jurnal 1. rețeta nefericirii.

suntem obișnuiți să împărțim lumea în bun și rău. fericirea e bună, suferința e rea. curajul e bun, frica e rea. determinarea e bună, indeterminarea e rea, iubirea e bună, ura e rea. 

tot așa. lista asta, împărțită în două 
viața împărțită în două. 

ce e voie și ce nu e voie să fac, să simt, să gândesc. 

ceea ce rău - ascundem. slăbiciunile, încercările nereușite, traumele noastre. pentru că a avea părți întunecate e rău. 
și pentru că ceea ce rău trebuie distrus. pentru că ceea ce rău aduce cu sine vulnerabilitatea, care e rea și ea. 

aceasta este rețeta nefericirii. 
să împarți foaia mentală în două și să scrii pe ea BUN și RĂU. 
să ascunzi părți din tine care te sperie sau se te deranjează. 
să îți fie frică de frica ta, de faptul că urăști, de faptul că ai tendința să bârfești
de lacrimile tale sau ale celui cu care ești

atunci când realizezi că viața, în întregimea ei nu se împarte, nu se bucățește - linia de demarcație între fericire și nefericire dispare. 

deschide larg pieptul și accept-o!

vei vedea cum perspectiva se schimbă!

                                                   sursa

It can be hard to see that I have been wrong,Be told to sing a different song,I can get angry and go into victim,Or open my heartmind and learn a new lesson.

fusta 59. de cealaltă parte a noastră stă ...

azi nu știu de ce (sau-știu-da-nu-spun) mă uit la oameni și văd multă dragoste.
și parcă umple pieptul și lumea cu bunătate și cu deschidere și cu armonie

oamenii sunt mai relaxați
zâmbesc
fac glume
lucrează la fel de mult
dar
fără grabă
fără așteptări exagerate

                                                                                                              sursa imagine    

un fel de sărbătoare specială care face ca oamenii să se comporta altfel unii cu alții.

7 martie este mai frumos decât 8 martie, pentru că presupune așteptarea și dorința îngemănate.

și cel mai mare secret este că ziua de 7 martie este ziua tuturor - și a băraților și a femeilor.

pentru că azi, orice bărbat care felicită orice femeie - se simte special, se simte apreciat și drag.
dacă femeile ar face asta în fiecare zi - ar primi flori în fiecare zi
dacă bărbații ar face asta în fiecare zi - ar primi dragoste și căldură

atunci când de cealaltă parte a Omului stă dragostea, el devine un animal frumos cu multă căldură în ochi.
și o oferă.

de cealaltă parte a noastră stau rănile pe care le-am primit.
dacă lași rănile să te acopere, ești  un ghem de  frici, speriat și plin de ură.

dacă în data de 7 martie bărbații și femeile ar trece de partea cealaltă a durerii și ar face așa cum fac astăzi

oamenii ar fi relaxați
ar zâmbi
ar face glume
ar lucra mult
dar fără grabă

cu iubire

ps. eu azi m-am re-îndrăgostit de oameni. de fiecare dintre cei pe care i-am întîlnit. cunoscuți sau nu.
ps. 2. acest video mi-a fost transmis, mie și altor colegi frumoși, câtev zile în urmă. merită văzut.

despre reguli, morală și cozi la policlinici

astăzi de dimineață, am avut parte de o experiență unică și interesantă, legată de policlinici de stat, oameni și cozi. Pentru prima oară în viață cineva mi-a spus că sunt o nesimțită, pentru că nu văd femeile gravide care stau la coadă și sunt, în consecință ”o sukă”. 

am ajuns la policlinică la opt fără zece. acolo era lume de pe lume. am mers foarte repede pe scări în sus și am ajuns la ușa cabinetului de analize a doua. prima surpriză a fost când un băiat m-a întrebat a câta sunt la coadă. el era primul, eu am venit a doua. deci, eram a doua, in mintea mea. el m-a anunțat solemn că se ocupă rând la parter și că ei au venit mult mai dimineață ca mine. am înscris informația așteptând atacurile următoare. 

nu s-au lăsat așteptate. o altă mamă importantă m-a anunțat a doua oară că ei i s-a spus de ”bărbatul de jos” că rândul se ocupă la intrarea în policlinică și că toți s-au conformat. Urmând logica ușilor la care se stă la coadă, în cele mai bune tradiții ale instituțiilor statului, am anunțat-o la rândul meu că de fapt, policlinica are multe uși și eu stau exact la ușa de care am nevoie. și că am venit aici a doua. 

buun! ceilalți erau în spatele meu: o mamă cu alt copil, o femeie însărcinată și alți oameni bântuiți de gânduri rele în privința mea și a fiicei mele. 

