să o iau agale printre fustiţele gânditoare şi globuri de idei.
deci. inainte la un suport teoretic scurt (offfffff si eu m-am speriat de acest suport teoretic - profa sunt. o alta linie identitara feminina. ne place sa educam. dar o alta fusta la asta temă frumoasă)
arta de a iubi. E. Fromm.
trei tipuri de iubire in raport cu imaginea de sine a propriei persoane:
1 egoism,
2 iubire de sine,
3altruism.
aşaaaaaaaa
egoism/altrusim - aceeaşi fustă (doar ca aşa cum e modern acum are două părţi, una în care furi iubire de la celalalt pentru că nu ştii cum să o ceri altfel - egoismul, şi alta în care dai iubire pentru că nu îndrăzneşti să o ceri). deci reducem şi apare aşa. nu ai iubire, o ceri sau o dai fără a şti să trasezi o limită între propria identitate şi celălalt.
iubirea de sine. Pornind de la doctrina creştină, "iubeste-l pe celălalt ca pe tine însuţi" (deci nici mai mult nici mai puţin!!!). apoi Meister Eckhart - pentru a putea realiza misiunea lui Isus trebuie sa devenim Isus. sa ne iubim pe noi insine, pentru ca altfel nu il putem iubi pe el. deci, varianta asta cu iubirea de sine este viabila in constructia paradigmei identitare personale.
acum, dupa ce am explicitat pe scurt ideea generala, revin la a da si a împărţi. unde şi cum le putem suprapune? nu se întâmplă oare că altruistul cel care nu se iubeşte pe sine este cel care oferă? şi dacă da, atunci cum şi ce poate el oferi dacă este găunos?
oare nu a împărţi cu celălalt în funcţie de nevoile tale şi ale lui este varianta funcţională a unei căsnicii?
pot oferi multe, dar are oare nevoie celălalt de ceea ce ofer eu?
that is the question.
căsătoria este rezultatul păcatului Evei. ea a dat fără ca să întrebe. dar acesta este un mare secret feminin. şi bărbaţii nici până astăzi nu acceptă că nu au fost întrebaţi în ceea ce priveşte întrebarea fundamentală. de aici "superioritatea" masculină şi o istorie în care femeia nu avea voie să îşi demonstreze blogurile!
astăzi, când masculinul şi femininul nu mai ţin de sexul biologic ci sunt entităţi culturale mai degrabă cine mai ştie cum şi ce să împarţi sau sa dai?
9 comentarii:
merge?
merge
revin in a moment
eu zic asa
egoismul altruismul si iubirea de sine devin unul si acelasi lucru in viata de cuplu
eva e cea care ofera
dar de ce ofera?
ofera sa primeasca ?
barbatul accepta pentru ca se iubeste pe sine iubindu-se pe sine iubeste si ceea ce primeste pentru ca ii gadila orgoliul
iubind ceea ce primeste devine altruist dar egosit totodata fiindca iubeste sa fie iubit si vrea sa fie iubit pentru ca se iubeste pe sine
acum ca le-am alambicat si aici sa vina vrajitoarea cu matura sa faca curetenie in egoismul altruist al iubirii de sine:)
da, de acord. foarte utila clasificarea lui fromm. ceva de genul asta am vrut sa sugerez cind am mentionat autonomia. Pentru a construi relatii sanatoase e nevoie sa ai o atitudine sanatoasa fata de sine. altfel vei cauta la altii ceea ce ar trebui sa ai deja la momentul cind intri in relatii. adica vei cauta ca altii sa-ti compenseze deficientele.
cred ca se impune o diferentiere intre nevoi patologice si nevoi normale (da, stiu ca acest vocabular ma obliga sa elaborez si un criteriu, dar in fine,poate intuitiile noastre vor coincide). O persoana cu nevoi patologice(practic, astea sunt un gen de deficiente) este incapabila sa iubeasca cu adevarat. sentimentul fata de cineva care iti da tot de ce ai nevoie si nu-ti cere nimic ce nu esti capabil sa dai poate fi usor confundat cu iubirea, lucru care nu mai e surprinzator dat fiind ca dragostea a fost intotdeauna un pop icon, intre altele. Si daca nevoile patologice, printr-o coincidenta norocoasa, se inscriu atit de bine in felul in care decurge relatia, problemele de personalitate pot ramine nedescoperite, la fel ca si adevarata natura a sentimentului.
