alter-fuste 1. auto-sabotarea și adunarea de sine

astăzi facem din acest blog o platformă de exprimare a oamenilor care sunt pe drum. Astăzi spațiul meu este deschis cu drag pentru Victoria Rudi. 

Vă invit să o descoperiți printre rânduri. Victoria este un om care îmi este mai mult decât drag: pentru perseverență, capacitatea de a merge profund în sine și a smulge idei inovatoare de printre stele și pentru vise spre care merge în fiecare zi, pas cu pas. 

sunt cei ce-și observă/acceptă gândurile/emoțiile și cresc. sunt alții, ce caută în adâncuri, întâlnesc dragoni acolo și renunță la auto-cunoaștere. cei din urmă devin aliați ai umbrelor, preferând auto-sabotarea. dar e și asta o cale. chiar dacă lupți cu morile de vânt și-ți faci rău. finalitatea e acceași. nu poți fugi de tine.

fiecare om întâlnit și fiecare experiență te va aduce mai aproape de tine. deja tu decizi cum o trăiești. ori încetezi să opui rezistență și lași totul să curgă de la sine. ori te încăpățânezi să nu vezi, te zbați, lupți, iar când trece totul, deschizi ochii și vezi că defapt rănile ce ai vrut să le provoci, ți le-ai făcut ție. iar conflictul a fost unul imaginar. și mergi mai departe. până la urmatoarea etapă. asta numesc eu auto-sabotare. atunci când o posibilitate este transformată într-o etapă, fără a-i fi scursă esența.

următorul pas, după distrugerea inutilă a unei mori de vânt mentale, vine pauza. când totul în tine tace. această plutire poate speria pe unii. sau poate fi ignorată de alții. defapt e momentul în care se re-construiește iluzia despre sine.

un alt scenariu.

accepți ceea ce ți se întâmplă. pășești înainte. ignori moara de vânt și-i faci cu ochiul lui Don Quijote. lași experiența ce o trăiești să curgă și nu opui rezistență. nu ești speriat de finalitatea faptului fizic. acesta se poate opri sau poate crește într-o continuitate. înțelegi că orice nu s-ar întâmpla, vei fi bine după.

după ce trăirea a pierdut din intensitate și ai intrat în pauză, se produce adunarea de sine. e momentul în care analizezi calm și atent cu ce-ai rămas, cum te-a schimbat ceea ce ai trăit. aduni bucăți din tine și le așezi frumos. revizuiești momente și trăiri, fără judecată și fără tumult. ca și cum te-ai așeza lângă un lac pentru a-ți urmări imaginea în apă. asta e cunoaștearea și acceptarea de sine. recăpătarea energiei pentru a merge înainte. mai plin și mai liniștit. 

ps. dacă vreți să împărtășiți cu mine și cu cititorii mei drumul vostru - scrieți-mi. anonimi sau cu nume. 

jurnal 2. cum să devii tu însăți

vroiam să scriu despre autodefinire în relație cu iubirea de sine.
în special despre cum se face că oamenii care se cunosc pe sine ajung într-un echilibru, care nu poate fi perturbat.

acești oameni știu să își continue drumul indiferent de evenimente și dezamăgiri.

perioada asta este însă plină de provocări, tot mai stranii și mai revelatoare. fantome ale trecutului, care dacă nu au fost rezolvate - revin în forță.

singura chestie pe care o voi spune astăzi este că fuga de rezolvare a problemelor este ca un drum de noapte prin pădure - circular și rătăcitor. vei reveni exact acolo de unde ai plecat. doar că de data asta va și mai întuneric și mai multe animale de pradă se vor aduna.

dacă nu vrei să devii tu însăți la prima rătăcire, viața te va întoarce exact acolo.
de aceea frica și fuga nu merită efortul.

iar frica, în încercarea ei de a te apăra va deveni tot mai mare. și drumul tot mai periculos.

de aceea - cunoașterea de sine și acceptarea ajutorului atunci când simți că nu mai poți merge singur/ă este preferabil fricilor și fugii singuratice.

asta am citit azi. autor necunoscut.

Drum bun spre sine. chiar din acest moment.


I do not define myself by how many roadblocks have appeared in my path.
I define myself by the courage I have found to forge new roads.

