fusta 73. despre violența împotriva femeilor. și împotriva bărbaților. pas 1, 2, 3

astăzi este declarată Zi Internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor

mă bucură tot felul de inițiative, inclusiv aceasta. mă bucură campania de 16 zile. și multe alte acțiuni.
îmi pun însă mie însămi o serie de întrebări și tot în mine caut răspunsul

sunt o femeie, care a cunoscut violența economică, psihică și fizică nu doar din cărți sau infografice. și acum, cu toată munca depusă mă trezesc uneori că încă nu sunt capabilă să răspund actelor de violență într-un mod echilibrat și asertiv. încă mai apar momente în care tresar la sunetul ușii descuiate sau cîd se aude un strigăt undeva. îmi revin, acum, în câteva secunde și realizez că am devenit altcineva. și că aceste experiențe de viață mi-au dat puterea și darul să înțeleg orice durere, a oricărui om și să o onorez, fără a vrea să o ”repar”.

dar sunt niște lucruri, despre care nu este ușor să vorbim. și despre care mai bine strigăm - sunt pentru eliminarea violenței.

în viața fiecăreia/fiecăruia dintre noi vor exista agresori, atât timp cât vom fi în triunghiul dramei. adică atât timp cât vom păstra mentalitatea de victimă.

în viața fiecăreia/fiecăruia dintre noi va apare violența până în momentul în care nu vom înțelege care este și cum este agresorul din noi înșine: de câte ori ai fost violent/ă tu cu tine? de câte ori te-ai certat, etichetat, urât pe tine pentru cănuștiudece, de câte ori ai muncit până ai cîzut în barbă, sau ai bâut până ai căzut în barbă sau pur și simplu nu ai recunoscut că ai frici, iubiri sau ură?

tu cu ceilalți? în gând, sau bârfind, sau atacând pe cineva care nu vrea să stea la coadă, de exemplu.

violența începe întotdeauna din noi, spre noi. din noi, spre alții. și se răsplătește cu multă rușine și vinovăție. iar acestea sunt semne pe care le simt alți agresori. și ei vin. și intri într-un joc al victimei. îți iubești propria poveste de suferință. pentru că asta este tot ce mai ai. pentru că în aceste cazuri loc de iubire nu mai există.

astăzi este o zi tristă pentru mine. pentru că nicio școală nu ne învață să ne iubim. pur și simplu să ne iubim. să ne acceptăm corpul și mintea și sufletul și dorințele și emoțiile așa cum sunt ele. iar oamenii care au trecut prin violență au nevoie de iubire, de recunoaștere și de acceptare. de sine în primul rând. toată vinovăția și rușinea adunate din faptul că nu ai reușit să te aperi pe tine, sau pe copilul tău - se înrădăcinează în părți ale corpului. și trec ani buni până ajungi să le eliberezi.

prevenția violenței nu este despre a striga Stop Violența. prevenția violenței este despre a te iubi pe tine și a avea compasiune pentru ce simți și despre a ști care sunt limitele. indiferent dacă ești bărbat sau femeie. iar asta se învață. și eu aș face asemenea programe și pentru asta aș da bani. pentru că este paradoxal, dar agresorul, de multe ori, suferă și mai mult. și devine victimă a propriei violențe.

mai vorbim

fusta 72. despre necesitatea perioadelor în care nu înțelegi ce se întâmplă

există perioade în care suferim. știm că suferim, nu suntem de acord și luptăm. despre cât este de necesară această luptă cu suferința mai vorbim.

există însă alte perioade, în care lucrurile parcă îngheață, nu mai înțelegi ce se întâmplă cu tine și cu cei din jur. de parcă lumea întreagă conspiră și tu ești singura/ul care nu înțelege.

de obicei, aceste peroade sunt pline de întuneric și confuzie.  mă gândesc însă la fluturele care este larvă și stă acolo în coconul lui și așteaptă.
interesant, fluturele își pune întrebări? sau pur și simplu are răbdare să vină timpul și să fie pregătit să zboare?

