asta se numește detașare. doar că nu știu de ce se întâmplă că nu reușești să te detașezi atunci când oamenii îți devin dragi. și nu poți să le spui ce te deranjează, de ce nu mai poți vorbi cu ei, de ce atunci când mergi la o cafea, tăcerile devin tot mai apăsătoare.
sau altfel. devii gelos, începi să tremuri, te enervezi și se duce naibii somn, concentrare, echilibru.
atunci lumea se întoarce pe dos.
pentru că, fie că acesta este prieten purșisimplu, sau prieten nupurșisimplu, ne este frică să îi pierdem. de ce ne este frică?
pentru că nu avem cu ce să ne umplem singurătățile. pentru că în noi nu e liniște.
îmi amintesc de Corinteni
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poarta cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.
și mă gândesc - da?
presupune asta oare că trebuie să suportăm nesimțirea celuilalt, să ne alimentăm sentimentul de vină pentru cei pe care îi iubim, să le suferim pe toate? să le răbdăm?
poate că de fapt, dragostea nu are nimic cu răbdatul, ci cu deschiderea, cu găsirea de liniște, cu găsirea de oameni. alți oameni. cei care știu să asculte tăcerea din tine, cei care pot vorbi fără să facă zgomot, cei care trec pe lângă tine când dormi în vârful picioarelor, ca să nu te trezească, indiferent ce oră este?
cei care vor să ofere, nu să ia?
și poate că ești pregătit să iubești și să întâlnești omul, prieten purșisimplu, sau prieten nupurșisimplu atunci când știi, că dacă el nu poate vorbi, vorbești tu?
putem vorbi despre prietenie în termeni Corinteni?
sau prietenia e schimb, care există atât timp cât e reciproc avantajos?
friends
21 de comentarii:
cred ca dragostea ideala e asta. chiar si in cuplu. se poate intampla uneori sa te indepartezi fizic de un om. dar apoi, tot ce era pasiune si gelozie (tot din biblie: dragostea ca moartea e de tare, iar gelozia ca iadul de grozava) se risipeste si ramane dragostea curata, trecuta prin foc, cea care toate le rabda, care nu cade niciodata.
prietenia e destul de usor sa o asimilam cu citatele din corinteni. atunci cand vorbim de prietenie adevarata. iubirile, alea in doi, sunt mai greu de urcat pana la perfectiunea din corinteni. si de obicei se intampla dupa ce oamenii se despart. si de obicei se intampla o data in viata. suficient cat sa ne convinga ca exista dragostea aia, dar ca suntem prea mici sa urcam pana la ea :)
sau?
in examined life, zizek spune o kestie despre dragoste care de atunci imi tot sta in minte
dragostea nu inseamna idealizare, sa devii incapabil sa vezi micile trasaturi aiurea ale unui om - dar sa devii capabil sa le accepti si sa le iubesti si pe ele. sa nu crezi ca omul pe care il iubesti e perfect - dar sa nu lasi ca imperfectiunile pe care le vezi sa te indeparteze. sa le vezi fff clar si sa le accepti in totalitate - pt ca sunt ale lui / ei.
si pana la urma diferenta dintre "a suporta" / "a rabda" si "a accepta" la asta se reduce, nu?
atunci cand suporti sau rabzi, suporti sau rabzi in speranta ca ceea ce suporti o sa inceteze
atunci cand accepti nu-ti mai doresti sa inceteze :) dar incepi sa fii deschis
o chestie pe care mi se pare ca o inteleg e ceea ce vb tu despre "alegerea" sau "cautarea" oamenilor pe care sa-i iubesti, ca alternativa la "rabdare" - sa cauti oameni care sa fie deschisi pt tine si pt care sa fii tu deschis, care sa te asculte si sa te accepte si pe care sa fii si tu dispus sa-i asculti si sa-i accepti
numai ca nu stiu cat de buna e calea asta.
