februarie 23, 2014

Mărul trecutului




fie pentru că suntem Eve, chiar dinainte de a ne naște sau nu știu de ce, pe mine m-a impresionat, în timpul workshopului mărul care se ținea cu tot dinadinsul de un copac. în plină iarnă, înghețat și confuz - stătea agățat de vârf. Un fel de mândrie stranie. 

atunci m-am gândit:

De multe ori ne ținem de trecut așa cum merele uscate se țin de copac. Nu își permit să cadă. Vor să stea până la capăt. De parcă ar vrea să demonstreze copacului că ele pot. Lumii întregi – că ele sunt. Atunci când mărul copt cade la timpul potrivit are posibiltatea de a renaște într-o altă formă.

Căzutul din copac, atunci când ești copt este esențial pentru renaștere. Abandonarea vechii tale esențe pământului este libertatea.

Nu trebuie să demonstrezi nimănui nimic. Nu îți pasă dacă stai sau nu în copac. Semințele tale cresc oriunde.


În special în viitor. 

cel mai dificil ne este însă să înțelegem care sunt părțile din trecut care ne țin agățați. pentru acest motiv - în viața noastră apar sau re-apar oameni și evenimente, care, spunem noi, ne fac să suferim. 

am învățat că aceste evenimente sau oameni sunt oportunități de a te lăsa liber în viață, de a renaște, de a rezolva. 

și că putem alege să suferim sau nu. dar despre asta mai vorbim. 


ianuarie 03, 2014

despre securitatea copiilor

astăzi copilul meu a fost mușcat de un câine ”vagabond” cum zice ea.

prima reacție: toți câinii fără stăpân trebuiesc omorâți

a doua reacție: toți oamenii care luptă pentru drepturile animalelor să gândească de zece ori până a urla pe rețele despre săracele animale.

reacție post-stres: animalele nu sunt vinovate cu nimic. ele sunt așa cum sunt. au dreptul la existență, exprimare și mușcătură. pe de altă parte și copiii au dreptul, ca și restul oamenilor, să meargă pe străzi și să le fie asigurată securitatea. cel puțin cea fizică. cel puțin cea pe care putem să o asigurăm, adică cea de mușcături de animale prin oraș.

cine e vinovat și ce trebuie făcut? 

opțiune 1. să vă țineți copiii în casă și să nu caute pe dracu prin oraș. 
opțiune 2. să omorâm toate animalele fără stăpân.

sau

să educăm oamenii ca să nu mai lase animale pe stradă. să îi educăm pe oamenii care lucrează în primării, în primul rând. pe cei responsabili pentru acest aspect.

pentru că cel mai simplu este să spui - poți să alegi opțiunea I sau II.

cum însă să învețe oamenii (funcționarii responsabili) să asigure securitatea noastră?
iaca nu știu.
pentru moment, sunt o mamă supărată. doar atât.

decembrie 24, 2013

fusta socratica. despre capacitatea de a fi fericit.


În fiecare an trăim câte o viață nouă. venim schimbați, cu aceleași sau alte aspirații, dar cu siguranță cu mai multe experiențe trăite.

capacitatea de a fi fericit nu depinde de niciuna dintre ele. asta este ceea ce am reușit să învăț anul acesta.
sună straniu, dar fericirea depinde de capacitatea noastră de a ne rezolva fricile. nimic mai mult.

Spinoza spunea că dorința este constituientul omului. fiecare dorință este legată de o nouă frică. toate formează o matrice, în care rămânem prinși, dacă nu realizăm la timp.

întrebările care apar în cap sunt: și dacă nu reușesc, și dacă nu aleg ceea ce îmi trebuie, cum știu că am ales corect? și dacă voi pierde? și dacă voi avea regrete? și dacă suferă cineva din cauza mea?
și acest și dacă acționează ca un instrument care te îngroapă în timp ce tu crezi că ieși?

problema este că luptăm cu fricile în mod rațional. încercăm să le aranjăm pe polițe, să înțelegem, să luptăm. să creștem, cum spunem noi, din frici. e nevoie doar să ai curajul să le întâlnești și să le întrebi ce vor. de ce apar. și să înveți să le iubești.

dar ele stau bine ascunse în noi. și atunci când vrei să fii fericit, adică în acord cu tine și cu ceilalți - nu poți. pentru că fricile sunt mai mari decât le putem cuantifica. iar fericirea nu este cuantificată. nici nu poate fi.

anul care vine va fi unul bun. pentru că stările nu vor mai fi numărate. fricile sunt lăsate în trecut.
dacă e nevoie să devii luptător/oare - vei fi luptător de pace. cel/cea care nu are nevoie de război.