a ieșit primul om. era rândul meu și al copilului meu. în acest moment - o ditamai de leoiacă rusoaică m-a apucat de mână și a intrat cu mine în biroul medicului. între timp urla. am așezat-o pe fiică-mea pe scaun și am ieșit. acolo m-au așteptat cele mai surprinzătoare declarații, în afară de noutăți de tipul tî suka. 

sunt geniale, tocmai pentru că simbolizează societatea noastră:


1. aici nu e pe degeaba, aici e coadă!
2. doar pe Maidan a fost pedegeaba, acolo meriți și tu!

ultima frază a fost că am nevoie de analize, pentru că i-am spus doar să vorbească cu mine românește și spuneam da, da la fiecare insultă pe care mi-a adus-o. sau și-a adus-o. 
sursa

ce am învățat:
prima oară în viață am fost mândră că am fost nesimțită. - nu am respectat reguli pe care nu le-am știut și la care nu am subscris. 
altă dată aș fi ieșit de acolo cu remușcări - pentru alți copii și femei însărcinate. acum m-am simțit eliberată de ”compătimire cu hurta”. prefer să compătimesc pe cei care mi-o cer, și nu pe mamele, prietenii, soții celor care nici măcar nu au nevoie să fie apărați. 

suntem ceea ce suntem. regulile stupide, impuse de ”bărbatul de jos” îmi sunt străine. deci nu le urmez. alții nu pot ști mai bine decât mine de ce am eu nevoie, care sunt regulile mele. 

pe de altă parte - oamenii plătesc pentru tot, chiar dacă au servicii gratuite - stau la cozi. îi trimit pe Maidan pe alții, pe cei care le stau în drumul moral al respectului de celălalt. 

ps. nu am mai fost de când eram cu tata pe la policlinici de stat. nici nu mă mai duc. nu pentru certuri și cuvinte, ci pentru cozi formate la parter, când cabinetul de analize e la etajul 3. pentru cozi în care oamenii se bucură că alți oameni au murit pe Maidan.

voi ce credeți?

Mărul trecutului

fie pentru că suntem Eve, chiar dinainte de a ne naște sau nu știu de ce, pe mine m-a impresionat, în timpul workshopului mărul care se ținea cu tot dinadinsul de un copac. în plină iarnă, înghețat și confuz - stătea agățat de vârf. Un fel de mândrie stranie. 

atunci m-am gândit:

De multe ori ne ținem de trecut așa cum merele uscate se țin de copac. Nu își permit să cadă. Vor să stea până la capăt. De parcă ar vrea să demonstreze copacului că ele pot. Lumii întregi – că ele sunt. Atunci când mărul copt cade la timpul potrivit are posibiltatea de a renaște într-o altă formă.

Căzutul din copac, atunci când ești copt este esențial pentru renaștere. Abandonarea vechii tale esențe pământului este libertatea.

Nu trebuie să demonstrezi nimănui nimic. Nu îți pasă dacă stai sau nu în copac. Semințele tale cresc oriunde.

În special în viitor. 

cel mai dificil ne este însă să înțelegem care sunt părțile din trecut care ne țin agățați. pentru acest motiv - în viața noastră apar sau re-apar oameni și evenimente, care, spunem noi, ne fac să suferim. 

am învățat că aceste evenimente sau oameni sunt oportunități de a te lăsa liber în viață, de a renaște, de a rezolva. 

și că putem alege să suferim sau nu. dar despre asta mai vorbim. 

despre securitatea copiilor

astăzi copilul meu a fost mușcat de un câine ”vagabond” cum zice ea.

prima reacție: toți câinii fără stăpân trebuiesc omorâți

a doua reacție: toți oamenii care luptă pentru drepturile animalelor să gândească de zece ori până a urla pe rețele despre săracele animale.

reacție post-stres: animalele nu sunt vinovate cu nimic. ele sunt așa cum sunt. au dreptul la existență, exprimare și mușcătură. pe de altă parte și copiii au dreptul, ca și restul oamenilor, să meargă pe străzi și să le fie asigurată securitatea. cel puțin cea fizică. cel puțin cea pe care putem să o asigurăm, adică cea de mușcături de animale prin oraș.

cine e vinovat și ce trebuie făcut? 

opțiune 1. să vă țineți copiii în casă și să nu caute pe dracu prin oraș. 
opțiune 2. să omorâm toate animalele fără stăpân.

sau

să educăm oamenii ca să nu mai lase animale pe stradă. să îi educăm pe oamenii care lucrează în primării, în primul rând. pe cei responsabili pentru acest aspect.

pentru că cel mai simplu este să spui - poți să alegi opțiunea I sau II.

cum însă să învețe oamenii (funcționarii responsabili) să asigure securitatea noastră?
iaca nu știu.
pentru moment, sunt o mamă supărată. doar atât.

fusta socratica. despre capacitatea de a fi fericit.