pt ca oamenii sunt niste animale mincinoase :) si cu multe straturi :)
si ceea ce vezi la cineva si-ti place s-ar putea sa fie doar o cortina
iar ceea ce vezi la cineva si nu-ti place s-ar putea sa fie, din nou, doar un paravan
cred ca ceea ce incerc sa spun e ca as vrea sa-mi pastrez deschiderea si acceptarea si capacitatea de a oferi (dar si de a primi, mai nou) "indiferent de" ceea ce are aiurea omul cu care sunt, nu "suportand" lucrurile astea aiurea - pt ca a suporta lucrurile impune din start un frame cu totul aiurea, un frame care te blocheaza
De ce prietenia, in accepția voastră, naște atâtea îndoieli, atâta nesiguranță și neîncredere? Pentru mine prietenia e o dragoste reciprocă (adevărat, platonică) care mi-a adus cele mai frumoase emoții trăite vreodată - emoția împărtășirii, a participării, a grijii pentru celălalt... În dragoste mai există orgolii, mofturi, flirturi, joc de puteri, în prietenie acestea lipsesc. Greșesc?
toate le rabda poate sa aiba si alt sens, alex. de exemplu sa rabzi boala celuilalt, sau persecutia in numele celuilalt (in cazul crestinismului).
cat despre acceptarea defectelor la celalalt, asta nu e tot una. fiindca noi - de obicei - punem in balans si rezistam atunci cand - din punctul nostru de vedere - lucrurile bune le covarsesc pe cele rele.
ce inseamna un defect? staura sau minciuna? ce putem accepta si ce nu. daca iubim sufletul cuiva. poate cineva sa aiba un suflet rau? pornind de la premisa ca sufletul e simplu si necompus.
marea mea intrebare si provocare e urmatoarea: vorbeste apostolul Pavel aici de dragostea pentru cineva, sau de dragoste ca virtute. un om ce iubeste (nu sexual, nu material, nu cerand ceva ]n schimb). ce inseamna sa avem dragoste? asta e provocarea mea. sa te bucuri cu cel fericit sa suferi cu cel necajit. e, din perspectiva lui pavel care nu a avut sotie, dragostea pentru umanitate (izvorata din mila) deasupra perceptilor noastre. oare noi vorbind de dragoste, vorbim chiar de dragoste sau de obiectul iubirii noastre.
asta vreau sa imi spuneti :)
Tare frumos articol. Şi sunt de acord cu multe aspecte din comentariul lui Alex. A iubi pe cineva înseamnă în primul rând a-i accepta trăsăturile pe care le consideri "imperfecţiuni". În realitate nimic nu este imperfecţiune şi totul depinde de cum raportez trăsăturile oamenilor la propriul meu sistem de "perfecţiuni". Trebuie să şi realizez că ceea ce mi se pare imperfect, poate fi mai bun sau mai frumos decât ceea ce consider a fi perfect. Acceptând trăsăturile "imperfecte" ale cuiva, îmi schimb treptat sistemul de "perfecţiuni". Ceea ce mi se părea inacceptabil şi inadmisibil înainte, devine OK, apoi rutină, apoi nu mai observ, apoi uit şi în final realizez că nu ştiu unde îmi era capul când consideram chestia asta un lucru negativ.
Ezit un pic în legătură cu fragmentul din Corinteni. Nu pot fi 100% sigură, dar mă întreb cam ce sinonim pentru "a accepta" exista atunci când s-a tradus biblia? Dacă mă gândesc şi mai bine, bunicile mele de la ţară folosesc verbul "a răbda" şi cu sensul de "a suporta", dar cu siguramţă şi cu cel de "a accepta". Ele nu ştiu să folosească verbul "a accepta", deşi poate îl înţeleg, dar tot nu pot fi sigură lol :)
Şi "Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă"... cred că "suferă" are sensul de "suportă, rabdă" şi "rabdă" are sensul de "acceptă", plus şi ascensiunea răbdare - credibilitate - speranţă - acceptare. Ei, de fapt, nu ştiu dacă are sens ultima parte.
