fustă. ce să faci dacă nu știi să spui nu?

uneori apar noduri în gât, care nu trec cu niciun fel de exerciții de eliberare sau cu jurnale scrise sau cu soarele care ne iubește pe toți așa cum suntem.

mă gândeam zilele astea, cam de câteva luni de fapt, care este darul celor care știu să traseze limite clare ale propriului comportament și al celorlalți.

cum să faci să fie Până aici da, de aici încolo nu?

sunt o sută de tratate de comunicare asertivă, altele o sută de mii de exerciții și alte mii și milioane poate chiar miliarde de oameni care știu cum să facă asta. pentru mine este una dintre cele mai dificile lecții ale vieții

pentru mine limitarea a fost întotdeauna sinonim cu absența libertății. am crescut în rebeliune totală față de sisteme, isme, lumi care impun limite. și implicit - sufletul meu a perceput moralitatea altfel decât sunt oamenii obișnuiți să o privească.

cumva aceste limite vin, pentru mine, dintr-un bun simț înnăscut. exact ca la Kant - e un fel de imperativ categoric. nu pot face asta pentru că îmi fac rău mie, sau le fac rău celorlalți.

de câteva luni realizez că  nu este chiar așa.

sub această mască a libertății totale stă un mic tiran care dorește ca lucrurile să fie făcute pentru el, cu mâinile altcuiva. e un fel de manipulare foarte subtilă asta.  cu tine și cu ceilalți.

pas cu pas am învățat să fac așa:

- cînd simt că nu mai pot rezista unei cereri agasante și repetate îmi imaginez că trasez o linie cu creta. cuvintele celuilalt se opresc acolo, în linie. îmi este mai ușor să vizualizez Limita. cel mai greu este să reziști 15 minute :) după asta celălalt se plictisește.

- înainte de a spune DA, mă întreb: este adevărat că de asta anume ai nevoie? fac liniște în mine. dacă răspunsul organismului meu e liniștea - răspund pozitiv. dacă apar roșeață, tremur, încordare - știu clar că mesajul este nu.

- dacă nu am reușit să refuz - mă încurajez pe mine pentru data viitoare. și accept că încă nu sunt pregătită să fac pași mari.

- îmi amintesc de experiențele în care am reușit. permanent.

- mă duc și găsesc copilul din mine, care rebelă și nebunatică a decis să fie revoluționară și să schimbe lumea. îmi amintesc că eu sunt lumea și e nevoie să mă schimb pe mine. fără speranțe și fără grabă. ca în iubire.

Voi cum faceți?

sursa imagine

cum sa faci ca celalalt sa ajunga dependent, abuzat si nefericit.

astazi este  Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor. 

am uitat de aceasta perioada din viata mea. am lucrat si am crescut datorita tocmai acestei experiente. imi doresc foarte mult ca alti oameni (femei si barbati sa nu trebuiasca sa aiba asemenea experiente. de aceea re- public ceea am scris inca in 2011. 

sursa imagine
***

postarea se dedică Mie, când eram dependentă și abuzată și tuturor celor care simt că sunt Target. că mulți am mai fost

cuplurile creează diferite tipuri de relații. unele dintre ele, armonioase din afară și cu multă suferință pe interior. altele - invers. și foarte puține echilibrate și armonioase.


mai jos e o schiță de ghid. pentru cei care vor să își transforme Omul în animăluț dependent și sigur.
pentru cei care au o mare problemă de identitate și decid să își facă egomasaj, dresând oameni:

1. inițial, oferiți omului o imagine de sine integră. nu uitați să adăugați un pic de mister, de neînțeles și interesant. arătați-i că sunteți sigur de propriile capacități.

2. mirați-vă sincer de calitățile celuilalt. îl/o seduceți evidențiind interesantul (de obicei căutat sau imaginat de omul-target). astfel, îl faceți să se simtă deosebit. și mai faceți ceva. creați o legătură de dependență. una subțire și foarte posibil de rupt. pentru că vrem să fim admirați omul-target va deveni la rându-i interesat de dvs.