În fiecare an trăim câte o viață nouă. venim schimbați, cu aceleași sau alte aspirații, dar cu siguranță cu mai multe experiențe trăite.

capacitatea de a fi fericit nu depinde de niciuna dintre ele. asta este ceea ce am reușit să învăț anul acesta.
sună straniu, dar fericirea depinde de capacitatea noastră de a ne rezolva fricile. nimic mai mult.

Spinoza spunea că dorința este constituientul omului. fiecare dorință este legată de o nouă frică. toate formează o matrice, în care rămânem prinși, dacă nu realizăm la timp.

întrebările care apar în cap sunt: și dacă nu reușesc, și dacă nu aleg ceea ce îmi trebuie, cum știu că am ales corect? și dacă voi pierde? și dacă voi avea regrete? și dacă suferă cineva din cauza mea?
și acest și dacă acționează ca un instrument care te îngroapă în timp ce tu crezi că ieși?

problema este că luptăm cu fricile în mod rațional. încercăm să le aranjăm pe polițe, să înțelegem, să luptăm. să creștem, cum spunem noi, din frici. e nevoie doar să ai curajul să le întâlnești și să le întrebi ce vor. de ce apar. și să înveți să le iubești.

dar ele stau bine ascunse în noi. și atunci când vrei să fii fericit, adică în acord cu tine și cu ceilalți - nu poți. pentru că fricile sunt mai mari decât le putem cuantifica. iar fericirea nu este cuantificată. nici nu poate fi.

anul care vine va fi unul bun. pentru că stările nu vor mai fi numărate. fricile sunt lăsate în trecut.
dacă e nevoie să devii luptător/oare - vei fi luptător de pace. cel/cea care nu are nevoie de război.

La mulți ani!

sursa imagine

















2013 - PA

fusta 57.cele patruzeci de vieți ale femeii

patruzeci este o cifră care cere seriozitate și responsabilitate și o oarecare detașare de aventură și de schimbări permanente ale stărilor.

femeile de 40 de ani sunt coapte și pline. de experiențe, de tăceri, de bucurii. cele mai multe dintre ele și-au croit viața conform tiparelor transmise de mama-bunica-vecina-cu-bigudiuri-cărți-filme-și-tot-așa-mai-departe.

mai am fix peste-o-zi și ajung acolo unde frica sau te stăpînește pentru tot restul vieții sau o eliberezi și știi cine ești.

nu povestesc experiența celor patruzeci de vieți trăite în fiecare an. nu dau lecții.

ceea ce am învățat eu poate fi inutil pentru alții.

patruzeci e vârsta gratitudinii.
în fiecare viață cu durata de un an am întâlnit oameni deosebiți. unii m-au învățat să fiu mai puternică, alții - mai sigură. apoi au plecat din viața mea.

cei mai mulți m-au învățat iubirea. și deschiderea către lume.
toate viețile femeii duc la iubire, dacă ea își dorește asta.

nu dau nume aici, dar cei care sunt știu (chiar dacă în ultimul timp am fost absentă fizic din viața lor).
Mulțumesc.

fusta 56. despre cei care nu pot sta mult întro relație și ne înșală la stânga și la dreapta

citisem ieri un fragment splendid în Jodorowsky. era vorba despre o femeie care îl învăța că a spune Ești iubit înseamnă mult mai mult decât a spune Te iubesc.

dar asta e despre altceva.

noi vrem ca într-o relație celălalt să ne fie fidel. asta e definiția serioasă a unei relații serioase. cei doi, se obligă, prin iubirea lor, să nu se înșele unul pe altul. nici cu cuvântul, nici cu fapta, nici cu gândul, vorba sacră.

or, cred că realmente acest lucru este posibil doar dacă omul ajunge la un echilibru interior. ca să ajungi acolo însă e cale lungă.

de mulți ani, psihanaliza ne vorbește despre fantasme. și nu mă convinge nimeni că nu are aceste fantasme în cap, în vis sau hz, cu altcineva decât oamenii pe care îi iubim.

ah, că există morală, sau sentimente sau responsabilități care nu ne permit să ajungem să facem sex cu altcineva - asta e altă treabă.

dar și asta e despre altceva.

există oameni care nu pot sta mult timp într-o relație. explicația superficială pe care o dau ei este plictiseala. dorința de ceva diferit.

versiunea I. acum mă întorc la Ești iubit și nu la Te iubesc. căutarea iubirii perpetue ne dă insatisfacția celuilalt. o singură iubire nu e niciodată deajuns. noi vrem Toată iubirea. vrem ca lumea să se supună și să creăm Împărăția sclavilor iubitori. de ce? pentru că psihanaliza are dreptate aici. nevoia de iubire nesatisfăcută încă din copilărie se tratează greu. și cu multe eforturi, pornite de la acceptarea faptului că nu ai fost iubit.

