noiembrie 04, 2008

FUSTA II

am zis că revin. o data sa privim triunghiul schismogenetic victima-calau-salvator ca fiind unul tradițional în cultura noastră. cum și cine își atribuie aceste roluri în copilăria unei femei și cum se ajunge la faptul ca în mintea "gendered" feminină moldoveneasca rolurile glisează si femeia isi percepe partenerul drept calau sau salvator. de menționat ca aceste situații nu sunt dependente de educația sau vârsta ei. ci țin direct de trăiri ale unor evenimente. el o bate, el o salvează.
situație clara. clasica. nu merita a fi discutata

a doua posibilitate de combinare a acestor elemente este mai interesanta. aceasta femeie care se postează în rolul de victima și nu poate sa iasă dintr-un cerc vicios pe care îl construiește ea însăși prin atitudini, comportament ca fiind element indubitabil al propriului scenariu, acționează la fiecare pas de force majeur ca și salvator. que je le sais. ce dracu se întâmplă în mintea genderata sau degenerata cu o victima care își disprețuiește călăul dar nu are forța să îl pocnească peste bot de să îi sară flegma pe pereți. uups! am devenit călău.
dar despre asta mă joc data viitoare

11 comentarii:

Anonim spunea...

femeia victima si-a inchis atata de bine cercul vicios incat prin conlucrare si convietuire ajunge sa empatizeze cu el(cercul) incepe sa perceapa lumea vicioasa ca o salvare de la exterior( la randul lui poate mult mai periculos si contagios )de aici deriva dorinta ei de a se complace in situatia rutina pe care o accepta devine dependenta de statutul sau de victima si de reactia fata de calau creand un alt cerc vicios in relatia victima calau salvator in care ea insasi poate avea pe rand aceste roluri devenind centrul universului propriu

Anonim spunea...

excelentă fustă ai, angheluș...
FELICITĂRI.

încep să mă uit cu toți ochii spre blogul tău :)

NB


mulțam de vizita de astă seară...

angela spunea...

Gala
stiu cum e cu povestea, cu glisarea ma gandesc la mecanismul interior care o va face pe femeia victima sa nu devina calau, ci sa rupa cercul. si la un filosof care trebuie citit pentru asta. :) ca m-am lamurit cu re-cipise psihologice si Pai hai sa va descopere Dr. adevarul despre voi. hmmmm oare ce filosof sa folosesc in aceste cazuri in CF?

offfffff, ca ma apuc imediat de a treia fusta, fara ca sa iti spun multumesc pentru raza lasata de globul tau de cristal

angela spunea...

Andi
multumesc. ne vedem printre zboruri!

Anonim spunea...

filosoful nu-mi vine in minte acum dar vine psihologul sau mai bine zis sindromul sa-mi spuna ca seamana cu capitala suediei
:)

Anonim spunea...

cer scuze daca acest comentariu va va parea mult prea banal sau complet pe linga, dar aceste banalitati si nimic altceva mi-au venit in minte cind ma luptam si eu cu intrebarea asta ceva vreme in urma.

cred ca de vina e patriarhatul de pe urma caruia societatea noastra inca nu si-a revenit. pentru femeile din generatia parintilor nostri (nascute in anii 50-60) casatoria era o salvare. De la ce? Nu stiu exact cum as raspunde la asta. Cert este ca o femeie era pusa in situatia de a se justifica daca se apropia de 30 si inca nu era maritata. Nu conteaza cu cine, nu conteaza perspectivele fericirii conjugale. Important este sa te mariti. Si din cauza tendintei tinerelor de a se identifica, pentru a-se defini rolurile sociale, cu alte caractere feminine din mediul lor, aceasta atitudine fata de casatorie persista, la fel ca si consecintele ei psihologice. Mariajul e o salvare de la mai multe lucruri: de la singuratate (cea de acum si cea de pe urma), de la sulitele opiniei publice.