dacă sunteți într-un cocon acum - lăsați viața să se manifeste în voi. Onorați orice perioadă, știind că va veni ziua în care coconul se va sparge și voi veți fi ca un fluture.

vechiul trebuie să plece ca să poată intra noul. Lăsați coconul să își facă treaba.

fusta 71. cum să renaști în urma suferinței

ieri a fost o zi obișnuită pentru majoritatea dintre noi. totuși ieri a fost o zi specială. În lume, ziua de 10 septembrie a fost declarată ziua internațională de prevenire a suicidului. 

fiecare dintre noi, cel puțin o dată în viață și-a dorit să moară. nu scriu despre acest lucru cu emfază sau dramă. atunci când nu mai reușim să facem față, când încercările vieții vin prea multe și una după alta, când povara este prea grea - fiecare dintre noi își dorește un final. în special în adolescență, când lumea pare atât de dușmănoasă. 

personal, am avut momente din acestea cu duiumul. din păcate, am oameni care au încercat să o facă. și pe unii cărora le-a și reușit.

pentru fiecare însă există posibilități de continuare, de ieșire din rănile care dor atât de profund și de renaștere. știu și simt cât este de dificil să te ”apuci de păr” și să te extragi singur din groapa cu tristețe sau disperare. dacă însă am fi învățați de mici să onorăm lucrurile, relațiile, oamenii și natura - am ști că nu suntem nicodată singuri. 

se zice că vulturii ajung la o etapă a vieții când ghearele și ciocul devin atât de mari, încât pasărea se rănește și nu mai poate nici respira, nici mânca. în acel moment, vulturul se ascunde în stâncă și își smulge toate penele, lăsându-le să se înnoiască. apoi își tocește ciocul și ghearele. și renăscut - plutește în văzduh, schimbându-și direcția cu o singură mișcare de aripă. liber. singurul care poate ajunge până la soare. 

câtă durere și suferință este acumulată în procesul de renaștere? multă. enorm de multă. 

merită?

fiecare dintre cei care au trecut prin durere și au renăscut pot răspunde cât e de frumos zborul de după. 

dacă oamenii ar fi învățați și ar vedea că fiecare durere/tristețe/suferință duce cu sine darul zborului, ar spune pur și simplu mulțumesc vieții. 

astăzi spun mulțumesc vieții. mulțumesc poveștilor care mă cresc. mulțumesc oamenilor cu care lucrez și care au curajul să treacă peste durere și frici. mulțumesc fiicei mele. pentru că este așa cum este. 

zbor lin să avem!

LISTĂ DE CĂRȚI ȘI FILME

1.      Acestea sunt primele care vin în cap:

o   Virginia Satir, Arta de a făuri oameni

o   Debbie Ford, Partea întunecată a căutătorilor de lumină, Curajul

o   Deepack Chopra, Cele șapte legi spirituale ale succesului și altelel

o   Clarissa Pinkola Estes ,  The woman who Run with the Wolves

o   Richard Brodie, The Virus of the Mind

o   Joseph   Campbell , Myths to  Live by

o   Paul  Eckman,  Emotions revealed,  Mitul expresiei

o   William P. Young , The shack, http://www.theshackbook.com/

o   Anthony De Melo,  “Awareness”

o   Bruce   Lipton, “Biology of Belief”;  “The Golden Ratio”

o   Byron Katie, Loving what is, Cine ai fi tu fără povestea ta?

o   Bradley Nelson, Codul emoțiilor

o   Nick Ortner, Terapia prin ciocănituri

o   Erick Fromm, Arta de a iubi

o   Robert Nozick, The examined life

o   Eckhart Tole, Puterea prezentului

o   Lise Bourbou, Vindecarea celor 5 răni și altele

o   Richard Bandler, Aventurile lui Oricine, Structura magicului (vol 1, 2)

o   Penney Pierce, Frecvența

o   Arthur Schopenhauer, Arta de a avea întotdeauna dreptate

o   Alejandro Jodorowsky, Psihomagia și altele

o   Don Miguel Ruiz, Cele 4 legăminte, Al Cincilea Legământ, etc.