3. repetați pasul I cât mai des cu putință și combinați-l cu pasul II. mai puteți detecta niște preconcepții, idealuri, interese și apăsa pe ele. arătați-i omului -target că alături de dvs (deși imi e greu să respect regulile de politețe cu cei care nu se respectă pe sine și pe ceilalți) și numai așa - le poate realiza.

4. după ce ați atins nivelul slăbirii rezistenței - adică omul s-a îndrăgostit, aplicați tehnica furtului, șantajul și despărțirea de prieteni. Atenție! ultimul punkt este cel mai important la etapa asta. faceți astfel încât nimeni să nu îi mai poată ajuta când au nevoie. în afară de dvs.

5. când a ajuns în gura lupului, adică a dvs., apucați-vă să criticați tot ce face. asta pentru ca relația să fie nu numai de dependență ci și abuzivă. altfel, relația nu are niciun rost și nu veți simți că sunteți Marele Premiant al sorții.
Omul-target trebuie legat la propriu prin toate mijloacele posibile:
a. bani - luați-i până și banii pe care îi câștigă - asta pentru o mai bună administrare, pentru că deh! omul e tare bun la scris texte, la dansat, la făcut bani - dar pentru că e sensibil și idealist - nu îi poate administra. dați-i pe zi atât cât să nu îi ajungă nici de mâncare. vă va suna și cere. sau va tăcea și răbda foame.
B. timp liber - cu cât mai mult timp e cu amicii sau singur, cu atât sunt mai mari șansele să se elibereze. dacă totuși vreți să mergeți în liniște la bar cu prietenii, încuați-l/o în casă. astfel e mai sigur. asigurați-vă că nu are acces la net. cel mai bine e să îi recomandați un serial bun. să se identifice cu eroul care suferă. tare bună ancoră.
c. un copil, doi copii, trei copiii. e soluția ideală. apropos, nu numai în cazul în care omul-target e femeie. funcționează perfect.

despre credinta si ratiune. confesiune.

suntem ființe atât de raționale, încât ne este dificil să vedem.

ne-au învățat de mici că noi suntem diferiți de animale pentru că avem rațiune. 
ne-au învățat de mici să gândim, pentru că altfel luăm decizii greșite
ne-au învățat de mici să credem în ceea ce se poate vedea, pipăi, mirosi. 

astfel tot ceea nu funcționează în baze raționale (și nu știu cum se întâmplă, dar e foarte puțină logică în construcția lumii) nu merită să fie văzut, cu atât mai mult acceptat. 

tot textul de mai sus este scris cu mintea, deci nu spune decât cât îi este de frică minții mele să fie desconspirată.

voi ați încercat pur și simplu să fiți, fără ca să vă întrebați?

când în sfârțit, pentru o perioadă foarte scurtă am reușit am simțit cum inima mea nu mai are nevoie de nimic. pentru că atunci totul este acolo.

tu ești acolo.
versurile sunt acolo
cântecul e acolo
te transformi în st
ele
cr
ești
fără text.

fusta 69. a iubi înseamnă a suferi?

de cele mai multe ori fugim de iubire. sau o concepem ca fiind prezență permanentă a celuilalt. căutăm ca cel/cea pe care îi iubim să fie cu noi în relație.

pe de altă parte internetul abundă de imagini și statusuri de acest tip:

legarea asta a iubirii de suferință. de ce se întâmplă asta?
1. pentru că iubirea pentru noi înseamnă a fi cu cel/cea pe care îl/o iubești.
2. pentru a obține asta ești nevoit/ă să lupți.

orice luptă însă  obosește și aduce suferință. pentru că te slăbește și activează toate fricile posibile: nu sunt destul de bun, frica de singurătate, frica de pierdere.