I do not define myself by how many disappointments I have faced.
I define myself by the forgiveness and faith I have found to begin again.

I do not define myself by how long a relationship lasted.
I define myself by how I have Loved and have been willing to Love again, and how I still Love

I do not define myself by how many times I have been knocked down.
I define myself by how many times I have struggled to my feet.

I do not define myself by how often I have appeared a fool.
I define myself by the number of risks I have taken.

I do not define myself by the number of mistakes I have made.
I define myself by the Knowledge I have learned from trying a new way.

I am Not my pain…

I am Not my past…

I am that which has emerged from the fire..!

fusta 60. cum sa ma iubesc I

socrate zice - cunoaște-te pe tine însuți
toți psihologii spun - iubește-te pe tine
maeștrii spirituali zic - acceptă-te așa cum ești

dacă încerci să o faci, deschizi cutia pandorei. e destul să faci primul pas - că apar toate problemele pe care le-ai ascuns atât de departe și pe care ani de-a rândul le-ai ”uitat”.

cum să îi unești pe cei șase sau doisprezece care sunt în tine și care o apucă în direcții diferite?

Jung zice "Viziunea îţi va deveni clară doar în momentul în care vei privi în inima ta... Cine priveşte în afară visează. Cine priveşte înăuntru se trezeşte."

minunat.

și dacă inima mea e blocată și nu o pot vedea? dacă ea tace, ori de câte ori încerc să îi vorbesc?

scriu doar despre ceea ce m-a ajutat pe mine. ce mă ajută.

1. deconstrucția de sine.
începe prin a te întreba cine ești tu. nu cum esti tu. cine ești.

ești corpul tău? nu - ai corp. acest corp te susține, îți permite să simți, percepi, experimentezi. te distrează și îți dă de știre când apare ceva pe care nu îl observi. începe să sângereze atunci când ai prea puțină grijă de el. atunci când nu vrei să asculți ce vrea să îți spună. se îmbolnăvește. 

corpul tău și tu sunteți într-o relație de o viață. una dintre cele mai de durată. sunteți parteneri. voi doi ați decis să fiți împreună. dacă îl neglijezi - și el te neglijează. te-ai obișnuit cu el. analizează-l. frica se adună în plexul solar. neputința se adună nod în gât. neacceptarea se adună în spate. și tot așa. el te iubește. suferă ca și tine. și trimite semnale. 


ești mintea ta? nu - ai minte, care face multă gălăgie. Fluxul conștiinței nu poate fi oprit, spunea Codoban al meu și mulți mulți alții. 

fă tăcere. ascultă. în momentul în care intri în această stare de tăcere, timpul nu mai contează. apoi vor apare gânduri. cine esti tu? -------ascultă --------ești numai asta? -------ascultă ---------ce se întâmplă dacă pierzi partea asta din tine? --------ascultă --------- ce mai ești? -----ascultă. 

ritmat, liniștit, ascultă, respiră, ascultă, respiră, ascultă, respiră. 

2. acceptarea de sine

din acest puzzle car ete formează, pe care nu o poți accepta?
dacă nu poți depista - e simplu. uite-te la alții. ce te enervează în ei? este asta ceea ce ai încercat să ascunzi atâta vreme? 
ce beneficii ai avea dacă ai accepta acea parte din tine? ce ai pierde? 

eu am multă agresivitate în mine. și violență. mă ajută să eliberez energii adunate din frici, nesiguranțe și alte chestiuțe. mă mai ajută să pun la punct oameni care sar gardul. mă mai ajută să fiu rapidă și să atac problemele. ce pierd având agresivitate?  - uneori oameni, alteori bani, alteori decizii corecte.

o am. este a mea. 
deci pot face cu ea ce doresc. să o lucrez, să o canalizez, să o transform. 
dar asta numai pentru că e a mea. 

