fusta 68. cum oamenii din viața noastră sunt ceea ce vrem noi să fie

de mai multe ori când suferim găsim câte un vinovat sau poate chiar mai mulți. este o stare cumva devenită naturală, a vieții.

argumentele pe care le aduc clienții mei, la începutul discuției, sunt întotdeauna legate de: el/ea face așa, el/ea nu mă ascultă, nu mă vede, mă agresează. cel mai solid argument este: el/ea m-a trădat, înșelat.

această viziune a celuilalt ca și un/o aducător de fericire sau nenorociri este una comodă. de multe ori ne ajută să ieșim din crize. dar nu este o soluție de lungă durată.

ceilalți, întotdeauna, sunt exact așa cum vrem noi să fie. Cum facem ca celălalt să devină ceea ce ne dorim de fapt să fie? cum se face că celălalt ajunge să ne trădeze sau să plece sau să ne abuzeze?

secretul este întotdeauna ascuns în propria inimă. și pentru că am învățat că inima este cea care suferă cel mai mult - ajungem să o înconjurăm cu multe multe ziduri. atât de multe incât nu mai avem nici noi acces la ea.

și atunci - ceilalți dețin roluri care ar fi trebuit să ne învețe să privim în inima noastră. doar că drumul este atât de întortocheat că nu lăsăm mesajele reale să ajungă la noi.

drept rezultat - ceilalți se fac responsabili de viața noastră. astfel le dăm puterea să decidă pentru noi. deci să ne facă fericiți sau nu. și pentru că învățăm de obicei din suferințe - ele se fac și mai dese în viața noastră.

oamenii devin ceea ce vrem noi pentru ca să putem învăța și să recunoaștem drumul spre inima noastră. dacă înțelegem asta - prima întrebare pe care ne-o punem este: ce e de învățat din asta? unde am construit un zid în jurul inimii mele? cu ce eveniment din viața mea seamănă? cu cine?

caută în tine. vei găsi o mare de răspunsuri.

                                                   sursa imagine

fusta 67. despre ce ne învață de fapt poveștile

urmărind o discuție pe Facebook și comentariile  de acolo voi răspunde rapid la câteva dintre întrebări legate de povești și ce ne învață ele de fapt. și care sunt poveștile inofensive. dacă sunt.

poveștile sunt, înainte de toate, expresii ale inconștientului colectiv al unei culturi. putem găsi o mulțime de definiții și explicații, dar cam asta se întâmplă.

pentru că inconștientul nostru înțelege limbajul simbolic/metaforic - este mai simplu să transmiți un mesaj direct în structura omului cu ajutorul personajelor, decât cu ajutorul logicii.

fiecare dintre aceste personaje comunică despre anumite roluri, pe care ni le asumăm mai târziu. de aceea, atunci când întrebi pe cineva care e povestea lui preferată sau personajul preferat - poți deduce ușor care a fost rolul și apoi scenariul de viață sau credințele pe care și le-a asumat.

de multe ori, când citim aceste povești suntem fascinați de istorie, de cuvinte și nu înțelegem care este influența acestora asupra inconștientului nostru.

de exemplu, Crăiasa Zăpezii (nu mă voi referi la poveștile menționate în comentarii, pentru că ele vorbesc despre viața omului și acesta este un lucru mai mult decât intim).
 femeie care vrea afecțiune, dar nu știe cum să ofere. de obicei, își ia partenerul de care are nevoie, fără că să îl întrebe dacă e de acord și nu se oprește până nu obține ceea ce vrea. îl înconjoară cu de toate, în afară de iubire și căldură. cel mai des se întâmplă că în viața de cuplu, apare o altă femeie, care știe să ofere bărbatului ceea de ce el are nevoie și acesta pleacă. în spatele acestui personaj este o traumă profundă, de abandon sau separare, care generează așa-numitul ”zid al inimii”. femeia aceasta nu poate simți până la capăt. și e păcat, pentru că e frumoasă, de succes și inteligentă. 

toate poveștile au în spate roluri și un stil de viață, dar și căi de ieșire din starea de criză. este important cum le citești și ce înveți din ele.
nu există povești bune sau rele. există povești pe care știi sau nu să le citești. și dacă îi citești copilulul tău o anumită poveste - este important să îi dai și instrucțiuni de ieșire din scenariu. pentru că dacă nu îi citești tu - va găsi de unde să se inspire. sau poți face niște cursuri de scriere a poveștilor și să înveți cum se construiesc povești ”bune”.

oamenii nu pot trăi fără roluri. uneori ne identificăm atât de mult cu ele - încât uităm cine suntem. exact așa cum a uitat Crăiasa Zăpezii să scoată zidul din jurul inimii atunci când l-a furat pe Kay.
sursa imagine

fusta 66. despre mila de sine și durere

despre mine
un fel de jurnal motivant 

http://www.igopogo.com/index.htm

e greu să te iubești pe tine atunci când o voce îți sună în cap - fii puternic/ă, fii cel/cea mai bun/ă, fii, fii, fii.

ceilalți devin, așa cum spune Sartre - infernul.
nemulțumirea asta permanentă de alții, de ordinea sau dezordinea lucrurilor, de servicii, funcționari, colegi, partide, viață - transformă viața într-o serie de niorlăieli.

