decembrie 27, 2008

te loquor absentem (citit P. Quignard)

vântul îşi apasă sărutul pe mâinile iernii
zburătăceşte lumini

unii îşi lasă aripile
acasă
cei de la birou
se topesc de căldură

alţii le lasă-n
birouri
cei de acasă au alergie
la praf

prea multă tăcere
întunecă ferestrele
dau la o parte tristeţile

într-un microbuz o femeie se uită pe geam şi cântă colinzi ca un copil de opt ani


când nu ştii unde să îţi laşi aripile
urci noaptea pe acoperiş

de la etajul 20 lumea este o hologramă
a fiecăruia
Trimiteți un comentariu