Prietenia ca schimb reciproc avantajos este o relaţie contractuală de fapt. Astea-s condiţiile mele, dacă le accepţi, let's proceed la prietenie. Le accept, cu condiţia că le accepţi şi tu pe ale mele. Se mai negocoază ce e bine şi ce nu, ce ne place şi ce nu. Când stăteam la cămin în aceeaşi cameră cu oameni pe care nu aveam cum să-i consider prieteni, cam astfel de relaţie se forma. E ok să ţii lumina aprinsă noaptea, pentru că voi avea şi eu nevoie de lumină noaptea uneori. Exemplu de prost gust probabil, dar cam aşa funcţionezi când trăieşti lângă oameni care nu-ţi pot fi prieteni.
Relaţiile de prietenie-prietenie ar trebui să fie necondiţionate. Ar trebui să poţi să oferi, chiar dacă ştii că nu o să primeşti neapărat ceva în schimb. Ar trebui să poţi să primeşti, chiar dacă ştii că nu-ţi stă în puteri să oferi la fel de mult.
sau
ce inseamna ideal?
mergem pe ideea platoniciana si atunci o putem atinge doar prin moarte? pentru ca mai stii, omul care a iesit din pestera nu a avut puterea sa priveasca soarele si a mers inapoi si s-a ferecat pe sine?
stii, Moni pentru mine iubirea nu e legata de prezenta celuilalt. ceea ce numesti tu iubirile, alea in doi, nu tin de a fi alaturi sau a fi impreuna. tin de faptul ca iti sunt alaturi daca ai nevoie de mine. daca nu - te iubesc fara a incerca sa te canibalizez, posed, impart.
de acord ca pentru a cunoaste iubirea autentica e nevoie sa urcam pana la ea. sau sa invatam sa ne iubim pe noi pentru a reusi sa vedem pana unde putem urca.
cat despre prietenie. ce tip de dragoste implica aceasta? cum sa ne patrundem de puritatea sentimentului de prietenie? mie mi se pare mai dificil. si un pic mai departe de corinteni. dar si foarte aproape...
dragostea le rabda pe toate e legata de a ramane cu omul, indiferent de comportamentul lui sau mai degraba de a pleca de langa el, ca sa nu te distruga, dar a continua sa il iubesti?
asta ma intreb eu, Alex.
de acord cu omuletzu' cel zizek.
si oamenii sunt animale mincinoase. ca si noi :P. dar oamenii mai pot sa nu se cunoasca si de aceea sa aiba paravane, cortine si tot asa.
eu chiar cred ca si in prietenie, ca si intr-o relatie amoroasa, raportul dintre a lua si a da este important.
dar fara rabdare si suportari reciproce. si cu deschidere, si intelegere a potentialitatii greselii, minciunii, fanteziilor, patternurilor si cortinelor.
cum putem iubi, Moni?
cum iubeste omul?
si pentru mine Anamaria :)
doar ca si in prietenie apar mofturi, nepasare, orgolii, dorinta de libertate, fuga, gelozia. si asta incerc sa clarific? prin ce se aseamana si se deosebesc prietenia si iubirea, la nivel de simtire?
de acord cu prima parte, Veronica.
a rabda acum. uite, daca se spune:
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poarta cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.
vreau sa aud un exemplu de rabdare ca si acceptare. mai stii, una dintre urarile de la nunti suna asa: sa aveti rabdare unul cu celalalt?
in ce sens sa avem rabdare? de ce sa nu existe reciprocitate si celalalt sa nu ajunga sa fie rabdat-suportat?
pornesc de la premisa ca dragostea inseamna acceptare. din start, iubesti omul pentru ceea ce este, pentru tot. ii accepti defectele. dar acest indelung nu imi miroase a bine deloc. poate fi acceptarea ancorata in timp sau e totala si unica? am acceptat o data si gata. nu pot accepta indelung. deci mai degraba e a suporta in acest context.
