iunie 07, 2009

DESPRE CĂRĂRI ÎMBĂTRÂNITE

IERI 
 am fost la țară.  

prima senzație pe care am avut-o în microbuz era a unei tăceri  asumate. cald, genți, multă lume, sucuri artificiale. am ajuns prea târziu și microbuzul era deja atât de plin, încât căldura nu îmi permitea să citesc. nici un rând.  am găsit un singur loc la geam, în ultimul rând, acolo în spate unde mai pot sta încă 3 oameni. aglomerația a făcut că lângă mine, unul la altul în brațe s-au instalat doi tineri. amândoi erau atât de frumoși că nu reușeam să îmi iau ochii. bruneți și cu ochii lucitori.  el are 21 de ani, ea 19. jocul început de ei mă dezgustase inițial. am avut impresia că ea își dorește să îl seducă. iscusința cu care o făcea era demnă de invidia oricărei femei de 30. la un moment dat a inițiat un joc în care ea îi desena pe antebraț ceva și el trebuia să ghicească ce  a fost. prima oară a scris numele ei. apoi numele lui. bineînțeles că băiatul nu a reușit să ghicească ce era pe antebrațul lui și cât de ușor a creat ea o legătură, care nu mai poate fi ruptă. mă interesa deja pur profesional ce va urma. mirarea mea s-a amplificat când fătuța, diafană și inocentă,  a desenat  un penis. el a zis atunci - foarfece ?!, mirat  de alegere. ea a început să râdă și a spus - nu am uitat cum strigai în fața părinților mei că mă iubești. acum ți-a trecut, dar eu nu am uitat...am rămas consternată. 

cu toată presupusa libertate în gândire, nu cred că mi-ar fi ajuns minte să desenez un penis pe mâna unui bărbat care  m-a uibit vreo dată. și atunci

a avut loc o schimbare metafizică. el a fost atât de inteligent și sensibil că a reușit să deturneze toată situația spre o discuție extrem de profundă ddespre iubire. era atâta durere în vocile lor, că mi-am deschis cartea și am încercat să citesc, doar ca să nu mai aud ce discută. ba chiar mi-am luat și un creion, cu care să subliniez cuvintele de duh ale lui pavese. dar, la scurt timp am înțeles 
 -  pavese a murit demult. - a murit demult. 

am înțeles cât de mult se iubesc. și că re-întâlnirea lor a fost voită. 

am coborât plină de emoții și am luat-o spre casa părinților pe o cărare pe care o colindam cu prietenele mele în fiecare zi. m-am oprit la o bucată de drum. nu înțelegeam ce mă tulbura. - cărarea îmbătrânise. nu știu dacă ați simțit cum e să vezi un drum îmbătrânit. inhalam fiecare miros al copacilor, fiecare mângâiere a ierbii o simțeam ca pe o atingere a copilăriei. 

am ajuns acasă și m-am cățărat în cireș. în vârf. am rămas pentru o oră nemișcată, uitându-mă la locul în care liniștea și pacea sunt surori. apoi, m-a strigat mama - Angelica, hai la masă. am plâns o bună bucată de timp în vârful cireșului, ștergându-mi nasul cu mâneca....

o tandrețe în locul acela, o dragoste pe care nicio cunoaștere în lume nu o poate compensa.

și jos, a apărut tata cu fiica mea, care striga - și eu vreau sus, și eu vreau sus!!! Tata a adus un ulcior cu vin roz, ca știe că îmi place, mama a pus sarmale în farfurii și am uitat că exist. 

ce bine e să fii normal. 

fiecare sat are propriul nebun. al nostru, unul nou, vine în fiecare zi în stație cu un colac și cu bomboane și îi conduce pe trecători la Chișinău. are pe mână câteva ceasuri. toată lumea îl cunoaște. 

în afară de mine, care nu mai știe ce este să mergi acasă. de mine, care nu mai are ACASĂ. 

s-a apropiat de mine cu un zâmbet atât de inocent că mi- a furat inima și a întrebat: Cine ți-a luat ceasul?  unde e timpul tău? 

m-am uitat tăcută la el, i-am pus mâna pe cap și nu am reușit să răspund nimic. o fi ea o întâmplare, dar nebunul satului știe că cineva, mi-a luat ceasul cu 9 luni în urmă și că aș fi renunțat la orice, numai nu la el. că ceasul era cadrul normal în care reușeam să mă replasez de fiecare dată. 
cu 20 de ani în urmă, mi-a fost luat primul ceas, prima copilărie, prima iubire, prima prima prima.
acum - mai am fiică, blog, cărți, amici,  studenți. 
nu mai am ceas. 

cărările nu mă mai așteaptă și nu voi reuși să stau în brațe la el, în microbuz și să îi spun că poate dacă am merge azi în pădure, totul ar fi posibil. 