șamanii zic că rănile noastre vindecate sunt daruri pe care le putem aduce lumii. inima se ascultă în tăcere. fă liniște în tine. la un moment dat cuvintele vor veni. sau imagini. ascultă-le. vei vedea cum te îndrăgostești de tine fără ca să îți dai seama. sau să te impui.

sursa

jurnal 1. rețeta nefericirii.

suntem obișnuiți să împărțim lumea în bun și rău. fericirea e bună, suferința e rea. curajul e bun, frica e rea. determinarea e bună, indeterminarea e rea, iubirea e bună, ura e rea. 

tot așa. lista asta, împărțită în două 
viața împărțită în două. 

ce e voie și ce nu e voie să fac, să simt, să gândesc. 

ceea ce rău - ascundem. slăbiciunile, încercările nereușite, traumele noastre. pentru că a avea părți întunecate e rău. 
și pentru că ceea ce rău trebuie distrus. pentru că ceea ce rău aduce cu sine vulnerabilitatea, care e rea și ea. 

aceasta este rețeta nefericirii. 
să împarți foaia mentală în două și să scrii pe ea BUN și RĂU. 
să ascunzi părți din tine care te sperie sau se te deranjează. 
să îți fie frică de frica ta, de faptul că urăști, de faptul că ai tendința să bârfești
de lacrimile tale sau ale celui cu care ești

atunci când realizezi că viața, în întregimea ei nu se împarte, nu se bucățește - linia de demarcație între fericire și nefericire dispare. 

deschide larg pieptul și accept-o!

vei vedea cum perspectiva se schimbă!

                                                   sursa

It can be hard to see that I have been wrong,Be told to sing a different song,I can get angry and go into victim,Or open my heartmind and learn a new lesson.

fusta 59. de cealaltă parte a noastră stă ...

azi nu știu de ce (sau-știu-da-nu-spun) mă uit la oameni și văd multă dragoste.
și parcă umple pieptul și lumea cu bunătate și cu deschidere și cu armonie

oamenii sunt mai relaxați
zâmbesc
fac glume
lucrează la fel de mult
dar
fără grabă
fără așteptări exagerate

                                                                                                              sursa imagine    

un fel de sărbătoare specială care face ca oamenii să se comporta altfel unii cu alții.

7 martie este mai frumos decât 8 martie, pentru că presupune așteptarea și dorința îngemănate.

și cel mai mare secret este că ziua de 7 martie este ziua tuturor - și a băraților și a femeilor.

pentru că azi, orice bărbat care felicită orice femeie - se simte special, se simte apreciat și drag.
dacă femeile ar face asta în fiecare zi - ar primi flori în fiecare zi
dacă bărbații ar face asta în fiecare zi - ar primi dragoste și căldură

atunci când de cealaltă parte a Omului stă dragostea, el devine un animal frumos cu multă căldură în ochi.
și o oferă.

de cealaltă parte a noastră stau rănile pe care le-am primit.
dacă lași rănile să te acopere, ești  un ghem de  frici, speriat și plin de ură.

dacă în data de 7 martie bărbații și femeile ar trece de partea cealaltă a durerii și ar face așa cum fac astăzi

oamenii ar fi relaxați
ar zâmbi
ar face glume
ar lucra mult
dar fără grabă

cu iubire

ps. eu azi m-am re-îndrăgostit de oameni. de fiecare dintre cei pe care i-am întîlnit. cunoscuți sau nu.
ps. 2. acest video mi-a fost transmis, mie și altor colegi frumoși, câtev zile în urmă. merită văzut.

despre reguli, morală și cozi la policlinici

astăzi de dimineață, am avut parte de o experiență unică și interesantă, legată de policlinici de stat, oameni și cozi. Pentru prima oară în viață cineva mi-a spus că sunt o nesimțită, pentru că nu văd femeile gravide care stau la coadă și sunt, în consecință ”o sukă”. 

am ajuns la policlinică la opt fără zece. acolo era lume de pe lume. am mers foarte repede pe scări în sus și am ajuns la ușa cabinetului de analize a doua. prima surpriză a fost când un băiat m-a întrebat a câta sunt la coadă. el era primul, eu am venit a doua. deci, eram a doua, in mintea mea. el m-a anunțat solemn că se ocupă rând la parter și că ei au venit mult mai dimineață ca mine. am înscris informația așteptând atacurile următoare. 