o solutie ar fi sa nu mai privim mariajul cu ochi utilitar. Nu stiu de filosofi, dar am citit o chestie rezonabila in Cosmo, ucigind timp intr-o sala de asteptare: o casatorie solida este un parteneriat intre doi oameni care in principiu nu au nevoie unul de celalalt. Adica motivatia este dorinta de a fi alaturi si de a impartasi ceva, nu o anumita nevoie sau frica.

nu stiu nici eu ce filosof ar fi potrivit. Dar ma gindesc ca poate ceva psihanaliza ar fi indicata (adica lecturi,nu terapie). Pentru cine este pregatit, psihanaliza functioneaza ca o dez-iluzie pentru ca demasca substraturile unor aspecte cotidiene aparent clare. Si pentru ca in general asteptam de la o persoana rationala sa acomodeze deziluziile in mod rational, asemenea confruntari pot produce schimbari, pot face lumina.

angela spunea...

Anonim
da-ti nume ca sa devii real in spatiul meu!
comentarii pe langa nu exista. cadrul general este sa spui ce vrei sa spui aici.
deci.
1. de acord total cu prima parte a comentariului.
2. mariajul, spunea Codoban al meu, in epoca noastra este un contract de scurta durata. interesele comune, acest to share e mai important decat to give chiar. uite asta e o idee interesanta. nu a da, ci a imparti cu cineva ceva. strategie win/win. nu stiu cat este de posibila insa in spatiul nostru post/istic. deci rezonabila si a doua parte
3. psihanaliza. hmmmmmmmmm. atata am citit ca ma transform intr-un divan umblator :). la limita este insa, Schopenahuer. Nietzsche. Kierkegaard. aceasta treime e buna pentru a anihila cealalta treime - victima, calau, salvator. ordinea pe care am plasato nu este intamplatoare. daca te uiti atent ii putem categoriza si asa. deci, suflecat de maneci si la treaba!
any body vrea sa o faca pe consilierul?
astept propuneri :)

ps. daca insa nu vrei sa iti dezvalui identitatea, o sa iti spun Oracol(Delphi) pentru ca datorita comentariului tau am avut insightul!

ma inchin de aci de pe matura mea supersonica si va mai astept
la fusta 3. acum se croieste.
sau aici, pentru a vedea daca a da si a imaprti sunt cu aceeasi greutate

Anonim spunea...

Hai cu fusta 3 că ne-ngheață dinaintea :)

NB

Anonim spunea...

da, adevarat, cei trei sunt intr-un anume fel psihanalisti avant lettre, si apreciez triunghiul, si distributia rolurilor. Nu stiu suficient de mult despre ei ca sa pot sugera elemente din gindirea lor ce ar putea fi aplicate in consiliere. De fapt, nici nu inteleg exact care anume este scopul plasarii pacientului intr-un dialog cu un filosof. Eu cred ca as incerca sa port o discutie despre autonomie a la Kant, dar Kant nu are stofa de consilier si s-ar putea sa nu fie solutia potrivita. De fapt, nici nu inteleg daca se cauta lecturi pentru client, sau doar material pentru discutie cu clientul.

nu, nu incercam sa-mi ascund identitatea:) Dar am avut ceva probleme cu trimiterea comentariului si cred ca in ultima tentativa am uitat sa-mi scriu numele. Sunt Maria. Ne-am mai intilnit pe blogul lui Alex Cosmescu.

Anonim spunea...

xantipa, hai cu fusta trei sa nu intram prea adanc in subiectul "daruind vei dobandi" si "cine imparte parte isi face" ca sunt echidistante de subiect si ne chinuim prea tare sa vedem care pana unde bate
eu pledez pentru a darui pentru mine este mai putin premeditat decat impartitul si daca e s-o luam filosofic ne plimbam de la steinhardt la filosofia proverbiala unul e mistic altul pragmatic
deci depinde de raza maturii filosofale pana unde vrea sa patrunda

angela spunea...

Maria
welcome in taramuri vrajitoresti joculesti. revin cu o alta postare pe CF.
mai clara si mai putin ludica. sau mai mult. o sa vad cum o construiesc
cert este ca nu sunt pacienti cei cu care vorbeste un filosof. nicicum. si ai zis bine. citim impreuna. si gandim. dar revin mai tarziu. ok?