La mulți ani!


sursa imagine

















2013 - PA

noiembrie 30, 2013

fusta 57.cele patruzeci de vieți ale femeii

patruzeci este o cifră care cere seriozitate și responsabilitate și o oarecare detașare de aventură și de schimbări permanente ale stărilor.

femeile de 40 de ani sunt coapte și pline. de experiențe, de tăceri, de bucurii. cele mai multe dintre ele și-au croit viața conform tiparelor transmise de mama-bunica-vecina-cu-bigudiuri-cărți-filme-și-tot-așa-mai-departe.

mai am fix peste-o-zi și ajung acolo unde frica sau te stăpînește pentru tot restul vieții sau o eliberezi și știi cine ești.

nu povestesc experiența celor patruzeci de vieți trăite în fiecare an. nu dau lecții.

ceea ce am învățat eu poate fi inutil pentru alții.

patruzeci e vârsta gratitudinii.
în fiecare viață cu durata de un an am întâlnit oameni deosebiți. unii m-au învățat să fiu mai puternică, alții - mai sigură. apoi au plecat din viața mea.

cei mai mulți m-au învățat iubirea. și deschiderea către lume.
toate viețile femeii duc la iubire, dacă ea își dorește asta.

nu dau nume aici, dar cei care sunt știu (chiar dacă în ultimul timp am fost absentă fizic din viața lor).
Mulțumesc.


octombrie 20, 2013

fusta 56. despre cei care nu pot sta mult întro relație și ne înșală la stânga și la dreapta


citisem ieri un fragment splendid în Jodorowsky. era vorba despre o femeie care îl învăța că a spune Ești iubit înseamnă mult mai mult decât a spune Te iubesc.

dar asta e despre altceva.

noi vrem ca într-o relație celălalt să ne fie fidel. asta e definiția serioasă a unei relații serioase. cei doi, se obligă, prin iubirea lor, să nu se înșele unul pe altul. nici cu cuvântul, nici cu fapta, nici cu gândul, vorba sacră.

or, cred că realmente acest lucru este posibil doar dacă omul ajunge la un echilibru interior. ca să ajungi acolo însă e cale lungă.

de mulți ani, psihanaliza ne vorbește despre fantasme. și nu mă convinge nimeni că nu are aceste fantasme în cap, în vis sau hz, cu altcineva decât oamenii pe care îi iubim.

ah, că există morală, sau sentimente sau responsabilități care nu ne permit să ajungem să facem sex cu altcineva - asta e altă treabă.

dar și asta e despre altceva.

există oameni care nu pot sta mult timp într-o relație. explicația superficială pe care o dau ei este plictiseala. dorința de ceva diferit.

versiunea I. acum mă întorc la Ești iubit și nu la Te iubesc. căutarea iubirii perpetue ne dă insatisfacția celuilalt. o singură iubire nu e niciodată deajuns. noi vrem Toată iubirea. vrem ca lumea să se supună și să creăm Împărăția sclavilor iubitori. de ce? pentru că psihanaliza are dreptate aici. nevoia de iubire nesatisfăcută încă din copilărie se tratează greu. și cu multe eforturi, pornite de la acceptarea faptului că nu ai fost iubit.

versiunea II. există diferență între sex și iubire. de multe ori ele nu sunt inerconectate. faptul că ești atras fizic de alte persoane nu înseamnă că nu iubești. unii își asumă această diferență și pe parcursul relației știu să se detașeze și experimentează sexul cu altcineva decât propriul partener.

e normal? NU - strigă cei care își doresc relații în sensul ”serios” al cuvântului. DA, spun cei care adună Te iubesc-uri de la cât mai multă lume.

din păcate, dacă se întâlnesc doi, unul cu Nu și altul cu Da, relația eșuează.
depinde ce alegi atunci când te îndrăgostești. ce fel de relație își dorești tu? de ce?

ps. nici unii nici alții nu sunt liberi. libertatea este atunci când știi ce vrei și de ce vrei. și atunci când știi să te detașezi de propriile sentimente și experimente și nu ai tendința să îl legi pe cel/cea din one-night-stand de tine. poți? ești?




octombrie 14, 2013

fusta 55. de ce înșeală femeile


am văzut întrebarea asta aseară pe facebook. mă mănâncă de foarte mult timp degetele când aud oameni care se plâng că sunt înșelați.