22 de comentarii:

Cristian Lisandru spunea...

Frumoasă postare... Mi-a plăcut "de nu se poate", cum se spune pe la colţuri un pic mai puţin academice. "La ţară" - din păcate, pentru mine s-a terminat cu această sintagmă, bunicii s-au dus, şi din partea mamei şi din partea tatei, aşa că rămân doar amintirile. Care nu se vor şterge niciodată... Mi-e dor de bunici, chiar dacă au trecut mulţi ani de când şi-au luat rămas bun de la noi...

Geanina Codita spunea...

Imposibil sa nu te cucereasca aceste randuri, sa nu-ti placa drumul acesta catre tara plin de poveste, povestea celor doi din microbuz,drumul imbatranit, copilaria din cires, sarmalutele pe care eu le ador si nu in ultimul rand ACASA. E grozava intalnirea cu cei dragi.

angela spunea...

Cris,
si mie imi este foarte dor de primul cires, al bunicilor, de atmosfera pe care reusea sa o creeze bunica, de cartile ascunse in podul casei de catre bunic. de mine insami, asa inocenta si zvapaiata. :)

Geanina,
acasa e un concept, care ne leaga pe vecie. este alaturi de cuvantul dor. am ramas cu dorul in suflet, pe cararile imbatranite.

multumesc

Anonim spunea...

parca m-am vazut pe mine in zarzar:)
asa am facut eu anul trecut , am fugit la tara la casa strabunicului, acolo imi petreceau eu vacantele, si m-am catarat in zarzar sa caut amintiri, am uitat de mine acolo
e un poem intreg ziua ta la tara si sunt sigura ca ceasul acela ramane totusi cel mai scump ceas al tau, iar urma lui poate scrie o iubire intreaga, poate cararile sa ajunga la o rascruce

Călin spunea...

Întotdeauna drumul către locurile copilăriei e plin de farmec si de învătături. Mă bucur că ne-ai împărtăsit călătoria ta; după ce am terminat de citit am început-o, în gând, pe a mea.

incertitudini spunea...

Buna ziua,Angela!
Mi-ar placea ca "discutzia "asta sa fie undeva, pe drumul spre "acasa".
La inceput , totzi o avem.Din caramizi , dar si din vise. Apoi, construim alta. Poate chiar mai multe.
Ramane prima, la care trebuie sa te intorci adesea. Shtii cand m-am simtzit cu adevarat vinovata ca am instrainat-o, comitznd cel mai stupid cu putintza gest? Cand , dupa moarte lui Grigore Vieru, am citit 'Casa parinteasca".
Las tema asta deschisa.
Despre tinerii tai. Am o prietena cu care ies in 'Trivale" - este un parc uriash, o padure, absolut superba. Acolo vin zeci de tineri. Cei mai multzi sunt sau par indragostitzi. Si se comporta ca atare. Ea , colega mea, neputandu-i apostrofa ca se saruta in vazul lumii, pentru ca eu nu-i dau voie, bodogane tot timpul. Shtii ce cred? Ei se manifesta deschis. Dragostea nu are oprelishti.
Auzi? La urma urmei, de ce ar avea?


Ieri am fost si eu la tzara.
Cineva ne-a adus ramuri cu multe cireshe roz.
M-am gandit , involuntar, la cireshul tau, pentru ca-mi spusesei,cu cateva zile in urma, ca fetitza ta se urca in varful cireshlui, sa simta libertatea primei vacantze.
Asha cred ca ai simtzit tu ieri.
Sa ai multe asemenea momente de a vedea lumea printre cireshe roz!

Simion Cristian spunea...

Lucian Blaga spunea ca vesnicia s-a nascut la sat! Nimic mai adevarat! De cate ori merg la tara, singurele lucruri noi sunt cutele din ce in ce mai multe de pe fruntea bunicii. In rest totul este ca in copilaria mea.

Anonim spunea...

Doi tineri care se iubesc, nu au cum sa nu rezoneze in vreun fel in interior. Iubirea fiecare o traieste altfel, poate niciodata identic chiar daca noi, aparent suntem aceiasi. Uniunile sunt diferite si abordarile deasemenea. Iubirea nu tine cont de orologiul intern bate dupa propriul timp. Uneori ramine in urma, pare ca rugineste. Alteori o ia inainte ca nebunul nu ai cum sa-l opresti.

Povestea ta cu ceasul pierdut m-a impresionat profund. Foarte frumoasa.
Cirese ca cercei la urechi sa porti... sa ramâi neschimbata.

angela spunea...

Gala,
si zarzarul imi place, dar cel mai mult - linistea din varful copacilor. si ce bine e sa iti iei o carte si sa o citesti acolo, in locul amintirilor.