Cioran, ca și alți autori, este foarte frumos. doar că pornește de la o premiză greșită - că iubirea înseamnă că celălalt îți este cumba ”dator” să te iubească sau să te aprecieze sau să fie cu tine.

dacă încerci să resimți iubirea ca pe cel mai mare dar și cea mai mare deschidere și dacă vezi persoana din locul iubirii și nu a propriilor dorințe de a poseda și a traumelor trăite în trecut - celălalt te vede.

iubirea nu a fost și nu poate conține suferința în sine. în sens foarte superficial - atunci când te bucuri de frumusețea unei zile de toamnă - produce asta suferință?

se întâmplă astfel: istoriile din capul tău (cum trebuie să fie o relație, cum anume se întâmplă când iubești, etc) te fac să suferi. adică tu decizi să suferi. sau istoriile din capul tău te acaparează și te suferă, dacă vrei.

fă un experiement: nu vrea nimic de la om. acceptă-l așa cum este, cu dorințele și fricile proprii. și atunci o să îi vezi frumusețea. a lui/ei și a ta. fără drame. doar ești. doar iubești. doar ești luminos și fericit. 

fusta 68. cum oamenii din viața noastră sunt ceea ce vrem noi să fie

de mai multe ori când suferim găsim câte un vinovat sau poate chiar mai mulți. este o stare cumva devenită naturală, a vieții.

argumentele pe care le aduc clienții mei, la începutul discuției, sunt întotdeauna legate de: el/ea face așa, el/ea nu mă ascultă, nu mă vede, mă agresează. cel mai solid argument este: el/ea m-a trădat, înșelat.

această viziune a celuilalt ca și un/o aducător de fericire sau nenorociri este una comodă. de multe ori ne ajută să ieșim din crize. dar nu este o soluție de lungă durată.

ceilalți, întotdeauna, sunt exact așa cum vrem noi să fie. Cum facem ca celălalt să devină ceea ce ne dorim de fapt să fie? cum se face că celălalt ajunge să ne trădeze sau să plece sau să ne abuzeze?

secretul este întotdeauna ascuns în propria inimă. și pentru că am învățat că inima este cea care suferă cel mai mult - ajungem să o înconjurăm cu multe multe ziduri. atât de multe incât nu mai avem nici noi acces la ea.

și atunci - ceilalți dețin roluri care ar fi trebuit să ne învețe să privim în inima noastră. doar că drumul este atât de întortocheat că nu lăsăm mesajele reale să ajungă la noi.

drept rezultat - ceilalți se fac responsabili de viața noastră. astfel le dăm puterea să decidă pentru noi. deci să ne facă fericiți sau nu. și pentru că învățăm de obicei din suferințe - ele se fac și mai dese în viața noastră.

oamenii devin ceea ce vrem noi pentru ca să putem învăța și să recunoaștem drumul spre inima noastră. dacă înțelegem asta - prima întrebare pe care ne-o punem este: ce e de învățat din asta? unde am construit un zid în jurul inimii mele? cu ce eveniment din viața mea seamănă? cu cine?

caută în tine. vei găsi o mare de răspunsuri.

                                                   sursa imagine

fusta 67. despre ce ne învață de fapt poveștile

urmărind o discuție pe Facebook și comentariile  de acolo voi răspunde rapid la câteva dintre întrebări legate de povești și ce ne învață ele de fapt. și care sunt poveștile inofensive. dacă sunt.

poveștile sunt, înainte de toate, expresii ale inconștientului colectiv al unei culturi. putem găsi o mulțime de definiții și explicații, dar cam asta se întâmplă.

pentru că inconștientul nostru înțelege limbajul simbolic/metaforic - este mai simplu să transmiți un mesaj direct în structura omului cu ajutorul personajelor, decât cu ajutorul logicii.

fiecare dintre aceste personaje comunică despre anumite roluri, pe care ni le asumăm mai târziu. de aceea, atunci când întrebi pe cineva care e povestea lui preferată sau personajul preferat - poți deduce ușor care a fost rolul și apoi scenariul de viață sau credințele pe care și le-a asumat.

de multe ori, când citim aceste povești suntem fascinați de istorie, de cuvinte și nu înțelegem care este influența acestora asupra inconștientului nostru.