dar Moni avea dreptate. despre ce fel de dragoste este vorba aici?
cat despre prietenie....hm. poate ca faptul ca nu stingeau lumina a impiedecat dezvoltarea relatiei?
uh!
raspund maine
acum doar o remarca.
devii un singur trup - nu e canibalizarea despre care vorbesc eu. pentru ca a deveni unu presupune a crea, a schimba intru crestere. or, canibalizarea inseamna distrugere, inseamna disparitie in celalalt. si daca doua trupuri devin unu, atunci e ok sa lasi ceva in afara Unului, sau sa le inglobezi. ceea despre ce spui tu, Alex, e echilibru. si e iubire :P foarte aproape de spinoza al tau :)
ps. pe restul revin maine. nu e dezlanat textul. e taaare clar. o postare noua dak ceva :)
[...] raspund aici și vă întreb și pe [...]
veronica, good work :)
si da, dragostea asta "universala" e fff grea
si necesita eforturi continui
si da, deseori ne ascundem dupa ea
(o sa m revin, acum fac o lucrare cu studentii mei)
Şi un glosar grec-englez pentru derivatele substantivului Θυμία, μακροθυμία care a dus la eroarea de traducere de care vorbeam mai sus. Uitaţi-vă la taote sensurile, să înţelegeţi unde bat.
Related Words
ἀ·θυμέω to ??? (v.)
δι·εν+θυμέομαι to ponder (v.)
ἐν+θυμέομαι to ponder (v.) i.e., to consider how one "feels" about something: a sifting of the emotions (θυμία).
ἐν·θύμησις, -εως, ἡ contemplation (n.) i.e., considering how one feels about something.
ἐπι+θυμέω to desire (v.) i.e., to lust after: a "fullness" of emotion.
ἐπι·θυμητής, -οῦ, ὁ desirer (n.) i.e. lusty one: one caught up in covetous passion
ἐπι·θυμητός -η -ον [LXX] desireable (adj.) i.e., worthy of being lusted after
ἐπι·θυμία, -ας, ἡ desire (n.) desire, appetite, yearning
εὐ·θυμέω to be cheerful (v.)
εὔ·θυμος -ον cheerful (adj.)
εὐ·θυμό·τερος -α -ον more cheerful (adj.)
εὐ·θύμως cheerfully (adv.)
θυμός, -οῦ, ὁ rage (n.) A rush of feeling, any strong emotion or passion, especially that which is unchecked or not dampened by ἠ φρήν.
****μακρο·θυμέω to be self-controlled (v.) i.e. to be emotioned: emotionally stable, not mercurical in temper.
μακρο·θυμία, -ας, ἡ patience (n.)
μακρό·θυμος -ον patient (adj.)
μακρο·θύμως patiently (adv.)****
προ·θυμία, -ας, ἡ eagerness/propensity (n.)
πρό·θυμος -ον dispositioned/predisposed (adj.)
προ·θυμό·τερος -α -ον [LXX] more eager (adj.)
προ·θύμως with propensity (adv.)
veronica,
cred ca ti-ai dat seama totusi cat de buna e traducerea romaneasca la biblie :)
adică textul este cam acelasi tradus de tine cu cel din vechile editii romanesti.
insa eu sustin in continuare RABDA nu este strans legat de defectele celuilalt. fiindca textul nu spune IL RABDA pe cel iubit, ci spune RABDA toate. deci insist: boala, persecutie, ura altora, gratuitatea, frivolitatea, lipsa banilor :) care se rasfrang peste cel iubit din afara (din lume), intra in "dragostea toate le rabda".
cat despre ce spunea alex, vizavi de a te darui unui om si a-l rani pe altul, nu sunt de acord decat daca vorbim de "iubire lucratoare", sau cum spune angela, de a fi aproape cand prietenul suna din corn, dar pana la urma nimic nu ma împiedica sa iubesc un om de la o mare distanta. stiti, cred, senzatia: esti necajit si singur, dar stii ca undeva, la capatul lumii, exista cineva care te iubeste si te accepta asa cum esti. si chiar daca te chinuie dorul, ii esti recunoscator ca exista acolo - in momentul respectiv - pentru tine!