o   Mary  Oliver, When Death Comes

o   Neal Donald Walsh, Conversații cu Dumnezeu

o   Lou Marinoff, Plato no Prozac

2.      Acestea sunt cele pe care de obicei le ascund de oameni.

Carlos Castaneda (toate volumele)

Elif Shafac, Lapte negru, Bastarda Istambulului

Carlos Ruiz Zafon (toate cărțile, începînd cu Marina)

Dan Millman, Calea luptătorului pașnic

Jorgje Louis Delgado, Trezirea andină

Deepak Chopra, Calea vărjitorului

Cesare Pavese, Meseria de a trăi

Filme:

Tinerețe fără bătrînețe

Frida

Efectul umbrei

E-Motion

Bruce   Lipton - http://www.youtube.com/watch?v=jjj0xVM4x1I&feature=related;

Forest Gump

The scent of a woman

despre cum și de ce oamenii sunt așa cum sunt

să ne jucăm. imaginează-ți că cei pe care nu vrei să îi vezi nu ar exista. Toți cei care v-au rănit sau v-au trădat saumaiștiueuce nu sunt.

ah! ce ușurare ar fi asta, este doar prima reacție. apoi, dacă stai pe gânduri vei vedea că în gașca celor care nu există se vor adăuga și cei care îți plac în general, dar câte odată parcă te enervează.

problema e că odată cu acești oameni vor dispărea și amintirile pe care le ai. deci și tu te vei scurge pic cu pic.

îmi și imaginez cum arată asta: o gură de canal prin care te scurgi pentru că vrei să îndepărtezi oameni și evenimente care te-au rănit.

de fapt, oameni și evenimente care au fost cei mai buni învățători ai tăi.

oamenii apar și dispar din viața ta pentru că tu ești așa cum ești. Când realizezi că poți fi uneori și așa - cum sunt ei - îți vine să râzi.

oamenii sunt nicicum. sau exact ca tine.

dar este greu să vezi asta. și adeseori e mai simplu să spui că ei, celălalt este așa cum e. și nu merită.

există și minți super-inteligente care spun (și eu eram una dintre ele, hai siktir :P) că oamenii sunt buni, dar experiențele traumatizante și numaiștiuce i-au transformat.

a fost un aha! enorm în viața mea când am înțeles că oameni sunt exact cum sunt eu. oamenii sunt un fel de punte între ceea ce ne-am obișnuit noi să numim bine și rău sau lumină și întuneric.

Oamenii sunt un pod de la partea ta onestă. curată și bună la partea întunecoasă, furioasă și lașă. dacă înveți un pic de echilibristică te descurci. 

deci nu contează cum sunt oamenii și de ce. contează cum ești tu. fără de ce-uri.
în momentul în care înțelegi asta - nu te vei mai întreba niciodată de ce ți se întâmplă anume ție anumite lucruri.

sursa imagine

cu Mercuru' Retrograd pe voi :) să înceapă Dansul :)))

fusta 69. despre cum să te aperi de trădări și lovituri pe la spate

mă tot uit la ceea ce se întâmplă pe facebook. există o mare parte, care este foarte interesată de ceea ce se întâmplă în politica noastră și alta, care postează citate vorbitoare despre propria viață. 

unul dintre aceste citate m-a motivat să scriu despre trădare și de lovituri pe la spate. 

se spune: Dacă te doare ceva nu spune nimănui - altfel te vor lovi exact în acel loc 

suntem învățați de mici să ne ascundem locurile vulnerabile și slăbiciunile. să ascundem rănile. pentru că astfel cei rău intenționați nu pot vedea și nu ne pot lovi. 