nu s-au lăsat așteptate. o altă mamă importantă m-a anunțat a doua oară că ei i s-a spus de ”bărbatul de jos” că rândul se ocupă la intrarea în policlinică și că toți s-au conformat. Urmând logica ușilor la care se stă la coadă, în cele mai bune tradiții ale instituțiilor statului, am anunțat-o la rândul meu că de fapt, policlinica are multe uși și eu stau exact la ușa de care am nevoie. și că am venit aici a doua. 

buun! ceilalți erau în spatele meu: o mamă cu alt copil, o femeie însărcinată și alți oameni bântuiți de gânduri rele în privința mea și a fiicei mele. 

a ieșit primul om. era rândul meu și al copilului meu. în acest moment - o ditamai de leoiacă rusoaică m-a apucat de mână și a intrat cu mine în biroul medicului. între timp urla. am așezat-o pe fiică-mea pe scaun și am ieșit. acolo m-au așteptat cele mai surprinzătoare declarații, în afară de noutăți de tipul tî suka. 

sunt geniale, tocmai pentru că simbolizează societatea noastră:


1. aici nu e pe degeaba, aici e coadă!
2. doar pe Maidan a fost pedegeaba, acolo meriți și tu!

ultima frază a fost că am nevoie de analize, pentru că i-am spus doar să vorbească cu mine românește și spuneam da, da la fiecare insultă pe care mi-a adus-o. sau și-a adus-o. 
sursa

ce am învățat:
prima oară în viață am fost mândră că am fost nesimțită. - nu am respectat reguli pe care nu le-am știut și la care nu am subscris. 
altă dată aș fi ieșit de acolo cu remușcări - pentru alți copii și femei însărcinate. acum m-am simțit eliberată de ”compătimire cu hurta”. prefer să compătimesc pe cei care mi-o cer, și nu pe mamele, prietenii, soții celor care nici măcar nu au nevoie să fie apărați. 

suntem ceea ce suntem. regulile stupide, impuse de ”bărbatul de jos” îmi sunt străine. deci nu le urmez. alții nu pot ști mai bine decât mine de ce am eu nevoie, care sunt regulile mele. 

pe de altă parte - oamenii plătesc pentru tot, chiar dacă au servicii gratuite - stau la cozi. îi trimit pe Maidan pe alții, pe cei care le stau în drumul moral al respectului de celălalt. 

ps. nu am mai fost de când eram cu tata pe la policlinici de stat. nici nu mă mai duc. nu pentru certuri și cuvinte, ci pentru cozi formate la parter, când cabinetul de analize e la etajul 3. pentru cozi în care oamenii se bucură că alți oameni au murit pe Maidan.

voi ce credeți?

Mărul trecutului

fie pentru că suntem Eve, chiar dinainte de a ne naște sau nu știu de ce, pe mine m-a impresionat, în timpul workshopului mărul care se ținea cu tot dinadinsul de un copac. în plină iarnă, înghețat și confuz - stătea agățat de vârf. Un fel de mândrie stranie. 

atunci m-am gândit:

De multe ori ne ținem de trecut așa cum merele uscate se țin de copac. Nu își permit să cadă. Vor să stea până la capăt. De parcă ar vrea să demonstreze copacului că ele pot. Lumii întregi – că ele sunt. Atunci când mărul copt cade la timpul potrivit are posibiltatea de a renaște într-o altă formă.

Căzutul din copac, atunci când ești copt este esențial pentru renaștere. Abandonarea vechii tale esențe pământului este libertatea.

Nu trebuie să demonstrezi nimănui nimic. Nu îți pasă dacă stai sau nu în copac. Semințele tale cresc oriunde.

În special în viitor. 

cel mai dificil ne este însă să înțelegem care sunt părțile din trecut care ne țin agățați. pentru acest motiv - în viața noastră apar sau re-apar oameni și evenimente, care, spunem noi, ne fac să suferim. 

am învățat că aceste evenimente sau oameni sunt oportunități de a te lăsa liber în viață, de a renaște, de a rezolva. 