prietenia este si nu este deasupra iubirii intre un el si o ea. este mai sus fiindca are o deschidere mai mare, este mai jos fiindca o iubire adevarata trebuie sa ajunga la prietenie.
daca as da o definitie a iubirii, asa cum o simt eu, as spune: pe acel om cu adevarat il iubesc, cu care ma vad alaturi in vesnicie, dar atunci cu adevarat il iubesc, cand alaturi de noi poate veni si un al treilea, si un al patrulea, si un al cincilea. Pe scurt: chipul treimii (Grigore de Nazianz, Maxim Marturisitorul) prezent in tot ce ne inconjoara. Monada e inchisa, diada e suficienta, doar triada deschide spre nenumărat. punct, linie sau triunghi.
cica: haideti sa ne iubim :)
...multe au fost spuse si analizate - in ce priveste dragostea..si cu care sunt de acord, dar de ce toti voi va bazati pe aliniate scrise din carti,etc.? De ce nimeni nu vorbeste de practica/realitatea acestei trairi in sine?? sau, poate, nimeni nu a trait acest sentiment - de dragoste pura, sincera, adevarata ??
De ce se intimpla ca, simtind cu adevarat o astfel de dragoste(si in care exista reciprocitate).. pina la urma nu esti inteles..si alungat?? Ce poti face atunci?
Nimic..si aici sunt de acord cu Alex " nu-ti mai cauti fericirea proprie prin a incerca, sa-i provoci celuilalt fericire, ci ii oferi, pur si simplu, ceea ce stii ca l-ar face sa se simta bine. pentru ca nu poti altfel.."
Intrebarea la care nu gasesc raspuns este "DE CE doi oameni care ii leaga un sentiment atit de puternic - nu pot fi impreuna??
Si cind vorbesc de sentiment puternic, ma refer anume la o dragoste adevarata, sincera, care te face sa vezi in toti doar UNA/UNUL,care te face sa nu mai ai somn, care te face sa te simti fericit doar la gindul ca undeva..cindva..intimplator.. o/il vei vedea..fie doar o secunda dar o/il ve-i vedea(chiar daca va fi nevoie sa astepti o viata).. Te simti fericit la gindul ca EA/EL este fericit si nimic altceva nu mai conteaza..
Traiesti cu aceste ginduri si simtiri si esti fericit pina la urma..fara a astepta ceva in schimb..
Cineva poate spune ca, nu e o dragoste adevarata, ca sunt doar niste emotii impulsive(sa le zic asa)si de moment..
Dar,poate oare fi acestea doar niste emotii impulsive, dupa ceva ani petrecuti impreuna si iubindu-ne??
Poate tot ce am scris , am scris nu prea clar dar..am scris ceea ce simt..
sau?..
Îndrăznesc să spun şi eu ceva despre răbdare. Până nu demult, când tot auzeam îndemnul de a avea răbdare, mă gândeam, înfricoşată, doar la faptul că trebue să îndurăm, să acceptăm sau măcar să ne dorim să fim buni orice ar fi. Acum nu mai sunt convinsă că este aşa. Nu cred că Dumnezeu ne-ar spune să avem la un moment dat ceva ce ştie că nu putem avea atunci, ci doar că putem fi aşa cum e bine să fim, când avem râbdare, după ce vom fi învăţat s-o avem. Atunci, eu cred că vom vedea cu ochi de îndrăgostit de Dumnezeu, pe oricine.
Eu cred că măcar un pic de iubire există în fiecare făptură a lui Dummnezeu şi că oricât ar deveni de rea acea faptură, pe parcursul acestei vieţi, sămânţa de iubire pe care Dumnezeu a pus-o în ea, nu dispare.
