astăzi de dimineață, am avut parte de o experiență unică și interesantă, legată de policlinici de stat, oameni și cozi. Pentru prima oară în viață cineva mi-a spus că sunt o nesimțită, pentru că nu văd femeile gravide care stau la coadă și sunt, în consecință ”o sukă”.
am ajuns la policlinică la opt fără zece. acolo era lume de pe lume. am mers foarte repede pe scări în sus și am ajuns la ușa cabinetului de analize a doua. prima surpriză a fost când un băiat m-a întrebat a câta sunt la coadă. el era primul, eu am venit a doua. deci, eram a doua, in mintea mea. el m-a anunțat solemn că se ocupă rând la parter și că ei au venit mult mai dimineață ca mine. am înscris informația așteptând atacurile următoare.
nu s-au lăsat așteptate. o altă mamă importantă m-a anunțat a doua oară că ei i s-a spus de ”bărbatul de jos” că rândul se ocupă la intrarea în policlinică și că toți s-au conformat. Urmând logica ușilor la care se stă la coadă, în cele mai bune tradiții ale instituțiilor statului, am anunțat-o la rândul meu că de fapt, policlinica are multe uși și eu stau exact la ușa de care am nevoie. și că am venit aici a doua.
buun! ceilalți erau în spatele meu: o mamă cu alt copil, o femeie însărcinată și alți oameni bântuiți de gânduri rele în privința mea și a fiicei mele.
a ieșit primul om. era rândul meu și al copilului meu. în acest moment - o ditamai de leoiacă rusoaică m-a apucat de mână și a intrat cu mine în biroul medicului. între timp urla. am așezat-o pe fiică-mea pe scaun și am ieșit. acolo m-au așteptat cele mai surprinzătoare declarații, în afară de noutăți de tipul tî suka.
sunt geniale, tocmai pentru că simbolizează societatea noastră:
1. aici nu e pe degeaba, aici e coadă!
2. doar pe Maidan a fost pedegeaba, acolo meriți și tu!
ultima frază a fost că am nevoie de analize, pentru că i-am spus doar să vorbească cu mine românește și spuneam da, da la fiecare insultă pe care mi-a adus-o. sau și-a adus-o.
sursa
ce am învățat:
prima oară în viață am fost mândră că am fost nesimțită. - nu am respectat reguli pe care nu le-am știut și la care nu am subscris.
altă dată aș fi ieșit de acolo cu remușcări - pentru alți copii și femei însărcinate. acum m-am simțit eliberată de ”compătimire cu hurta”. prefer să compătimesc pe cei care mi-o cer, și nu pe mamele, prietenii, soții celor care nici măcar nu au nevoie să fie apărați.
suntem ceea ce suntem. regulile stupide, impuse de ”bărbatul de jos” îmi sunt străine. deci nu le urmez. alții nu pot ști mai bine decât mine de ce am eu nevoie, care sunt regulile mele.
pe de altă parte - oamenii plătesc pentru tot, chiar dacă au servicii gratuite - stau la cozi. îi trimit pe Maidan pe alții, pe cei care le stau în drumul moral al respectului de celălalt.
ps. nu am mai fost de când eram cu tata pe la policlinici de stat. nici nu mă mai duc. nu pentru certuri și cuvinte, ci pentru cozi formate la parter, când cabinetul de analize e la etajul 3. pentru cozi în care oamenii se bucură că alți oameni au murit pe Maidan.
voi ce credeți?