problema este următoarea. până nu te trădezi tu pe tine și nu te lovești - nu o va face nimeni. nu există trădare decât în mintea noastră. 

trădarea este o poveste pe care o construim din propriile planuri despre un viitor. iar viitorul este ca o portiță de ieșire pentru a nu lua decizii. (mâine va fi bine, mâine voi face asta, de luni mă trezesc dimineață, etc). suntem oamenii poveștilor. ca să le facem funcționale, aducem în viața noastră alți oameni, care sunt disponibili să ne realizeze povestea. 

de fapt singurul om care te poate face să suferi - ești tu. aici un citat din Cele patru legăminte (recomand cu drag).

“Be skeptical of what you are telling yourself. If you believe what you tell yourself, you may be using all the symbols you have learned to hurt yourself. If you are suffering, it's not because others are making you suffer, it's because you are allowing the tyrant, in your own mind, to rule your thoughts. Nobody judges you more than you judge yourself."~don Jose Ruiz

înțeleg că sună dur. dar atunci când te simți trădat sau lovit - caută locurile în care tu îți face ție asta. când le descoperi - să știi că nu ești vinovat/ă de nimic. ai făcut exact ce ai putut. 

iar oamenii - sunt doar poduri. întotdeauna aceeași. depinde cum vrei tu să îi traveresezi.

sursa imagine

fustă. ce să faci dacă nu știi să spui nu?

uneori apar noduri în gât, care nu trec cu niciun fel de exerciții de eliberare sau cu jurnale scrise sau cu soarele care ne iubește pe toți așa cum suntem.

mă gândeam zilele astea, cam de câteva luni de fapt, care este darul celor care știu să traseze limite clare ale propriului comportament și al celorlalți.

cum să faci să fie Până aici da, de aici încolo nu?

sunt o sută de tratate de comunicare asertivă, altele o sută de mii de exerciții și alte mii și milioane poate chiar miliarde de oameni care știu cum să facă asta. pentru mine este una dintre cele mai dificile lecții ale vieții

pentru mine limitarea a fost întotdeauna sinonim cu absența libertății. am crescut în rebeliune totală față de sisteme, isme, lumi care impun limite. și implicit - sufletul meu a perceput moralitatea altfel decât sunt oamenii obișnuiți să o privească.

cumva aceste limite vin, pentru mine, dintr-un bun simț înnăscut. exact ca la Kant - e un fel de imperativ categoric. nu pot face asta pentru că îmi fac rău mie, sau le fac rău celorlalți.

de câteva luni realizez că  nu este chiar așa.

sub această mască a libertății totale stă un mic tiran care dorește ca lucrurile să fie făcute pentru el, cu mâinile altcuiva. e un fel de manipulare foarte subtilă asta.  cu tine și cu ceilalți.

pas cu pas am învățat să fac așa:

- cînd simt că nu mai pot rezista unei cereri agasante și repetate îmi imaginez că trasez o linie cu creta. cuvintele celuilalt se opresc acolo, în linie. îmi este mai ușor să vizualizez Limita. cel mai greu este să reziști 15 minute :) după asta celălalt se plictisește.

- înainte de a spune DA, mă întreb: este adevărat că de asta anume ai nevoie? fac liniște în mine. dacă răspunsul organismului meu e liniștea - răspund pozitiv. dacă apar roșeață, tremur, încordare - știu clar că mesajul este nu.

- dacă nu am reușit să refuz - mă încurajez pe mine pentru data viitoare. și accept că încă nu sunt pregătită să fac pași mari.

- îmi amintesc de experiențele în care am reușit. permanent.

- mă duc și găsesc copilul din mine, care rebelă și nebunatică a decis să fie revoluționară și să schimbe lumea. îmi amintesc că eu sunt lumea și e nevoie să mă schimb pe mine. fără speranțe și fără grabă. ca în iubire.

Voi cum faceți?

sursa imagine