dar n-am vrea sa spunem (nu-i asa?) ca o relatie n-are deloc a face cu nevoile persoanelor implicate. Si aici intervin nevoile normale. Ele decurg din valorile pe care le adoptam in mod constient. o relatie sanatoasa este una in care aceste valori sunt promovate. asta e, pentru mine, varianta non-utilitara ideala.
Gala, hai sa vedem de ce ofera Eva. ma reintorc la ideea conform careia darul este un obiect cu pretul ascuns.
primo. oferim in ideea ca vom primi ceva inapoi / de la sentimente pamantesti, la masini luxoase(unele dintre eve) sau pentru a primi salvare dincolo. arhetipic acest a da. il inglobeaza pe a primi si il roteste CUM VREA EA.
secundo. imi spunea un foarte bun prieten al meu o data: Angela, iubirea adevarata este atunci cand il lasi pe celalalt sa intre in egoismul tau. asta place la mine! adica
daca iubeste din start pentru ca ii gadila orgoliul asta ar insemna doar una - se lasa iubit. deci nu are nimic de-a face cu sentimentele adevarate.
ce e barbatul in fond? un tip foarte special de animalutz care de la nastere invata ca viata este a te perinda printre fuste - de la cea a mamei prin cea a iubitei la cea a mortii.
ufff, strasnic suna! dar asa e. de aici si va veni fusta IV, cu ideea despre femeia educatoare. dar asta mai tarziu.
no, asta era.
acum egoism-altruism-iubire de sine. Carmencico, ele nu pot coexista. exista situatii care pot fi combinate. aici insa nu. sau te iubesti pe tine si pe altii, sau alergi cu limba pe umar dupa un partener ideal.
ce zici?
maria
nu stiu de ce nu am continuat in acelasi comentariu. mi-ar place sa fie un dialog aici mai mult decat intrebari raspunsuri. desi si despre dialogica dialogului ar trebui sa discutam o data.
mmmmmmmm. patologic par raport a normal. banuiesc eu ca avem aceleasi intiutii(!) si ma bucur pt asta, dar as vrea sa ne imbracam fustele socratice un pic si sa judecam altfel problema. si atunci. nu zic nimic pana nu imi explici ce este o nevoie normala si care ar fi cea patologica?
dar nu am vrea sa spunem nicicum ca o relatie nu are a face cu nevoile noastre!!! o relatie este constituita din fulfill the needs.
inca ceva. cum explici tu sintagma valori constientizate?
eu revin un pic mai tarziu cu propria viziune. ar fi ideal daca le-am scrie in acelasi timp ca sa le putem analiza impreuna :)
iata ca mi-am pus fusta socratica, cea care ma restringe in miscari si imi impune mai multa atentie si gratie. De aceea nu-mi permit s-o port decit ca accesoriu, peste blugii epicurieni. dar e adevarat ca aspir sa fiu demna de fusta socratica. hai sa vedem pina unde am ajuns..
datoram un pic de teorie despre nevoi patologice si nevoi normale. asta e work in process, dar cam in directia asta gindesc. am o nevoie patologica daca relatiile mele au, cu sau fara voia (si cunostinta) mea caracter exploatator. Interactionind cu celalalt, ajung sa iau de la el lucruri care imi lipsesc, lucruri de care am nevoie pentru a-mi acoperi lacunele. Exista doua variante. Adica sunt la minus, iar relatia cu altul ma aduce la zero. Exista doua variante.
1.sunt la minus inainte de a intra in contact cu celalalt si chiar pina a-l intilni caut la altii ceea ce-mi lipseste mie.
2.sunt ok singura, adica la 0, dar prezenta altora imi creeaza un discomfort care ma aduce la minus, si ma pune in situatia de a-mi suplini lacunele tot cu resursele celuilalt, adica prin exploatare (care, iarasi, are loc cu sau fara voia si cunostinta mea).