Eu cred că toţi vom iubi cu adevărat. Eu cred că iubirea adevărată este iubire nesfârşită, dar personală. Nu vom iubi la fel două persoane şi nu vom iubi oamenii aşa cum îl iubim pe Dumnezeu, dar vom fi plini de iubire şi deplin fericiţi. Cine nu iubeşte toate florile? Eu le iubesc la fel de mult pe toate, dar diferit.
Mai cred că nu putem iubi nici un om cu adevărat, dacă nu suntem împăcaţi cu toţi şi cu toate.
În ce priveşte prietenia, eu nu cred că Mântuitorul nu s-a gândit la ea ca la o relaţie contractuală, atunci când le-a zis Apostolilor că de azi îi va numi prieteni ai Lui. I-a numit aşa din ziua când ei le-au cunoscut pe toate ale Lui.
"13. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi." (Ioan 15)
"singura entitate care nu ne poate dezamagi niciodata – pentru ca este perfectiunea insasi – este Dumnezeu. "
Părerea mea este că omul este în stare nu numai odată să fie dezamăgit de Dumnezeu. Eu cred că şi Iov a fost.
Erata: În ce priveşte prietenia, eu cred că Mântuitorul nu s-a gândit la ea ca la o relaţie contractuală,
Angela,
Cum au început, toate au și sfârșit. Nu cred în iubirea nesfârșită.Vorbesc în numele experiențelor și trăirilor mele.
Nu cred nici că trebuie să ai o nesfârșită răbdare- la ce bun? Toți ne căutăm jumătatea, unii au noroc și o află, alții o caută toată viața.
Îmi place un poem al lui Arghezi- „Melancolie„.
Îl caut și ți-l aduc în dar pentru seara care începe, pentru ziua ce va să vină!
La mulți ani de iubire !
Melancolie
Tudor Arghezi
Am luat ceasul de-ntalnire
Cand se turbura-n fund lacul
Si-n perdeaua lui subtire
Isi petrece steaua acul.
Cata vreme n-a venit
M-am uitat cu dor in zare.
Orele si-au impletit
Firul lor cu firul mare.
Si acum c-o vad venind
Pe poteca solitara,
De departe, simt un jind
Si-as voi sa mi se para.//
P.s. Ador margaretele îndrăgostite!
Oamenii sunt diferiti. Întratât de diferiti încât, consider ca intr-o adevarata prietenie e nevoie sa încapa si o doza de toleranta. Toleranta permite o anumita independenta pentru fiecare in parte. In cele din urma fiecare trebuie sa existe individual.
Si da, iubesti sau treci cu vederea imperfectiunile pentru ca pe oameni nu-i schimbi, nici nu merita incercat - cu atât mai mult în iubire. Il iei asa cum e (omul). Cu totul, cu bune cu rele.
Insa problema mare e cum stim ca din multitudinea oamenilor care trec prin fata ta, îi intâlnesti, sau vorbesti - asa ca si aici fara sa ne vedem fata in fata - un anumit om poate creste si atinge acel prag mai inalt numit prietenie.
Personal, merg pe al nu stiu câtelea-lea simt. Stiu, sau simt daca sa atribui unui om girul de a-mi fi prieten, au ba. Totusi daca acel om nu raspunde întocmai mie, înseamna ca nu gândeste la fel, nu considera la fel... si nu insist. Pana la urma oamenii care se aseamana se aduna. Si in prietenie cred ca acesta filtrare se întâmpla. Lânga cel care te simti bine, care chiar si cind nu-ti vorbeste simti ca e alatuti de tine îl consideri prieten. Trebuie sa fie o încregatura legata de frecventa pe care ruleaza gândirea - fara ca acesta sa fie neaparat identic. Motiv pentru care nu poti avea prea multi la acest nivel. Uneori nici macar nu-i gasesti.
Deasemenea cred ca prietenia cere un anumit interschimb spiritual sau afinitati pentru ca sa existe cu adevarat.
Trimiteți un comentariu