și dacă tu, cel/cea frumos, deștept și puternic ești permanent cu ochii pe alții, când să mai ai timp să te cunoști sau să te iubești?

și dacă tu nu recunoști propriile umbre - atunci ele îți vin ca o ploaie rece, sub formă de evenimente, boli sau oameni. toate rănesc. și aceste răni trezesc alte nemulțumiri și închideri și durere.

cum ar fi să ieși din dramă și să înțelelgi că lumea este exact așa cum o contruiești?

dacă ai decis să ”te lepezi de durere” ai mai jos două exerciții, care ajută la creșterea încrederii în sine și a liniștii

EXERCIȚIU 1
pentru a deveni omul care are încredere în sine nu e nevoie să te uiți în oglindă și să îți spui că ești cel mai bun. oricum nu funcționează, dacă ieși afară și ești nemulțumit de ceva, orice.
există un singur lucru de care poți să fii sigur - că ești nesigur.
deci în loc să îți atribui vina pentru ceea ce se întâmplă în viața ta sau să arunci vina pe alții - recunoaște că ești nesigur. în momentul în care simți nesiguranță sau disconfort sau durere fizică sau suferință își spui - mergi înainte și simte ce simți. sentimentele mele sunt naturale și sincere.
astfel, te obișnuiești cu ideea că ești cine ești, că simți ce simți - și nu cauți să devii altfel. pentru că tu, în vulnerabilitatea ta, ești cel mai deosebit om din lume.

EXERCIȚIU 2
scrie într-un jurnal ceea ce se întâmplă și care sunt gândurile, sentimentele sau percepțiile pe care le ai. spune-i neîncrederii tale ( a mea are imaginea  unei Pepi ciorap lung ciufulită și pierdută și micămică) că apreciezi efortul ei de a te proteja. și că are dreptul să vorbească și să se manifeste când vrea. și tu între timp treci înapoi la exercițiul 1.

dar cel mai important exercițiu este să observi: de câte ori pe zi te plângi, critici pe alții sau bârfești. toate sunt despre tine. Pentru că tu ești dușmanul tău cel mai mare. pe el învață să îl iubești.

fusta 65. despre importanța de sine

într-o zi mi-am cumpărat două rochii, una mai frumoasă decât alta. bineînțeles că m-am îmbrăcat în una dintre ele imediat. am ieșit în stradă. și era una dintre puținele cazuri în care oamenii nu se uitau la mine. nu mă vedeau. m-am întrebat ce se întâmplă, roasă pe dinăuntru de un sentiment de neliniște. apoi am înțeles. era activată importanța de sine. :) iar universul îmi oglindea această importanță. Dacă fiecare dintre noi manifestă importanța de sine - nu mai putem să ne vedem unul pe altul. mi-am calmat importanța și liniștită am mers prin umbra copacilor. 

eram atât de mândră de mine! am înțeles, acceptat, depășit orgoliile :). cel puțin așa credeam. 

la un moment dat am simțit că mă deranjează ceva. era o etichetă enormă cu multemulte prețuri pe ea (rochiile erau la reduceri multiple). M-a umflat un râs omenesc și plin de mine. această importanță de mine se manifesta acum într-un mod de-a dreptul ridicol. 

am învățat în ziua aceea că importanța de sine poate fi pe dinăuntru și pe dinafară. și că ea separă și taie din tine, până rămân doar etichetele. cu multe prețuri tăiate. 

dacă mă iubește cineva - sunt important, dacă mă observă cineva - sunt important, dacă, dacă, dacă. 

și dacă cred că - doar exist - nu am nevoie de nimeni în afara mea - sunt important. 

toate acestea sunt etichete. reduceri din iubirea pe care o putem avea, dacă știm că fiecare dintre noi este la fel de important ca celălalt. sau de neimportant. 

atunci știi că tu ești cel care alege ce să vadă, să creadă sau să facă. și ceilalți sunt oglinzi, care îți luminează drumul. 

sursa imagine