asta se numește detașare. doar că nu știu de ce se întâmplă că nu reușești să te detașezi atunci când oamenii îți devin dragi. și nu poți să le spui ce te deranjează, de ce nu mai poți vorbi cu ei, de ce atunci când mergi la o cafea, tăcerile devin tot mai apăsătoare.
sau altfel. devii gelos, începi să tremuri, te enervezi și se duce naibii somn, concentrare, echilibru.
atunci lumea se întoarce pe dos.
pentru că, fie că acesta este prieten purșisimplu, sau prieten nupurșisimplu, ne este frică să îi pierdem. de ce ne este frică?
pentru că nu avem cu ce să ne umplem singurătățile. pentru că în noi nu e liniște.
îmi amintesc de Corinteni
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poarta cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.
și mă gândesc - da?
presupune asta oare că trebuie să suportăm nesimțirea celuilalt, să ne alimentăm sentimentul de vină pentru cei pe care îi iubim, să le suferim pe toate? să le răbdăm?
poate că de fapt, dragostea nu are nimic cu răbdatul, ci cu deschiderea, cu găsirea de liniște, cu găsirea de oameni. alți oameni. cei care știu să asculte tăcerea din tine, cei care pot vorbi fără să facă zgomot, cei care trec pe lângă tine când dormi în vârful picioarelor, ca să nu te trezească, indiferent ce oră este?
cei care vor să ofere, nu să ia?
și poate că ești pregătit să iubești și să întâlnești omul, prieten purșisimplu, sau prieten nupurșisimplu atunci când știi, că dacă el nu poate vorbi, vorbești tu?
putem vorbi despre prietenie în termeni Corinteni?
sau prietenia e schimb, care există atât timp cât e reciproc avantajos?
friends