versiunea II. există diferență între sex și iubire. de multe ori ele nu sunt inerconectate. faptul că ești atras fizic de alte persoane nu înseamnă că nu iubești. unii își asumă această diferență și pe parcursul relației știu să se detașeze și experimentează sexul cu altcineva decât propriul partener.

e normal? NU - strigă cei care își doresc relații în sensul ”serios” al cuvântului. DA, spun cei care adună Te iubesc-uri de la cât mai multă lume.

din păcate, dacă se întâlnesc doi, unul cu Nu și altul cu Da, relația eșuează.
depinde ce alegi atunci când te îndrăgostești. ce fel de relație își dorești tu? de ce?

ps. nici unii nici alții nu sunt liberi. libertatea este atunci când știi ce vrei și de ce vrei. și atunci când știi să te detașezi de propriile sentimente și experimente și nu ai tendința să îl legi pe cel/cea din one-night-stand de tine. poți? ești?

fusta 55. de ce înșeală femeile

am văzut întrebarea asta aseară pe facebook. mă mănâncă de foarte mult timp degetele când aud oameni care se plâng că sunt înșelați.

cel mai simplu răspuns, cel pe care îl știți și voi foarte bine este că nu îi oferiți omului ceea de ce are nevoie. dar aici e util să ne oprim un pic. cum să știi de ce are nevoie o femeie? sau un bărbat? de multe ori, oamenii ascund propriile nevoi și dorințe. și noi nu suntem pregătiți să vedem-simțim-auzim ce vrea celălalt.

faptul că femeile sunt de neînțeles și au nevoi speciale, și mai grav schimbătoare este o poveste. un mit creat sau de femei, pentru ca să își crească prețul pe piața masculină sau a bărbaților, cărora le-a fost lene să își înțeleagă partenera.

nevoile femeilor: (puteți face un chestionar rapid, dacă nu mă credeți)
- nevoia de a fi iubită,
- nevoia de a fi ascultată,
- nevoia de a avea suport atunci când îi este greu,
- nevoia de siguranță
- nevoia de aventură, de viață. de zbor. de surprize.

cred că nu are rost să menționez că nevoile Oamenilor sunt aceleași. deci nu suntem cu nimic diferite. Porcăria asta cu diferențele între bărbați și femei este un stereotip. bine incadrat în capul nostru.

De ce vă înșeală partenera/ul, așadar?
pentru că are nevoie de altceva decât îi oferiți voi.
dacă susțineți că ați iubit omul până în pânzele albe, dar tot v-a înșelat, nu e pentru că omul e de speță joasă, ci pentru că ați reușit, într-o perioadă scurtă să vă dezintegrați întrun hal fără de hal. Nu mai poți iubi o nălucă, sau un ghem de pretenții, sau un cerc vicios de gelozii și dependențe.

de aceea, dacă s-a întâmplat așa ceva - capul sus, adunați-vă de pe jos și vedeți unde ați greșit. fie că sunteți bărbat sau femeie, rețeta este aceeași. Nu pleci de lângă cineva care se păstrează pe sine intact.

ps. mai este un caz. cel al celor care nu pot sta mult întro relație. dar despre ei vorbim altă dată.

sursa

fusta 54. despre daunele lecturii

Between me and life is a faint glass. No matter how sharply I see and understand life, I cannot touch it.

 Fernando Pessoa

         Atunci când spui, în mod poetic, viața nu poate fi atinsă te supui riscului să nu trăiești nimic cu adevărat. Marele secret este că poeții se joacă. Ca și filosofii. Ca și scriitorii. Cei care se apropie foarte mult de aceste jocuri, riscă să nu mai poată ieși de acolo. 

         Mie îmi place să citesc. de multe ori citesc în loc să urlu. sau să râd. sau să ies cu prietenii la bere. 

adevărul e că nu ne prea învață în școli cum să citim astfel încât să ne putem trăi viața nestingherit.  Cititul este una dintre ocupațiile cele mai periculoase. el permite fuga de realitate. și cu cu el nu se compară niciun facebook. 

din rețelele de socializare mai poți ieși. la un moment dat tot te întâlnești la cafea cu cei cu care ai stat ore în chat. cu personajele din cărți nu poți sta nicicum la povești. decât în capul tău. și ajungi să îți construiești atîtea castele în minte, că nu mai ieși din labirintul lor. 

nu, nu. nu. îmi plac oamenii care citesc. ei sunt frumoși, plini și cu ochii luminoși. pericolul vine atunci când înglobezi în tine tot. un fel de bulimie a lecturii, pe care nu ajungi să o trăiești până la capăt. 

lectura este o artă. dacă vrei să trăiești din plin propria viață - învață să înțelegi și să te detașezi. 

exact asta se întâmplă în relațiile cu oamenii - dacă vrei să crești în ele, să fii fericit - învață să înțelegi și să te detașezi. 

viață plăcută!

sursa