Calin,
ma bucur ca ai plecat in alta calatorie de aici, din istoria mea. sper sa imi povestesti si mie cum a fost :)

Gina,
ma duc rar de tot acasa (!) si de fiecare data imi promit ca o voi face mai des. dar, pentru ca nu mai am ceas, lumea ma acopera...
cat despre tineri: Dragostea nu are oprelishti.
Auzi? La urma urmei, de ce ar avea?
mai bine decat tine nu o pot spune!
sa se iubeasca! ajunge cu bodoganeala!!! :)
sper sa pot ramane deschisa cireselor toata viata mea. si tu la fel!!!

Simion Cristian,
bun venit printre fuste socratice. ce bine ca mai ai bunica. mie imi este atat de dor de ridurile ei...

Mariutza franceza,
bine ai revenit!!!!
ai dreptate: iubirea nu tine cont de orologii, dar tot are un timp. si e mai bine sa ne lasam dusi de val. majoritatea dintre noi isi amintesc momentele legate de iubire in cele mai grele timpuri. stii ce frumosi erau???? exceptionali!!!

sa raman neschimbata? poate numai un pic de maturizare :) in rest - la cirese cu noi!

Maria spunea...

angela,
de citeva zile tropai in jurul acestei postari. poate daca nu era atit de personala mi-ar fi mai usor sa comentez. dar totul e text, nu-i asa?:) mi-a placut ideea cararii imbatrinite. se mai poate merge pe ea, si uneori chiar nu avem de ales decit s-o urmam, caci poate duce spre casa (mda...sau spre iubire). ceva s-a pierdut, sau a fost ratat, si constiinta acestei pierderi este imbatrinirea.

incertitudini spunea...

Buna ziua, Angela!
Din cand in cand- nu mereu- este bine sa nu ai ceas- ca o paranteza, am pierdut toate ceasurile primite sau cumparate, de catziva ani ma folosesc de cel din telefon.
Shtii ce mi-ash dori? Sa ma duc in gara adolescentzei mele, Doamne, cat imi este de draga, fara ceas.. chiar si fara cel mare, de deasupra ushii .
Sa privesc trenurile.
Trenurile si pasarela!!!
O zi frumoasa!

angela spunea...

Maria
iar am pierdut orele si minutele :)
orice e un text, deci poate fi jucat. si in fond...ce e personalul daca nu un piblic mai voalat?

imi place ideea ta - constiinta pierderii este imbatranirea :)

Gina
si eu le pierd. tot timpul :)
ma duc pe la tine. macar sa te vad.

Anonim spunea...

Genial desenul cu penisul...mi-ai înveselit si mai tare ziua :) Deja mi-o înveselisem eu cu niște desene.... lol

angela spunea...

Andi,
ma bucur ca esti vesela :)
si zambetul tau ma face sa zambesc si pe mine!

buna faza, ah?

Anonim spunea...

aș fi vrut să fiu câteva clipe în locul băiatului...îți dai seama cum îi sfârâiau sinapsele și axonii?? :)

incertitudini spunea...

Rebela fata este Andi!

angela spunea...

Andi,
imi dau seama, ca am vazut cum tremura tot tot :)

Gina
faina fata este Andi :)

incertitudini spunea...

Angela am uitat sa- te anuntz ca , pentru zilele astea , ai o leapsha la mine!
Pupici de zile bune!

angela spunea...

am si fost deja :)
o las pentru weekend.imi plac cartile :)

Cristian Lisandru spunea...

Îmi aduc aminte cum mirosea a pâine coaptă dimineaţa şi de toată zarva din ogradă... Acolo nu mă deranja absolut deloc cântatul cocoşilor...

angela spunea...

Cris
acolo cocosii ne anunta vesnicia :)

日月神教-向左使 spunea...

成人論壇,080聊天室,080苗栗人,免費a片,視訊美女,視訊做愛,免費視訊,伊莉討論區,sogo論壇,台灣論壇,plus論壇,維克斯論壇,情色論壇,性感影片,正妹,走光,色遊戲,情色自拍,kk俱樂部,好玩遊戲,免費遊戲,貼圖區,好玩遊戲區,中部人聊天室,情色視訊聊天室,聊天室ut,成人電影,成人遊戲,成人文學,免費成人影片,成人光碟,情色遊戲,情色a片,情色網,性愛自拍,美女寫真,亂倫,戀愛ING,免費視訊聊天,視訊聊天,成人短片,美女交友,美女遊戲,18禁,三級片,自拍,後宮電影院,85cc,免費影片,線上遊戲,色情遊戲,日本a片,美女,成人圖片區,avdvd,色情遊戲,情色貼圖,女優,偷拍,正妹牆