de exemplu, Crăiasa Zăpezii (nu mă voi referi la poveștile menționate în comentarii, pentru că ele vorbesc despre viața omului și acesta este un lucru mai mult decât intim).
 femeie care vrea afecțiune, dar nu știe cum să ofere. de obicei, își ia partenerul de care are nevoie, fără că să îl întrebe dacă e de acord și nu se oprește până nu obține ceea ce vrea. îl înconjoară cu de toate, în afară de iubire și căldură. cel mai des se întâmplă că în viața de cuplu, apare o altă femeie, care știe să ofere bărbatului ceea de ce el are nevoie și acesta pleacă. în spatele acestui personaj este o traumă profundă, de abandon sau separare, care generează așa-numitul ”zid al inimii”. femeia aceasta nu poate simți până la capăt. și e păcat, pentru că e frumoasă, de succes și inteligentă. 

toate poveștile au în spate roluri și un stil de viață, dar și căi de ieșire din starea de criză. este important cum le citești și ce înveți din ele.
nu există povești bune sau rele. există povești pe care știi sau nu să le citești. și dacă îi citești copilulul tău o anumită poveste - este important să îi dai și instrucțiuni de ieșire din scenariu. pentru că dacă nu îi citești tu - va găsi de unde să se inspire. sau poți face niște cursuri de scriere a poveștilor și să înveți cum se construiesc povești ”bune”.

oamenii nu pot trăi fără roluri. uneori ne identificăm atât de mult cu ele - încât uităm cine suntem. exact așa cum a uitat Crăiasa Zăpezii să scoată zidul din jurul inimii atunci când l-a furat pe Kay.
sursa imagine

fusta 66. despre mila de sine și durere

despre mine
un fel de jurnal motivant 

http://www.igopogo.com/index.htm

e greu să te iubești pe tine atunci când o voce îți sună în cap - fii puternic/ă, fii cel/cea mai bun/ă, fii, fii, fii.

ceilalți devin, așa cum spune Sartre - infernul.
nemulțumirea asta permanentă de alții, de ordinea sau dezordinea lucrurilor, de servicii, funcționari, colegi, partide, viață - transformă viața într-o serie de niorlăieli.

și dacă tu, cel/cea frumos, deștept și puternic ești permanent cu ochii pe alții, când să mai ai timp să te cunoști sau să te iubești?

și dacă tu nu recunoști propriile umbre - atunci ele îți vin ca o ploaie rece, sub formă de evenimente, boli sau oameni. toate rănesc. și aceste răni trezesc alte nemulțumiri și închideri și durere.

cum ar fi să ieși din dramă și să înțelelgi că lumea este exact așa cum o contruiești?

dacă ai decis să ”te lepezi de durere” ai mai jos două exerciții, care ajută la creșterea încrederii în sine și a liniștii

EXERCIȚIU 1
pentru a deveni omul care are încredere în sine nu e nevoie să te uiți în oglindă și să îți spui că ești cel mai bun. oricum nu funcționează, dacă ieși afară și ești nemulțumit de ceva, orice.
există un singur lucru de care poți să fii sigur - că ești nesigur.
deci în loc să îți atribui vina pentru ceea ce se întâmplă în viața ta sau să arunci vina pe alții - recunoaște că ești nesigur. în momentul în care simți nesiguranță sau disconfort sau durere fizică sau suferință își spui - mergi înainte și simte ce simți. sentimentele mele sunt naturale și sincere.
astfel, te obișnuiești cu ideea că ești cine ești, că simți ce simți - și nu cauți să devii altfel. pentru că tu, în vulnerabilitatea ta, ești cel mai deosebit om din lume.

EXERCIȚIU 2
scrie într-un jurnal ceea ce se întâmplă și care sunt gândurile, sentimentele sau percepțiile pe care le ai. spune-i neîncrederii tale ( a mea are imaginea  unei Pepi ciorap lung ciufulită și pierdută și micămică) că apreciezi efortul ei de a te proteja. și că are dreptul să vorbească și să se manifeste când vrea. și tu între timp treci înapoi la exercițiul 1.

dar cel mai important exercițiu este să observi: de câte ori pe zi te plângi, critici pe alții sau bârfești. toate sunt despre tine. Pentru că tu ești dușmanul tău cel mai mare. pe el învață să îl iubești.