cel mai simplu răspuns, cel pe care îl știți și voi foarte bine este că nu îi oferiți omului ceea de ce are nevoie. dar aici e util să ne oprim un pic. cum să știi de ce are nevoie o femeie? sau un bărbat? de multe ori, oamenii ascund propriile nevoi și dorințe. și noi nu suntem pregătiți să vedem-simțim-auzim ce vrea celălalt.

faptul că femeile sunt de neînțeles și au nevoi speciale, și mai grav schimbătoare este o poveste. un mit creat sau de femei, pentru ca să își crească prețul pe piața masculină sau a bărbaților, cărora le-a fost lene să își înțeleagă partenera.

nevoile femeilor: (puteți face un chestionar rapid, dacă nu mă credeți)
- nevoia de a fi iubită,
- nevoia de a fi ascultată,
- nevoia de a avea suport atunci când îi este greu,
- nevoia de siguranță
- nevoia de aventură, de viață. de zbor. de surprize.

cred că nu are rost să menționez că nevoile Oamenilor sunt aceleași. deci nu suntem cu nimic diferite. Porcăria asta cu diferențele între bărbați și femei este un stereotip. bine incadrat în capul nostru.

De ce vă înșeală partenera/ul, așadar?
pentru că are nevoie de altceva decât îi oferiți voi.
dacă susțineți că ați iubit omul până în pânzele albe, dar tot v-a înșelat, nu e pentru că omul e de speță joasă, ci pentru că ați reușit, într-o perioadă scurtă să vă dezintegrați întrun hal fără de hal. Nu mai poți iubi o nălucă, sau un ghem de pretenții, sau un cerc vicios de gelozii și dependențe.

de aceea, dacă s-a întâmplat așa ceva - capul sus, adunați-vă de pe jos și vedeți unde ați greșit. fie că sunteți bărbat sau femeie, rețeta este aceeași. Nu pleci de lângă cineva care se păstrează pe sine intact.

ps. mai este un caz. cel al celor care nu pot sta mult întro relație. dar despre ei vorbim altă dată.

octombrie 07, 2013

fusta 54. despre daunele lecturii



Between me and life is a faint glass. No matter how sharply I see and understand life, I cannot touch it.
 Fernando Pessoa


         Atunci când spui, în mod poetic, viața nu poate fi atinsă te supui riscului să nu trăiești nimic cu adevărat. Marele secret este că poeții se joacă. Ca și filosofii. Ca și scriitorii. Cei care se apropie foarte mult de aceste jocuri, riscă să nu mai poată ieși de acolo. 

         Mie îmi place să citesc. de multe ori citesc în loc să urlu. sau să râd. sau să ies cu prietenii la bere. 
adevărul e că nu ne prea învață în școli cum să citim astfel încât să ne putem trăi viața nestingherit.  Cititul este una dintre ocupațiile cele mai periculoase. el permite fuga de realitate. și cu cu el nu se compară niciun facebook. 

din rețelele de socializare mai poți ieși. la un moment dat tot te întâlnești la cafea cu cei cu care ai stat ore în chat. cu personajele din cărți nu poți sta nicicum la povești. decât în capul tău. și ajungi să îți construiești atîtea castele în minte, că nu mai ieși din labirintul lor. 

nu, nu. nu. îmi plac oamenii care citesc. ei sunt frumoși, plini și cu ochii luminoși. pericolul vine atunci când înglobezi în tine tot. un fel de bulimie a lecturii, pe care nu ajungi să o trăiești până la capăt. 

lectura este o artă. dacă vrei să trăiești din plin propria viață - învață să înțelegi și să te detașezi. 
exact asta se întâmplă în relațiile cu oamenii - dacă vrei să crești în ele, să fii fericit - învață să înțelegi și să te detașezi. 

viață plăcută!

septembrie 25, 2013

fusta 53. despre legătura dintre teroare și iubire

atunci când suntem îndrăgostiți pierdem simțul măsurii. (mă rog, de multe ori asta nu are nicio legătură cu îndrăgostirea).

fața
la început ne lamentăm că nu avem ceea ce ne dorim. despre relația dintre posesie și iubire am mai vorbit. apoi începem să invadăm spațiul celuilalt cu marea noastră iubire. pentru că nu putem trăi fără el/ea. și asta din start presupune că omul ne devine dator.

apoi, prin tehnici, sau din întâmplare, sau pentru că suntem mai carismatici decât alții, ajungem în brațele celuilalt. și devenim geloși. cum să își permită celălalt să vorbească, iubească, facă sex cu altcineva?

asupra celui iubit se așterne teroarea. nu fă acest pas. fii altfel. așa cum te vreau eu. uite-te la mine. nu te uita la mine. nu te uita la nimeni.

