FUSTA 18. ultimul sunet. în dragoste ca și în război.

astăzi orașul e plin de flori, de copiii de sunete de clopoțel. de oameni.
mergeam dimineață cu Dumi spre liceu, vorbeam despre faptul că majoritatea părinților din clasa ei sunt divorțați

ultimul sunet nu e numai la școală. ultimul sunet e atunci când  se încheie un ciclu. de fiecare dată evaluări, lacrimi, trecere peste, poduri. tăcere. și învățat.

îmi amintesc cum îmi povestesc oamenii despre relații și sentimente și despre decizii. fiecare decizie este un ultim sunet însoțit de amintiri.

de obicei, când o relație începe, nu ne gândim la faptul că va suna un ultim clopoțel. apoi dimensiunea pasională scade, are loc decristalizarea și....e de luat o decizie.

ce fac? merg mai departe, așa rațional, rece și calm sau caut un nou clopoțel? și atunci ce va face celălalt? cum să îl lăsăm în fața deciziei noastre de a pleca?


merită să ne sacrificăm pentru a face un om fericit? 


am întâlnit oameni care stau legați o viață pentru că nu au îndrăznit să dea din clopoțel la timp. o fi slăbiciune sau putere nu știu.

poate dacă ne-am asuma decizia de a fi noi înșine,
dacă am înțelege că iubirea nu are nimic cu jertfirea de sine,
cu opinia celorlalți vizavi de viața noastră, ar fi mai puțini copii de părinți divorțați.

merită să ne sacrificăm pentru a face nefericiți pe mai mulți?


sau poate e mai greu dar ok pentru toți să înveți să accepți ultimul sunet al unei relații, pentru a putea intra într-un nou ciclu de viață?

sursa