și că putem alege să suferim sau nu. dar despre asta mai vorbim. 

despre securitatea copiilor

astăzi copilul meu a fost mușcat de un câine ”vagabond” cum zice ea.

prima reacție: toți câinii fără stăpân trebuiesc omorâți

a doua reacție: toți oamenii care luptă pentru drepturile animalelor să gândească de zece ori până a urla pe rețele despre săracele animale.

reacție post-stres: animalele nu sunt vinovate cu nimic. ele sunt așa cum sunt. au dreptul la existență, exprimare și mușcătură. pe de altă parte și copiii au dreptul, ca și restul oamenilor, să meargă pe străzi și să le fie asigurată securitatea. cel puțin cea fizică. cel puțin cea pe care putem să o asigurăm, adică cea de mușcături de animale prin oraș.

cine e vinovat și ce trebuie făcut? 

opțiune 1. să vă țineți copiii în casă și să nu caute pe dracu prin oraș. 
opțiune 2. să omorâm toate animalele fără stăpân.

sau

să educăm oamenii ca să nu mai lase animale pe stradă. să îi educăm pe oamenii care lucrează în primării, în primul rând. pe cei responsabili pentru acest aspect.

pentru că cel mai simplu este să spui - poți să alegi opțiunea I sau II.

cum însă să învețe oamenii (funcționarii responsabili) să asigure securitatea noastră?
iaca nu știu.
pentru moment, sunt o mamă supărată. doar atât.

fusta socratica. despre capacitatea de a fi fericit.

În fiecare an trăim câte o viață nouă. venim schimbați, cu aceleași sau alte aspirații, dar cu siguranță cu mai multe experiențe trăite.

capacitatea de a fi fericit nu depinde de niciuna dintre ele. asta este ceea ce am reușit să învăț anul acesta.
sună straniu, dar fericirea depinde de capacitatea noastră de a ne rezolva fricile. nimic mai mult.

Spinoza spunea că dorința este constituientul omului. fiecare dorință este legată de o nouă frică. toate formează o matrice, în care rămânem prinși, dacă nu realizăm la timp.

întrebările care apar în cap sunt: și dacă nu reușesc, și dacă nu aleg ceea ce îmi trebuie, cum știu că am ales corect? și dacă voi pierde? și dacă voi avea regrete? și dacă suferă cineva din cauza mea?
și acest și dacă acționează ca un instrument care te îngroapă în timp ce tu crezi că ieși?

problema este că luptăm cu fricile în mod rațional. încercăm să le aranjăm pe polițe, să înțelegem, să luptăm. să creștem, cum spunem noi, din frici. e nevoie doar să ai curajul să le întâlnești și să le întrebi ce vor. de ce apar. și să înveți să le iubești.

dar ele stau bine ascunse în noi. și atunci când vrei să fii fericit, adică în acord cu tine și cu ceilalți - nu poți. pentru că fricile sunt mai mari decât le putem cuantifica. iar fericirea nu este cuantificată. nici nu poate fi.

anul care vine va fi unul bun. pentru că stările nu vor mai fi numărate. fricile sunt lăsate în trecut.
dacă e nevoie să devii luptător/oare - vei fi luptător de pace. cel/cea care nu are nevoie de război.

La mulți ani!

sursa imagine

















2013 - PA

fusta 57.cele patruzeci de vieți ale femeii

patruzeci este o cifră care cere seriozitate și responsabilitate și o oarecare detașare de aventură și de schimbări permanente ale stărilor.

femeile de 40 de ani sunt coapte și pline. de experiențe, de tăceri, de bucurii. cele mai multe dintre ele și-au croit viața conform tiparelor transmise de mama-bunica-vecina-cu-bigudiuri-cărți-filme-și-tot-așa-mai-departe.

mai am fix peste-o-zi și ajung acolo unde frica sau te stăpînește pentru tot restul vieții sau o eliberezi și știi cine ești.

nu povestesc experiența celor patruzeci de vieți trăite în fiecare an. nu dau lecții.

ceea ce am învățat eu poate fi inutil pentru alții.

patruzeci e vârsta gratitudinii.
în fiecare viață cu durata de un an am întâlnit oameni deosebiți. unii m-au învățat să fiu mai puternică, alții - mai sigură. apoi au plecat din viața mea.

cei mai mulți m-au învățat iubirea. și deschiderea către lume.
toate viețile femeii duc la iubire, dacă ea își dorește asta.

nu dau nume aici, dar cei care sunt știu (chiar dacă în ultimul timp am fost absentă fizic din viața lor).
Mulțumesc.