octombrie 31, 2009

FUSTA XII. DESPRE GOL

mă pornisem să scriu ceva foarte serios despre golul interior și maniera în care acesta poate absorbi o relație. când am incheiat de scris cuvântul mi-a venit ideea să mă joc cu dicționarul.
de obicei percepem golul ca fiind ceva deșert. un hău care se naște în interior.

avem diferite motive să ne golim. noiembrie, copaci goi, iubiri goale. ochi goi. promisiuni goale.

mă voi referi însă la un alt tip de gol.

cel care vine din necesitatea de a fi gol.


există oameni pentru care libertatea e un dor de niciunde. golul se creează în ei, pentru că ceilalți încearcă să îi umple prea mult.

pentru ei căutarea de sine este mai importantă decât găsirea de altul.

tu de care ești?


ps. ieri am văzut lângă universitate un copac. era atât de mic și firav dar deja galben. si puternic. am văzut-o pe n.


6 comentarii:

gabi spunea...

Angela,
eu sunt cate un pic din toate sau altfel spus trec prin toate fazele golului. Insa golul meu din ultima vreme e destul de plin. Nu mai azvarl nimic din el, insa cand nu mai pot, asa cum tu ai spus, imi iau momente de respir :)
Te pup.

INCERTITUDINI spunea...

Gol? Golut? Nici adevarul nu este asa..
Nu nu pot trai golul gol. Am nevoie sa port ceva. Orice. Un gand. O floare. O frunza. O grija! Ce spun eu o grija? Un stol. Mereu.
Imi plac singuratatile. Nu singuratatea. Mi le aleg. Din timp. Si ma afund. Cu tot sufletul. Apoi plec. Cu mine. Cu tine. Cu gandurile. Nu pot ramane. Cam asa..

Anonim spunea...

sunt de-acela care se cauta pe sine in altul..sunt un gol care umbla printre ceilalti si se umple cu ei;
pot deveni celalalt, daca nu chiar golul celuilalt..

ajnanina spunea...

mie nu golul mi-e important, ci marginile lui.
rupte din lumea pe care o delimiteaza...

Anonim spunea...

"un hău care se naște în interior" - eu zic ca golul, de fapt, tine mai mult de exterior.
"iubiri goale" - eu zic ca iubirile nu pot fi goale. Iubirile sunt intotdeauna pline de... iubire.
"tu de care ești?" - Eu de care sunt?

manon spunea...

Angela eu am inceput sa gust independenta. Acolo umplu acel loc locuit de ceilalti. Poate suna egoist. Nu e. Doar ca, din când in când te pierzi pe tine locuind in altii sau lasând pe altii sa te locuiasca pe tine. Trebuie sa fi tu mai inâi plin ca apoi sa te poti revarsa si in exterior. Poate e o teorie aiurea... dar deocamata cred in ea.
Oare am dreptate?! Ce zice filozoful din tine? (e o tema frumoasa, ce ai pus tu aici pe masa in 3-4 fraze)