de câtva timp mă gândesc cum se întâmplă că unele relații intră în impasuri din care nu mai pot ieși. și ce e de făcut dacă cei doi se iubesc, dar sunt atât de diferiți, încât văzându-se într-un oraș necunoascut nici măcar nu s-ar observa unul pe celălalt.
cum se intâmplă că doi oameni diferiți ajung totuși să se îndrăgostească unul de altul? despre asta vorbisem anterior. chiar mă apropii de ideea lui Ortega y Gasset. dacă ne uităm în esența oamenilor - vedem de ce sunt împreună- un cerșetor și o prințesă.
de ce atunci ajung să nu se mai înțeleagă?
sau de ce, după ce sunt împreună și ar trebui să fie fericiți, ajung să stea unul de o parte de pod și celălalt de alta?
insert: știți că în nopțile de sânzâiene sau sfinți fetele trebuie să pună sun pat o farfurie cu apă, iar pe ea un fir de mătură. și că noapte visează că trece cu iubitul ei pe pod. și dacă podul rezistă și ei trec peste el, vor rămâne împreună toată viața? :)
ideea nu e în poduri, ci în a ști să le traversezi. uneori, devine imposibil din cauza orgoliului. și e păcat. pentru că orice pod e o aripă. cu el poți învăța să zbori.
ceea ce facem este însă o luptă de Cine e mai tare, cine poate mai mult, cine știe cum va fi.
după, mult mai târziu, o să poți spune responsabil/ă de tine că ai făcut tot posibilul să treci peste pod. și nu va mai conta.
pentru că podurile sunt veșnice. relațiile noastre nu.
pentru că podul este ego-ul nostru.
te apuci și îl lași pe celălalt să te apuce de degete ca să treceți împreună peste el.
sau nu.
ps. Calatrava a desenat păsări și după aceea poduri. oare de ce?
http://www.youtube.com/watch?v=TSN7eCLEf4Q&feature=related
7 comentarii:
(un răspuns de alternativă pentru întrebarea din P.S.)
...poate pentru că după prea multă libertate, chiar și artiștii au nevoie de un drum mai stabil pe care nu doar să poată merge, dar care să le confere mai multă încredere despre unde, în final, se poate ajunge?... Zborul e ”în” oriunde și în același timp în nicăieri. Iar podurile leagă maluri... Podurile știu unde te duc.
interesant raspuns Natalia. nu ma gandisem la podurile stiu unde te duc. :)
si ce faci cind doare, cind nu te mai bucura, ci doar te doare de-ti vine sa urli? ce faci daca te lasi ajutat sa treci podul si la capat tot te doare si nu poti uita ca te-a durut si te mai doare? si nici singur nu mai poti zbura, si nici macar nu-ti mai doresti asta? nimic. pur si simplu nimic.
Xulesc si eu tot la asta m-am gandit, ca uneori treci mai intai peste tine ca sa te lasi trecut de un pod, il treci si tot te doare...
eu nu asi renunta niciodata la aripi pentru un pod... atunci cand ai aripi podurile sunt inutile...
nici nu e vorba despre renuntare la aripi :) e vorba despre a le uni si a face pod :)
xulesc
din pacate durerea nu trece atat de usor pe cat ne dorim. si din fericire depinde de noi cum o facem sa treaca.
ridica ochii in sus si priveste cerul. azi nu e noros. maine poate fi. dar va veni primavara.
totul curge, iti mai amintesti?
Trimiteți un comentariu