fusta 65. despre importanța de sine

într-o zi mi-am cumpărat două rochii, una mai frumoasă decât alta. bineînțeles că m-am îmbrăcat în una dintre ele imediat. am ieșit în stradă. și era una dintre puținele cazuri în care oamenii nu se uitau la mine. nu mă vedeau. m-am întrebat ce se întâmplă, roasă pe dinăuntru de un sentiment de neliniște. apoi am înțeles. era activată importanța de sine. :) iar universul îmi oglindea această importanță. Dacă fiecare dintre noi manifestă importanța de sine - nu mai putem să ne vedem unul pe altul. mi-am calmat importanța și liniștită am mers prin umbra copacilor. 

eram atât de mândră de mine! am înțeles, acceptat, depășit orgoliile :). cel puțin așa credeam. 

la un moment dat am simțit că mă deranjează ceva. era o etichetă enormă cu multemulte prețuri pe ea (rochiile erau la reduceri multiple). M-a umflat un râs omenesc și plin de mine. această importanță de mine se manifesta acum într-un mod de-a dreptul ridicol. 

am învățat în ziua aceea că importanța de sine poate fi pe dinăuntru și pe dinafară. și că ea separă și taie din tine, până rămân doar etichetele. cu multe prețuri tăiate. 

dacă mă iubește cineva - sunt important, dacă mă observă cineva - sunt important, dacă, dacă, dacă. 

și dacă cred că - doar exist - nu am nevoie de nimeni în afara mea - sunt important. 

toate acestea sunt etichete. reduceri din iubirea pe care o putem avea, dacă știm că fiecare dintre noi este la fel de important ca celălalt. sau de neimportant. 

atunci știi că tu ești cel care alege ce să vadă, să creadă sau să facă. și ceilalți sunt oglinzi, care îți luminează drumul. 

sursa imagine

Povestea care mișcă inimi. Cum a fost la DARE.

Aseară am avut marea onoare să moderez DARE Social Fashion Show. 18 fete, 19 designeri moldoveni, o mie de ochi - plini de iubire. Este prima oară când, acolo, pe scenă nu îmi ajungeau cuvinte. Sala plină de o energie caldă și luminoasă avea un murmur special. Nu pentru că era vorba de femei cu nevoi speciale, ieșite pe podium, ci pentru că toate inimile noastre au bătut în unison. Toate în același ritm - al iubirii. 

Mai jos povestea DARE, pe care am scris-o special pentru voi:

Fiecare  dintre noi are propria poveste. Suntem un univers al zânelor, eroilor și zmeilor. Avem vise și provocări.

Avem momente în care așteptăm DAR-uri și momente în care strălucim nestingherit.

Unii oameni își scriu povestea singuri, de la început până la sfârșit. alții - se rotesc în jurul propriului suflet și mor, neînțelegând că au o poveste. există oameni, care se reinventează, de la o etapă la alta.

În această lume multicoloră și ciudată - DARE își începe povestea așa:

Povestea mea nu este întotdeauna dulce și armonioasă, așa cum sunt cele inventate. DARE miroase a frumusețe și naturalețe, a aventură și vise, a lumină și întuneric, a provocări și curaj - așa cum este povestea celor care îndrăznesc să își decidă singuri soarta.

 M-am născut în Moldova. Sunt un copac cu 18 rădăcini, răsărit în inima unei ființe de lumină. A fost o vreme, când fiecare dintre rădăcinile mele a întâlnit în drumul său provocări și durere.

Sunt un copac, care crește în umbra fiecăruia dintre voi. într-o zi - un alt copac mi-a observat frumusețea și am înflorit, plin de îndărzneală, pregătit să dezvălui minunea de a fi unul dintre ai noștri - să transform visele în realitate, să privesc dincolo de aparențe. Ai noștri sunt 500 de oameni, adunați la căpătâiul curajului de a iubi, a simți, a trăi.

Povestea mea este povestea fiecăruia dintre voi. Suntem 500 de rădăcini de lumină, pregătite să își dezvăluie frumusețea astăzi. Aici și acum.

