.45 tata a murit.
nici nu am observat cum a trecut timpul. m-am contopit cu el de dimineață. prima oară încercând să fac ceva pentru ca să îi înmoi suferința. după masa, căutând o soluție. de la ora trei până la patru i-am citit, am încercat să îi descifrez mesajele, l-am lăsat să vorbească cu mama, i-am pus mâinile reci pe fața aburindă de durere, i-am citit, i-am vorbit, am vorbit, s-a uitat când la mine, când la mama, i-am spus să vom avea grijă de ea, eu și fratele meu. în disperarea mea, am încercat o tehnică de relaxare. de data asta venită din inimă și nu din cap.

pe fața lui a apărut un zâmbet, pe care nu l-am mai văzut la oameni. durerea a părăsit parcă întregul corp. apoi și-a pus singur mâinile, care nu mai erau funcționale de câteva ore pe piept și respirația a devenit calmă. liniște, tata, îi spuneam, pace. noi suntem cu tine. iar dincolo te așteaptă alți oameni dragi. calm, tata, pace, liniște. apoi Tatăl nostru. pe vârful ochiului stâng i-a apărut o lacrimă. nu a reușit să curgă.

a ridicat mâna stângă spre cineva, ceva, tare sper că este așa. și mâna dreaptă spre noi. ne-a făcut semn de la revedere. și a plecat. conștient până și după ultima suflare. a închis ochii.

îi simțeam prezența atât de clară până joi dimineața.
acum copilul din mine îl caută.

am fost fata tatei. cuconiță, îmi spunea el. m-a crescut așa. până acum câteva zile nu am știut că sunt fata lui. am înțeles și de ce nu m-a lăsat să știu.

sunt liniștită că a plecat. doar copilul din mine îl cheamă. tot timpul.

am învățat de la tata încă o lecție. ultima. puterea gândului este nemărginită. până și demnitatea cu care se poate muri. și demnitatea cu care se poate merge spre cimitir, în sicriu.

mă opresc aici. tata, pace, calm, liniște.