POate ca aceste situatie sunt, de fapt, una si aceeasi, pentru ca a doua decurge din prima. In fine, asta e ideea generala. Dar exista cazuri (si as vrea sa le delimitez aici) cind patologiile ies la iveala doar in contact cu altii.de ex, vreau atentia celuilalt pentru ca din varii motive nu ma pot iubi pe mine insami. Interactiunea cu celelalt este intotdeauna un prilej de a-mi suplini lipsa de respect (si..si..etc), o lipsa care exista in mine. Pentru ca sunt preocupata de a ajunge de la minus la zero, sunt incapabila de a-l iubi cu adevarat pe celalalt. ego-ul e omniprezent aici, si trebuie depasit pentru a-mi permite sa iubesc. (Incerc sa-mi imaginez o persoana afectata de patologii si totusi lovita de o dragoste adevarata. cred ca ar fi o experienta foarte dureroasa...Dar iarasi, ma indoiesc ca e posibil). Nu-l pot iubi pe celalalt pentru virtutile lui ci doar pentru gradul la care calitatile lui (calitati de orice gen!) imi servesc scopurile.
Nevoia normala se manifesta cind sunt la zero, si caut sa cistig ceva din interactiunea cu altii. Intreaga diferenta este ca nu simt impulsul de a lua de la ei. Pot foarte bine trai si fara ei, si fara ceea ce-mi poate da celalalt. La zero sunt self-sufficient.Si sunt deschisa pentru ceilalti.tot ce vine de la ei este perceput ca valoare, nu ca implinirea unei nevoi. As vrea sa tehnicizez un pic vocabularul: pe limba mea, nevoia de a avea alaturi o persoana interesanta, de ex, nu s-ar mai numi nevoie (pentru ca nevoia implica deja o patologie) ci deschidere spre valorificarea unui potential. sau ceva de genul asta. Practic, in dragoste e vorba de valori, ceva e valorificat, pe cind in patologie se cauta atingerea unei stari balantate, atenuarea unor conflicte sau suplinirea unor lipsuri.
vorbeam de valori constientizate pentru ca mi se pare important sa constientizezi valorile afirmate prin dragoste. Asta nu inseamna ca exista o relatie algoritmica intre valori constientizate si dragoste ("stiu exact de ce il iubesc pe x! are asta, asta, si asta").Cred, totusi, ca e imposibil sa nu stabilesti o relatie intre iubire (persoana iubita) si anumite valori pe care le afirmi in mod constient. Si cred de asemenea ca e imposibil sa iubesti cu adevarat pe cineva care nu are nimic din ceea ce valorezi (ceva de genul:"ah, ce tragedie! iubesc un dobitoc, un nemernic!"). Aia nu e dragoste ci mai degraba patologie. In dragoste mi se pare importanta armonia dintre sentiment si ratiune: "iubesc, si in acelasi timp inteleg ca e bine sa iubesc pe x", si nicidecum nu "iubesc, dar nu inteleg ce-am gasit la X, ca e un nimeni, si nu am decit de suferit de la el".
am zimbit la articolul de mai sus:) Am scris si eu odata o poezie despre un iGOd.
errata: work in progress, of course
maria,
scuze pentru intarzierea raspunsului.
sunt in minus de timp si de forte acum.
dar, imi place ideea cu blugii epicurieni
am insa o mica problema cu valorile constientizate. structura valorica a personalitatii ar merge undeva in inconstient, daca o privim psihanalitic. deci, ar fi destul de complicat sa ajung sa o categorizez cumva.
dar. daca ma uit mai atent la CF, tocmai asta este ideea generala - formarea unei conceptii despre lume adecvate. aceasta conceptie despre lume are trei poli: ontologic, gnoseologic si axiologic. tocmai aici am putea vorbi despre valori constientizate. lucru greu de realizat, dar nu imposibil.
cat despre relatia sentimente/ratiune hmmmmmm. revin cu un post special pentru tine, ok?
Trimiteți un comentariu