am pentru prima dată în viață un animal în casă.un pisoi. îl urmăresc pe tony cu multă atenție. exact ca și pe oamenii din jur. comportament, dorințe, comunicare, patternuri. fix ca și noi.
diferența este că el își exprimă dorințele fără teamă. fără frica de a fi refuzat, de a fi judecat, de a fi pedepsit.
Tony nu e culturalizat. și primește tot ce vrea în viața lui pisicească. pentru că dacă nu îi dai acum - îi dai mai târziu. pentru că el mai cere o dată. și încă o dată, până obține ceea ce vrea.
noi, oamenii nu cerem. din frică, din orgoliu, din HZ de ce. dar nu cerem.
creăm relații de prietenie, pseudo-prietenie, autoritate formală, informală și tot felul de motive pentru ca să nu obținem ceea ce vrem.
ne-am obișnuit că relațiile se construiesc prin iubire. că fericirea înseamnă a avea alături pe cel/cea pe care îl/o iubești. așa ne învață cărțile sfinte, bunicile, mamele, cărțile-de-tot-felul, pseudo-experiențele altora.
ne-am obișnuit să spunem - Omul Meu, cu accent pe Meu. că a fi cu cineva înseamnă a poseda și a avea drepturi. inclusiv de a cere ca celălalt să nu fie implicat în alte relații, să nu cumva să îndrăznească să se uite-îndrăgostească-culce cu cineva în afară de noi.
ne-am obișnuit să folosim iubirea pentru a ne asigura că nu vom fi singuri. am inventat și poezii despre asta. și muzică, și dans. tot ce vrei.
dacă există iubire, spunem noi, va exista înțelegere și compatibilitate.
pe dracu.
pasiunea pentru celălalt scade cu anii. și e normal să fie așa. că doar nu o să umbli toată viața cu inima bătând să sară din piept. e nevoie de perioade de calm, de pace.
pentru asta există relații. și compatibilitate. pentru pace și confort și creștere împreună. și frumusețe.
iubirea nu e pace. ea e tumult permanent. iubirea e îndrăzneala spiritului de a rămâne liber.
de aceea poți iubi pe cineva și fi cu altcineva. de aceea pe parcursul unei relații te poți îndrăgosti de altcineva. asta trece. e inevitabil. va rămâne un sentiment cald după.
pentru că noi suntem animale care au nevoie să știe că pot iubi.
și e ok așa.
ps. sunt cazuri în care acestea două se împletesc. :). rare și perfecte. dar rare.
la țară oamenii morți nu se îmbălzămează. vine o femeie, care îi umple corpul cu spirt. pentru ca să se mențină. mai ales vara. printr-o coincidență sau nu această femeie a fost moașă. acum are aproape 80 de ani și are grijă de morți. mă gândesc la femeia asta și la cum încheie ea ciclul vieții umane. rotund nu știu cum și straniu.
grija de a naște vieți are legătură cu grija de a păstra corpul intact după moarte.
astăzi se împlinește o săptămână de cînd tata și-a luat zborul.
mâna cu care l-am ținut devine grea și doare. capacitatea de concentrare e sub media tuturor mediilor. mă apucă tremurul peste fiecare jumătate de oră. lumea îmi spune fii tare. eu nu vreau să fiu tare. eu nu vreau să pășesc peste moartea lui încă.
asta nu e o durere care te mistuie. mai degrabă te învăluie și absoarbe. deloc violentă, deloc strigătoare. acesta este un tip nou de durere. neîncercat până acum.
cred că săptămâna asta a fost una dintre cele mai importante în viața mea.
sâmbătă, duminică, luni, marți.
miercuri, joi.
vineri
azi. am pierdut șirul zilelor.
marți la ora 16.45 tata a murit.
nici nu am observat cum a trecut timpul. m-am contopit cu el de dimineață. prima oară încercând să fac ceva pentru ca să îi înmoi suferința. după masa, căutând o soluție. de la ora trei până la patru i-am citit, am încercat să îi descifrez mesajele, l-am lăsat să vorbească cu mama, i-am pus mâinile reci pe fața aburindă de durere, i-am citit, i-am vorbit, am vorbit, s-a uitat când la mine, când la mama, i-am spus să vom avea grijă de ea, eu și fratele meu. în disperarea mea, am încercat o tehnică de relaxare. de data asta venită din inimă și nu din cap.
pe fața lui a apărut un zâmbet, pe care nu l-am mai văzut la oameni. durerea a părăsit parcă întregul corp. apoi și-a pus singur mâinile, care nu mai erau funcționale de câteva ore pe piept și respirația a devenit calmă. liniște, tata, îi spuneam, pace. noi suntem cu tine. iar dincolo te așteaptă alți oameni dragi. calm, tata, pace, liniște. apoi Tatăl nostru. pe vârful ochiului stâng i-a apărut o lacrimă. nu a reușit să curgă.
a ridicat mâna stângă spre cineva, ceva, tare sper că este așa. și mâna dreaptă spre noi. ne-a făcut semn de la revedere. și a plecat. conștient până și după ultima suflare. a închis ochii.
îi simțeam prezența atât de clară până joi dimineața.
acum copilul din mine îl caută.
am fost fata tatei. cuconiță, îmi spunea el. m-a crescut așa. până acum câteva zile nu am știut că sunt fata lui. am înțeles și de ce nu m-a lăsat să știu.
sunt liniștită că a plecat. doar copilul din mine îl cheamă. tot timpul.
am învățat de la tata încă o lecție. ultima. puterea gândului este nemărginită. până și demnitatea cu care se poate muri. și demnitatea cu care se poate merge spre cimitir, în sicriu.
