tacerile danseaza ca vrabiile in jurul unui graunte
ma
adancesc
printre ele
nici o matura supersonica
am pierdut praful
in
mlastina-lume
absoarbe parerile de rau
interdictiile
ma arunca
inapoi
nici un pas
nici inainte
nici
nicaieri
doar o senzatie de sticla goala deja bauta
si aruncata in tomberonul din piata garii
cand ochii vor rataci dementi
sa ma cuprinzi in tacere si
apoi
sa soptesti
nimic
nicaieri
niciunde
4 comentarii:
prea multă tristete, angel :(
prea vizibila. incearca sa ma lasi sa ghicesc care e starea ta, nu mi-o povesti ca si când as fi oarba :(
să-ti aducă Mosul Nicolae zambete si... tot ce iti mai doresti.
iau sticla goala cu mine, gata, zambeste ...
NB
hug
prea multa tristete dara,
Iola
stiu ca e transparenta de tot
dar
nu e o poezie asta,
mai degraba e art-therapy.
poate nu ar fi trebuit sa o postez
pe de alta parte,
vezi - ai citit-o si mi-ai luat sticla
multumesc pentru imbratisare
dar lung mai tac tăcerile astea...
mai tac inca. la un moment dat vor vorbi, doar sa stii sa le asculti.
ca striga mut. si ochii vad asta. unii.
Trimiteți un comentariu