februarie 14, 2009

de unde vine unu și patru

ploaia se isterizează
devine fulg în ochii trecătorilor
observ freziile

îsi lasă oboseala acasă
se îndreaptă spre piata
astăzi sunt atâtea femei care asteaptă cu sufletul între degete
le vom desena norocul pe vârfuri


îmi aduni ridurile în palma ta de om mare si îmi sufli părul aripă frântă
încă mai doare pe la cotoare
se arată îngeri albastri
stau cu fata între genunchi si asteaptă povestea de noapte
astăzi numai inimi aruncate pe jos
astăzi nimeni nu va îndrăzni să îmi spună

iubirea este actul răbdării în sine

2 comentarii:

Anonim spunea...

eu tocmai iti curatam ridurile de pe maini, contesa, la carnaval ai mainile albe
ti-am simtit inimile imprastiate in jur si vocea pitita printre genunchi
si am venit sa-ti spun iubirea este si pasiune iar pasiunea nu este rabdare

angela spunea...

oh, gala
marea problema este ca iubirea adevarata nu a fost si nici nu va fi pasiune. ci acceptare, umilinta in sensul crestin al cuvantului si daruire.
pasiunea? da.
si imi sunt inimile imprastiate printre freziile care au aparut in sfarsit si la chisinau...merg pe la pietele de flori doar ca sa le pot vedea...daca as avea bani - mi-as umple casa cu ele si as scrie din nou poezie...
ma duc pe la carnaval sa vad cine mai vine si ce se mai danseaza :) poate ca ma pricopsesc si cu un buchet de frezii pentru coronita din jurul inimii.