Ieri mi-am confirmat că 
atunci când ai un vis - merită să mergi către el, indiferent cât e de imposibilă realizarea lui. 
bunătatea și dragostea de oameni mișcă munții
fiecare dintre noi poate schimba realitatea cu o singură deschidere de inimă

Ieri am învățat că 
1. nu mă pricep la modă deci am de învățat :)
2. frumusețea și iubirea nu au limite. și că noi, în Moldova, avem puterea să privim dincolo de aparențe. Pas cu pas. 500 câte 500 :). 

mulțumesc!

Fotografia este preluată de la pentruea.md. găsiți galeria aici. mulțumesc Nadia Darie

cum DARE te poate face să îți iubești inima

DARE nu e un simplu eveniment. pentru mine DARE a început odată cu Nati și o  discuție care a avut lungimea de 15 centimetri distanță (exact distanța dintre mesele noastre la birou) și patru ochi care se iubesc.
Nati - Am o idee, vreau să fac o prezentare de modă cu  femei cu dezabilități și să arăt lumii că ele sunt modele de viață. - ochii lui Nati străluceau.
Eu - Dă-i bătaie!

și Nati a adunat echipă. a găsit 18 fete de vis, finanțatori, oameni care sunt  aproape cu inima și care vor veni la eveniment.

acum despre cum un asemenea eveniment poate schimba sorți. nu e vorba doar de cele 18 fete. nici măcar despre cei care au acceptat să îndeplinească visele fetelor.

mulți dintre noi au inima închisă. pentru că traume, pentru că lovituri, pentru că neîncredere și pentru că frici.

sau pentru că noi știm mai bine cum e corect și ne supărăm când alții nu sunt ca noi.

am găsit pe această pagină următorul text.

(Vă propun să îl citiți cu atenție. Și dacă la un moment dat, măcar o miime de secundă simțiți că respirația e întretăiată - e despre fiecare dintre noi și despre inimă).

DARE Social Fashion Show este o poveste care deschide inimi și vindecă traumele fiecăruia dintre noi. moale, cu multă iubire și multă grijă.

Aveți de ales între trei pachete:
Consul Social
Diplomat Social
Ambasador DARE

care e diferența? intrați pe dare.md și vedeți

Vă așteptăm în data de 16 august,la ora 16.00 la Leogrand.

Biletele sunt in vânzare la Moldcell Center (Shopping MallDOVA), Moldcell Cafe (str. Tighina, 55)
îl poți rezerva prin sms la 1113, 1114, 1115 (dacă ești abonat Moldcell)

Lectură plină și Vă aștept la Evenimentul de deschidere a inimilor în 16 august 2014!

fotocredit:  "FOTOROOM.MD" 
Intr-un deşert aspru şi stâncos trăiau doi pustnici. Găsiseră două grote situate foarte aproape una de cealaltă. După ani şi ani de rugăciune şi sălbatice renunţări, unul dintre cei doi asceţi era convins că ajunsese la desăvârşire. Celălalt era şi el pios, dar totodată bun şi înţelegător. El se oprea întotdeauna să discute cu puţinii pelerini care veneau acolo, adăpostindu-i pe aceia care se rătăceau sau pe cei care doreau să se ascundă.
“Acesta este timp pierdut pentru meditaţie şi rugăciune”, gândea cel dintâi sihastru, căruia nu-i plăceau desele absenţe – chiar dacă nu îndelungate – ale celui de-al doilea.Pentru a-l face să înţeleagă în mod concret cât este de departe încă de sfinţenie, se hotărî să pună câte o piatră la gura propriei grote ori de câte ori celălalt avea să comită vreo greşală. După câteva luni, în faţa grotei sale se înălţa un zid de pietre, cenuşiu şi sufocant. Şi el era închis înăuntru.
Uneori construim ziduri de jur-împrejurul inimilor noastre, folosind pentru aceasta pietricelele de zi cu zi ale resentimentelor, ranchiunelor, tăcerilor, problemelor nerezolvate, supărărilor. Datoria noastră cea mai de seamă este aceea de a împiedica formarea unor astfel de ziduri în jurul inimilor noastre. Şi mai cu seamă, aceea de a încerca să nu devenim “o piatră în plus în zidurile altora”.