omul, apăsat de greutatea iubirii terorii noastre își ia lumea în cap și fuge.

verso
la început ne lamentăm că nu avem ceea ce ne dorim. apoi ne scade stima de sine, se îngustează interesele și ajungem să fim ființe goale, cu ochii în nori și cu visele dărâmate. ne terorizăm pe noi înșine. pentru că așa e când iubești- trebuie să suferi.

dacă ai citit undeva despre tot felul de oameni care dacă iubesc - atunci suferă să știi că ei au confundat iubirea cu teroarea. așa zice Jodorowsky. îl susțin. tu nu trebuie să te zgârii nici pe față, nici pe suflet. și cu atât mai mult nu e nevoie să îl faci pe celălalt să tremure de frică sau de ciudă când aude de la cineva te iubesc.

și atunci celălalt nu o va lua la fugă la vederea ta. umple omul, nu îi goli inima. și te va iubi. în felul lui, așa cum știe el și poate. poate în tăcere, poate fără ca să dea de știre, poate doar pentru un minut, dar vei avea parte de cea mai intensă experiență trăită vreo dată.

lasă isteriile și teroarea. trăiește.
sursa

și o muzicutză

septembrie 22, 2013

fusta 52. cum alegi omul care să îți fie alături

cei mai mulți dintre noi acceptă să fie lângă cineva din frica de singurătate. o îmbrăcăm în tot felul de povești romantice-erotice-eroice-material-halucinante.

dar cel mai des fugim de propriile frici de singurătate. umilință? atacuri de gelozie? dezinteres pentru ceea ce faci și ceea ce ești? nu contează. principalul e că nu merg singur/ă pe stradă. sau nu dorm singur/ă în pat. sau am mai auzit o dată de la cineva: eu vreau pe cineva care să îmi facă borș și să îmi spele cămășile. și s-a însurat.

atât timp cît nu ești pentru celălalt o poartă de deschis, un mister de căutat - nu ai de ce sta alături. decât dacă frica de a te cunoaște și iubi este mai mare decât capacitatea de a îți accepta singurătatea.

ochii omului care îți este alături trebuie să descopere în tine The ultimate Man/Woman. e normal ca cel/cea care îți este alături să te creadă un pic de magician. doar tu ești sungurul/a care știi să transformi o tristețe în zâmbet.

și viceversa.

mă întreabă mulți cât durează iubirea. atâta timp cât te uiți la celălalt cu mirare. și cu expectanța magiei.
în rest - polițe umplute cu frici. nimic mai mult.


septembrie 21, 2013

fusta 51. ce faci când el/ea pleacă și tu rămâi


de obicei, când ne întreabă cineva câte relații ”serioase” am avut răspundem în funcție de timpul pe care l-am petrecut cu celălalt. această măsură a relației în timpi este din start o pistă greșită de evaluare a lor. 

relațiile se măsoară în lecții învățate și nicidecum în timp. se poate întâmpla că un one night stand ne învață mai mult de o sută de ori decât o relație în care bătătorim viața timp de zece ani. 

când cineva decide că e timpul să meargă mai departe înseamnă că a învățat din relație tot ce avea de învățat. punkt. degeaba îi chemați înapoi, degeaba suferiți. rolul vostru a fost îndeplinit. puteți merge mai departe cu capul ridicat. spre o nouă experiență. spre o nouă învățare. 

suferim în relații pentru că pornim măsurătoarea greșit: vreau să fiu cu tine tot restul vieții mele, spunem, considerând că această expresie este dovada cea mai mare a iubirii. nu este. este doar încercarea de a-l prinde pe celălalt în mrejele promisiunilor unei iubiri totale și veșnice. 

numai că asta generează suferințe și mai mari. pentru că oricum celălalt este orientat spre învățare: conștient sau nu. 

dacă totuși ești determinat să îl menții pe cel/cea pe care o iubești în relație, una dintre soluții este să creezi medii de învățare permanente. 

dacă a plecat - suferința cea mai mare, cum spune pe bună dreptate Jodorowsky, este frica de suferință. Lasă durerea să treacă prin tine, apoi spal-o. la modul cel mai real. și orientează -te spre un nou cadru de învățare. 

întrebarea pe care merită să o pui nu este: ce am făcut greșit, ci Ce am avut de învățat din asta. când vei înțelege ce anume ai reușit să schimbi în tine - durerea va dispare. vor rămâne amintirea frumoasă și gratitudinea. orice relație este de fapt un bun prilej pentru creștere.